Cât de curatã înfloreşte lumina inimii atunci
când poate-nfãptui-a iubirii Dumnezeieşti şi-adânci porunci
când Adevãrul, care este frumseţea conştiinţei, blând
şi mãsurat cãlãuzeşte credinţa gândului urcând.
Când Frumuseţea care este al vieţii adevãr divin
îşi varsã peste duhul nostru izvoarele cereşti din plin
neprihãnind fiinţa noastrã cu chip de îngeri şi de prunci
cât de curatã înfloreşte lumina inimii atunci.
Când poate face fãrã platã tot binele desãvârşit
când poate-a-şi milui vrãjmaşul cu gând cucernic şi grãbit
când poate a-ndura tãcerea, iertând a nedreptãţii munci
cât de curatã înfloreşte lumina inimii atunci.
O, n-aştepta aici rãsplata pentru nimic ce dãruieşti
atunci pe urma ta adâncã rãsar seminţele cereşti
şi-n cât e mai pieziş urcuşul suit spre sfintele porunci
îţi va-nflori şi mai curatã lumina inimii atunci!
de Traian Dorz
