Când glasul de fiorul iubirii mi-e prea plin,
o, iartă-mă, Tu, Gândul ce-n veci rămâi senin.
Când ochii în frumuseţe se-nlănţuie prea strâns,
o, iartă-mi, Taină, cântul prea umezit de plâns.
Când sufletu-n avânturi se nalţă prea uitat,
o, iartă-mă – Măsură a tot ce-i cumpătat.
Când marea-mi bucurie prea goală iese-n drum,
o, iartă-mi-o, Tăcere, şi-mbracă-mi-o în fum.
Când duhul prea cu teamă s-ascunde tremurând,
o, iartă-l, Îndrăzneală, şi-ntinde-i mâna blând.
Când flacăra o clipă prea-mi creşte pe altar,
o, iartă-mi-o, Veghere, şi-nvăluie-mi-o iar.
Când uit şi trec hotarul iubirii în vreun fel,
o, iartă-mă, Iubire, şi-ntoarce-mă la el.
Hristos – Învăţătorul nostru / Traian Dorz – Sibiu: Oastea Domnului, 2011
