O întrebare pe care fiecare în taină şi-o pune. Sunt două lucruri de mare însemnătate, lucruri de care depinde mântuirea sau pierzarea omului, şi anume: ascultarea şi împlinirea Cuvântului. Mântuitorul ne va spune: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel care ascultă Cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi la Judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (In 5, 24). „Şi Iisus i-a zis: Eu sunt Învierea şi Viaţa; cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va fi viu” (In 11, 25. Şi Apostolul dragostei ne va spune: „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte” (I In 3, 14). Toate poruncile sunt cuprinse în acest cuvânt: „Să iubeşti!” (Rom 13, 9; Mt 5, 43-45).
Prin urmare, iubirea lui Dumnezeu să stea în centrul atenţiei: „cu toată inima, cu tot sufletul şi cu tot cugetul”. Şi pe aproapele ca tine însuţi (cf. Mt 22, 36-39). Dacă iubirea aproapelui este egală cu iubirea propriei tale fiinţe, cât de mare trebuie să fie iubirea fratelui! Iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit mai întâi, înainte ca să-L cunoaştem şi ne-a dat pilda Lui (cf. In 4, 19). Şi iubim pe fraţi căci în aceasta dovedim iubirea lui Dumnezeu (cf. I In 4, 6-21). În cer sunt multe locaşuri (cf. In 14, 2). Şi Domnul Iisus, după Înviere, S-a dus să ne pregătească loc. Şi va reveni să ne ia cu El, ca unde este El să fie toţi aceia pe care i-a câştigat cu Însuşi Sângele Său (cf. In 14, 2-3). Este rânduit omului să moară. Şi după aceea vine judecata. El va învia pe toţi pentru judecată.
Ce ne dă ştiinţa? Spunea cineva într-un discurs: „Ştiinţa ne-a lăsat drept moştenire posibilitatea de a ne distruge pe noi înşine”. Ştiinţa şi filozofia nu vindecă bolnavii, nu înviază morţii, nu înmulţeşte pâinile, nu satură, nu chibzuieşte, nu şterge lacrima durerii, nici suferinţele multora, nu fericeşte pe nimeni.
Domnul Iisus Hristos este singurul Mântuitor. În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat între oameni în care trebuie să ne mântuim noi (cf. Fapte 4, 12). Toţi cei călăuziţi de Duhul Sfânt mărturisesc acest mare adevăr. Sf. Ap. Pavel nu voia să ştie în Biserică sau între credincioşi altceva, decât pe Iisus Hristos şi pe Acesta răstignit (cf. I Cor 2, 2).
Ziua Judecăţii Lui se apropie. Evenimente neaşteptate ne vestesc, ne istorisesc, sunt tot mai înspăimântătoare şi doveditoare. Ziarele poartă pe paginile lor întâmplări catas-trofale. De la un capăt la altul al lumii noastre se petrece lucruri tot mai noi, dar spuse şi proorocite. Toate prevestesc dulcea revenire a Scumpului nostru Mântuitor. În tainele viitorului apropiat se va descoperi comoara de nepreţuit. Apogeul istoriei va fi revenirea Domnului Iisus Hristos ca Rege al regilor şi Domn al domnilor. Pentru cei credincioşi, evenimentele în care trăim ar trebui să fie ca o revărsare de bucurie, să se urmărească cu viu interes în lumina Sfintei Scripturi şi a profeţilor, şi cu toţii, mari şi până la cei mai mici copii, să stăruim în rugăciune şi post, căci ziua răscumpărării fericite se apropie. Să fim gata şi cu candelele aprinse, pentru a ieşi în întâmpinarea Mirelui Ceresc.
Cei necredincioşi, care nu vor ca Hristos-Domnul să împărăţească peste ei, nu vor să fie deranjaţi din plăcerea lor firească şi îşi vor lua plata cuvenită. Ei se întreabă mereu (cf. II Pt 3, 4) fără să caute răspunsul, fără să-l dorească. Corabia mântuirii mai stă deschisă încă, aşteaptă şi mai aşteaptă încă. Să intrăm, să intrăm până nu e prea târziu. Creştinul nu aşteaptă moartea. Întâmplările îi sunt busola de orientare. Creştinul aşteaptă pe Domnul, nu minuni, ci revenirea Lui, care poate fi în orice clipă; înainte ca să înceapă lucrul zilei sau în timpul lucrului său. Azi, mai mult decât oricând, creştinul să trăiască priveghind, cu post şi rugăciune, aşteptând şi grăbind venirea zilei celei mari (cf. II Pt 3). Să turnăm mereu untdelemn în candela sufletului, nu doar să purtăm grijă să nu se termine, ci mai mult, să nu se împuţineze şi să nu ne ajungă. Untdelemnul, Duhul Sfânt cu lucrarea-I harică, să nu se împuţineze din nici o candelă.
Problema revenirii Mântuitorului a fost mult discutată şi precizată cu proorocii false. Astfel, în anul 1848, pe 21 martie, la miezul nopţii exact, era precizarea lui Wiliam Miller: „Cerurile se vor desface ca un vast pergament şi Iisus va apărea a doua oară” zicea în cuvântările sale. Dar n-a fost aşa. Cei care au crezut mai mult în cuvântările lui decât în Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu s-au adunat în număr foarte mare, dar aşteptarea le-a fost zadarnică. S-au întors la ale lor ruşinaţi şi decepţionaţi. Un altul preciza anul 1965, în mod sigur. Un altul anul 1972, sigur, zicea şi acesta. Un altul preciza anul 1976. Şi nici una nu s-a împlinit, fiind contrare Cuvântului Adevărului. „Privegheaţi – ne spune Domnul – că nu ştiţi când va veni Stăpânul Casei: seara, ori la miezul nopţii, ori la cântatul cocoşilor, ori dimineaţa; ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Iar ceea ce vă zic vouă zic tuturor: Privegheaţi!” (Mc 13, 35-37).
Falsele profeţii privitoare la revenirea cu slavă a Dom-nului Iisus veneau cu falsitate satanică, ca oamenii să se încreadă în sine şi în propriile lor puteri. Falsele garanţii au făcut pe oameni să se îndrepte de la Dumnezeu spre propriile lor cugetări ştiinţifice, ideologice şi morale, spre câştigarea şi cucerirea Cosmosului, ca la Turnul Babel. Se cheltuiesc sume enorme cu zboruri tot mai perfecţionate. Lumea tremură îngrozită la ceea ce ar putea să ne aducă ceasul sau clipa următoare pe urma progresului ştiinţific. Tone sau poate mii de tone de trotil, bombe atomice, nucleare, laser, hidrogen stau gata ca la o apăsare de buton să transforme totul, într-o clipă, în ruine şi-n moloz neidentificat. Acesta se poate numi progres? Progres care nimiceşte totul? Progres, sau falsitate? Prea mare deşteptăciune, sau nebunie?
Despărţiţi de tot ce este dumnezeiesc şi sfânt, fără teama judecăţii divine, ei zic: „Unde este făgăduinţa venirii Lui?… Toate aşa rămân ca la începutul făpturii” (II Pt 3, 4). Sfânta Scriptură este martoră împotriva tuturor relelor năzuinţe. Stă împotriva celor mândri şi dă Har celor smeriţi. Venirea zilei celei mari, în care Domnul va judeca cu dreptate ne este arătată în toată Sfânta Scriptură, dar mai ales în Epistola I şi a II-a către Tesaloniceni, Evanghelia de la Matei 24, Marcu 13, Luca 21, Ieremia etc. etc. Proorocul Isaia ne va spune: „Căci Domnul vine în văpaie şi carele lui Lui sunt ca o vijelie, ca să dezlănţuie cu fierbinţeală mânia Lui şi certarea Lui cu văpăi de foc. Domnul va judeca cu foc şi cu sabie pe tot omul şi mulţi vor fi cei ce vor cădea de bătaia Domnului!” (Is 66, 15-16).
Proorocul Ezechiel ne va spune despre darurile lui Dumnezeu ce se revarsă asupra Ierusalimului şi avertizează casa lui Israel – şi Israelul cel nou în Noul Legământ – cu judecată dacă nu se leapădă fiecare de calea lui prin pocăinţă, lepădând păcatele, înnoindu-şi fiecare inima şi duhul lui. „De ce să muriţi voi, casa lui Israel?” (cap 16-18). Proorocul Daniel vorbeşte despre Hristos-judecătorul. Proorocul Osea zice: Domnul va veni. Proorocul Amos vorbeşte despre tot felul de ameninţări împotriva celor necredincioşi şi despre reabilitarea noului tron al lui David în Ierusalim. Proorocul Miheea mustră pe necredincioşii care s-au abătut de la credinţă şi aduce făgăduinţa izbăvirii de robie. Proorocul Obadia vorbeşte despre Prinţul prinţilor. Proorocul Mica vorbeşte despre transformarea armelor şi a săbiilor în fiare de plug. Proorocul Naum zice că Hristos va sfărâma munţii. Proorocul Ţefania zice că Israel va învăţa cântare nouă de la El.
Proorocul Hagai zice că toate lucrurile vor fi înlăturate numai ce este din Dumnezeu va rămânea. Proorocul Zaharia, la capitolul 14, face proorocii asupra Ierusalimului: apele vii, pedepsirea vrăjmaşilor şi întoarcerea neamurilor către Domnul, astfel: „Atunci Domnul va ieşi la luptă şi Se va război împotriva acestor popoare, ca în vremea de luptă, ca în vremea de război. Şi în vremea aceea se vor sprijini picioarele Lui pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului la răsărit; iar muntele Măslinilor se va crăpa în două de la răsărit la apus şi se va face o vale foarte mare şi jumătate din munte se va da înapoi către miazănoapte şi cealaltă jumătate către miazăzi” Acest mare eveniment unii vizitatori ai Ierusalimului îl confirmă, spunând că a şi început şi continuă. Proorocul Maleahi ne spune: „Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămânea în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia nălbitorului (cap. 3, 2); şi iarăşi: „Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări soarele neprihănirii şi tămăduirea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi şi veţi sări ca viţeii din grajd.
va urma
Biserica din casa ta / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011