Învierea Mântuitorului este pentru cei credincioşi o realitate nouă la care sunt făcuţi părtaşi toţi cei care participă la viaţa liturgică şi sacramentală a Bisericii.
Suntem creştini pentru că Hristos a înviat. Naşterea noastră din nou, din Dumnezeu, prin care am devenit membrii ai Bisericii, are o strânsă legătură cu Învierea lui Hristos. Dumnezeu, „prin Învierea lui Iisus Hristos din morţi, ne-a născut din nou” ( 1 Petru 1,3; cf. 3,21). Căci naşterea din Dumnezeu este ea însăşi o înviere. Învierea nostră în Hristos este – şi trebuie să fie – o realitate profundă a vieţii noastre celei noi.
Darul vieţii lui Hristos cel Înviat îl primim prin Taina Sfântului Botez. Această Sfântă Taină este cu adevărat moarte şi înviere în şi împreună cu Hristos. „Oare nu ştiţi – zice Apostolul, că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin Botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii” (Romani 6, 3-4; Efeseni 2,5-6; Coloseni 2,12). Aceasta şi explică de ce, în Biserica primelor veacuri, botezul catehumenilor se făcea mai ales la sărbătoarea Sfintelor Paşti.
În Învierea Mântuitorului sunt concentrate şi mereu actuale toate evenimentele vieţii Sale pământeşti, iar ele devin, prin venirea Sfântului Duh, mereu prezente şi actuale pentru cei ce le amintesc şi le sărbătoresc la fiecare Sfântă Liturghie. Prin rânduielile liturgice, cugetând la Hristos şi intrând în comuniune cu El, prin cântări şi rugăciuni, devenim contemporani cu El în drumul Său împlinit pe pământ pentru noi, sau, mai bine spus, El Se face contemporan cu noi în acest drum străbătut de El.
Învierea ne-a introdus în comuniunea de iubire a Sfintei Treimi, realitate pe care o trăim în fiecare Sfântă Liturghie, gustând anticipat bucuria pascală a veacului viitor. Bucuria împărtăşirii, încă de pe acum, de această taină a veacului viitor, o găsim în Canonul Paştilor: „Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine, mai cu adevărat, în ziua cea neînserată a Împăraţiei Tale” (Cântarea a 9-a).
„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa” (Psalmi 117,24). Aceasta este ziua bucuriei noastre, aceasta este ziua de biruinţă a Împăratului a toate, ziua vestitoare a veseliei veşnice. Să o prăznuim duhovniceşte, căci ziua de faţă este a Învierii, şi nu a necumpătării. Să ne îndestulăm din ospăţul Stăpânului, să-I mulţumim pentru toate câte ne-a dat nouă, să aducem nu doar jertfe de laudă, ci să ne aducem ca roade pe noi înşine, prin păzirea sfintelor porunci, prin viaţă sfîntă şi fără de păcat, prin împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Scumpul Său Sânge. „Să dăruim «Chipului» pe «Cel după Chip», ne îndeamnă Sfântul Grigore Teologul, să ne cunoaştem vrednicia noastră, să cinstim prototipul, să înţelegem puterea tainei şi care este motivul pentru care a murit Hristos… Să devenim precum este Hristos, pentru că şi Hristos S-a făcut ca noi. Să devenim dumnezei după har deoarece şi Acesta S-a făcut om pentru noi. El a luat ce este mai de puţin preţ, ca să ne dea ceea ce este mai de preţ. A sărăcit de bună-voie, ca să ne îmbogăţească pe noi. S-a coborît la noi, ca să ne ridice la Sine. A răbdat ispite, ca noi să le biruim. A fost hulit, pentru ca pe noi să ne preamărească. A fost batjocorit, ca să ne umple pe noi de slavă. A murit ca să ne mîntuiască. S-a sculat din mormânt, ca să ne atragă la Sine. Să-I dăm lui toate (…), Aceluia Care S-a dat pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru noi.”
Cu fiecare cântare pascală şi cu fiecare salut pascal: Hristos a înviat!, adeverim, mărturisim şi trăim marele Lui cuvânt dumnezeiesc: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”. În această biruinţă credem şi izbândim, cântând cântare de biruinţă: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!”
Hristos a înviat!
ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Editorial publicat in Iisus Biruitorul nr. 14 (730), 29 Martie – 4 Aprilie 2010.
