Cât ai Tu mai mult ca alţii,
Sfânt şi Veşnic Mire,
cât mai scumpă decât toate
este-a Ta iubire,
mai de preţ ca lumea-ntreagă,
dulcea Ta iubire!
Glasul Tău cel sfânt îmi pare
cel mai drag din lume,
Numele Iubirii Tale-i
cel mai dulce Nume;
fericit, şi-ales, şi veşnic,
cel mai dulce Nume.
Necuprinsa Ta Iubire
inima mi-o leagă,
de-aş rămâne lângă Tine
veşnicia-ntreagă;
în genunchi, s-ascult Cuvântu-Ţi,
veşnicia-ntreagă.
Frumuseţea Ta, Iisuse,
n-are-asemănare,
cine-ar fi să poată spune
cât de drag mi-eşti oare?
Care cântec, care lacrimi
pot a spune oare?
Dintre mii de-aleşi, Făptura
pot a Ţi-o alege,
Glasul Tău din mii de glasuri
pot a-L înţelege;
cântă-ntreaga mea fiinţă
când Ţi-L înţelege.
Cât ai Tu mai mult ca alţii –
slavă veşnic Ţie!
Lângă Tine-i totul numai
imn de bucurie,
veşnicia lângă Tine-i
imn de bucurie.