unde prinde păianjenul-diavol cele mai multe „muşte“
Ciudată vieţuitoare mai e şi păianjenul. Ciudată este în special pânza şi ţesătura ce o face. Pânza păianjenului este o înşelătorie, o cursă grozavă pe urma căreia trăieşte, prinzând cu ajutorul ei muşte şi insecte. Această cursă păianjenul o face:
1. Din material transparent ce nu se prea vede.
2. O face deasă şi încurcată să nu-i poată scăpa muştele ce se prind în ea.
3. O face într-un loc unde este umblare mai mare de muşte şi insecte.
4. După ce cursa e ţesută gata, păianjenul se aşază ori la mijlocul ei, ori într-un cot ascuns de unde îşi pândeşte vânatul. El nu mişcă nimic. Face pe mortul. Dar când atare muscă dă în păienjeniş, firele de păianjen fac pe telefonul, dau de ştire păianjenului. La vestea asta, păianjenul „se trezeşte“, se aruncă asupra victimei şi, împungându-o cu un ac, o omoară. Îi suge apoi sucul, dar pielea o lasă neatinsă. Pânzele de păianjen sunt pline de „schelete“ de muşte pe care păianjenul le-a stors de viaţă.
Păianjenul e chipul diavolului. (poporul îl numeşte foarte potrivit „calul dracului“). Ceea ce este păianjenul pentru lumea muştelor şi musculiţelor, aceeaşi este diavolul pentru viaţa cea sufletească a oamenilor. El ţese şi întinde neîncetat la curse şi înşelăciuni în care să prindă la suflete. Şi păianjenul-diavol îşi ţese cursa din material ce nu se vede şi din încâlcituri din care nu mai poţi scăpa. Şi apoi, păianjenul-diavol îşi pune cursa prin locurile cele mai umblate. Şi, mai ales, o întinde pe la cârciumi.
Poporul nostru spune că diavolul şade prin pustii şi locuri neumblate. Vorbă să fie. Diavolul petrece printre oameni (ba chiar şi în inima lor). Păianjenul-diavol îşi ţese pânza printre oameni.
Dar mai cu deosebire îşi ţese păianjenul-diavol pânza lui şi cursa lui pe unde se strâng oamenii în numele lui: pe la cârciumi, clăci, petreceri etc. Locul cel mai plăcut al lui este cârciuma. Aici prinde păianjenul-diavol cele mai multe„muşte“. Aici este principalul lui izvor de trai. Fiecare birt este un adevărat păienjeniş al diavolului (cum se vede în chip). Câte bătăi, sudălmi, desfrânări, omoruri şi alte lucruri slabe se fac pe la birturi. Câte suflete rămân acăţate în acest păienjeniş grozav! Câţi oameni nu se ticăloşesc şi se prăpădesc, apucând cu băuturile şi beţiile!
Uitaţi-vă la cei beţivi. Chipul lor este acurat cu al muştelor prinse în păienjeniş. Numai pielea a mai rămas din aceste muşte. Numai pielea şi oasele au mai rămas din cei beţivi. Păianjenul-diavol le-a stors vlaga cea trupească. Tot aşa sunt şi celelalte patimi: desfrânarea, zavistia, trufia etc. Toţi cei apucaţi cu patimi şi năravuri urâte sunt nişte prinşi în păianjenul diavolului, sunt nişte „morţi vii“ (Apocalipsa 2, 3). Ah! ce lucru grozav este acesta! Ah! Ce nesocotit este omul care se bagă în acest păienjeniş!
Fratele meu! Păzeşte-te şi fugi de acest păianjen grozav. Iar de cumva te-ai acăţat în pânzele lui, scapă îndată la Domnul. El singur te poate scăpa. Astă-vară am văzut o muscă zbătându-se neputincioasă să scape din pânza păianjenului. Însă truda ei era zadarnică. Păianjenul se găta să o omoare. Dar în clipa aceea, a venit un vânt, a spart păienjenişul şi musca a scăpat.
Vântul Duhului Sfânt – cel făgăduit nouă de Mântuitorul – poate sparge păienjenişul diavolului şi poate scăpa pe cei prinşi în el. Acest vânt ceresc să-l cerem cu lacrimi fierbinţi.
Părintele Iosif Trifa, din „Alcoolul duhul diavolului”
2 Comments