Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „Cântãrile duhului”

„Cântãrile duhului”

„Cântãrile duhului”

Pentru Oastea Domnului, întreita sărbătoare a Anului Nou are şi semnificaţia înaltă a aniversării naşterii ei. Ne apropiem, iată, de aniversarea centenarului Oastei Domnului. În noaptea Anului Nou 2020, se împlinesc 97 de ani de la cutremurul sufletesc al Părintelui Iosif din care s-a născut această mişcare de renaştere în neamul nostru românesc.

Când Părintele Iosif, pe genunchi în faţa Domnului în noaptea Anului Nou 1923, se cutremura în faţa noianului de păcat ce-şi striga zgomotos şi neruşinat „biruinţa”, Duhul Sfânt i-a dat răspunsul, îndemnându-l să lanseze chemarea la naşterea de Sus de care îi vorbeşte Mântuitorul Hristos lui Nicodim (In 3, 3 şi urm.). Minunat a fost acest răspuns! Un răspuns cu adevărat ceresc! Căci nu prin mărunte „reparaţii” morale poate un om sau un neam să devină duhovnicesc. Mulţi, şi în multe rânduri, s-au străduit pentru astfel de „reparaţii”, predicând lepădarea unor păcate şi efortul săvârşirii virtuţii, dar însuşi insuccesul acestui fel de strădanii arăta că este nevoie de mai mult, de mult mai mult. Şi că efortul omenesc nu va fi niciodată suficient, ci numai această naştere în care Dumnezeu este chemat – şi este lăsat – să-Şi facă lucrarea Sa mântuitoare în viaţa noastră.

Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care-l invocă atât de des Părintele Iosif, descrie de atâtea ori – şi cu atâta durere – starea decăzută nu numai a lumii dinafară, ci şi a celor care umpleau biserica la predicile sale. O stare „grozavă”, cum o denumeşte Sfântul în repetate rânduri. O stare care-l face pe om, deşi se consideră credincios, cu totul incapabil de adevărată viaţă duhovnicească. „Grozăvia” – spune marele predicator antiohian în a doua sa Omilie la Matei – este nu numai crasa ignorare a Scripturilor de către cei pe care-i avea în faţă. „Grozăvia este alta, că suntem atât de nepăsători faţă de cele duhovniceşti, pe cât suntem de iuţi, ba mai iuţi decât focul, faţă de cele satanice. De v-aş întreba de ştiţi cântece de lume, cântece de dragoste, cântece desfrânate, aş vedea că mulţi le ştiu pe de rost şi le cântă cu multă plăcere. Dar ce scuze găsiţi că nu ştiţi un text din Scriptură? Nu-s călugăr, mi se răspunde!… Ei bine, scuza asta vă pierde…” (Scrieri, partea a treia, PSB 23, Ed. Inst. Biblic, Bucureşti, 1994, p. 35). Şi îndeamnă: „Să căutăm deci să avem necontenit în gurile noastre cântările Duhului… Cântările Duhului sunt hrană sufletului, podoabă şi tărie; lipsa lor, foamete, foamete cumplită” (ibidem).

Aniversându-şi naşterea prin cereasca lucrare a Duhului Sfânt, Oastea Domnului vine, încă o dată, şi cu minunata ofrandă a cântărilor ei, cu adevărat „Cântări ale Duhului”. Aspiraţia căreia îi dădea glas Sfântul Ioan Gură de Aur o vedem adusă la fiinţă în această Lucrare aşa cum numai Dumnezeu voieşte şi poate s-o facă, prin împreună-lucrarea sfinţilor Săi.

Cât de mult trebuie s-o preţuim! Şi cât de fericită – dar şi cât de serioasă – se cuvine să fie angajarea noastră în Lucrarea Domnului, reafirmându-ne statornic şi hotărât, cu cuvântul şi cu fapta, identitatea naşterii noastre de Sus, a naşterii noastre din nou, din Dumnezeu.

Pr. prof. Vasile MIHOC

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *