Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Care este fericirea a noua şi ce înţeles are?

Care este fericirea a noua şi ce înţeles are?

Care este fericirea a noua şi ce înţeles are?

„Fericiţi veţi fi când vă vor ocarî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi va veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, ca aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi” (Matei 5, 11-12).

Prin aceste cuvinte, Mântuitorul fericeşte pe cei care vor avea de suferit defăimari, prigoane şi chiar moarte, din pricina credinţei în El şi a răspândirii Evangheliei creştine în lume.

Pentru credinţa în Dumnezeu şi pentru nădejdea venirii lui Mesia au suferit prigoane proorocii Vechiului Testament. De pildă, Proorocul Ilie a fost prigonit de Ahab şi Izabela, fiindcă i-a mustrat că se închinau la idolul Baal (III Regi 18); Proorocul Isaia a fost tăiat cu fierăstrăul, din porunca regelui idololatru Manase; Proorocul Ieremia a fost izgonit din ţară, pentru că a mustrat pe cei nedrepţi. Aceleaşi suferinţe au îndurat mulţi alţii pentru credinţa lor cea dreaptă (Matei 23, 35; Evr.11, 32-40).

De aceea, Mântnitorul Iisus Hristos a îndemnat pe Ucenicii Săi: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi trupul şi sufletul să le piardă în gheenă. Au nu se vând două vrăbii pentru un ban? Şi nici una dintre ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. La voi însă şi perii capului, toţi, sunt număraţi. Aşadar nu vă temeti; voi sunteti cu mult mai de pret decât păsările” (Matei 10, 28­31).

Următori Mântuitorului, apostolii şi martirii au dobândit cununa muceniciei, jertfindu-şi viaţa pentru răspândirea credinţei creştine. Calendarul creştin cinsteşte amintirea a mii şi mii de martiri care şi-au dat viaţa de bună voie şi chiar cu bucurie pentru Hristos. De aceea şi ziua morţii lor a fost totdeauna pomenită de Biserică, nu ca zi de durere şi de înfrângere, ci, dimpotrivă, ca zi de bucurie şi de biruinţă.

Pentru aceasta, creştinii sunt îndemnaţi să se bucure de orice încercare a credinţei, ca Sfântul Apostol Petru, care spune: „… întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi” (I Petru 4, 13-14).

*

După ce am stăruit asupra fiecăreia dintre cele nouă Fericiri şi am lămurit înţelesul lor, să vedem şi legătura dintre ele:

între virtuţile celor nouă Fericiri este o strânsă legătură. Sfinţii Părinţi socotesc cele nouă Fericiri ca pe o scară a desăvârşirii. Iată în câteva cuvinte cum se leagă una de alta:

Prima hotărâre de a intra pe drumul mântuirii o ia credinciosul numai după ce cunoaşte sărăcia duhovnicească, prin smerenie. Această cunoaştere produce o dispoziţie de tristeţe, care din pricina slăbiciunii şi a păcatelor, dă naştere căinţei, plânsului. Cel ce-şi plânge greşelile îşi poate păstra lesne blândeţea, pentru că supărarea vine numai de la părerea că eşti mai bun decât alţii.

Mai departe, credincioşii plini de căinţă şi blânzi năzuiesc să introducă binele şi în afară, şi astfel ei devin flămânzi şi însetoşaţi de dreptate. Ei cer binele mai întâi de la ei înşişi, devenind milostivi.

Cei milostivi înlătură din inima lor iubirea de sine, „pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii” (Ioan 2, 16), realizând curăţia inimii, adică scoaterea răului din inimă.

Cel cu inima curată este un purtător al păcii, pretutindeni.

împotriva unor astfel de râvnitori pentru o viaţă îmbunătăţită se ridică pizma şi răutatea multora. Nemaiîmpăcându-se cu felul de viaţă al celor cu care trăiau altădată laolaltă, cei doritori de o viaţă mai bună se despart de ei, din care pricină aceştia îi prigonesc. Când râvna pentru Dumnezeu sporeşte şi buna înrâurire se întinde, creşte împotriva lor şi ura celor răi, care îi supun prigoanelor arătate de Mântuitorul în ultima fericire.

Este nevoie să mergem întotdeauna de la o fericire la alta, numai în ordinea arătată?

Nu toate virtuţile din Fericiri sunt legate unele de altele în aşa fel încât să nu poată fi înfăptuite una fără cealaltă. Aşa, de pildă, milostenia şi mărturisirea credinţei trebuie săvârşite în orice prilej nimerit din viaţă.

Ce alte condiţii trebuie îndeplinite pentru însuşirea virtuţilor din cele nouă Fericiri?

Prima condiţie este ca cineva să-şi însuşească judecata oluhovnicească, ceea ce este tot una cu înţelepciunea, pe care o aflam în cărţile Sfinţilor Părinţi, în scrierile duhovniceşti şi în sfaturile părinţilor duhovniceşti. Creştinii sunt datori să se conducă după înţelepciunea Evangheliei.

A doua condiţie este nefăţărnicia. Făţarnicul, gândindu-se numai la răsplata şi negândindu-se la dobândirea virtuţii, nu foloseşte nimic. El nu poate fi fericit niciodată.

A treia şi ultima condiţie este nădejdea statornică în Dumnezeu, prin care cretinul se întăreşte în lupta împotriva grijilor pământeşti. Având nădejde nestrămutată în Dumnezeu – Care, după învăţătura Bisericii noastre, este izvorul binelui şi al sfinţeniei -, credinciosul păşeşte din virtute în virtute, străduindu-se să se arate folositor atât pentru sine, cât şi pentru obştea din care face parte. El nădăjduieşte în triumful binelui asupra răului, în triumful vieţii asupra morţii şi în triumful păcii asupra războiului, cunoscând că Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit în lume pentru ca lumea „viaţă să aibă şi din belug să aibă’ (Ioan 10, 10).

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!