1. Să cântăm Domnului cântările Sale cele mai plăcute şi mai frumoase,
dar să nu le cântăm nepăsători, nici neatenţi, nici fără inimă.
Ci cu ochii şi cu chipul strălucit, ca înaintea îngerilor,
– căci ei privesc şi se bucură numai la o astfel de cântare!
2. Închină te Domnului, dar nu lipsi niciodată de la Templu, de la Casa, de la Biserica Lui,
– căci mai ales acolo Îi este plăcută Domnului închinarea ta.
Şi numai acolo Îi poţi aduce cu adevărat o închinare vrednică de Numele Lui.
3. Laudă L pe Domnul pentru toate lucrările Sale slăvite,
– dar înaintea ochilor tăi să ai neîncetat mai ales dovezile de bunătate şi credincioşie pe care ţie însuţi ţi le a arătat puterea şi dragostea lui Dumnezeu.
Căci numai atunci cântarea ta va fi plăcută
şi închinarea ta primită,
şi laudele tale vrednice înaintea Domnului, Căruia I le aduci.
4. Cât de puţin umblăm noi prin credinţă şi cât de mult prin iubire!
Cât de puţin privim la cele ce nu se văd şi cât de mult ne uităm doar la cele văzute!
Deşi ştim că Dumnezeu cheamă lucrurile care nu sunt întocmai ca şi cum ar fi (Rom 4, 17),
totuşi, ce rar avem noi felul acesta al Domnului!
5. Ştim că puterea Domnului poate aduce la înfăptuire orice făgăduinţă pe care o face sau a făcut o,
– şi totuşi, adeseori, suntem gata să ne pierdem inima şi să nu mai vedem nimic înaintea noastră.
Suntem gata să zâmbim la făgăduinţele Domnului cu o vinovată neîncredere ca Sara (Fac 18, 12).
Suntem gata să ne îndoim de ele ca Moise (Ieş 4, 1 13).
Suntem gata să ne îndoim de ele sau să deznădăjduim ca Ilie (I Împ 19, 4 10).
Sau să ne arătăm neîncrezători ca Zaharia (Lc 1, 18).
6. Vedem că Dumnezeu a început în mijlocul nostru şi în vremea noastră o Lucrare nemaivăzută;
vedem că [El] este în mijlocul acestei Lucrări prin puterea, prin trăinicia, prin roadele şi prin izbăvirile ei
– şi totuşi nu vedem mai departe nimic.
7. Îi vedem Lucrării Domnului un trecut frumos,
îi vedem un prezent neclar,
dar nu vedem nici un viitor…
Cât de puţin putem umbla noi prin credinţă!
Cât de puţin credincioşi suntem noi!
8. E adevărat că trebuie o mare credinţă ca – din mijlocul unor asupritori puternici şi din mijlocul unor mări primejdioase,
şi din mijlocul unui pustiu plin de necazuri
– să mai nădăjduieşti într un Canaan fericit şi apropiat.
Dar nu avem noi atâtea dovezi din trecut?
De ce ne îndoim de viitor?
9. A descuraja înseamnă a avea îndoială nu numai despre puterea lui Dumnezeu
sau despre făgăduinţele şi Cuvântul Lui,
ci chiar şi despre existenţa Lui Însuşi!
10. Dumnezeu ne a dat tuturora credinţa şi ne a arătat tuturor dovezi destule despre puterea Lui.
Aşa că, prin acestea două, putem fi încredinţaţi de viitor!
Credinţa şi Dovezile ar trebui să le ştim.
11. Despre tot ce a trecut, noi am avut de mai nainte Profeţia scrisă, iar după aceea Istoria scrisă.
Profeţia spunea ce are să se întâmple, Istoria ne spune ce s a întâmplat!
Profeţia este istoria viitoare, istoria este profeţia trecută.
12. Tot aşa, făgăduinţa de acum este istoria din viitor.
Căci după cum toate s au petrecut până azi întocmai cum au fost scrise mai dinainte,
tot aşa şi în viitor se vor întâmpla toate, întocmai cum sunt scrise şi profeţite acum.
13. Nici un cuvânt din făgăduinţele lui Dumnezeu nu este decât adevăr!
Până la sfârşitul veacului, tot ce nu s a împlinit încă se va împlini negreşit!
Cine este înţelept, acela să nu se îndoiască deloc de hotărârea lui Dumnezeu!
14. Dacă Dumnezeu a început o lucrare într un anumit fel, apoi înseamnă că în aşa fel o vrea El
– şi în aşa fel o va duce El la un bun sfârşit al ei.
Oricine ar fi omul care vine să i dea un alt curs acestei lucrări începute într un fel de către El,
– sau altă învăţătură,
sau un alt înţeles
şi un alt scop decât acela aşezat de la început la temelia ei şi în faţa ei,
– fie omul acela oricine ar fi –, el n are să reuşească.
Dumnezeul Cel a Căruia este Lucrarea o va apăra de stricător.
15. Hristos, dacă a început Lucrarea Oastei Sale, o va şi duce la o strălucită izbândă.
Dacă a hotărât să scoată un popor din Egipt, nici o putere nu L va opri să l ducă în Canaan
şi nici un răzvrătit nu va putea abate acest popor de la drumul rânduit lui de către Dumnezeu.
Marea va fi despicată,
pustiul va fi străbătut,
Core şi ai lui vor fi înghiţiţi de pământ şi de foc,
cei cârtitori vor rămâne pe drum,
Amalec va fi zdrobit,
– dar ce a început Dumnezeu va fi sfârşit în chip vrednic de Numele Lui Cel credincios şi adevărat!…
16. Mai aproape decât aerul
sau decât lumina,
sau decât întunericul
este de noi Dumnezeu.
Nimic nu i mai aproape de noi decât El.
De aceea cercetarea pe care ne o face Dumnezeu este nu numai adevărată, dar şi amănunţită.
17. Dumnezeu ne cercetează îndeaproape gândul – de aceea ni l cunoaşte întru totul.
Dacă oamenii au mijloace de a cerceta atât de îndeaproape materia, că au reuşit să pătrundă până la cele mai nebănuite adâncimi în cunoaşterea ei,
– cum, atunci, Dumnezeu să nu ne poată cunoaşte şi mai adânc?
18. Dacă oamenii nu judecă până când nu cercetează mai întâi,
– cu cât mai mult atunci cercetarea lui Dumnezeu se cere să fie dreaptă şi adâncă,
– pentru ca şi Judecata Lui să fie dreaptă.
19. Dacă de cele mai multe ori cercetarea omenească este nedreaptă, răuvoitoare, doar de formă sau chiar criminală…
– totuşi cercetarea Dumnezeiască nu este aşa.
20. Cercetarea lui Dumnezeu este după adevăr, şi nu după părtinire.
Este după dreptate, şi nu după interes.
Este după merit, şi nu după vicleşug.
Este spre mântuire, şi nu spre pierzare.
Dumnezeul nostru, Tu eşti Drept în toate ale Tale. Slavă veşnică Ţie!
Amin.
Traian Dorz, din ”Strălucirea biruinței”
Editura „Oastea Domnului” Sibiu,2007
