Pr. Prof. Dr. Vasile MIHOC
„Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel viclean.” (I Sf. Ap. Ioan, 5,13)
Biruinţa presupune luptă. Nu există biruinţă fără luptă. Trăim într-o lume în care ai impresia că se vrea ca oamenii, iar în special tinerii și copiii, să fie nişte înfrânți de la bun început, niște predați de bună voie în mâna vrăjmașului.
Dacă sunteţi atenți la lucrarea demonică care se petrece în jurul nostru, vedem lucrarea de înșelare prin care vrea să se lase impresia că, de fapt, nu există luptă și că nu este necesară o luptă. Patimile sunt proclamate normalitate și nici nu se pune problema ca cineva să lupte împotriva patimilor! În patimi e ascuns cel viclean. „Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel viclean.”, spune Ioan, Apostolul iubirii. E viclean vrăjmaşul, pentru că, iată, lasă impresia – şi are multe mijloace s-o facă – că nu e nevoie de luptă.
Chiar unele “biserici” proclamă în vremea noastră un “Hristos” care e nice, adică drăguţ, care acceptă păcatele fără probleme, şi, din nefericire, în cursa aceasta cad multe aşa-zise biserici. În Vest sunt lideri bisericeşti care proclamă sus şi tare că păcatele împotriva firii sunt normale. De ce să nu avem cupluri de gay sau de ce să nu avem preoţi cu păcate și patimi din acestea urâte? Un “Hristos” nice. Si se tulbură când vin în lumea ortodoxă şi văd icoane cu Hristos serios!
Am fost întrebat zilele acestea de cineva din lumea ortodoxă: De ce Hristos nu zâmbeşte, acolo, în icoană? Să zâmbească, să fie aşa, drăguţ. E prea serios Hristos. E serios fiindcă vede viclenia celui rău! Și în ce măsură mare suntem noi expuşi!
Viața este un lucru serios şi ea presupune luptă. Dacă nu eşti conștient de această luptă, eşti victima celui viclean. „Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel viclean.”- repet, biruinţa înseamnă luptă. Orice lucru serios în viaţa aceasta se dobândeşte prin luptă! O luptă disciplinată, o luptă ascetică. Cum spune Sfântul Apostol Pavel:
Cel care luptă pentru cununa pământească se opreşte de la toate, se înfrânează de la toate.
Dar Apostolul revine şi spune:
Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteți tari și cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi și ați biruit pe cel viclean.
Am spune că acest al doilea cuvânt adresat tinerilor vine cu precizări privind biruinţa aceasta. Ea nu vine de la sine. Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteți tari – vă daţi seama ce tineri avea în vedere Sfântul Apostol Ioan când scria aceste cuvinte? Tineri tari! Parcă nu prea cunoaştem azi mulţi tineri tari!
Tinerii par azi fragili spiritual, și sunt fragilizaţi în mod sistematic, în mod programatic, am spune. Lumea noastră este o lume care fragilizează spiritual pe oameni şi, sigur, începe cu copiii şi cu tinerii. Ca să fii tare trebuie să te întăreşti. Sunt oameni, sunt tineri care visează, ştiu eu, să aibă muşchi tari – îşi cultivă trupul. Sigur, e foarte bine dacă o fac la modul corect şi disciplinat. Dar prea puţini vizează o tărie spirituală! Tăria sfântului, a atletului în Hristos. Oamenii visează aventură, visează o viaţă plină de lucruri interesante… Ei, vreau să vă spun că cea mai interesantă aventură este viața în Hristos. Dacă doriţi cu adevărat o viaţă plină de surprize, minunate surprize, porniţi pe calea lui Hristos, care este o cale strâmtă, la început, cel puţin. Ea se lărgeşte pe măsură ce o străbaţi. Ea porneşte de la punctul acela din inimă în care Hristos se întâlneşte cu persoana ta şi se tot lărgeşte pe măsură ce străbaţi acest drum până la infinitul Împărăției lui Dumnezeu. Calea păcatului pare o cale largă, este largă la început, dar se tot strâmtează și ajunge la o fundătură, în care nu mai ai nici o ieșire. Calea strâmtă, însă, este calea aceasta a disciplinei, a luptei, a seriozității, pe care străbătând-o o descoperi tot mai mult în infinitatea ei minunată.
Sunteţi tari – ca să fii tare trebuie să te fortifici prin mijloacele pe care noi le avem, creştinii. Prin puterea pe care o primim de la Hristos, prin Duhul Sfânt. Sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi – la Sfânta Liturghie am ascultat azi un cuvânt de la Matei, cap. 13, despre cuvântul lui Dumnezeu. De fapt, în explicaţia care urmează după aceea la Matei 13, ştiţi că la Matei 13 avem și pilda semănătorului, dar și explicarea pildei. Şi în explicarea pildei Mântuitorul spune că sămânţa este cuvântul Împărăției, putem să-i spunem cuvântul lui Dumnezeu, spune Luca, dar aici, la Matei, este numit special „cuvântul Împărăţiei”. Mai are sens pentru dumneavoastră cuvântul „Împărăţie”? Βασιλεία του Θεού (vasileia tou theou) – Împărăţia lui Dumnezeu, mai are sens sau nu mai are sens?
Vedeţi, unii au devalorizat sensul expresiei. Găsiţi prin oraşe şi prin unele sate Casa Regatului – ştiţi ce-i aia Casa Regatului: casele iehoviștilor. Şi datorită abuzului de cuvânt, pentru mulţi cuvântul „împărăţie” – βασιλεία (vasilia), pare devalorizat. Or nu este aşa! Cuvântul mântuitor al lui Hristos este cuvântul Împărăţiei. Dacă ne gândim, însă, la substratul aramaic al ui βασιλεία, care este malkuta, este “cuvântul împărăţirii”, al împărăţirii lui Dumnezeu! Faptul că Dumnezeu e recunoscut, acceptat ca Împăratul, că El împărăţeşte, dar de fapt asta implică faptul că noi împărăţim împreună cu El! E o aventură să devii împărat, nu? Domnul ne cheamă la această aventură a împărăţirii împreună cu El!
Cuvântul de care am auzit în pilda de astăzi este cuvântul împărăţirii lui Dumnezeu în viaţa noastră şi a împărăţirii noastre împreună cu El. Dar pentru aceasta cuvântul Lui trebuie să rămână în noi, cuvântul acesta al împărăţiei, al împărățirii, trebuie să rămână în noi. Aţi văzut ce se întâmplă cu acest cuvânt? Pilda ne dă o învăţătură, ne spune că sămânţa acestui cuvânt este de multe ori furată foarte repede, odată ce a fost semănată, sămânţa căzută pe cale sau pe pământul pietros sau între spini. Numai o parte din sămânţă cade pe pământul cel bun şi aduce roadă, una 30, alta 60, alta 100. Asta înseamnă, ce spune Sfântul Apostol Ioan, despre tinerii care sunt tari, spune el, pentru că acest cuvânt al împărăţiei rămâne în voi. Rămâne în noi, adică nu este furat uşor, nu este înăbuşit. Rămâne în noi aducând roadă, rămâne în noi încolţind, crescând, înflorind şi rodind. Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, spune Apostolul, şi aţi biruit pe cel viclean.
De fiecare dată când spunem Tatăl nostru, cerem şi acest lucru: să fim izbăviţi de cel rău, în unele traduceri de cel viclean. Să ştiţi că în Ardeal sunt unii oameni care se smintesc când aud „de cel viclean” şi spun: Ăsta e un cuvânt maghiar! De ce nu folosim cuvântul „cel rău”? Nişte români, aşa, foarte naţionalişti. Și eu le spun că viclean înseamnă „rău-rău”! Dumneavoastră, care aţi citit poate cronicile, ştiţi ce însemna când „se hiclenea” cineva? Când devenea hiclean? În limbajul arhaic românesc. Hiclean era trădător! Dacă un boier se hiclenea, pedeapsa era moartea. Domnitorii nu ştiau de glumă. Ştefan cel Mare, care avea cetate aici, aproape, nu îi putea răbda pe hicleni. Hiclean înseamnă un rău ticălos. Un rău care-ţi pândeşte viaţa, un rău pe care trebuie să-l suprimi! Aţi biruit pe cel viclean – diavolul este acest fel de rău, răul viclean care ne pândeşte viaţa, viaţa veşnică, dar şi viaţa trupească. Ar vrea să ne piardă.
Iubiţi tineri credincioşi, noi suntem chemaţi la o luptă biruitoare! Pe Hristos Îl mărturisim ca Cel care biruieşte. Pe orice Sfântă Cruce citim aceste cuvinte: Iisus Hristos NI KA – Iisus Hristos Cel ce biruieşte. El ne cheamă să fim biruitori împreună cu El în această luptă minunat-aventuroasă care este lupta pentru cucerirea împărăţirii cu Dumnezeu. Amin.
[Cuvant rostit pe 26 iulie 2013 la Nemțișor, in cadrul celei de-a IV-a ediții a Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei]
Vezi și video aici
sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro
2 Comments