Când nu mai ştim şi nu vedem de nicăieri scăpare,
la cine altul să-alergăm să cerem apărare,
la cine să putem fugi de răul care vine,
la cine altul dacă nu – Iisus Iubit, la Tine?
La Tine, la Tine, Iisuse, venim,
că numai la Tine scăpare găsim;
alungă, alungă primejdia grea,
ne scapă, ne scapă, Iisuse, de ea.
La Tine cerem ajutor, că numa-n Tine are
cel slab şi cel nevinovat nădejde şi-apărare.
Când cel nedrept şi cel tiran ne fură şi-ameninţă,
la cine altul s-alergăm cu lacrimi şi credinţă?
Când cei ce ne-asupresc sunt tari şi nu mai ştiu de Lege,
când mâini vrăjmaşe se întind să bată şi să lege,
când guri de lei răcnesc şi rup, de răutate pline,
– la cine altul să-alergăm, Iisus, decât la Tine?
Tu-ai dat din veci, din neam în neam, la toţi ai Tăi scăpare
când i-apăsau cei nemiloşi în vremuri de-ncercare;
ei Te rugau, iar Tu-i scăpai – de-aceea, cu suspine,
la nimeni altul n-alergăm nici noi, decât la Tine.
TRAIAN DORZ din ”Cântări Viitoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014