1. Vor fi judecaţi şi toţi aceia care se vor lăsa ispitiţi să vorbească în chip batjocoritor despre lăcaşul Domnului, din pricina celor nevrednici de slujba Lui din el (Rom 14, 4-12).
Tu, în Casa Domnului, să nu judeci pe nimeni, decât pe tine şi păcatele tale.
Acolo este Dumnezeu tocmai ca să judece – nu te aşeza în locul Lui.
Ci stai în pocăinţă, la locul tău, ca să nu fii judecat.
2. Mâna cea înţeleaptă a lui Dumnezeu ne-a alcătuit chipul cel văzut,
iar dragostea Lui veşnică ne-a alcătuit chipul cel veşnic şi nevăzut, adică fiinţa noastră spirituală.
Din viaţa Lui s-a desprins suflarea de viaţă care ne a înviat.
Şi Puterea Lui a pus în noi mişcarea.
Să ne judecăm totdeauna, spre a avea şi înfăţişarea cea corespunzătoare pe care ne-o doreşte El.
3. Din însuşirile nevăzute ale lui Dumnezeu ne-am primit oricare dintre noi înţelepciunea şi virtuţile,
talentul şi geniul.
Din voinţa Lui avem voinţa
şi din inteligenţa Sa este conştiinţa pusă în noi.
Nici o altă fiinţă dintre creaturile Sale văzute nu mai este înzestrată atât de minunat
– pentru că toate celelalte sunt lucrările Sale,
dar noi suntem fiii Lui.
4. Cât de mare cinste este pentru noi că ne tragem din Dumnezeu!
Că suntem fiii Perfecţiunii,
adică fiii a tot ce este Înalt, Curat şi Bun,
Adevărat, şi Vrednic, şi Frumos…
Că suntem direct fiii Aceluia în Care toate acestea sunt desăvârşite.
5. Şi ce dovadă mai puternică ar fi că suntem fiii Atotputernicului Creator, decât faptul că noi înşine am primit puterea de a crea, asemănându-ne astfel direct cu Tatăl şi Creatorul nostru?
Ce altă creatură a mai primit o astfel de putere?
Prin harul Tatălui nostru şi prin moştenirile dăruite din El, câte minuni am creat şi creăm încă!
6. Dar, vai, ce trist, ce ruşinos, ce înjositor este din partea unora dintre noi că înadins nu vor să-şi recunoască
şi să-şi cinstească această origine dumnezeiască,
ci în chip nebunesc aleg mai degrabă să spună că se trag dintr-o altă creatură, nespus de inferioară,
dintr-un animal urât şi lipsit complet de orice raţiune,
de orice însuşire bună,
de orice sâmbure de lumină, prin structura sa, de la originea sa
şi din toată specia sa.
7. Cine ar putea crede sincer această prostie defăimătoare pentru toţi oamenii, că noi ne tragem dintr-o maimuţă?
De unde să le fi putut da acest „părinte” puilor lui însuşiri pe care el niciodată nu le-a avut
şi nici nu le va avea niciodată?
Numai marele mincinos, diavolul, a putut scorni şi crede lucrul acesta
de care până şi copiii cei sănătoşi râd.
8. O, frate om,
oricine ai fi tu şi de oriunde ai fi de pe pământ, gândeşte-te că tu nu poţi fi puiul unei creaturi josnice şi urâte, inconştiente şi neputincioase,
căci tot ce moştenim prin naştere în fiinţa noastră este înalt şi frumos,
inteligent şi puternic,
superior şi liber…
Noi nu putem avea alt tată decât pe Dumnezeu, Suprema Frumuseţe, Inteligenţă şi Puternicie.
9. Privind spre Dumnezeu, ştim îndemnul înălţării spre tot ce este Perfect.
Dar privind spre maimuţă – spre ce putem fi îndemnaţi?
7. ÎNFĂŢIŞAREA ŞI JUDECATA
Cununile slăvite / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
