Adunari

„O, sfântă suferință, însoțește-mă până la marginea mormântului. Ține-mă neîncetat <mai lângă Domnul meu> până în clipa când mă vei preda cu totul și pentru totdeauna în brațele Lui.” (pr. Iosif Trifa)
Cu adevărat, un loc sfânt este mormântul Părintelui nostru preaiubit. Prezența sa și de această dată și-a aflat loc în inimile noastre întinate, curățând grijile și durerile, umplându-le cu putere și nădejde pentru a putea duce în continuare lupta cu vrăjmașul.
Să stăm <mai lângă Domnul> nostru, <mai lângă el>!”

Ioana Lungu – Galați

„Bunătatea lui Dumnezeu a făcut posibil ca şi în acest an să ajung lângă Crucea Părintelui nostru drag, Iosif Trifa, din Dumbrava Sibiului.
Căutând să simt şi de data aceasta „pulsul” frățietății şi al sufletului meu în relația cu Hristos şi cu Lucrarea, am rămas ruşinată de puțina mea creştere duhovnicească… În minte parcă-mi răsună cuvintele fr. Traian din versurile: „- O, ție-ți spun toate-ale Mele, dar tu veghezi aşa puțin,/ Mi-s vorbele de taine grele, dar tu-nțelegi, aşa puțin,/ atâta har e-n toate cele, tu meditezi aşa puțin/ şi cât aş vrea să-ți dau din ele, de ce păstrezi aşa puțin?”.

Poate şi anul acesta am fost mai mult dintre cei care doar „fură” harul şi pleacă… după gândul mărturisit de un frate la adunarea de tineret. Însă, pentru acest scump şi nemeritat dar, se merită! Asta până ce din glasul tainic al lui Hristos şi al înaintaşului nostru sfânt, voi înțelege şi eu ceva cu-adevărat, iar amorțeala duhovnicească se va topi din al meu suflet.

În ciuda stării mele sufleteşti, cred cu tărie că pelerinajul la Crucea Părintelui nostru drag ne aprinde viața şi azi, ca altă dată sub Crucea Mântuitorului, sfințindu-ne pe toți una, în Binecuvântata Jertfă adusă deplin.
Bunul Dumnezeu să se milostivească de sufletele noastre, ajutându-ne să punem început bun pocăinței şi să împlinim la vreme şi cu bucurie toate câte suntem datori! Slăvit să fie Domnul!”

O soră din Galați

„Era sunetul de goarnă cel pe care îl auzeam arzând în suflet în preajma începutului de februarie. Parcă mai bine conturat în ființa mea ca alte dăți. O singură rugă am avut pe buze: „Ajută-mă, Părinte, să te simt lângă crucea de la Sibiu!„. În rest, tăcere. Și prin rugăciunile lui, am ajuns duminică, 10 februarie, a mă împărtăși din cuvintele fraților și cu Însuși Cuvântul, în timpul Sfintei Liturghii săvârșită deasupra sfintelor moaște ale Părintelui, asemeni primilor creștini. Un loc în care firescul devine atemporal și prinde puteri de atingere a sufletului omenesc prin cuvânt, prin lacrimi, prin trăire.

Cum de poate un mormânt din cimitir să fie atât de viu? Grăitoare stă crucea Părintelui, legătură între cer și pământ. El, cel care ne-a născut pe noi din jertfă și din dor după trăirea autentică a creștinismului, a sădit în noi sămânță spre rodire.

Parcă anul acesta, cuvântul ‘Părinte’ a avut altă rezonanță în sufletul meu. Parcă abia acum am conștientizat harul dat nouă, fiilor duhovnicești. Până acum îmi era mai lipsit de semnificație, tratat în grabă și superficial. ‘Părinte’ -ce cuvânt! Ce jertfă implică! Dându-mi seama de calea pe care ne-a croit-o mult-pătimitorul Oastei, și de lacrimile de sânge picurate din rănile-i nemaivindecate, precum și de pierderea soției și a copiilor dragi, spre împreună lucrarea în veșnicie și spre ruperea totală de pământ, tremur în fața unui atât de mare trimis al Domnului. Conștientizând sfâșierea sufletului său în ceea ce privește viața creștinului dual, dar și dragostea pentru el, dragoste care putea izvorî numai dintr-o inimă de sfânt, eu, cea care îi am pilda vieții pururi în față și trăiesc zilnic minuni prin rugăciunile lui, îi sunt veșnic îndatorată. Plină de recunoștință aduc darul sărăcit și prea puțin al lacrimilor mele, făgăduind să duc solia mai departe. 

Cu bucurie am strâns mai aproape de piept crucea Părintelui, pentru a-i auzi inima ce bate încă pentru ostașii lui pentru care a jertfit tot ce avea, punându-și întreaga ființă în slujba Domnului! Ajută-ne, Părinte, ca la sfârșit să ne strângi și tu la piept între îngeri, sus. Amin!”

Emilia Aurică – Brașov

Februarie 2019 – Ce am simțit lângă Crucea Părintelui Iosif ( I )

Februarie 2019 – Ce am simțit lângă Crucea Părintelui Iosif ( II)

„Lângă mormântul Părintelui Iosif Trifa, am simțit de fiecare dată plinătatea Cuvântului Sfânt, starea care înalță sufletul și îl duce tot mai aproape de cer, acolo unde crește adâncimea căutării în poezie, vorbire și cântare; toate acestea alină si alungă orice durere şi necaz…

Locul sfânt de acolo şi starea de părtăşie cu frații mi-au încărcat sufletul cu multă bucurie şi mângâiere. Ca şi ieri, crucea Părintelui Iosif va aduce în orice timp sufletele noastre mai aproape de Crucea lui Hristos, acolo, unde ne simțim ACASĂ!”

Violeta Pațilea – Galați

„Când eram mică, mi se întâmpla adesea să mă gândesc la lucruri și să le caut un rost pe planetă. Să scot din ele frumosul, plăcutul, chiar utilul. Și e minunat cum procesul acesta ajungea să mă găsească uimită de tot ce mă înconjura. Pentru că fiecare lucru dispunea de un strop de frumusețe și o picătură de util.

Acum că am crescut, obiceiul meu s-a accentuat, și mă văd prinsă în pragul întrebărilor despre lucruri mult mai serioase. Ca de pildă, mântuirea, jertfa, liniștea sufletească, echilibrul lăuntric, starea de pace a omului sau fenomenul de metanoia. Toate cuprind legătura dintre om și Dumnezeu și se rezumă la trăirea noastră pe acest pământ și dobândirea vieții veșnice.

Stând în cimitirul Dumbrăvii Sibiului, – nume destinat parcă locului unde trebuia să adoarmă Părintele drag al sufletelor noastre, o dumbravă unde nu-i nici întristare, nici durere, nici suspin – am simțit că Hristos e în mijlocul nostru. Că vom culege, din orele petrecute împreună, nectarul frumosului și-l vom împleti în util. Că, dincolo de slăbiciunile, neputințele, fărădelegile noastre, El e acolo, ne sprijină, ne mângâie, ne dăruiește bucuria revederii cu sfântul care a dat tot ca să ne aducă în brațele Mântuitorului, Părintele Iosif. Că, după răni, fie ele sufletești sau trupești, suntem parte integrantă și chip din chipul Lui Hristos.

Dar de ce am venit noi, bucăți de lut, oameni simpli, plini de treburi și nevoi, să stăm atâtea ore covârșitoare, în picioare și în frig, lângă un mormânt aparent rece? Răspunsul e cert, e impunător și evident, exact ca razele soarelui ce încălzeau Dumbrava Sibiului în miez de februarie: din dragoste. Din preaplinul dragostei noastre față de un suflet. Aceasta demonstrează clar că oamenii sunt mai mult decât toate, calzi, integri și supuși iubirii hristice, că mormântul nu era nici pe departe rece, că purta o căldură divină, specifică iubirii Părintelui.

Eu una, am simțit pace. Pacea Celui ce toate le iartă și toate le poate. Și a fost de ajuns să îmi închid ochii și să șoptesc o rugăciune, convinsă că Părintele Iosif o aude și simte recunoștința ce i-o port, pentru că a mai adus un suflet la picioarele Crucii Lui Hristos.”

Anca Lascăr – Brașov

„Strângeţi orice fărmituri/ din a Vieţii-nvăţături/ la orice ospăţ ceresc/ unde fraţii se-ntâlnesc. (Fr. Traian Dorz)

Dragostea și setea de Cuvântul lui Dumnezeu ne-a purtat și în acest an către scumpul loc de odihnă al marelui om trimis de Dumnezeu în poporul nostru, al Părintelui cel drag care ne-a trezit din amorțirea sufletească în care zăceam și ne-a antrenat în lupta cea crâncenă împotriva păcatului.

Zilele premergătoare adunării au trecut greu, un fior sfânt ne-a cuprins sufletele făcându-ne să fim nerăbdători să ne întâlnim cu frații noștri dragi, cu Părintele Iosif și prin intermediul lor, cu Preadulcele nostru Mântuitor. Ajunși la Sibiu, în Ierusalimul Oastei, am simțit că am ajuns Acasă. Întâlnirea cu frații ne-a încălzit inimile, adunările de sâmbăta ne-au încărcat sufletele cu hrană duhovnicească, iar îngenuncherea la Crucea Părintelui Iosif ne-a umplut ființa întreagă de bucurie.

În fiecare an, mormântul viu al Părintelui ne umple sufletele de bucurie și pace, ajutându-ne astfel să mergem statornici pe calea lăsată de înaintașii noștri, până la următorul popas duhovnicesc, unde primim iar putere, și, tot așa, din popas în popas, nădăjduim să ajungem la fericirea veșnică alături de Preaiubitul nostru Mântuitor.

Adânc recunoscători îți suntem, Părinte drag, pentru frumoasa Lucrare în care – intrați fără merit – ne hrănim și creștem duhovnicește. Slăvit sa fie Domnul!”

Claudiu și Elena Maxim – Londra

Va urma…

2019 – Ce am simțit lângă Crucea Părintelui Iosif ( I )

Slăvit să fie Domnul pentru binecuvântarea pe care a revărsat-o asupra noastră cu ocazia adunării de comemorarea a Părintelui Iosif! Câțiva dintre tinerii care au participat la această adunare, ne-au împărtășit câteva din simțămintele ce le-au trăit cu această ocazie:

„Sufocată, respirând greoi aerul împovărat al lumescului ce mă apăsa din toate părțile, gata să mă strivească… Așa m-a găsit chemarea spre mormântul scumpului nostru Părinte Iosif, iar aceasta a fost prima gură de aer din multele ce aveau să urmeze odată cu pășirea pe urmele gornistului Oastei.

Simțeam nevoia de aerul proaspăt al Ierusalimului din Sibiu, iar când am ajuns atât de aproape de locul sfânt de unde Domnul a hotărât să-l cheme la El pe acest mare martir, totul a prins viață. Puteam să respir! Plămânii mei se umpleau de mireasma Duhului Sfânt, iar în inimă se sălășluia pacea. În astfel de momente, timpul îmi pare că se oprește în loc, iar noi, muritorii, gustăm o clipă din veșnicie. Iată ce a făcut pentru noi Părintele Iosif! Ne-a reamintit că Domnul Iisus a venit pe pământ pentru a ne da fiecăruia șansa de a dobândi fericirea veșnică.

….Amalgam de simțăminte năvălește de fiecare dată în sufletul meu cu ocazia acestei sărbători. Cântarea, poezia, Cuvântul, părtășia, dragostea frățească ce pare că se simte cu o intensitate mult mai mare în astfel de locuri, toate, toate au suflat puternic asupra cenușii ce acoperea scânteia credinței din inima mea. Și încet, încet, scânteie după scânteie, până la adunarea de la Catedrală, inima mi-a luat foc și-n suflet îmi cânta ecoul versurilor fratelui Traian: „Ce bine-i printre voi, iubiții și dragii sufletului meu …”

Abia începusem să-mi potolesc dorul că a și bătut miezul nopții, iar  prima zi pe urmele Părintelui și-a îmbrățișat amurgul. Am rămas cu dorul neîmplinit căci duminică a trebuit să plec din nou la luptă, pe fronturile studenției. Gândul și inima mi-au rămas însă lângă mormântul înaintașului nostru drag alături de frații și surorile veniți din toată țara.”

Elena Aurică – Târgu Mureș

„Slavă veșnică Bunului nostru Dumnezeu care și anul acesta a rânduit să putem avea parte de clipe de părtășie sfântă lângă mormântul dragului nostru Părinte Iosif! Cum ai putut Tu, Doamne, rândui ca printr-un om și prin a lui dragoste să legi atâtea suflete ca într-un mănunchi și să îi apropii de Crucea Ta?!

Clipe unice de pace și bucurie am trăit și de acest februarie 2019 lângă crucea scumpului nostru Părinte duhovnicesc, Iosif Trifa. Deși plecat la cele veșnice, Părintele îmi dă mereu putere în lupta duhovnicească. Și anul acesta am plecat întărită, cu hotărârea de a lucra mai mult și de a lupta mai mult. În fața acestui mare om, mi-am văzut nimicnicia, dar și cât de puțin am dat eu pentru Domnul, pentru frați și pentru Lucrare. Atât de puțin am împlinit din ceea ce Părintele ne-a lăsat scris în scurtul timp petrecut pe pământ… Pe cât de mare mi-a fost bucuria, pe atât de mare este răspunderea pentru tot ceea ce am auzit și nu am împlinit.

Pe tot parcursul adunării inima mi-a fost plină de recunoștință și de fior sfânt, gândindu-mă la marele om al Lui Dumnezeu și la Lucrarea pe care ne-a lăsat-o moștenire cu prețul vieții. O, sfânt fior, nu-mi mai pleca de la mine și ține-mă pe veci nedespărțită de al nostru Binefăcător!”

Violeta Neagu – București

„Anul acesta, din diverse motive, ştiam că nu pot ajunge la Sibiu, la comemorarea Părintelui Iosif. Dar Dumnezeu, în bunătatea Lui, a lucrat în aşa fel încât, împreună cu câteva surioare, am reuşit să ajungem şi anul acesta la preaiubitul nostru Părinte.     

Stările înălțătoare trăite alături de frați lângă mormânt, în Dumbrava Sibiului, m-au făcut să realizez slaba mea pregătire pentru această întâlnire cu Duhul viu al Părintelui. Ne amăgim în fiecare an, sperând că, va veni o zi când vom merge pregătiți la acest mormânt drag, că vom putea sta drepți înaintea Părintelui şi nu îngenuncheați, și nu gârboviți de greutatea marii noastre datorii neîmplinite  față de acesta şi față de Lucrarea cea Sfântă pentru care el şi-a dat viața. 

Această adunare de comemorare ne cercetează, ne pune în Lumina Părintelui,  ajutându-ne să ne vedem şi să realizăm cât de multe mai avem de îndreptat in viețile noastre.
Părintele Iosif Trifa rămâne reperul nostru, farul care ne conduce spre ținta mult dorită şi pe urmele căruia ne rugăm să rămânem până la sfârşit. Amin!” 

Mihaela Aurică – Galați

„După o pregătire care a început de acasă, cu multe zile înainte, și a continuat cu cele două adunări de sâmbătă, cea de tineret și cea de la Catedrală, am simțit că sufletul meu este pregătit pentru a merge și a petrece câteva clipe lângă mormântul Părintelui Iosif. 

Ajungând duminică dimineață lângă crucea Părintelui, cu suflet cald și deschis spre a se hrăni din Cuvântul sfânt, am simțit o nespusă bucurie că m-a ajutat Bunul nostru Dumnezeu să ajung și anul aceasta la această adunare. Am simțit că sunt dator să îi aduc Părintelui recunoștința și mulțumirea mea, pentru această lucrare duhovnicească în care ne-a chemat pe fiecare dintre noi. Am simțit că Părintele Iosif a fost acolo, printre noi. Deși trupul lui este pus în mormânt, el este viu și ne vorbește mereu prin scrisul său cel atât de dulce și înduioșător, dar și atât de actual. 

De lângă crucea Părintelui, am plecat cu dorința să îl ascult vorbindu-mi mai mult și mai limpede, citind și recitind opera lăsată moștenire peste veacuri nouă și celor celor ce vor veni după noi. Amin!”

Andrei Ciobanu- Brașov

Va urma…