Catehism

Care este a cincea fericire şi ce înţeles are?

„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor miluf (Matei 5, 7).

Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi se arată prin ajutorarea materială şi morală a semenilor noştri aflaţi în nevoie.

Mântuitorul, Care este modelul desăvârşit al milosteniei (Matei 11, 32; Marcu 8, 2), ne-a arătat ea la judecata de apoi faptele îndurării trupeşti şi sufleteşti sunt acelea care ne vor deschide porţile fericirii veşnice (Matei 25, 34-40).

Dar, chipurile de a milui – cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur sunt felurite şi porunca aceasta este întinsă .

Care sunt faptele milosteniei trupeşti?

Faptele milosteniei trupeşti sunt în număr de şapte, şi anume:

1)  Hrănirea celui flămând, care, din pricina sărăciei şi neputinţei, nu se poate hrăni prin munca proprie.

2)  Adăparea celui însetat, care, din lipsă sau slăbiciune, nu-şi poate alina setea;

3)    îmbrăcarea celui gol, adică a celui care, din cauza lipsei, nu are haine pentru acoperirea trupului;

4)  Cercetarea celor în necazuri şi nevoi; pentru ajutorarea lor;

5)     Cercetarea celor bolnavi. Această poruncă se împlineşte mai întâi prin cuvintele mângâietoare şi compătimitoare; al doilea, sfătuindu-i să sufere cu răbdare nenorocirea, fără cârtire, ci cu binecuvântare, şi făcându-i să înţeleagă că suferinţa este îngăduită spre încercare, întărire şi ispăşire; al treilea, îndemnându-i şi ajutându-i să se spovedească şi să se împartăşească şi să primească Taina Sfântului Maslu; al patrulea, învăţându-i să nu cadă în credinţa deşartă a celor ce voiesc să-şi câştige sănătatea cu farmece şi felurite înşelăciuni diavoleşti, ci să-şi pună încrederea şi nădejdea numai în mila lui Dumnezeu şi în leacurile sfătuite de medici.

Iar când aceşti bolnavi sunt lipsiţi sau fără ajutorare, să-i ajutăm cu tot ce au nevoie: bani, medicamente, priveghere şi altele.

6)   Găzduirea călătorilor, mai ales a bolnavilor şi a celor lipsiţi de mijloace materiale, făcând aceasta cu bucurie;

7)    îngroparea săracilor şi a celor pe care nu are cine sa-i îngroape, dăruind cele trebuitoare pentru înmormântarea lor creştinească.

Dacă moare o rudă sau un prieten, această datorie se împlineşte prin petrecerea mortului până la groapă, cu rugăciuni şi acte de milostenie pentru sufletul răposatului şi cuvinte de mângâiere pentru cei rămaşi în viaţă.

Neîndeplinirea acestor fapte faţă de semeni închide porţile fericirii cereşti şi aduce osânda veşnică (Matei 25, 41-46).

Care sunt faptele milosteniei sufleteşti?

Faptele milosteniei sau îndurării sufleteşti sunt tot în număr de şapte, şi anume:

1) întoarcerea celor rătăciţi la calea adevărului şi a celor păcătoşi la calea virtuţii, dar cu duhul blândeţii şi al înţelepciunii, spre a-i feri atât de păcatul deznădejdii, cât şi de cel al prea marii încrederi în îndurarea lui Dumnezeu.

însemnătatea acestei fapte o arată Sfântul Apostol Iacov, când zice:

„Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate” (Iacov 5,19-20).

2)  învăţarea celor neştiutori şi nepricepuţi (Fapte 8, 31; Tit 2, 4-7);

3)   Sfătuirea celor ce au trebuinţă de sfat (I Tes. 5,11-15). Trebuinţă de sfat bun şi dat la vreme au cei cu o viaţă păcătoasă, cei în nevoie şi strâmtorare, sau cei a căror viaţă şi cinste sunt în primejdie.

4)   Rugăciunea către Dumnezeu pentru aproapele nostru (Iacov 5,16; Filip. l, 19; Col. 4, 3).

5)    Mângâierea celor întristaţi (I Tes. 5;14), din pricina bolilor, a păcatelor sau a nenorocirilor de tot felul;

6)   Nerăzbunarea pentru răul făcut de alţii, ci răsplătirea răului cu binele (Matei 5, 44-­48; Rom. 12, 19-21);

7)    Iertarea greşelilor săvârşite de alţii faţă de noi înşine, nu numai o dată, ci „de şaptezeci de ori câte şapte”, cum spune Mântuitorul (Matei 18, 22).

Cum trebuie săvârşite aceste fapte ale milosteniei?

Spre a fi mai bine plăcute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie, mai întâi, să fie izvorâte din iubire sinceră faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Femeia văduvă care a dăruit la templu doi bănuţi, singurii pe care-i mai avea, trece mult înaintea bogaţilor care puneau sume mari în cutia templului, dar numai de ochii lumii (Marcu 12, 42-44). Darul făcut aproapelui, cuvintele de mângâiere şi împăcare care ies dintr-o inimă lipsită de iubire, nu pot avea o bună înrâurire, precum spune aceasta, minunat, Sfântul Apostol Pavel: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător… Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte” (I Cor. 13, 1, 3).

în al doilea rând, faptele milosteniei nu trebuie făcute din interes, spre a fi văzute şi răsplatite de oameni (Matei 6, 2-4).

în al treilea rând, ele trebuie făcute oricărui om aflat în nevoie, fără nici o deosebire (Luca 10, 36-37).

în al patrulea rând, trebuie să dăruim aproapelui nostru ajutorul de care are adevărată nevoie, potrivind ajutorul după trebuinţele lui. Aşa, de pildă, nu vom da unui leneş de mâncare, căci, cum porunceşte Sfântul Apostol Pavel: „dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tes. 3,10). Totuşi, şi faţă de cei leneşi avem datorii de milostenie, dar căutând să pătrundem în acea latură a sufletului lor care să-i vindece de lene.

Ce răsplată făgăduieşte Dumnezeu celor milostivi?

Dumnezeu îi va milui, adic le va ierta pcatele, la judecata de apoi, căci, precum spune Sfântul Apostol Iacov: „Judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă. Şi mila biruieşte în faţa judecăţii” (Iacov 2,13); sau, cum zice Sfântul Apostol Petru: „dragostea acoperă mulţime de păcate” (Petru 4, 8).

Că virtutea milosteniei este cât se poate de preţuită, se vede lămurit din cuvintele Mântuitorului despre judecata de apoi, în care milostenia este aceea pentru care vom fi mai ales răsplătiţi (Matei 25, 32-46).

Lasă un răspuns