Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Că şi acesta este fiu al lui Avraam…

Că şi acesta este fiu al lui Avraam…

Că şi acesta este fiu al lui Avraam…

Luca 19, 1-10

Zaheu în sicomor, pentru a-L vedea pe Dumnezeu.
Hristos pe lemnul Crucii, sicomorul cel cu gust dulce si de lumina purtator, daruitor al vederii lui Dumnezeu.

Duminica aceasta, a XXXII-a dupa Rusalii, aduce cu sine drumul lui Hristos din afara Ierihonului – acolo unde vindeca pe orbul din duminica ce a trecut, dând lectia adâncimii smerite a minunii lui Hristos – în Ierihon, orasul care, nu-i asa, aduce aminte prin rezonanta sa, de locul biruintei dintâi a poporului celui ales, prin harul si ajutorul lui Dumnezeu, pe pamântul pe care El îl daruise neamului aceluia, care avea sa-L daruiasca pe Mesia. Daca atunci, în înconjur de cântec si alamuri si putere de la Dumnezeu, se darâmau zidurile Ierihonului, acum Hristos-Domnul este Cel Care darâma zidul izolationismului mesianic al poporului celui ales din Israel, aratând universalitatea minunii Sale pe pamânt. Caci zice Domnul, miez al vestirii din Duminica aceasta, privind râvna lui Zaheu: „Astazi s-a facut mântuire casei acesteia, ca si acesta este fiu al lui Avraam“ (Luca 19, 9).

Mai mult decât apare la prima vedere, aceasta Evanghelie pregateste sufletul nostru pentru perioada de har si zel, care este Postul cel Mare al Pastelui, perioada aceea pe care o numim a „tristetii radioase“, plina de bucuria slujirii lui Hristos.

Domnul Iisus intra în Ierihon laolalta cu vestea ultimei vindecari, aceea a orbului de la marginea drumului Ierihonului, a carui Evanghelie am auzit-o în Duminica ce a trecut. În jur, oamenii Îl lauda pe Dumnezeu, cuprinsi, desigur, si de exaltarea unei minuni atât de „vizibile“ (si la propriu, si la figurat). Omul din Ierihon, ca orice om muncitor si cinstit, trebuie vazut ca unul tare aproape de inima lui Dumnezeu. Fara complicatii intelectuale, fara ifose si îngâmfari ieftine, om de câmpie – nu departe e Valea Iordanului celui binecuvântat, cu orizontul deschis fie spre Efraim, fie spre Betabara sau dincolo de Iordan, spre Pereea sau, spre nord-vest, spre Samaria – e om care a vazut si care a trait multe. De aceea pare ca-i vesel, comunicativ, si-l putem banui mereu dornic de evenimente. Dar acesta de-acum, în strânsa legatura cu vindecarea orbului, parca le-ntrece pe toate celelalte.

Icoana celui mai nebagat în seama om al Ierihonului am remarcat-o în Duminica trecuta, când l-am aratat pe orbul din drumul Ierihonului ca unul „uitat“ acolo, care, într-un fel, „strica fata orasului“. De data aceasta, un altul, mai-marele vamesilor, bogat, dar vames (deci cu o pozitie sociala neiubita în oras, dimpreuna cu aceea a tuturor celorlalti vamesi, oamenii Imperiului sau ai domniei, oricum, în enclava de nationalism fierbând, care este neamul lui Israel…), adica de invidiat pentru ceea ce are, dar urât pentru ceea ce este.

Si totusi… Omul acesta obisnuit sa fie mereu periat, platit si bagat în seama de toti, alege poate cea mai interesanta modalitate de a intra în contact cu Dumnezeu din istorie: urcarea într-un sicomor.

Gest al omului care uita de toate „aerele sale“ de superioritate, „cautând sa-L vada pe Iisus, Care este“ (Luca 19, 4). Alergarea si urcarea în sicomor sunt gesturile nerabdarii întâlnirii cu Hristos. Iar Domnul, Cel Care redase vederea orbului, acum reda societatii din Ierihon o alta vedere, duhovniceasca, asupra omului pe care, alegându-L Hristos sa gazduiasca la dânsul, multimea, scandalizându-se, Îl judecase deja, caci: „murmurau, zicând ca la un om pacatos a intrat sa gazduiasca“ (Luca 19, 7).

Gesturile lui Zaheu sunt pline de respect curajos. Si cinstite. Caci, „stând în picioare“, Zaheu marturiseste: „Iata, jumatate din averea mea o dau saracilor, si, daca am napastuit pe cineva cu ceva, întorc împatrit“ (Luca 19, 8). Împlinea, dar, Zaheu – pe care-l putem banui ca fiind de alt neam, acela al „pocaitilor“ –, în viziunea societatii, cuvântul Legii celei vechi. Textele de la Iesire 22, 1; Levitic 6, 4; Numerii 5, 7; I Regi 12, 3 par „minimale“ fata de râvna pe care Zaheu o arata în a despagubi pe cel pe care-l „napastuise“. Sa luam exemplul textului Numerii 5, 7, în care, dupa marturisirea pacatului, se cerea ca, în raport cu cel caruia-i pacatuise, omul ce gresise, sa întoarca totul pe de-a-ntregul, la care va mai adauga a cincea parte. Or, la Zaheu nu este asa. Probabil ca aceasta maximalizare, aceasta depasire în sus, cu mare curaj, a facut pe Domnul sa exclame: „Astazi i s-a facut mântuire casei acesteia, ca si acesta este fiu al lui Avraam“ (Luca 19, 9). Curaj si cinste în a-si împlini menirea în planul iconomic al neamului din care face parte, par a fi argumentele forte prin care Hristos te admite ca fiind dintr-un neam cu Avraam si, prin acesta, într-un neam cu El, Dumnezeul Întrupat. Este, asadar, în Zaheu ceva ce place nespus lui Dumnezeu, Care, iarasi, tulbura legalistii Vechiului Testament, acorda mântuire casei lui Zaheu, zicând: „Astazi s-a facut mântuire casei acesteia, caci si acesta este fiu al lui Avraaam“ (Luca 19. 9).

Ce anume face din Zaheu un candidat valabil pentru asezarea în casa cea binecuvântata a Dumnezeului Celui Viu? În fond, el este un profesionist corect, un meserias dedicat corect lucrului pe care-l are de facut, un om cu responsabilitatea lucrului pe care-l face. Aici se aseamana tare, tare mult cu fiecare dintre noi. Zaheu poate fi un motiv bun pentru a ramâne curati într-o lume care corupe, pentru a nu te lasa corupt de puterea care, uneori, îti însoteste viata si pozitia sociala. Caci Zaheu asta înseamna: omul, care, desi poarta – prin natura functiei sale – o mare posibilitate de „corupaciune“, care poate crea în juru-i un întreg sistem de interese meschine si de minciuni capabile sa sustina aceasta amestecatura de putere si coruptie, care-i legata, în genere, în cultura si mentalitatea poporului iudeu de functia de „vames“, cauta sa ramâna subordonat moral în primul rând Legii si lui Dumnezeu, Datatorul Legii.

Si ce anume Îl face pe Hristos sa tresalte de bucurie si sa dea „lectia“ gazduirii la un pacatos? Tocmai aceasta surprinzatoare asezare a lui Zaheu în normalitate. Tocmai faptul ca, în smerenie si drag de Dumnezeu, contrazice mentalitatea multimii. O multime care judeca lesne, superficial si mincinos de fiecare data, caci rare sunt cazurile în care democratia raspunsului sa fie umpluta de adevar. Mereu reactia este una fondata pe zvonistica si-nvârtirea „stirilor“, care fac – pâna azi, s-o recunoastem – deliciul târgovetilor. Doamne, câti Zahei cinstiti n-au mai simtit nevoia sa ramâna în lucrarea Bisericii pentru ca târgovetii bisericii i-au însemnat cu fierul rosu al oprobiului lor mediocru si superficial! Si cât de frumoasa este Taina Spovedaniei, care poarta în miezul ei iertarea si discutia cu Dumnezeu, din care atâtea am avea de învatat! Aproape ca-L putem surprinde pe Hristos-Domnul zâmbind, râzând de reactia publicului, de „gura târgului“, astupata de gestul dumnezeiesc ce descopera lumii un Zaheu iesit cu mult peste mediocritatea din jur.

Traiesti câteodata si tu, nu-i asa, iubite frate cititor, starea aceasta în care esti judecat pentru lucruri pe care, facându-le pentru Dumnezeu, le-ncarci cu dragostea si gestul tau? Si esti trecut în rândul nebunilor si al exaltatilor? Sa nu te temi! Zice la Pateric Avva Antonie ca „vor veni vremuri în care cei nebuni vor zice despre cei întregi la minte ca sunt nebuni, pentru ca nu sunt asemenea nebuniei lor“. Sa nu te lasi corupt de puterea domnitoare si distrugatoare de duh, ci mereu puterea ce-ti este data sa o subsumezi puterii lui Dumnezeu, având mereu dinainte spusa Sf. Ieronim Grecul, ce zice: „Eu voiesc sa voiesc voia Domnului“.

Apostolul, care a precedat astazi lectura Evangheliei, este cuprins în Epistola I Timotei 4, 9-15. Dar, de retinut, ne-am putea opri doar la cuvintele ce i se potrivesc teribil lui Zaheu: „Fiindca spre aceasta ne si ostenim si suntem ocarâti si ne luptam, caci ne-am pus nadejdea în Dumnezeul Cel Viu, Care este Mântuitor al tuturor neamurilor, mai ales al credinciosilor“ (I Timotei 4, 10). Ostenit si ocarât, dar luptând în viata pentru a-L putea tine pe Dumnezeu membru al familiei sale, Zaheu s-a pregatit de gazduirea lui Hristos, prin bucatele alese ale onestitatii, smeritei priceperi si non-compatibilitatii prin putere sociala, umana. Iar Hristos, vazând si stiind toate acestea, vazând nadejdea lui Zaheu în Dumnezeul Cel Viu si, mai ales, credinciosia sa, nu l-a ocolit.

Noi însine suntem chemati sa facem parte din casa lui Zaheu, pentru ca pentru noi, dintâi, Domnul Si-a pus viata Sa zalog. Pentru slobozirea noastra din moarte si pacat. Cât de tare ne suna în urechi „ca pe cel pierdut a venit Fiul Omului sa-l caute si sa-l mântuiasca!“ (Luca 19, 10)? Cât de mult ne-ating cuvintele Apostolului de astazi, adresate lui Timotei si, prin el, noua: „Nu nesocoti harul care este întru tine!…“ (I Tim. 4, 14)? Daca la Timotei este vorba de harul preotiei, ceilalti n-au voie sa uite ca, în fiecare, la vreme, Dumnezeu a daruit mina de aur prin care sa-si tina viata vie în Hristos-Dumnezeu.

Sa învatam, astfel, mereu cu Zaheu (niciodata cu multimea de târgoveti!), ca orice gest facut spre vederea lui Dumnezeu tine vie privirea lui Dumnezeu catre noi, cei neputinciosi, dar râvnitori. Cei nepriceputi, dar nadajduitori în priceperea ce-o da harul lui Dumnezeu.

Departe este Postul, dar nu postim în zadar. Ne asezam, astfel, în „casa lui Zaheu“, vamuitorul de har si de ospete de seama.

Pr. Conf. Dr. Constantin Necula

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!