Fără duh de pocăinţă, fără experienţa unei adevărate ascultări, nu poţi deveni un adevărat teolog sau preot, adică o persoană capabilă să învețe pe alţii adevărata viață creștinească.
Pentru a învăța să trăieşti în Hristos, nu este necesar să citeşti zeci sau sute de cărți. Părintele meu duhovnic m-a sfătuit să nu citesc decât câteva pagini pe zi. Un sfert de ora, o jumătate de ora, dar veghind să aplic în viață ceea ce citeam.
Sfântul Apostol Petru spunea despre preoţia împărătească că ea poate fi împlinită prin participarea noastră la Sfânta Liturghie. Temeți-vă serios să mergeţi la Sfânta Liturghie din obişnuinţă. Siliți-vă de fiecare dată să trăiți mai profund ceea ce simţea Hristos la Cina cea de Taina, când a instituit această mare Taina care este Sfânta Împărtăşanie. Astfel, Sfânta Liturghie va deveni mântuitoare nu numai pentru voi, ci și pentru toţi cei care participă la ea. Nu numai preoţii pot să trăiască în inima lor suferinţele lui Hristos pentru lumea căzută pradă păcatului și morţii.
Tot ce ne înconjoară există pentru că Dumnezeu veghează asupra lumii. Dumnezeu poartă de grijă lumii și lumea continuă să existe. Daca veţi căuta să împliniți voia lui Dumnezeu cu simplitate și smerenie, Dumnezeu poate să transforme orice situaţie, chiar și cea mai grea. Astfel, dacă ascultaţi de părintele vostru duhovnic, dacă aveţi încredere în el, să nu vă fie teamă că sunteţi povăţuiţi greşit. Dumnezeu va găsi întotdeauna mijlocul prin care să va descopere adevărul. A trăi în ascultare, înseamnă să vă faceţi inima mai sensibilă la orice schimbare duhovnicească din viața voastră.
Puţin contează dacă părerea părintelui nostru duhovnic este imperfectă. În măsura în care sunt împlinite poruncile în ascultare și credinţă în Hristos, Dumnezeu va îndrepta faptele noastre. Ceea ce părea fals se va adeveri. În schimb, ceea ce părea desăvârşit după judecata noastră, nu va fi, adesea, decât reflexul voinţei noastre păcătoase, și Dumnezeu nu va mai fi cu noi.
Calea cea mai simplă este să ascultăm și nu să poruncim. Este războiul cel mai cumplit împotriva patimilor.
Pentru a întelege taina mântuirii în Hristos, trebuie să mergem pe calea ascultării. Și să o facem cu multă atenţie. În măsura în care concepţia sa este dreaptă, omul poate avea o inspiraţie foarte înaltă, făcând lucrul cel mai simplu, cum ar fi, de exemplu, la bucătărie. În schimb, fără ascultare, fie el patriarh, episcop sau preot, se poate pierde.
Purtăm în noi păcatul originar, acest venin al primei ispite a lui Adam în Rai: Veţi fi ca Dumnezeu, dar ascultarea ne poate elibera de păcat.
Totul depinde de relaţia cu Dumnezeu. Dacă avem încredere în purtarea Sa de grijă, vom avea curajul să împlinim cuvântul părintelui nostru duhovnic. Logica proprie a vieţii de fiecare zi și a raţiunii noastre nu este suficientă. Dumnezeu îl părăseşte pe acela care are prea multă încredere în propria sa inteligență. Puţin contează dacă spune cineva un cuvânt împotriva noastră, dacă un sfat este împotriva bunului simț; dacă suntem gata să ne urmăm duhovnicul și dacă avem încredere în el, Dumnezeu sfârşeşte întotdeauna prin a rândui lucrurile într-un sens pozitiv. Taina ascultării este una din realităţile cele mai serioase pe drumul mântuirii.
Dumnezeu să vă păzească! Iar voi să păstraţi o atitudine dreaptă! Din exterior, nu se vede nimic; este o viata despre care nu putem spune nimic deosebit. Dar, în interior, datorită ascultării, suntem într-o stare de tensiune permanentă. Așa trebuie să fie creştinul: un „fir” de înaltă tensiune pe care o păsărică poate sta fără nici o frica, dar prin care trece o energie capabila să ucidă o lume întreagă. Iată cum vom intra în împărăţia veşnica a lui Hristos.
Prin puțina nevoință a ascultării, omul trece în existența fără de început, veşnică a lui Dumnezeu.
Ascultarea este necesară pentru mântuire. Pregătiți-vă inima și mintea voastră. Păstraţi o atitudine interioară pozitivă.
A fi după chipul lui Dumnezeu. Nu putem ajunge la această stare decât printr-o ascultare asemănătoare aceleia a lui Hristos, a Maicii Domnului și a tuturor acelora care le-au urmat.
Când suntem împreuna ar trebui să fim ca un singur om, după chipul lui Dumnezeu Cel Întreit, Care este un singur Dumnezeu. Nu putem ajunge la această stare decât dacă avem în noi pe Duhul Sfânt, și nu dezordinea interioară a gândurilor noastre rele. Cum să dobândim acest har? Ce să facem pentru ca Dumnezeu și Duhul Său cel Sfânt să se sălășluiască în noi? Trebuie să ascultăm. Numai printr-o luare aminte permanentă asupra semenilor noştri vom ajunge să descoperim în noi un fel de radar și să simţim ceea ce gândesc alţii, voinţa lor, starea lor duhovnicească. În schimb, fără ascultare, dacă mai întâi căutam confortul nostru, ne vom desparţi de semeni și, în noi, se va declanşa război.
Ascultarea duhovnicească este necesară în viața de zi cu zi. Preferaţi să faceţi voia altora decât voia voastră. Acceptaţi cu bunăvoinţă fiecare sfat al părintelui vostru duhovnic, al fratelui, sau al unei surori. Astfel, puţin câte puţin, se va naşte în voi și în jurul vostru o stare în care inima va deveni foarte blânda și sensibilă la orice mişcare interioară, la toate transformările duhovniceşti.
Când suntem împreună, fiecare să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască duh de ascultare față de voinţa Sa, și să ne binecuvânteze pe toţi. Fie că e cel mai tânăr sau cel mai bătrân, ascultaţi pe celălalt cu inima, pentru a simţi când Duhul lui Dumnezeu vorbeşte prin el. Un diacon de 20 de ani, Sfântul Atanasie, și nu patriarhii, episcopii sau alţi martiri, cu prilejul primului Sinod Ecumenic din anul 325, a fost cel care a sugerat cuvântul „homousios” pentru a defini raportul dintre Tatăl și Fiul și Sfânta Treime. Dar, pentru a ajunge la această stare trebuie multă bunăvoinţă. Numai prin ascultare o putem dobândi.
Prin ascultare, inima devine din ce în ce mai sensibilă la viața, suferinţele, bunăstarea și nevoile altora.
Prin slujire, și nu prin stăpânire, devenim asemenea Domnului. Hristos a arătat calea în timpul Cinei celei de Taină. El era Domnul și spală picioarele ucenicilor Săi.
Prin ascultare, inima și mintea voastră se va deschide spre veşnicie. Prin ascultare, viața noastră devine conştientă chiar și în timpul somnului.
“Din viaţă şi din Duh”, Arhimandrit Sofronie Saharov,
traducere din limba franceză de Ierom. Rafail (Noica),
– Ed. a 2-a, rev. -Alba Iulia : Reîntregirea, 2014
