Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Casa de sus și Casa de jos

Casa de sus și Casa de jos

Casa de sus și Casa de jos

Mântuitorul, în timpul vieţii Sale pământeşti, a arătat de mai multe ori dragostea Sa faţă de Templu. Când a alungat şi a mustrat pe cei care făceau neorânduieli şi negoţ în Templul din Ierusalim, ucenicii au pus această atitudine surprinzătoare a Mântuitorului în legătură cu o profeţie: „Râvna Casei Tale mă mistuie” (Ioan 2, 17; Psalm 68, 12). Apostolii au preluat această dragoste şi râvnă faţă de Templu. Sfântul Luca îşi încheie Evanghelia sa cu aceste cuvinte: Ucenicii „erau în toată vremea în Templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu” (Luca 24, 53).

Înainte de înălţarea Sa la cer, Domnul a făcut o făgăduinţă foarte preţioasă credincioşilor Lui. El a spus: „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt… Mă duc să vă pregătesc loc… Ca să fiţi şi voi unde sunt Eu” (Ioan 14, 2-3). Este foarte mângâietor pentru cel care are sentimentul exilului, pentru cel care se simte străin şi călător pe acest pământ, să ştie că Mântuitorul a pregătit chiar pentru el un loc „în Casa” de sus a Tatălui. Dar pentru a ne pregăti şi a ne face vrednici pentru locul din Casa de sus, Mântuitorul Iisus Hristos S-a îngrijit ca fiecare dintre credincioşii Lui să aibă un loc pentru curăţire, mângâiere şi vindecare în Casa Lui de pe pământ.

Omul se familiarizează cel mai uşor cu Casa de sus în Casa cea de jos a lui Dumnezeu. „Cel care în vremea vieţii pământeşti va merge cât poate de des în biserica lui Dumnezeu e ca şi cum ar locui în ea: acesta, după despărţirea de trup, va trece foarte lesne spre veşnica prăznuire în Biserica cerească, cea nefăcută de mână, al cărei ziditor este Dumnezeu. În biserică ne şi rugăm, ne şi zidim, ne şi curăţim de păcate, ne şi împărtăşim cu Dumnezeu” (Sf. Ignatie Briancianinov, Experienţe ascetice, p. 601).

Dragostea faţă de biserică este o constantă întâlnită în vieţile sfinţilor. Amintindu-şi de o experienţă din viaţa sa în acest sens, Sf. Paisie Aghioritul spune: „Când eram în armată, şapte luni nu am văzut biserica. Într-o zi m-au trimis ca să repar nişte staţii de transmisie şi trebuia să mă întorc imediat. La întoarcere, am trecut pe lângă o biserică aflată pe lângă drum. Era Postul Mare şi se auzea cântându-se Acatistul. Cum să intru înăuntru? Aveam staţiile cu mine şi nu le puteam lăsa afară. Pe lângă asta nu aveam nici timp. Am stat numai cinci minute lângă biserică. M-a cuprins tristeţea şi am plâns ca un copil mic. «Dumnezeul meu, spuneam, cum am ajuns! De mic mergeam la biserică, înainte de a ajunge paraclisierul, iar acum de şapte luni nu am văzut biserică»” (Despre rugăciune, p. 196).

Citeşte credinciosul în Biblie despre „duhurile drepţilor celor desăvârşiţi” şi despre „zecile de mii de îngeri în adunare sărbătorească”, dar această experienţă o face în biserică, chiar dacă de cele mai multe ori numai prin credinţă. Această credinţă nu este deşartă, ci a fost adeverită de cei care au făcut aceste experienţe chiar prin vedere. Iată câteva exemple: în timp ce Sfântul Serafim de Sarov slujea ca diacon, i S-a arătat Hristos în slavă. Această descoperire a fost aşa de copleşitoare, încât nu a mai putut continua. În biserică, spre sfârşitul unei privegheri de toată noaptea, Maica
Domnului i s-a arătat Sfântului Andrei, acoperind poporul cu cinstitul său acoperământ. În timp ce preotul binecuvânta poporul cu mâna spunând „pace tuturor!”, un necredincios a văzut cum din degetele preotului porneau raze de lumină intense către credincioşi, iar în urma acestei descoperiri acela s-a făcut creştin.

Aşadar, râvna şi dragostea de a petrece în Casa Domnului de pe pământ este un barometru fidel care spune multe despre cel care vrea să ajungă în Casa de sus a Tatălui. Măsura minimală este participarea duminicală la slujbele Bisericii, dar cei care spun că „însetează după mai mult” şi că le este „dor de veşnicie” oare se vor mulţumi cu măsura minimală a evlaviei? Am văzut că pentru Mântuitorul şi pentru urmaşii Lui dragostea de Casa Domnului nu a fost o morală convenţională, ci era o râvnă aprinsă şi o participare la templu „în toată vremea”.

Seriozitatea şi ardoarea cu care un student frecventează cursurile facultăţii de medicină spun multe despre statutul de medic pe care îl va avea în spital. Şi iarăşi, cel care nădăjduieşte să ajungă avocat în tribunal ocolind facultatea de drept, se hrăneşte cu o nădejde înşelătoare. Credem că cititorul deja a înţeles despre ce fel de „avocaţi” şi „medici” vorbim aici.

Preot Petru RONCEA

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!