n nr. 35 / 2003 al săptămânalului nostru, sub titlul “Cârcotaşii Oastei Domnului“, semnam un editorial în care semnalam faptul că în zona Sucevei, de ceva vreme, circulă un manifest nesemnat – “Biserica Ortodoxă atacată din interior“ – în care e înfierată cu sârg şi cu debordantă iresponsabilitate Oastea Domnului. Şi îndrăzneam atunci să arunc momeala că autorul acelei foi ar fi unul din clericii din zonă.
Zilele trecute, pe adresa Redacţiei, am primit o scrisoare în care un anume preot din Rădăuţi (Suceava) – e vorba de Pr. Gheorghe Aniţulesei, de la Parohia “Învierea Domnului“ -, extrem de indignat, îşi asumă semnătura acelui material (după ce îl răspândise cu conştiinciozitate în repetate rânduri fără să-l semneze) şi încearcă, din nou, să blameze rosturile Lucrării Oastei. Mai mult decât atât, promite că va face “să circule“ în continuare acele manifeste. Sunt convins că nu “curajul“ l-a făcut pe Pr. Aniţulesei să-şi recunoască aberaţiile din acel manifest. Pentru că nici acum încă nu a îndrăznit să-l distribuie sub semnătură. Mai degrabă aş înclina să cred că Dumnezeu nu lasă niciodată nedescoperite laşităţile unor detractori care nu au încetat să lovească pe la spate, în numele unor orgolii şi motivaţii, uneori numai de ei ştiute.
În cazul Pr. Aniţulesei lucrurile nu sunt chiar atât de delicate. Şi, nicidecum, părintele în discuţie nu e necunoscut fraţilor ostaşi (şi nu numai) din zona Sucevei. Eu însumi mi-l amintesc de la adunările anuale ale fraţilor din Rădăuţi (care se ţin de Sf. Nicolae), când venea în mijlocul ostaşilor, ţinea câte un cuvânt de învăţătură – cuminte, ce-i drept! -, după care nu uita niciodată să facă apel la bunăvoinţa fraţilor pentru a-l ajuta la construcţia bisericii. Măcar pentru acest lucru, fraţii ostaşi îşi dovedeau utilitatea. Şi, după cum vedem, nu doar construcţia bisericii necesită oarece eforturi financiare…
În sprijinul afirmaţiilor sale, Pr. Aniţulesei aduce câteva aşa-zise “argumente“. Printre acestea, faptul că unii ostaşi ar fi trecut la diferite secte neoprotestante. Desigur, are dreptate. Între rătăciţii ortodocşi căzuţi în mrejele sectare se numără, poate, şi unii care-şi spun “ostaşi ai Domnului“. Dar mi se pare o chestiune de lipsă de bun simţ analitic să operezi în cheia fragmentarismului sau izolaţionismului, acuzând în bloc o mişcare de sectarism, trecând însă sub tăcere şi reversul acţiunii sale, adică şi cazurile, extrem de numeroase, când sectarii se întorc la Ortodoxie prin Oastea Domnului. După cum, poate, ar fi nedrept să-l acuzăm pe Pr. Aniţulesei de sectarism sau de lipsă de tact pastoral din cauza faptului că, de pildă, unul din cântăreţii săi bisericeşti, care i-a fost ucenic suficientă vreme – e vorba de Gh. Hapenciuc – după ce s-a botezat la una din sectele în discuţie, astăzi e un adevărat pastor protestant şi vajnic luptător împotriva Ortodoxiei.
După ce îl citează pe Pr. Stăniloae (şi, fiindcă veni vorba, poate că Pr. Aniţulesei ar trebui să ştie că Stăniloae se scrie cu “e“ şi nu cu “ie“!, greşeală pe care o face mereu tânărul teolog – absolvent, mi se pare, al Facultăţii ieşene de Teologie… “D. Stăniloae“ – în manifest!) şi pe Ieromonahul Nicodim Sechelarie (cu “Pravila bisericească“), Părintele ajunge la un alt punct drag sfinţiei sale: politica. Şi e extrem de supărat că, în perioada sa, Pr. Iosif Trifa nu a aderat la principiile unei grupări politice de o anumită coloratură. Printre altele, Pr. Aniţulesei e foarte cunoscut în zonă şi pentru prozelitismul pe care îl practică în sprijinul unei idei politice care nu s-a prea împăcat niciodată cu idealurile spirituale ale Oastei Domnului. Mi-l amintesc destul de bine şi în această ipostază, când împărţea manifeste în asemenea direcţie şi culegea adeziuni cu prilejul pregătirilor electorale. De altfel, pe aceleaşi temeiuri este şi refuzat – spun gurile rele – de la catedra Liceului Agricol din Rădăuţi, unde predase oarecând un experimental hibrid religie-politică. Nu ştim dacă, de când tot răsfoieşte “Pravila bisericească“ pentru a înfierarea Oastei Domnului – deseori Părintele ne întreabă dacă am auzit de cutare sau cutare paragraf din Pravilă – militantul rădăuţean a dat şi peste paginile privitoare la implicarea politică a preoţilor ortodocşi ( paragraful 1527 îl va ajuta mult, în acest sens). Sau de cele referitoare la denigrarea ierarhilor sub a cărui oblăduire se află – “specializaţi, spune el, în facultăţile sectare prin apus“, de care “m-aş mira să aibă altă atitudine“. Atitudini între care se află, desigur, şi cele privitoare la Oastea Domnului.
Ştim că misiunea îi răpeşte destul timp Părintelui pentru a-i mai rămâne vreme să citească. I-aş recomanda totuşi să răsfoiască prin paginile lăsate de cei pe care îi citează să vadă ce au scris aceştia despre Oastea Domnului. Cu siguranţă că va afla amănunte care îl vor surprinde.
Nu are sens să răpim spaţiul tipografic cu astfel de lucruri. În acelaşi timp însă e nedrept ca tocmai cei care nu au cunoscut nimic nu doar din specificul Oastei Domnului, dar nici măcar din profunzimea Ortodoxie româneşti, subproduse ale şcolilor teologice (nu mai avem spaţiu să scriem şi câte ceva despre evoluţia şcolară a teologului Gh. Aniţulesei) să dea lecţii de bună purtare duhovnicească. Nu doar Oastei Domnului, ci chiar unor ierarhi pe care Pr. Aniţulesei nu pregetă să-i blameze în manifestul său.
Romeo PETRAŞCIUC
