Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home CARE ESTE VIITORUL CREŞTINISMULUI ADEVĂRAT? ( V )

CARE ESTE VIITORUL CREŞTINISMULUI ADEVĂRAT? ( V )

CARE ESTE VIITORUL CREŞTINISMULUI ADEVĂRAT? ( V )

În adunarea lui Hristos, El este prezent totdeauna, precum S-a promis, oricât de puţini ar fi la număr (cf. Mt 18, 20). Noi am experimentat acest mare adevăr. Prin rugăciune, Îl atragem pe Domnul în câmpul nostru de lucru şi de luptă. El este Puterea Atotbiruitoare. De aceea diavolului nu-i place şi se războieşte împotriva adunărilor frăţeşti. El vrea adunări, dar fără Hristos, reci, lipsite de Harul Divin, lipsite de puterea creatoare.

Şi alte două lucruri demoniceşti care se nasc în mintea neînduhovnicită sunt:

– clătinare sau sminteală de pe linia adevărului, care duce la alunecarea în braţele unei lucrări de rătăcire şi să ţi se pară bine că ai ajuns acolo, sau să fii iarăşi dus în lume prin pofte. Şi a doua este

– spaima, frica, teama, care te face să te ascunzi, să te acomodezi timpului sau vremii, să chibzuieşti, să alegi altă cale sau stare în care să fii scutit de suferinţa pentru Domnul, de încercare, de lupte, de suferinţe. Amândouă acestea sunt produs al minţii neluminate de Hristos, lipsite sau prea puţin copleşite de dragostea lui Hristos-Domnul, crescute slab, nu îndeajuns. În împrejurarea aceasta, oamenii trec cu uşurinţă peste unica înştiinţare ce au primit-o hotărât din partea Duhului Sfânt şi fără cercetare minuţioasă a provenienţei acelei gândiri, nu ascultă de fraţii în a căror părtăşie L-au cunoscut pe Domnul, părăsesc adunarea, trec la alte adunări, se duc în lume, pentru libertăţi, promisiuni şi progrese omeneşti. Gândirea sa alterată îi zice să se ducă la o altă vestire, care nu se potriveşte deloc cu solia primită şi încredinţată lui. Şi, astfel, unindu-se cu ateii, cu alte adunări, solia încredinţată lui se pierde undeva. Care-i va fi răsplata, dacă nu a celor neascultători? Şi cât de mare va trebui să-i fie pocăinţa reîntoarcerii? Toată viaţa cu smerenie, rugăciune şi lacrimi.

Şi în continuare, Duhul Sfânt ne spune despre trei lucrări care contribuie la clătinarea minţii şi înspăimântarea ei, care ne vin din:

– duh proorocesc;

– vorbă;

– scrisori ca venite din Biserică, de la Apostoli, care falsifică adevărul proorocesc. Care ar fi soluţia? „Să nu vă amăgească nimeni cu nici un chip, căci Ziua Domnului nu va sosi până ce, mai întâi, nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării” (II Tes 2, 3). Prin urmare, falsitatea întreită a diavolului şi a demonilor care îl însoţesc şi prin care săvârşeşte lucrări mincinoase în numele religiei şi al creştinătăţii, se arată în falsificarea învăţăturii, a prorociei şi a cuvântului, cum am văzut mai sus, în citirea cuvântului scris la Apocalipsa 16, 3-14.

Cu aceste înfăţişări în număr de trei şi trei duhuri demoniceşti, satana va încerca, la vremea sfârşitului, să repete ce a vrut să facă atunci când era înger luminat, de data asta în faţa omenirii: să se înalţe pe sine mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, să se aşeze el în Biserica lui Dumnezeu şi pe sine să se dea drept Dumnezeu (cf. v. 7). Sf. Ap. Pavel declara această taină a fărădelegii ca fiind începută să lucreze, numai că este unul care o ţinea pe loc, până ce va fi dat la o parte.

Într-o revistă veche am citit că undeva în Apus a luat fiinţă, cu mulţi ani în urmă, confesiunea satanei. O adunare de credincioşi care i se închină, se roagă şi cântă pentru satana, întocmai cum facem noi, creştinii, pentru Dumnezeu, ei preamăresc pe satana. Totul pentru satana şi puterea întunecimii sale. Tot în acea revistă se spunea că religiunea pentru satana făcea mari progrese. Tot mai mulţi aderă la ea, are succese mari în toate păturile sociale. Ce însemnează omul nou, care se creează prin propriile lui fapte, prin muncă şi economie, materie şi spirit înomenite, fără Harul divin, fără Dumnezeu în lume? Tot ce poate da omul modern demonizat.

Am mai spus că satana, în toate acţiunile lui, caută să imite pe Dumnezeu, dând forma contrarie. Îşi alege şi formează apostoli, îi înarmează cu puteri demoniceşti şi-i trimite la lucru. Ca şi în Eden, mai întâi, el vrea să-L facă pe Dumnezeu mincinos, zicând că tot ce s-a spus despre păcat şi neprihănire nu-i întocmai, că s-au spus exagerări; iar despre iad şi muncile veşnice că sunt poveşti – zice satana. Cu aceste minciuni el îşi face loc în inimile multora. Şi, ducându-i în fărădelegi, se aşază liniştit pe tron în templul lăuntric al omului, în centrul vieţii sale, şi de acolo, din centru, porunceşte duhurilor sale întunecate să răspundă cu falsitate demonică tuturor întrebărilor ce s-ar ivi, întrebărilor doritoare de mântuire. În acest fel, satana se înalţă pe sine în viaţa celui cucerit de el, făcându-se pe sine domn şi stăpân, iar omul devine sclavul, robul stăpânului său, diavolul. Şi e lesne de privit cum satana, cucerind tot mai multe suflete, îşi creează comuniunea sau confesiunea lui satanică, măreşte templul său de închinare, în care se înalţă în trufie ca un cuceritor de seamă.

Dar cum se strecoară şi cum va ajunge să domnească şi în templul lui Dumnezeu? Un poet spunea: „Fraţi pe fraţi să se iubească / din tot sufletul aşa / încât unul pentru altul / viaţa însăşi să şi-o dea” – luând modelul lui Hristos-Domnul, capul Bisericii. Şi acum, după ce am spus acest fragment de poezie, care este o frântură din viul cuvânt, treceţi pe la bisericile şi adunările creştine, opriţi-vă la care vi se va părea mai înflăcărată şi căutaţi iubirea sinceră, care se dăruieşte deplin. Dar nu vă descurajaţi de veţi vedea răceala, lipsa de iubire, ci aţintiţi-vă privirile la prorocie, împlinirea ei şi descoperirea duhului vremii care se sileşte să înşele, de va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Deci răceala adunărilor ne vesteşte că Hristos şi Sfinţii Lui, chiar dacă nu-s izgoniţi afară, sunt strâmtoraţi, reduşi, din pricina celor ce-l adoră pe satana şi duhul lumii care înaintează cu gând cuceritor, prin asediere.

Hristos e centrul vieţii umane înseamnă revoluţie internă, naştere din nou prin Duhul Sfânt, Care dă viaţă, putere şi lumină, înseamnă credinţa lucrătoare în dragoste, putere de nebiruit…

Cei cuceriţi de satana, şi care totuşi se mai află în adunările frăţeşti, se aseamănă străinilor care, plecând din Egipt, s-au alăturat poporului evreu la plecarea spre Canaan. Ei se numără doar ca persoane fizice în adunare; dar sufleteşte sunt ieşiţi din Biserica lui Hristos. Ei figurează prin scriptele bisericeşti, dar sufleteşte lipsesc. De aceea, e uşor de înţeles cum, prin acţiuni demoniceşti, lucrează sau înlesnesc înaintarea potrivnicului, aşezarea lui sus pe înălţimi, sau chiar zeificându-l. Închinătorii poartă idolii în inimile lor şi anume: curvia, necurăţia, îmbuibarea, pofta ochilor, vizionări de filme rele, imorale etc. etc. Iar celui pătimaş, stăpânit sau cucerit de duhuri diavoleşti ale necurăţiei, dacă-i spui să lepede păcatul, numaidecât te declară sectar, stricător de datini strămoşeşti, dă la o parte pe Hristos din templul vieţii sale şi în locul lui aşază idolul – viţelul lui de aur.

Sfântul Ioan Gură de Aur şi Părintele Iosif Trifa sunt două făclii care au suferit de pe urma acestor prefăcuţi

De aceea, fraţi creştini, siliţi-vă să pliniţi întocmai şi să păziţi cele scrise în Cartea lui Dumnezeu, Biblia, şi, împlinind viaţa ei prin puterea de pătrundere duhovnicească, să nu vă abateţi nici la dreapta, nici la stânga. Să nu intrăm în legătură cu aceste popoare care mai sunt printre noi, să nu luăm parte la pomenirea numelui dumnezeilor lor, cum sunt: pântecele, îmbuibarea, lumea cu poftele şi plimbările ei, să nu vă duceţi, să nu vă plecaţi înaintea lor, nici să le slujiţi, nici să vă închinaţi lor; ci vă alipiţi de Domnul Dumnezeul vostru (cf. Iosua 23, 6-8).

Pe acest potrivnic, om al fărădelegii, care, cu ajutorul celor trei duhuri rele, caută mereu să strâmbe căile drepte ale lui Dumnezeu, amăgeşte, falsificând sfintele învăţături, amă-geşte prin felurite semne diabolice ca venind din roadele credinţei, falsifică până şi duhul prorociei, amăgind cu duhul falselor prorocii, înşală lumea, se înalţă pe sine, zădărniceşte în cei înşelaţi sfintele promisiuni, pe acesta Domnul Dum-nezeu îl va ucide cu suflarea gurii sale, îl va nimici cu arătarea strălucitoare a revenirii Sale (cf. II Tes 2, 8).

Mai mult ca oricând să ne alipim de Domnul cu întreaga fiinţă şi să salvăm pe cei mulţi din ghearele păcatului şi ale morţii. Nu e uşor să vezi cum într-o clipă se ruinează tot ce ai clădit o viaţă. Cu-atât mai mult să te munceşti în chinuri veşnice că n-ai vegheat o clipă. Îngâmfarea conduce la munci potrivnice, rele şi nimicitoare de suflet. De aceea se cuvine să dăm multă atenţie felului în care ne conducem şi ne sfârşim alergarea de pe pământ, ca să nu plângem veşnic cu diavolul în chinurile iadului.

Biserica din casa ta / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!