1. Bunul-simţ, măsura înţeleaptă, judecata echilibrată şi atentă ne sunt necesare tuturor şi fiecare avem nevoie să fim înzestraţi cu ele, – aşa cum ai nevoie de o busolă, spre a te orienta bine în orice situaţie. Aşa cum o vietate are nevoie de antenele cu care îşi presimte drumul. Sau o pasăre călătoare, de instinctul orientării sale în zbor.
2. Suntem ca nişte păsări migratoare şi noi… Zburând spre Patria Caldă unde trebuie să ajungem pe totdeauna, noi trecem în zbor ori ne târâm, ori vâslim printre multe primejdii ori întunecimi, ori amăgiri, ori ispite.
Ceva înţelept trebuie să avem instinctiv pus în noi, spre a ne şti comporta bine faţă de oricare dintre acestea.
3. Acest ceva pus de Dumnezeu în noi, care ne este ca un pipăit duhovnicesc, putem, folosindu l bine, să ni l creştem, să ni l lărgim, să ni l sensibilizăm până la un înalt punct binecuvântat.
Sau putem, neglijându l, să l pierdem până la de tot.
4. Ce bucurie este să ai de a face cu un om de bun-simţ! Cu un astfel de suflet totdeauna te poţi înţelege şi când trebuie să i dai, şi când trebuie să ţi dea.
Şi când trebuie să munceşti cu el – şi când trebuie să stai.
5. Un bun-simţ duhovnicesc trebuie să avem nu numai faţă de umblarea noastră cu semenii – ci mai ales în umblarea cu Dumnezeu.
Când munca noastră va fi plină de bun-simţ, nu-i vom nedreptăţi niciodată, prin calitatea şi nici prin preţul ei, pe oameni – şi nici nu-L vom înşela pe Dum-nezeu.
6. Când rugăciunea noastră va fi plină de bunul-simţ, nu ne vom aşeza niciodată necuviincios. Nu vom striga ţipător, nici nu ne vom linguşi prefăcut. Nu vom lungi prea mult şi nu vom scurta prea grăbit… Nu ne vom înghesui prea în faţa altora, nici nu i vom strâm-tora…
Ce necesar ne este bunul-simţ, mai ales în rugăciunea noastră!
7. Când iubirea noastră este înzestrată cu bunul-simţ, – ce curată este comportarea ei oriunde! Cu cele mai curate gânduri ne apropiem de toţi semenii noştri. Cu cea mai frumoasă cinstire ne apropiem faţă de părinţi, cu cea mai alipită părtăşie, faţă de soţ. Cu cea mai caldă încredere, faţă de fraţi. Cu cea mai prudentă grijă, faţă de vrăjmaşi. Cu cea mai înţelegătoare cuprindere, faţă de străini. Cu cea mai sfântă frică, faţă de ispite.
Ce necesar ne este într adevăr fiecăruia dintre noi bunul-simţ mai ales în iubire! El singur ne dă măsura în care ştim bine şi cum s o dăm, şi cum s o primim.
8. Când suferinţa noastră va fi pătrunsă de bunul-simţ, în primul rând, nu vom îngreuia cu ea pe nimeni. Nici nu vom arunca-o pe nedrept asupra nimănui, ci ne o vom lua în întregime asupra noastră, recunoscându-ne cinstit partea răspunderii noastre pentru ea. Şi scopul pentru care am primit o. Sau vina pentru care o merităm.
Nu vom ţipa şi nu ne vom văicări, ca să trezim exagerat compătimirea altora pentru starea noastră. Şi nici să împovărăm mila celor ce ne iubesc, făcându i să sufere şi ei, lucru care şi aşa nu ne ar folosi nouă cu nimic, dar i ar chinui şi pe ei în plus.
9. Ce necesar ne este, într adevăr, nouă tuturor bunul-simţ în toate lucrurile noastre! Niciodată nu ne va strica atunci când îl vom avea prea mult, dar totdeauna ne va păgubi când îl vom avea prea puţin.
10. Dar nici bunul-simţ nu trebuie înţeles rău, folosindu l prea exagerat acolo unde nu este cazul, –pentru că şi aceasta poate fi nepotrivit… „Nu fi prea neprihănit – spune Eclesiastul – de ce să te pierzi singur?” (Ecl 7, 16).
va urma
Traian Dorz din ”Dorim să fim”
