Când anii trec ca norii şi oamenii ca vântul,
viaţa noastră curge cu timpul ce-l trăim
şi undeva în cale stă neştiut mormântul,
şi nimeni nu cunoaşte în care ţintirim.

Doamne-n calea dreaptă,
minte înţeleaptă
dă-ne să umblăm,
ca în veşnicie,
sfânta-Mpărăţie
dulce s-o gustăm.

Când viaţa ni-e ’nainte, ne pare-atât de lungă,
că nu ştim cum ar trece mai grabnic anii ei;
când viaţa ni-e în urmă, am vrea să tot ne-ajungă,
dar nu ne mai ajunge şi-o plângem singurei.

Când unicele lucruri le-avem cu-ndestulare:
iubire, tinereţe, şi soţ, şi legământ –
le risipim în patimi şi-n râs, şi-n nepăsare;
– când le-am pierdut, zadarnic le plângem preţul sfânt.

Când anii trec ca norii şi stările ca vântul,
o, suflet scump, grijeşte-ţi avutul cel sublim,
oriunde mori, iubirea s-o ţii şi legământul,
ca să-nvii cu ele din orice ţintirim.

TRAIAN DORZ din ”Cântările Căinței”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014