Meditaţii

Când oamenii se descoperă altfel decât îi ştiai

Când o întâmplare, un cuvânt, o atitudine sau reacţie a cuiva te rănesc, simţi cum se prăbuşeşte o linişte şi un echilibru din tine şi se răsfrânge cu sentimente respingătoare pentru cei care te-au dezamăgit. Dar, când priveşti la Hristos, cum ni-L păstrează viu Sfintele Evanghelii, suntem învăţaţi să respingem urâtul şi nefirescul, dar să nu-l lăsăm din braţele iubirii pe semenul nostru.

Câţi părinţi nu şi-au dezamăgit fiii, câţi copii nu şi-au dezamăgit părinţii, câţi soţi nu şi-au dezamăgit soţiile sau câţi prieteni la rândul lor alţi prieteni; dar când te uiţi în înţelepciunea bătrânilor sihaştri, a părinţilor duhovniceşti, a sfinţilor Bisericii, înţelegi că natura omului e coruptibilă şi de aceea a venit Hristos, pentru a ne dărui harul Său, darul Duhului Sfânt, pentru a reuşi să biruim neputinţa firii umane.

Şi atunci când oamenii se descoperă altfel decât îi ştiai, să ştii că Hristos ne ştie fii ai luminii, ai Învierii, chemaţi la Împărăţia Sa cea veşnică şi, fără să ne judece, aşteaptă ca fiecare să facă totul pentru a se îndrepta din nou la starea de la început.

Dacă un fiu nu-şi mai recunoaşte tatăl, dacă un soţ nu-şi mai recunoaşte soţia sau un prieten, prietenul de lângă el, Hristos poate umple orice dezamăgire. Hristos este Cel ce-ţi va deschide ochii să vezi în cei ce te-au dezamăgit nu eşecul, ci chipul suferind al celui neîmplinit părăsit de harul dumnezeiesc.

Copiii suferă cel mai greu eşecurile părinţilor, pentru că e nefiresc ca mâna, care trebuie să te mângâie, să te lovească, glasul încurajator să devină cel ce te descurajează, şi modelul cel mai apropiat să ajungă pentru tine o dezamăgire.

Şi totuşi, Hristos ne învaţă: „De nu veţi fi ca şi copiii nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu” (Mt 18, 3). Aici nu e vorba de naivitate, ci de o putere lăuntrică, unită cu harul Duhului Sfânt, de a nu renunţa la chipul blând, iertător, iubitor şi plin de încredere.

„Dacă gândeşti rău despre oameni, aceasta înseamnă că un duh rău viază în tine şi îţi insuflă gânduri rele împotriva oamenilor. Şi dacă cineva nu se pocăieşte şi moare fără să fi iertat fratelui său, sufletul lui se va pogorî acolo unde sălăşluieşte duhul rău care-i stăpâneşte sufletul. Asta e legea pentru noi: dacă ierţi, aceasta înseamnă că Domnul te-a iertat; dar dacă nu ierţi fratelui tău, înseamnă că păcatul tău rămâne cu tine.

Domnul vrea ca noi să iubim pe aproapele; şi dacă tu gândeşti despre el că Domnul îl iubeşte, aceasta înseamnă că iubirea Domnului e cu tine; şi dacă crezi că Domnul iubeşte mult făptura Sa şi ţi-e milă de întreaga zidire şi-i iubeşti pe vrăjmaşii tăi, iar pe tine însuţi te socoteşti mai rău decât toţi, aceasta înseamnă că e cu tine un mare har al Duhului Sfânt” (Între iadul smereniei şi iadul deznădejdii, Sf. Siluan Athonitul, p. 133).

Preot Constantin Adrian

Lasă un răspuns