Atitudini

Casa Fratelui Traian

Am fost mulţi şi în anul acesta la Mizieş şi Livada… Cu o rugăciune, cu o lacrimă, cu o floare, cu o poezie, cu un cuvânt, cu o durere, cu un dor ne-spus…

Am intrat şi de data asta în casa fratelui Traian din care el fusese scos de zeci de ori de oamenii îmbrăcaţi în albastru închis (şi pe dinăuntru şi pe dinafară) şi dus „în loc oprit”. Pentru zile grele. Pentru luni îndelungate. Pentru ani înfiorători…

Am îngenuncheat cu durere în camera unde „odihnise” Psalmistul Domnului pentru ultima oară în cele trei zile şi nopţi, înainte de a fi „semănat” sub glie în aşteptarea Învierii şi Răsplătirii lui Hristos, lângă „bisericuţa albă” de „pe dealul înflorit”… Câteva lucruri – dureros de puţine!… – ne priveau singuratice şi parcă stinghere din câte un colţ „de colivie”…

Aş fi dorit să mai intru o dată, cum făcusem în anii trecuţi, şi în camera dinspre livadă în care odihnisem în acelaşi pat cu martirul Domnului într-o noapte dinspre un 1-2 februarie…, dar de data asta accesul înspre acolo era blocat, pentru că uşa respectivă nu mai ducea nicăieri, decât înspre un… trecut uitat prea devreme… Apoi am ieşit şi l-am căutat pe „tătuţa” prin grădină, dar de nicăieri nu se mai zărea venind chipul lui inconfundabil de senin şi iubitor, ci numai „un strop” din duhul lui rămas încă în acel spaţiu, când reuşeşti să-l mai simţi…

Pe când întorceam, m-am cutremurat privind la peretele casei dinspre grădină: cedase, după ce încă din anii trecuţi se vedea cum colţul acela se lasă şi o dată cu el, casa omului lui Dumnezeu… Priveam înăuntru la grinzile stinghere pe care fusese bătută cândva duşumeaua pe care călcaseră picioarele fratelui nostru… Dar lutul de sub ele ca şi cel de pe pereţii goi „striga” înfiorător şi disperat: Ajutor! Salvati-ne! Cât încă se mai poate…

Apoi am ieşit copleşit de durere şi am plecat spre cimitir, întrebându-mă dacă voi mai avea LA CE să revin „la anu'”… Desigur, dacă voi ajunge!…

Oare şi frăţiile voastre aţi văzut aceste lucruri strigătoare la cer? Dacă da, atunci să ştim că ele strigă ÎMPOTRIVA NOASTRĂ?

Ne-am hrănit şi ne hrănim cu toţii la nesfârşit „din pâinea lui crescută-n lacrimi, agonisită bob cu bob”… Să nu avem oare nici o responsabilitate în ce priveşte PĂSTRAREA urmelor ce mai amintesc de trecerea FRATELUI TRAIAN printre noi?

Să fie de ajuns doar că îi murmurăm „psalmii” şi că ne gâdilă urechea gândirea lui profundă? Sau ar trebui să punem umărul CU TOŢII la salvarea a ce se mai poate şi CÂT SE MAI POATE, după ce prima parte din aceste urme s-au şters deja ca şi cum n-ar fi fost nicicând!…

N-ar putea fi oare chiar casa fratelui Traian, pe care TREBUIE S-O LĂSĂM ŞI URMAŞILOR NOŞTRI, un prim pas spre apropiere de fraţii „ceilalţi” (gândind asta FIECARE, indiferent de tabăra în care am ajuns împrăştiaţi de şiretenia Ispititorului!)?

Eu cred din toată inima că DA!… Să nu uităm însă că FIECARE ZI amânată (!) poate să devină un PREA TÂRZIU şi PENTRU TOTDEAUNA!… Şi atunci, CUM vom răspunde NOI în faţa urmaşilor că n-am fost în stare să păstrăm „cuibul de lut” în care s-a plămădit o mare parte din cântarea „Păsării măiestre”… SĂ NE TREZIM, fraţilor şi surorilor!

Slăvit să fie Domnul!

Fr. Petru Giurgi – articol publicat pe Forumul Oastei Domnului.

10 Comments

  • aurel 29 iunie 2012

    La multi ani frate Petrica!Semnalul fratiei tale si pericolul disparitiei pentru totdeauna a cuibului de lut a fr.Traian m-au facut sa-mi doresc tot mai mult sa ajung si eu pe acele meleaguri.Spre rusinea mea nu am ajuns pana acum,si nici nu am facut nimic sa nu se ajunga la aceasa stare de lucruri.Doamne iarta-ne!

  • traian 29 iunie 2012

    Slavit sa fie Domnul ! Cred din toata inima ca ce a scris Fr.Petru Giurgi este prioritatea nr.unu a intregii Fratietati . Toate sunt importante, mansardarea la Casa Oastei, unitatea in Lucrare s.a. dar a face ceva PENTRU CASA FR. TRAIAN ESTE CEL MAI URGENT! Nu avem dreptul sa uitam in ce conditii a trait si a scris scumpul nostru Fr.Traian. Sunt multe de spus… Cine vrea sa ma inteleaga ma va intelege, fara a mai adauga un cuvant ,cine nu …! Slavit sa fie Domnul !

  • nelu 29 iunie 2012

    Slavit sa fie Domnul! As vrea sa intreb daca in urma acestui articol al fr. Petru Giurgi cineva din fratii nostri ar putea sa inceapa o campanie de restaurare si conservare a acestui sfintit izvor din care a curs si curge spre noi atita hrana ,vers si doina atita binecuvintare datorata rugaciunilor si lacrimile fr Traian care au ramas in acel pamint. Nu ma pricep la cuvinte mestesugite dar daca cineva se va ocupa am vrea din toata inima sa participam si noi (financiar) cred ca ar fi bine daca se va posta pe net felul in care am putea participa.

  • Mircea 2 iulie 2012

    Dragilor frati din Lucrarea Oastei , cred din toata inima ca va trebui sa ne aplecam cu toata seriozitatea asupra acestui subiect si sa demaram strangerea unei sume de bani . Este limpede lucrul acesta -atat fratii din tara cat si cei din strainatate . Nu conteaza suma , ci cati vom fi care ne implicam ! Daca sunt mai multi cu atat mai bine . Nu avem dreptul moral sa amanam acest proiect daca se poate spune asa . Slavit sa fie Domnul ! CRED IN PUTEREA DE JERTFA A FRATIETATII !

  • Ion Lupiţa 2 iulie 2012

    Ion Lupiţa – Canada
    2-VII-2012

    Slăvit să fie Domnul!
    Am citit articolul atît de dureros şi atît de răscolitor al fratelui Petrică Giurgi!…
    Pe ziua de 20-VI-2012 s-au împlinit 23 de ani, un total de 8401 zile de cînd sfîntul meu (şi-al multora) părinte sufletesc, fratele nostru Traian Dorz, a fost eliberat pe vecii vecilor din închisoarea lumii acesteia, fiind răpit la ceruri cu carul cel de foc al… Duhului Sfînt!
    Spunea sfîntul doinitor al Golgotei întruna din sfintele sale poezii, bucăţi din inima sa rupte: Nu poţi să faci la altu-n bine – pînă nu-ţi faci ţie-ntîi un rău… Lui i s-a făcut acum 23 de ani, cel mai mare bine din lume şi din veşnicie: trecerea din lumea durerilor, din valea umbrei morţii, – în veşnica Împărăţie a Luminii şi-a Fericirii celei veşnice. Deci cel mai mare bine pentru el… dar, pe de altă parte, cel mai mare rău pentru noi, cei care l-am cunoscut, l-am simţit, l-am iubit… pentru că noi odată cu plecare sa, am rămas în bătaia tuturor vînturilor năpraznice ale ispitelor şi ale ispititorului, luîndu-ni-se marele zid apărător, care era tocmai el, sfîntul nostru părinte şi înaintaş!…
    Dacă aş fi fost înzestrat de Stăpînul şi Împăratul Universului şi-al Veşniciei cu darul scrisului, – aş fi scris doar o singură carte, intitulată: Ultimul profet – după care aş fi putut bucuros şi mulţumit spune şi eu: Acum slobozeşte Stăpîne pe robul Tău în pace, că văzură ochii mei scrisă viaţa şi jertfa marelui Tău bărbat, luptător, biruitor, martir şi sfînt, Traian Dorz, – fratele şi părintele meu cel duhovnicesc!
    Dar, nu mi-a fost dat darul acesta mie, nădăjduim că îi va fi dat cîndva, cuiva, atunci cînd Stăpînul va voi acest lucru.
    Referitor la articolul scumpului nostru frate, Petrică Giurgi, ce să zic eu, nici frăţia sa şi nici nu sîntem singurii care vedem cum Urîciunea pustirii a putut să dărîme locaşul cel sfînt, care dacă era păstrat, aşa cum se păstrează zeci de case memoriale ale marilor oameni ai naţiunii şi ai neamului nostru, de zeci, chiar de sute de ani, – lăcaş în care dacă mergeam şi era lăsat aşa cum a fost – ne-ar fi întărit inimile şi sufletele cu amintirea neuitată a multelor şi fericitelor întîlniri cu scumpul şi iubitul nostru frate înaintaş. Am fost în ţară în 1993 şi împreună cu bunul meu frate şi prieten, Nelu Beg, am fost la mormîntul sfînt, apoi la casa sa mermorială, unde am găsit-o pe scumpa şi neuitata noastră soră “Măria”, singură pe acolo. Am filmat totul, a făcut poze multe… şi cu ele am rămas, doar… Acuma cînd am văzut ce-a putut face o mînă străină, criminală, de ucigaş cu sfîntul lăcaş, – sincer am rămas mut şi fără cuvinte…
    Cuvîntul lui Dumnezeu spune undeva că fiecare lucru îşi are vremea sa. Da, într-adevăr, fratele Petrică are dreptate în ceea ce spune, numai că… timpul acela a trecut de foarte mulţi ani – şi nu se mai poate face absolut nimica, spre a se mai reface ceea ce a fost, şi aşa cum a fost!… Dar cum diavolul este mai sprinten totdeauna decît cei care sînt puşi veghetori şi dorm în timpul lucrului sau al vegherii, el imediat a sărit şi a împărştiat din sacul său spurcata neghină a demolării, ca să şteargă cît mai repede cu putinţă, orice urmă sfîntă a oamenilor lui Dumnezeu!
    S-a întîmplat şi acolo la Rîturi, ceea ce s-a întîmplat cu israelienii plecaţi din Egipt, dar care s-au amestecat cu străinii, pe care i-au luat cu ei din milă… Pe drum însă, acei străini, nelăsaţi să rămînă în Egipt, au fost primii cîrtitori împotriva lui Moise şi a lui Aron… Deci, şi aici tot străinii, care ca şi pe israelieni, ne-au subjugat 40 de ani, au ajuns, cu complicitatea veşnic vinovată a celor ce trebuiau cu preţul vieţii, al sîngelui, să nu facă pact cu satana, cu diavolul, cu iadul!… Exagerez, mint, vorbesc prostii? – iată faptele dovedesc ceea ce spun, adică ceea ce se poate vedea, ceea ce a mai rămas din ceea ce era un loc de amintire şi de odihnă sufletească pentru oricine îl vizita!
    Pînă în prezent, eu cel puţin, am rămas şi rămîn doar cu pozele, cu filmările şi cu… amintirile!…
    N-aş dori să contrariez pe nimeni, dar în privinţa reabilitării casei memoriale, numai Înţelepciunea lui Dumnezeu mai poate face ceva, cel puţin asemănător cu cea ce a fost odată acolo, şi care trebuia să se păstreaze aşa cum a fost şi să rămînă în starea în care a lucrat şi s-a jertfit omul lui Dumnezeu!
    Îl rugăm pe Domnul să facă şi să refacă El ceea ce ştie şi poate, doar El, dintr-un han modern, o casă memorială!

    Slăvit să fie Domnul!
    Ion Lupiţa
    ostaş al Domnului
    Canada
    2-VII-2012.

  • Fr. Petrita Colf 10 iulie 2012

    Ma atasez si eu de articolul Fratelui Petrica Giurgi si de raspunsul fratiilor.
    Cred ca singura salvare a mai pastra din urmele Sfantului Psalmistului si martirului si parintelui nostru al tuturor, fratilor si surorilor di Oastea Domnului si al meu personal
    ar fi refacerea casei memoriale pe care Fratele Traian a facuto cu Sfintele sale maini cum scrie Sfintia sa in poezia „Rentoarcere Cantari Indepartate” la numarul 122, va rugam s-o cititi cu atentie. Aici a lucrat si a trait o viata si din aceasta casa a fost scos cu plecarea sa spre vesnicie, rugam intreaga fratietate din tara si de peste hotarele ei: Italia, Spania, Canada, Anglia si-n atatea tari unde avem frati raspanditi sa punem toti umar la umar si sa salvam ce se mai poate salva, oricat de ruinata este aceasta casa memoriala a Fratelui Traian Dorz, cum de exemplu a fost salvata casa memoriala in care s-a nascut Parintele Iosif Trifa si a Fratelui Marini. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu si Domnul Isus, Fiul Sau si Maica Domnului Isus. Amin. Slavit sa fie Domnul.
    Halmagiu, la 10 Iulie, Fratele Petrita Colf

  • traian 11 iulie 2012

    Slavit sa fie Domnul ! Sper si nadajduiesc in capacitatea fratilor de pretutindeni sa se ajunga la o solidaritate in ceea ce priveste RESTAURAREA CASEI FR.TRAIAN ! Nu putem sa lasam lucrurile asa la voia intamplarii ! STA IN PUTEREA NOASTRA LUCRUL ACESTA . Haideti sa aratam istoriei ca in vremuri ca acestea AM PUTUT SA NE UNIM pentru un scop maret !
    ISTORIA NE VA …TAXA …! daca nu o facem ! Slavit sa fie Domnul .

  • Fr. Petrita Colf: 12 iulie 2012

    Rentoarcerea de Fratele Traian Dorz

    Revad iar casa mea in care cu mana-mi toate le-am lucrat,
    stiu fiecare caramida si piatra cum le-am asezat!

    Privesc cu prietenie toate si-n fiecare colt e-un glas
    ce mustrator imi reaminteste de-un prieten credincios ramas…
    Le inteleg mustrarea dreapta si-mi plec privirile-n pamant,
    ca cel ce si-a lasat un prieten si si-a uitat un legamant,
    Si le revad, mi-e-ingaduit.

    Dar ori prea grabnic uita ele ori eu, prea tare m-am schimbat
    caci eu le recunosc pe toate dar ele, toate m-au uitat.

    Revad prieteni de-altadata asa de-apropriati candva
    atat de-adanc atunci viata, cu ale lor se-impletea.

    Azi, trec pe langa mine asa de-ndepartati, pe rand
    cum nici ne-am fi stiut pe lume sau nici ne-am cunoscut nicicand…

    Pe veci de ce-aveam drag odata si le iubeam, sunt despartit!…
    Si toate acestea pentru Tine
    – Si nu regret Isus Iubit!

    -Si… Slavit sa fie Domnul.

    Halmagiu la 12 Iulie 2012.

  • Petru Giurgi 11 august 2012

    Slăvit să fie Domnul!
    Din depărtarea în care sunt, cu dor de ţară şi de fraţi, mă uit ZILNIC să văd dacă s-au găsit câţiva „nebuni” care să anunţe dintr-o dată: „În urma întâlnirii frăţeşti de la Durău s-a hotărât ca din data de… se încep lucrările de consolidare la Casa Fratelui Traian. Pentru asta s-a deschis un cont la Banca…, iar sumele donate se vor folosi EXCLUSIV pentru destinaţia hotărâtă. ORICINE va putea verifica felul în care s-au folosit banii fraţilor etc…

    … De data asta socot că trece ŞI PRIN POARTA MEA Fratele Traian, întocmai cum trecuse prin anul ’88 ca SĂ-I SOLICITE PE FRAŢI SĂ PUNĂ UMĂRUL PENTRU CUMPĂRAREA CASEI PĂRINTELUI IOSIF TRIFA… (Sper că mai sunt încă ceva fraţi CARE ŞTIU DE ATUNCI!…)
    Ca să ne aducem aminte mai bine DE DATORIA NOASTRĂ, ataşez aici poezia Fratelui Traian. Nădăjduiesc să ne folosească TUTUROR! Dar mai ales SĂ NU-I PARĂ RĂU NIMĂNUI…

    CU PÂINEA MEA

    Cu pâinea mea crescută-n lacrimi,
    agonisită bob cu bob,
    eu v-am hrănit cu dărnicie,
    cum face-o mamă sau un rob,
    Pe masa voastră, nelipsită
    de-atâţia ani, stă ne-ncetat,
    din ea, cu suflete flămânde
    v-aţi ospătat îndestulat,
    prin lunga arşiţă-a pustiei
    şi-n anii foametei cumpliţi,
    din ea şi voi, şi fiii voştri
    n-aţi încetat să vă hrăniţi…

    Dar eu, când am venit odată la voi
    şi m-aţi recunoscut,
    mărinimoşi, mi-aţi dat o coajă
    din pâinea voastră cea de lut,
    nu v-o cerusem, dar mi-aţi dat-o,
    căci, poate, vă simţeaţi datori,
    eu v-am primit-o,
    dar, în urmă, am regretat de mii de ori.

    O, de-aş putea să-ntorc fărâma
    de lut acelui ce mi-a dat,
    de ce-ndelungă greutate
    m-aş uşura despovărat!…

    … Voi, toţi câţi veţi avea pe masă
    şi-n casa voastră pâinea mea,
    hrăniţi-vă cântând dintr-însa,
    îndestulaţi-vă din ea!
    Dar când, vreodată, voi mai trece
    prin poarta voastră, călător,
    lăsaţi-mă flămând mai bine
    decât să mă priviţi dator!

  • traian 14 august 2012

    Mare bucure am in suflet de cand am aflat ca s-a hotarat Fratietatea Oastei sa faca ceva pentru memoria Sf .nostri Inaintasi ! SLAVA DOMNULUI !Speram din toata inima sa se adune cat mai multi bani si sa putem duce la bun sfarsit aceasta nobila actiune! Slavit sa fie Domnul .

Lasă un răspuns