Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Calea Ostaşilor Domnului

Calea Ostaşilor Domnului

Calea Ostaşilor Domnului

Predică ţinută de P. S. Episcop Grigore Comşa în 9 iunie 1932 la sfințirea paraclisului de la Izvorul „Sf. Gheorghe” ridicat de ostaşii Domnului din comuna Covăsinţ, jud. Arad.

În armata regelui Filip al Macedoniei a fost recrutat odată un nou ostaş. El încă nu văzuse pe rege şi dorea din inimă să se întălnească cu dânsul. Dorința-i fu împlinită, dar care nu-i fu mirarea când la vederea regelui în loc să câştige curaj, şi-a pierdut puterea sufletească.

Vai — zice recrutul, — acesta să ne fie regele şi conducătorul nostru? Acesta are numai un picior, iar mâna stângă nu şi-o poate ridica.” Dar soldații cei vechi îi răspunseră: Tu nu ştii ce grăieşti. Nimic nu ne poate pe noi însufleți ca şi privirea acestui rege plin de cicatrice. El are peste 60 locuri de răni pe corpul său, dar fiecare rană este amintirea unei biruințe.

Recrutul auzind acestea s’a însuflețit şi a luptat vitejeşte sub steagul regelui Filip. Mândrii erau ostaşii regelui Filip, mai mândrii sunt ostaşii României, dar şi mai mândrii suntem noi creştinii ortodocşi, dacă putem zice despre noi că suntem buni ostaşi ai lui Hristos, Regele regilor. Căci unde este un rege care să fi câştigat o biruință la fel cu a Domului Iisus Hristos, care cu moartea pe moarte a călcat? Unde este un conducător de oştiri pe care să-l fi costat mai mult sânge biruința decât a jertfit Domnul pentru biruința asupra iadului?!

Au trecut mulți oameni mari pe scena lumii, lăsând urme mari după dânşii, dar cu fier şi sabie au trăit, ducând mizerie şi sânge pretutindeni, au fost regi care nu au purtat razboaie, dar n’au ştiut să atragă popoarele spre sine.

În vechime a fost un împărat crud, care şi-a încrustat numele în stâncă şi s’a îmbălsămat la moarte, ca să nu piară, dar azi nu i-se mai aude de nume. A fost şi alt împărat, care a întins mâna sa celor păcătoşi, a mângăiat pe cei bolnavi şi a ajutat nenorociților, iar azi numele lui se aude pretutindeni. Este împăratul împăraților, Iisus Hristos!

Iubiții Mei. 

Față în faţă cu împăratul Iisus Hristos se găseşte împarăția păcatelor în frunte cu diavolul. Alăturea de Hristos în Iuptă, lupți ca un frate, ba Hristos merge înainte în luptă; la un moment dat, diavolul dă comanda de luptă! Tu creştine de azi, în care oaste intri oare? Plină de bucurie este inima mea că voi, iubiții mei credincioşi v’ați hotărât a lupta cu Hristos în frunte împotriva vrăjmaşului diavol!!! Căci poveri de trei feluri trebuie să biruim şi numai prin Hristos putem învinge.

1. Întâi suferințele vieții. Lacrimi varsă copilul, patimi lovesc tinereța, lacrimi varsă săracul şi bolnavul. Privirea spre Crucea lui Iisus pe toate le îndulceşte.

2. Toti ne luptăm cu păcatul şi săvârşind păcate ne mustră conştiința. Mustrarea cugetului este al doilea vrăjmaş, de care numai prin Iisus putem scăpa. Iisus ne mântuieşte de ori ce păcat.

 3. Vrăjmaşul al treilea este moartea, prin Hristos biruită.    Știind cine este împăratul nostru Ceresc, datoria noastră este să ştim ce datorii ostăşeşti avem față de Împăratul Hristos! Cea dintâi este de natură lăuntrică: să ne alipim cu toată dragostea de Mântuitorul. Dacă vedem ceva frumos ne întoarcem şi iar ne întoarcem ca să vedem din nou acel lucru frumos. O carte frumoasă o citim din nou, un tablou frumos, îl privim din nou. lubiții mei! frumsețea veşnică o găsim la Iisus în virtuți! Când Iisus zice: ”Eu sunt lumina lumii, cela ce urmează mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieții” (loan 8, v. 12) doreşte ca din inimă să ne aplecăm spre El, căci pentru fiecare dintre noi are ceva mare şi sfânt ca pildă şi ideal de urmat. lar de urmat acela îl urmează pe Iisus mai uşor, care are inima curată de nedreptăți, care din inimă curată iartă pe cel ce i-a greşit. Dacă deci cineva cu toată inima lui voieşte să fie al lui Iisus, iubindu-L, atunci în cele din lăuntru ale inimei sale trebuie să aibe simțiri, ceeace se va vedea apoi din cuvintele şi faptele lui.

A fi ostaş al lui Hristos pe dinafară este a doua condiție bună. Știți câți vrăjmaşi are Biserica şi câti o atacă în toate chipurile. Biserica noastră pășeşte ca Mântuitorul pe muntele Olivilor. Cu săbii, cu puşti şi cu făclii vin vrăjmaşii asupra ei. Dacă suntem buni ostaşi trebue să o apăram de atacuri, măr-turisind credința noastră în fața lumii. Dar nu o credință pe din-afară, ci o credință adevarată, acolo unde simțim că nu mai poate ajuta nici o putere omenească. Să dovedim că avem credința trebuitoare, că Iisus nu este numai învățător sau gânditor, ci adevărat Mântuitor de toate boalele noastre trupeşti şi sufleteşti.

Ca să înțelegeți iubiții mei, iată aveți o asemănare. Când o cetate este asediată, se predă când nu mai are muniții şi mâncare, ostaşii ridică atunci steagul alb asupra cetății; ceea ce înseamnă: noi nu mai putem, veniţi voi cei dinafară şi fiţi milostivi cu noi! Aşa trebuie să facem în faţa lui Hristos: Să-i declarăm că suntem slabi, că suntem biruiți și deschidem porţile, arborând steagul creştinului înaintea Lui! Cel ce se simte slab nu mai strigă cât îl ia gura, nu mai e netrebnic, ci se smereşte, simte că are trebuinţă de ajutor dinafară!

 Trebuie deci să ne dăm seama că ajungem de cele mai multe ori in împrejurări când am isprăvit cu noi înşine, aşa de neputincioşi suntem. Ei bine, iubiții mei, atunci începem cu Dumnezeu, când am isprăvit cu noi. Cel ce are numai cu sine, cel ce nu se stăpâneşte pe sine, poftele lui, acela rămâne la sine şi poftele sale, acela nu poate începe cu Dumnezeu, căci Dumnezeu cere să-i slujim numai Lui.

Cine deci este ostaș bun, acela începe cu Dumnezeu, ceeace porunceşte Dumnezeu. Lui Avram i-a poruncit, Avram a executat şi a fost fericit, fiindcă a crezut ca toți urmaşii lui adevăraţi. Misionarii tuturor timpurilor au crezut și au izbutit, căci Hristos a zis: Toate sunt cu putinţă celui credincios.

Cel evlavios ţine seamă de ceeace este cu neputinţă. Credinciosul ştie că drumul nostru duce prin sute de colţuri şi nu vedem departe, dar Dumnezeu ne lărgeşte vederea!

Dar nu ajunge a crede în Hristos şi mântuirea Lui şi a mărturisi aceasta credinţă, ci trebue să şi dovedim că trăim după Hristos. În casa ostaşului creştin domneşte virtutea, creştinii adevărați cinstesc căsătoria, tinerii ostaşi creştini păzesc porunca curăței, ferindu-se de desfrânare.

 Aici, iubiții mei, am ajuns la un lucru foarte însemnat. Cine-i ostaş creştin are altă viaţă, un ostaş intrând în oaste are alt fel de viaţă. Sf. Pavel zice la I. Cor. 9, v. 24: ”Așa să alergați ca să apucați”.

 Acest adevăr înseamnă că ostaşul creştin să meargă înainte după noul fel de viață. Căci zice Sf. Pavel: ”lar acum după ce ați cunoscut pe Dumnezeu, iar mai vârtos după ce v’ați cunoscut de Dumnezeu, cum vă întoarceţi iară la cele slabe şi sărace stihii, cărora iarăşi de iznoavă voiţi a le sluji?” (Galat. 4. v. 9). În epistola către Efeseni zice acelaşi Apostol creştinilor să nu mai umble în deşărtăciuni, ca celelalte neamuri, ci să se apropie de viaţa lui Dumnezeu, îmbrăcând pe omul cel nou (Efeseni 4, v. 18, v. 24).

 Mai presus de toate doresc să vă întipăriți în minte ceeace zice Sf. Petru: ”Că destul ne este nouă celor ce în vremea cea trecută a vieții am făcut voia cea păgânească, umblând întru necurății, întru pofte, întru beții, întru ospețe, întru beuturi şi întru urâte slujiri idoleşti” (I. Petru 4, v. 3).

 Lupta împotriva acestor păcate cere adevărat eroism, dar eroismul este însuşire de căpetenie a soldatului. Când lava craterului Vezuviu a îngropat oraşul roman Pompei înainte cu 1800 de ani, toţi soldaţii au fugit, dar unul a rămas la locul datoriei. Fireşte că el a murit, dar coiful şi scutul lui se păstrează şi azi în muzeul Borbonico din Neapole. Acel soldat era păgân, dar şi-a făcut datoria. Să ni-o facem deci şi noi toţi, care socotim că suntem buni ostaşi ai lui Hristos.

Soldatul credincios lasă acasă deprinderile rele, în oaste el duce o viaţă nouă.

O viaţă nouă ne trebue deci fraţilor! Numai atunci suntem ostaşi ai Domnului. Dar în viața de soldat, soldatul are şi o mulţime de arme cu care face exerciţii ca să poată lupta. Ostaşul creştin are arme sufleteşti: postul, rugăciunea, pocăinţa şi cuminecarea ca cele mai puternice arme. Mărturisindu-și păcatele el recunoaște că adevăratul ostaş nu se ţine mai bun decât alt creştin, ci caută să îndeplinească ceeace zice Sf. Pavel: ”Alergați bine” (Gal. 5, v. 7). Acest Sf. Apostol zice limpede: cu frică şi cutremur mântuirea voastră o lucraţi (Filipeni 2, v. 12), iar apoi cu sfială zice către Filipeni că numai în ziua lui Hristos se va lăuda că nu îndeșert a alergat (Filip. 2, v. 16). Acest Sf. Apostol abia în preziua morţii sale spune, că s’a luptat luptă bună (11. Tim. 4. v. 7). De aceea şi noi să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute a putea zice cu Pavel: Luptă bună m’am luptat!

Dar şi până va veni vremea aceea noi să ne străduim a fi spălați de păcate prin taina pocăinţei şi să ne împărtăşim cu trupul şi sângele Domnului. Și aşa să pornim la luptă împotriva vrăjmaşilor Crucii, împotriva vrăjmaşilor Bisericii noatre ortodoxe şi împotriva tuturor păcatelor care locuiesc între noi.

Nădejdea mea este mare că veți izbuti în luptă pentru că prin ridicarea acestui paraclis aţi dat dovadă că numai lui Hristos voiți să-I slujiţi şi Lui singur să-I urmaţi. De azi înainte acest izvor cu şi mai multă tărie va vindeca ranele şi durerile voastre. Căci Mântuitorul, care orbului din naștere i-a spus să se spele în lacul Siloamului, spre a se vindeca (loan 9), vă îndeamnă şi pe voi să veniți aici şi să vă vindecați de durerile voastre.

 Rugăciunile ce se vor înălța lui Dumnezeu în acest Sfânt paraclis vor aduce putere tămăduitoare de la Dumnezeu asupra acestui izvor. Noi credem această pentru că Domnul Puterilor, care a dat putere de vindecare lacului Siloam, unde a trimis Iisus pe orbul din naştere să-şi spele ochii, — va da puteri minu-nate şi acestui izvor de lângă noi, care este o binefacere adevărată. Darul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toți, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Din foaia săptămânală ”Oastea Domnului” anul III,nr. 28, 10 iulie 1932, supliment la foaia ”Lumina Satelor”

 *  *  *

Manastirea de la Feredeu – intre legenda si istorie

Manastirea Feredeu se afla la aproximativ cinci km de localitatea Siria, in judetul Arad, pe un deal, la altitudinea de 427 metri, intr-o padure deasa. Lacasul de cult a fost ridicat langa paraul Feredeu, cunoscut pentru apa sa vindecatoare, cautata de pelerini, tot timpul anului. Izvorul este cunoscut in traditia zonei, din vechime, acesta fiind vizitat indeosebi cu ocazia sarbatorii Izvorului Maicii Domnului, in prima zi de vineri dupa Pasti, iar, in ultimul timp, si in Ziua Crucii, in 14 septembrie. La slujbele de la Feredeu vin sute de aradeni, pentru care distanta sau drumul nu foarte bun nu mai reprezinta un obstacol. De acest lacas sunt atrasi si strainii, care admira efortul celor cativa calugari, care au reusit sa transforme dealul Feredeu intr-un loc de pelerinaj foarte cautat.

Turcii amenintati cu crucea

Traditia aminteste de un asezamant monahal ce flanca izvorul de la Feredeu. Desi dovezi clare ale inceputului vietii spirituale din acest loc sunt greu de gasit, legendele locuitorilor amintesc de paraclisul cu schit de langa apa facatoare de minuni si datatoare de sanatate. Unele izvoare istorice dateaza schitul la 1787, insa traditia locala vorbeste de el inca de pe vremea turcilor. Se spune ca, la 1693, cand turcii s-au retras, dupa eliberarea Siriei, un arhimandrit – Filimon, care ar fi trait 20 de ani la Feredeu – i-ar fi somat cu crucea in mana sa plece, platind curajul sau cu capul.

Primele demersuri de preluare de catre crestini a izvorului si paraclisului de la Feredeu au fost consemnate in epoca moderna, la 1906, de catre pr. prof. Nicolae Baru. La 12 mai 1920, proaspat hirotonit preot, Nicolae Baru a facut prima excursie in aceasta calitate la izvor, alaturi de mai multi credinciosi. In prezenta a 500 crestini, s-a facut sfintirea apei de izvor. Peste sase ani, parintele Baru a inaintat o adresa catre episcopul Grigorie Gh. Comsa, referitoare la izvor, care, in urma acestui demers, a cerut sa i se raporteze exact situatia de la Feredeu, pentru a stabili cum va putea fi utilizat izvorul “in slujba credintei noastre si a vietii religioase a credinciosilor nostri”. La 31 august 1926, Oficiul Protopopesc Roman al Siriei, prin protoiereul Mihail Lucuta, a adus la cunostinta episcopului date despre locul unde se afla izvorul si a lansat cateva sugestii cu privire la lucrarile ce puteau fi intreprinse acolo. El a fost primul protopop care a inceput lucrarile de amenajare a izvorului si de construire a schitului. La 21 decembrie, acelasi an, Comitetul urbarial Siria a cedat o parcela de teren pentru zidirea unei capele la Feredeu, precum si o cantitate de lemne de constructie si o suma de bani, cu conditia ca Veneratul Consiliu Eparhial sa aduca in stare de folosinta izvorul balnear Feredeu.

Schitul a ramas in grija padurarului

A urmat o perioada de stagnare, pana in 1930, cand s-a implicat Oastea Domnului din Covasant (o localitate apropiata), mobilizata de acelasi preot Nicolae Baru. Acesta a lansat un apel tuturor organizatiilor Oastea Domnului din tara, pentru a participa la un pelerinaj la Feredeu, la 23 aprilie 1930. S-a cerut si sprijinul episcopului, PS Grigorie Gh. Comsa. Primaria din Siria a aprobat curatirea locului si pregatirea pelerinajului. Succesul acestei manifestari, la care au participat peste 500 credinciosi, urmat de alta de acest gen, la 9 iunie 1930, a facut ca demersurile pentru finalizarea lucrarilor la paraclisul de la Feredeu sa aiba succes.

La 11 aprilie 1931 s-a pus piatra de temelie a paraclisului cu hramul “Sfantul Mare Mucenic Gheorghe”. Actul comemorativ a fost asezat la temelia paraclisului, intr-o sticla ceruita. La 28 mai 1931, s-a sfintit sfanta cruce, care a fost montata pe turnul bisericii. La 8 septembrie 1931, practic, lucrarile au fost incheiate prin montarea geamurilor la ferestrele lacasului. Sfintirea paraclisului de la Izvorul Sfantul Gheorghe Feredeu a avut loc la 9 iunie 1932, la sarbatoarea Inaltarii Domnului. In toamna anului 1934 a fost turnata fundatia primei cladiri de locuit, cu trei camere si un coridor. Camera din stanga era destinata primirii episcopului, iar celelalte doua, calugarilor. Atat constructia paraclisului, cat si a casei au fost realizate cu mari sacrificii financiare, banii fiind adunati, in mare parte, din colecte publice. Activitatea la schitul Feredeu a continuat pana la Decretul 410/1959, cand, la fel ca si alte manastiri, schitul Feredeu si-a inchis portile. Manastirea Hodos-Bodrog a preluat conducerea schitului si a metocului din Galsa, raspunzand de gestiunea acestuia. Misiunile religioase au continuat, la schit fiind delegati preoti, in acest sens. Padurarul in cantonul caruia se afla schitul a primit sarcina sa supravegheze lacasul, pentru a preveni jafurile. Nemaiexistand personal permanent, cladirile si amenajarile izvorului au inceput sa se degradeze, iar troita de langa izvorul Feredeu a fost profanata de necunoscuti. Totusi, desi in mod oficial au fost interzise, pelerinajele au continuat la Feredeu.

Redeschis in “Epoca de Aur”

In 1986, schitul a fost redeschis, pelerinajul din 14 septembrie al acelui an, marcand reinceperea activitatii la Feredeu. Au inceput reparatiile necesare in urma distrugerilor suferite de-a lungul anilor. Fosta bisericuta a fost extinsa si renovata. Izvorul a fost mutat pe directia nord-est, la sase metri de absida bisericii. Au fost edificate alte cladiri anexe, un al doilea corp de cladire cu etaj, cu cate opt camere pe nivel si coridor, al treilea corp fiind trapeza cu bucatarie. Drumul de acces era, insa, foarte greu. Se putea urca, cand nu ploua prea mult, cu autoturisme de teren, cu masinile forestierilor sau pe jos. Cu toate acestea, oamenii veneau la Feredeu pentru a se casatori, a-si boteza copiii si pentru slujbe speciale. In 1992, la 3,5 km distanta de manastire, a fost construit un sector administrativ-gospodaresc – metocul manastirii. Din 1995 a fost ridicata o bisericuta cu hramul “Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul”, pentru credinciosii care nu puteau ajunge la schit, la Feredeu aparand noua asezare monahala Feredeul din Vale. Din 23 februarie 2000, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis transformarea schitului in Manastirea Feredeu, staret fiind parintele Protos Ilarion Taucean. Sute de aradeni merg la Manastirea Feredeu, fiind vestite rugaciunile facute de calugari. La rugaciunile de la miezul noptii sau la slujbele Sfintului Vasile cel Mare vin atat localnici, ci si credinciosi din alte zone.

Liliana Brad – Romania Libera

sursa: http://www.virtualarad.net

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *