„Soarele straluceste deopotriva si peste cei buni si peste cei rai, si asupra celor sanatosi si asupra celor bolnavi fara nici o deosebire. Exista insa o diferenta in felul cum recepteaza fiecare lumina soarelui: ochii cei sanatosi se bucura de prezenta soarelui si, datorita lui, vad bine lucrurile din jur, pe cand ochii bolnavi simt o durere de care ar dori sa scape si nu au cum decat ascunzandu-se de aceasta lumina.In acelasi foc, metalele pretioase stralucesc ca soarele, pe cand lemnul si gunoaiele se mistuie cu fum negru. In acelasi foc al iubirii dumnezeiesti, unii devin albi, stralucitori, altii negri si intunecati. Sfantul Simeon Noul Teolog ne atrage atentia: „Nu va inselati pe voi insiva! Dumnezeu este foc si, cand a venit in lume si S-a facut om, El a trimis foc pe pamant, dupa cum spune El lnsusi: Insa focul cauta sa gaseasca o materie – adica o dispozitie si o intentie spre ceea ce este bine – pentru a cadea pe ea si a o aprinde; si in cei pe care acest foc ii aprinde, El devine o mare flacara ce ajunge pana la Cer. Aceasta flacara ne curata mai intai de intinaciunea patimilor, iar apoi se face in noi hrana si bautura, lumina si bucurie si ne face pe noi insine lumina fiindca ne impartasim in lumina Lui” (Cuvantul 78 ). Dar acest foc iubitor al lui Dumnezeu este acelasi si pentru cei buni si pentru cei rai, numai ca celor buni le aduce pace, iar pe cei rai si neascultatori ii arde, pentru ca raspunsul lor este ura.

Dumnezeu este Tatal nostru, al tuturor. „Fiul care Il iubeste pe tatal sau se va simti fericit in bratele lui, dar daca nu-l iubeste, imbratisarea iubitoare a tatalui sau va fi un chin pentru el. De aceea, iubirea noastra fata de cei care ne urasc pe noi este asemanata in Scriptura cu turnarea de carbuni aprinsi pe capul lor” (Alexandros Kalomiros «Sfintii Parinti despre originile si destinul omulu si cosmosului», Ed. Deisis, Sibiu, 1998, p. 94).

„Deci, daca vrajmasul tau este flamand, da-i de mancare; daca ii este sete, da-i sa bea, caci, facand aceasta, vei gramadi carbuni de foc pe capul lui” (Rom 12, 20). Aceiasi carbuni si pe capul celor credinciosi si pe capul celor necredinciosi. Insa pe unii ii va aprinde de dragoste, iar pe ceilalti de ura. Unii se vor lumina, iar altii se vor intuneca. Si sub acelasi imperiu al iubirii dumnezeiesti, oamenii se vor imparti in doua tabere: unii care vor avea chipul lui Hristos in fiinta lor, iar altii care nu-L vor avea. „Vreti sa stiti cum sa va dati seama daca un om are credinta sau necredinta? – zicea un teolog laic grec, Fotis Kontoglu – Daca simtiti caldura iradiind din el, din ochii lui, din cuvintele lui, din purtarea lui fiti siguri ca are credinta in inima sa. Daca insa veti simti raceala, venind dinspre intreaga sa faptura, aceasta inseamna ca nu are credinta, orice ar spune el. Poate sa ingenuncheze, poate sa-si pIece capul cu smerenie, poate sa rosteasca tot felul de invataturi morale cu glas smerit, dar toate acestea respira o rasuflare rece care te ingheata” (Ibidem, p. 93).

Ce este oare starea de continua agitatie, de framantare si tulburare launtrica a unor ascultatori in contrast cu bucuria si pacea altora in cadrul sinaxei liturgice sau a adunarilor fratesti decit urmarea dragostei de foc ce se revarsa la fel si peste cei care asculta si peste cei care nu asculta Cuvantul Evangheliei! Dragostea fata de cei impotrivitori este turnare de carbuni aprinsi pe capul lor si acesta este adevaratul chin pe care-l traiesc cei neobisnuiti cu dragostea. Cu alte cuvinte, acesta este iadul. Te uiti la fata unor astfel de nefericiti si-i vezi ca mereu sunt nemultumiti de oferta dragostei, sunt amarati la vederea iubirii nevinovate. Stau si ei la masa dragostei si nimeni nu-i alunga de acolo. Se simt atrasi de forta iubirii divine, dar focul acesteia nu-l pot suporta. Ar putea sa se desparta de fratii lor, dar, si in izolare, iubirea lui Dumnezeu ii arde. De aceea, aleg mai bine sa se grupeze si sa tina piept valului de iubire care vine mai navalnic spre ei. Dar, cand sunt impreuna, se agita mai tare, pentru ca si carbunii aprinsi sunt mai multi adunati, in acelasi loc, pe capetele lor.
Asa arde si dragostea noastra pentru ca «Dumnezeul nostru este si foc mistuitor» (Evr 12, 29).

Iisus Biruitorul, nr. 36 / 1998
Preot Petru Roncea – Crucea Unitatii
Editura „Oastea Domnului” Sibiu, 2005