Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Când va veni El, Mângâietorul, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul…

Când va veni El, Mângâietorul, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul…

Când va veni El, Mângâietorul, va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul…

„Va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul” ( Ioan 16, 8 )

Da va, va dovedi lumea vinovată! Lumea, nu Biserica! Nu pe sfinţii Bisericii, deşi şi sfinţii au păcate, dar păcatele acestora Duhul Sfânt le acoperă, pentru că, în Biserică şi în sfinţii din ea, se oglindeşte Hristos. Păcatele lumii da, pentru că ei nu cred în Mine, zice Domnul!

În cazul lumii, este vorba despre convertire. Duhul Sfânt niciodată nu descoperă şi nu osândeşte un păcat sau mai multe ca să taie şansele celui sau celor care au păcătuit. Ci, dimpotrivă, ca să dea şanse, îi arată imediat păcătosului toate căile spre a scăpa de consecinţele păcatului său.

Şi duhul diavolului arată şi osândeşte păcatul de foarte multe ori, dar întotdeauna ca să descurajeze, ca să taie orice şansă celui care a păcătuit. Dar când este vorba de vreun păcat al unui sfânt trâmbiţează strigând cât poate mai tare ca să arunce hulă rea asupra Bisericii şi asupra sfinţilor, pentru ca lumea să se ferească de Biserică, nu s-o caute. S-o dispreţuiască, nu s-o iubească. Prin aceasta se deosebeşte Duhul Domnului de duhul diavolului. Sunt unii predicatori foarte înflăcăraţi când e vorba de a osândi păcatele altora, păcatele creştinilor din Biserică. Toţi aceştia sunt impulsionaţi de duhul diavolului; predicile lor nu duc pe nimeni în braţele lui Hristos, ci, dimpotrivă, în braţele lui satan. Nu mântuiesc pe nimeni, ci îi pierd pe câţi îi ascultă şi totuşi ei strigă, cât îi ţine gura, că ei osândesc păcatul. Diavolul, domnul lor, îi minte că fac o slujbă lui Dumnezeu, Bisericii sau Oastei.

Am citit în scrierile Părintelui Arsenie Boca un cuvânt referitor la confuzia pe care o fac mulţi când ascultă pe câte un predicator din ăsta care pare foarte înflăcărat. Şi spunea Părintele Arsenie că în mulţi din aceştia nu Duhul Domnului se aprinde, ci firea pământească, deoarece firea pământească se aprinde mult mai uşor, mai repede, mai tare şi mai ales când e vorba, cum am spus, de a osândi păcatele altora. Când vorbesc aceştia despre dragostea, despre Jertfa Mântuitorului, nu se aprind, nu se incită, nici nu plâng sau poate se prefac că plâng, dacă bineînţeles mai vorbesc şi despre acestea. În ce priveşte osândirea păcatului, am văzut odată pe fratele Traian osândind păcatul mândriei, al modei, la o surioară care a declamat o poezie într-o adunare. După terminarea adunării, fratele Traian a ieşit înaintea ei afară, dar a stat în uşa bisericii – căci în biserică se ţinuse adunarea – până când a venit şi surioara. Când aceasta a ajuns în pragul bisericii, fratele Traian i-a pus mâna pe fruntea acoperită cu părul cârlionţat, frumos ondulat şi la ridicat în sus, descoperindu-i fruntea, şi i-a zis duios şi cu lacrimi: „Draga mea, de aici în acolo, când vei mai declama poeziile Domnului, încearcă să ai o ţinută cuviincioasă, aşa cum se cuvine unei copile a Domnului”… Nu a mustrat-o cu un duh de asprime, ci cu iubire şi cu lacrimi.

Aşa lucrează Duhul Domnului: cu iubire, cu blândeţe, cu bunătate, caută pe cel prins în laţul patimilor să îl scape, nu să-l osândească. Fiţi întotdeauna foarte atenţi la cei care vin la voi dacă sunt stăpâniţi de Duhul Domnului sau de al satanei. Dacă vin cu un duh de tulburare, un duh care osândeşte necruţător, care face numai răniri în jurul său, care nu are toiag, ci numai ciomag, feriţi-vă de un astfel de duh şi nu-l mai primiţi niciodată între voi, ca nu cumva să fiţi nimiciţi de el.

Încă o dată: oricine osândeşte Biserica şi pe sfinţi în gura mare, în public, să audă cât mai mulţi şi mai ales cei necredincioşi, acela este mai degrabă un diavol, şi nu un om. Aceştia dezbracă, dezgolesc Biserica, Mireasa lui Hristos, pe sfinţii Lui, ca să atragă ocara lumii. Dar, Doamne, ce lucrări minunate găsim în Biserica lui Hristos! Ce podoabe găsim la Mireasa Lui! Ce valori, la sfinţii Lui! Din toate acestea, acest duh şi aceşti oameni ai săi nu vor să le vadă şi să le trâmbiţeze. Însă, în felul acesta, îşi atrag pierzarea veşnică. Dumnezeu ne-a trimis această minunată Lucrare a Oastei, pentru ca, prin ea, Duhul Sfânt să mai salveze tot ce se mai poate salva din fiii acestui popor şi ale multora chiar din alte neamuri. Deci să salveze de sub puterea nimicitoare a păcatului şi nu doar să osândească păcatul. Salvarea vine întotdeauna de la Hristos, dar osândirea vine de foarte multe ori şi de la diavolul, pentru că el e gata oricând să se osândească şi chiar să se tăgăduiască şi pe sine dacă consideră că, din asta, are el un câştig. Dumnezeu să ne dea şi darul deosebirii duhurilor şi înţelepciunea ca să nu cădem în curse. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Viorel BAR

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!