Când glasul de fiorul iubirii mi-e prea plin
o, iartã-mã Tu Gândul ce-n veci rãmâi senin.
Când ochii în frumseţe se-nvãluie prea strâns
o, iartã-mi Tainã cântul prea umezit de plâns.
Când sufletu-n avânturi se-nalţã prea uitat
o, iartã-mi Tu Mãsura a tot ce-i cumpãrat.
Când marea bucurie prea goalã iese-n drum
o, iartã-mi-o Tãcere şi-mbracã-mi-o în fum.
Când duhul prea cu teamã s-ascunde tremurând
o, iartã-l Îndrãznealã şi-ntinde-i mâna blând.
Când flacãra o clipã prea-mi creşte pe altar
o, iartã-mi-o Veghere şi-nvãluie-mi-o iar.
Când uit şi trec hotarul iubirii în vreun fel
o, iartã-mã Iubire şi-ntoarce-mã la el!
Traian Dorz, din ”Cântări de drum”
