Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Cât de dăunătoare este moda “căsătoriilor de probă” pentru sufletul omului?

Cât de dăunătoare este moda “căsătoriilor de probă” pentru sufletul omului?

Cât de dăunătoare este moda “căsătoriilor de probă” pentru sufletul omului?

 

1. Cât de dăunătoare este moda “căsătoriilor de probă” pentru sufletul omului?

R: Există un aspect fundamental pe care nu vor să-l recunoască susținătorii „probelor” înainte de căsătorie. Care este explicația faptului că în trecut, relațiile trupeşti înainte de căsătorie erau considerate extrem de rușinoase, nefireşti, iar acum ele sunt promovate insistent în spațiul public? Constatăm astăzi, că  odată  cu revolta sexuală apare concomitent și  revolta împotriva lui Dumnezeu și chiar nu putem să nu facem nicio analogie?

Căsătoria, este un dar al lui Dumnezeu către om. Nu omul a inventat căsătoria, ci Dumnezeu, încă de la început, a făcut pe om „bărbat şi femeie” (Facere 1, 27). Creând primul om, pe Adam, Dumnezeu l-a creat spre a iubi, spre a fi în comuniune cu El şi cu alţi oameni. I-a dăruit apoi o soţie, creându-o pe Eva, întrucât „nu este bine să fie omul singur” (Facere 1, 18). De atunci începe aceasta minune a existenţei omului în fața căreia se  află  acum tinerii noștri și anume dăruirea reciprocă a soților în căsătorie. 

 

2. Nu este totuşi de preferat o despărţire amiabilă după o vreme, decât un divorţ cu toate implicaţiile lui ?

R: Divorţul este definit drept cădere din har. După cum se ştie, singura excepţie admisă în Sfânta  Evanghelie pentru desfacerea căsătoriei este “păcatul adulterului”. Biserica nu “dezleagă” căsătoria.  Biserica constată căderea din har a unor soți ce s-au căsătorit. Ca urmare, variantele divorțului rapid  la Judecătorie, Primărie, Notariat sunt imixtiuni ale vremurilor desacralizante și dăunătoare familiei de Dumnezeu binecuvântate.

 

3. Adulterul este un păcat mare, “de moarte”? Duhovniceşte, ce pericol îl pândeşte pe cel care îşi înşeală soţia/soţul ?

R:  Sfânta Scriptură este clară în privința problemei adulterului plecând  de la porunca a 7 a din  Decalog  până la învățăturile  Mântuitorului Iisus Hristos. Una din marile “antiteze” ale Predicii de pe Munte arată că păcatul trupesc implică în aceeaşi măsură mintea şi inima (Mt. 5, 27 28). Aceasta este în esență chemarea de a ne feri, de a fugi de adulter. Prin însăși natura sa, pofta este obsesivă. Ea se concentrează într-un mod nesănătos (disfuncțional, am spune azi) asupra unei persoane reduse în acest fel la un simplu obiect, și care devine astfel un “idol”. Dar, ca și orice idol și acesta este ireal; el este produsul imaginar al fanteziei. Pofta care aduce cu sine adulterul, rupe legătura creată între soți prin Taina Căsătoriei. Prin porunca a şaptea, Dumnezeu ne poruncește: Să nu fii desfrânat! (leş. 20:14; Deut. 5:18).

A vorbi despre desfrânare este destul de neplăcut sau poate chiar jenant. Totuşi starea decadentă de astăzi, ne obligă să lăsăm ruşinea şi să vorbim despre această formă a păcatului, care-i cea mai întin­să plagă a societăţii și pe care Sfânta Scriptură, Sfânta Biserică, ştiinţa şi conştiinţa ne amintesc şi ne mustră aspru în poruncile, în rugăciunile şi în învăţăturile lor despre acest păcat, cu urmări atât de multe şi grele în viaţa familială şi socială.

Răutăţile şi urmările păcatului desfrânării sunt dintre celei mai grele şi numeroase, întâi de toate, desfrânarea rupe echilibrul, răstoarnă cumpăna dreaptă a sufletului şi a trupului: slăbeşte voinţa, coboară mintea în simţuri, îmbolnăveşte nervii, istoveşte corpul. Câţi oameni frumoşi la suflet şi la trup nu sunt desfiguraţi şi pierduţi, ca şi fiul rătăcit din Evanghelie (Lc. 15:11-16), după câţiva ani petrecuţi în patima desfrâului? Canoanele Bisericii prescriu adesea excomunicari pentru cazuri de adulter, atât ca pedeapsă, cât și ca mijloc de conştientizare a penitentului asupra gravitații faptei sale. Sinodul de la Ancira, de pildă, prescrie o pedeapsă de 7 ani (de penitenţă) pentru soţul sau soţia care au comis adulterul.

 

4. Cum se poate scăpa de o ispită de acest fel?

R: Întrucât există o curvie lucrată în suflet sau cu gândul și o curvie trupească, lupta împotriva uneia dintre aceste forme presupune, de fapt, lupta împotriva ambelor și mai ales lupta împotriva cauzelor ultime a lor, care este curvia cu gândul. Toti Părinții asceţi răsăriteni, cunoscând foarte bine ravagiile pe care le produce această patimă asupra trupului și a sufletului celui bolnav de ea, stăruie îndeosebi asupra tratamentului ei sufletesc. Iar acest tratament presupune, pe lângă alungarea imaginilor şi amintirilor care pot deveni o tentație pentru un suflet nedeplin exersat în cele duhovniceşti, pe lângă evitarea convorbirilor prea familiare şi îndelungate cu persoanele de celălalt sex care ar putea să ne producă ispite, pe lângă respingerea vorbelor sau a glumelor indecente, a luxului de îmbrăcăminte, și alături de o pază a simțurilor și o înfrânare a trupului și preocuparea  înfrânare duhovnicească. Iar aceasta se realizează prin rugăciune smerită și stăruitoare, prin priveghere, prin citirea deasă a Sfintelor Scripturi și meditarea deasă asupra lor, într-un cuvânt nu numai prin paza trupului si a simţurilor, cât mai ales prin trezvie sau atenţie şi pază duhovnicească. Sfântul Ioan Scărarul ne spune: “Cel ce încearcă să oprească acest război numai cu înfranarea este asemenea celui ce înoată cu o singură mână și se străduiește să se izbăvească din  ocean. Unește smerenia cu înfrânarea. Căci fără cea dintâi, cea de a doua este nefolositoare. 

 

5. Ce canon daţi celui care mărturiseşte la spovedanie astfel de fapte, căindu-se ?

R: Primul sfat duhovnicesc este acela de a numai săvârși niciodată și sub nicio formă acest grav păcat arătând prin aceasta valoarea spuselor Mântuitorului: “Eu însă vă spun vouă, că oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 28). Canoanele nu se dau ci se aplică. Ce au hotărât Sfinții Părinții privitor la acest păcat, acela este canonul.

6. Un bărbat şi-o femeie fideli unul altuia dar care au credinţă mare, postesc şi se roagă, dar nu sunt adepţii “actelor” şi nu sunt cununaţi, au şansa mântuirii?  Sunt unii credincioşi care solicită să se cunune numai religios, iar la Primărie nu, invocând diferite motive. Este bine să se facă acest lucru?

R: Nu este bine. Aparent, s-ar motiva că nu contează cununia civilă atât de mult înaintea lui Dumnezeu, ci cununia religioasă. Am spus aparent, pentru că, Dumnezeu leagă legile sale Dumnezeieşti de cele pământeşti. Lui Moise îi porunceşte Dumnezeu orice lege şi orice manifestare cultică, pe care trebuie să o îndeplinească poporul evreu. Observăm că multe din legile civile şi omeneşti din viața socială a acestui popor, sunt poruncite de către Dumnezeu cum şi în ce chip să se împlinească. De multe ori legile pământeşti sunt întruchiparea celor cereşti şi legile cereşti sunt model legilor date de Dumnezeu pe pământ. Legile pământeşti trebuie să fie în deplină armonie cu cele cereşti. Atunci când sunt în contradicţie, se petrece pe pământ dezordinea, haosul şi neorânduiala, aducând foarte multă suferinţă între oameni şi în acelaşi timp şi mânia lui Dumnezeu.

Căsătoria civilă este o garanţie pentru cununia religioasă. Mai greu se pot despărţi tinerii care sunt cununaţi şi civil decât dacă ar fi fost cununaţi numai religios. Pentru desfacerea cununiei civile trebuie multe demersuri, foarte anevoioase, cu multe justificări în faţa judecătorului, suportând tot felul de umilinţe şi de înfăţişări, aşteptând termene, căutarea de martori şi plătind avocaţi. Toate acestea, fac ca despărţirea celor doi să fie anevoioasă şi de multe ori tinerii renunţă la pornirea lor de a se despărţi mai dându-şi o şansă de împăcare. De multe ori, vor să se despartă pentru câteva vorbe aruncate la întâmplare, unii din vanitate, din mândrie sau dintr-o banală ceartă pe motive neîntemeiate şi copilăreşti. Dar fiind legaţi şi civil, legătură care implică atâtea piedici şi timp de judecată pentru a o desface, dă timp tinerilor de a se mai gândi, de a-şi revizui comportamentul, de a vedea unde au greşit şi de a îndrepta lucrurile pe făgaşul cel bun. Dacă s-ar fi cununat numai religios, despărţirea lor era mai uşoară, şi dintr-un capriciu, fără să dea socoteală nimănui se despărţeau. În vechime, când era mai multă credinţă, mai multă conştiinţă şi mai multă frică de Dumnezeu, atunci când cununiile atât cea civilă cât şi religioasă se săvârşeau la Biserică, şi Biserica era aceea care elibera Certificatul de Căsătorie, şi fără acordul ei nu se desfăcea nicio căsătorie, era o garanţie.

 

7. Este primită pomana pe care o dau pentru sufletul morţilor cei care nu sunt cununaţi?

R:  Există o înțelepciune populară care îngrădeşte, prin tradiție, pe cea/ cel necununat să facă, să împartă pomană. Totusi, actul milosteniei, actul de binefacere, adică pomana o poate da oricine. Fie ea văduvă, femeie gravidă, cu copil sau fără, bogată sau săracă, orb, cu handicap sau fără, etc.

 

8. Câte divorţuri sunt acceptate de către Biserica Ortodoxă pentru mireni? Dar pentru preoţi ?

R: Trei cununii religioase sunt acceptate pentru mireni, după rânduiala cu pogorământ, conform legislației canonice a Bisericii Ortodoxe. 

Recăsătoria preoților a fost strict interzisă chiar de la început urmare a prevederilor Sfintei Scripturi: 1 Timotei 2-12 și Tit 1,6.

Părintele Onu Constantin

 

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!