Vitele se feresc de măcelăria măcelarului, dar oamenii dau năvală la măcelăria diavolului
Mergeţi la o măcelărie de vite. Şi veţi vedea un lucru duios şi mişcător. Vita nu merge de bună-voie la tăiere, ci e târâtă. Simte ce o aşteaptă şi nu vrea să intre la belitoare. Simte să intră pe poarta morţii. Simte cuţitul şi sfârşitul ce o aşteaptă. Vita e un dobitoc fără de minte şi totuşi simte prăpădul şi umblă să scape de el.
Mergeţi apoi la cârciumă şi veţi vedea tocmai contrariul. Şi cârciuma este un fel de belitoare. E belitoarea diavolului. E măcelăria diavolului unde diavolul omoară şi trupul şi sufletul omului (Matei 10, 12).
Însă la belitoarea aceasta, celelalte „vite“ (adică oamenii) nu mai sunt târâte, ci merg de bună-voie. Merg cântând şi jucând. Intră cântând şi jucând pe poarta morţii. Asta fiindcă vita e un dobitoc ce n-ar minte; dar omul e făptura lui Dumnezeu şi are „minte“.
Vai ce de suflete junghie diavolul la măcelăria cârciumii şi, vai, cum intră lumea potop pe poarta acestei morţi. Doar nicăieri nu se vede atât de bine ca la cârciumă, „poarta cea largă“ despre care zice Mântuitorul că „mulţi vor intra pe dânsa“ la pieire (Matei 7, 13).
Cine îl duce pe om la cârciumă?
În chipurile de alături se vede Aghiuţă, argatul lui Scaraoschi, cum îl duce la cârciumă pe cel beţiv. Aleargă cu el în galop la cârciumă şi pe urmă râde voios de secerişul bogat ce-l are iadul.
Aşa păţesc toţi beţivii şi toţi cei ce iubesc băuturile alcoolice. Ei ajung robii diavolului. Cu ajutorul alcoolului, diavolul pune stăpânire pe voinţa lor şi îi face robii lui. Toţi beţivii şi toţi cei ce iubesc alcoolul, ascultă admirabil de diavol. E destul ca Aghiuţă să le şoptească: „Hai la cârciumă… hai la un pahar de băutură“ ca să plece îndată după el în galop. Beţivul – şi toţi cei ce iubesc alcoolul – este un rob al diavolului. Şi-a pierdut puterea trupească şi sufletească. Şi-a pierdut voinţa; nu mai e stăpân pe sine. Ah! Ce vesel este diavolul când a pus stăpânire pe om cu ajutorul alcoolului. Face cu el ce vrea şi îl batjocoreşte cum vrea, cum se vede şi în chipul de jos. L-a dus la cârciumă şi acum râde de isprăvile lui.
Ah, ce putere mare este alcoolul pentru Satan şi pentru biruinţa iadului. Alcoolul şi cârciuma. La cârciumă umblă neîncetat Aghiuţă să-l atragă pe om pentru că acolo e secerişul cel mare al diavolului şi al iadului. Acolo se fac bătăile, certurile, sudălmile, aprinderea poftelor, desfrânările şi celelalte nesfârşite răutăţi.
Oameni buni! Feriţi-vă de alcool… Feriţi-vă de cârciumă.
Părintele Iosif Trifa, din “Alcoolul duhul diavolului”
1 Comment