Pe cărări bătătorite şi cu inimi de dor pline
Vin şi astăzi în Dumbravă, fraţi, surori să se închine.
Februarie e luna, când sfârşit-ai alergarea
Şi-ai plecat „mai lângă Domnul“, Cel care ţi-a fost Iubirea.
Ai lăsat în urmă dorul ce ne umple-al nostru suflet
Şi-alergăm spre părtăşia re-sfinţind al nostru umblet.
Vrem ca-n taina rugăciunii ce-om rosti-o lângă cruce
Să gustăm din Veşnicie clipa tainică şi dulce… (mai mult…)
…bucuria ivită în duhul umilit şi inima zdrobită
Doamne şi stăpânul vieții mele,
pacea şi bucuria,
puterea şi nădejdea mea cea tare…
La ultima Ta Uşă,
Milă sfântă nesfârşită,
a mea inimă îndrăzneşte-n ceas de seară a bate-n taină,
cu licărul credinței rămas,
cu stropul dragostei dorit…
“O, cum să pot să’Ți cânt mai cu iubire,
ce mir să pun în glasul meu smerit…?”
În mine nimic nu e bun,
fără Tine şi harul Tău sunt ca o frunză desprinsă de pe ram.
Şi sufletul meu cel prea temător stie aceasta atât de bine…
Ajută-mi Mântuitor preaiubit
să port cu nădejde neclintită crucea neputințelor mele!
Fă, Doamne,
mai curând împlinite,
toate după câte inima-mi demult suspină!
(Anonim)
Emilia Aurică
Locul III – Îndrăzniţi să scrieţi! – Concurs de creație literară și plastică – ediția a II –a
organizat de atelierul literar al Oastei Domnului (http://atelierliterar.oasteadomnului.ro)
Lună de catifea aurie se prelinge printre norii grei. Negrul nopţii acoperă, sus, stelele obosite, iar jos, printre cugete întinate, îşi face loc. Luna-şi întoarce faţa crispată de atâta zumzet pătimaş şi îşi ascunde privirea-i de lumină. Pământul e îngreunat de vină. Oameni goi. În cenuşiul tabloului de iarnă, albul nu se mai zăreşte. E lumea plină de păcate, păcate grele, nespălate în Sângele Mielului. Ne înglodăm în înstrăinare, rupţi de Har. Trăim ca şi când n-am muri niciodată. Uităm de post, de priveghere, de pravilă şi faptă bună. Aruncăm în abisul nepăsării întreaga grijă sufletească. Ne vindem suflul dumnezeiesc pe plăceri trecătoare, vremelnice. Iar, în tumultul zilelor din viaţă, ne răsfirăm bucată cu bucată. Ne pierdem prin secunde, nemaiavând măsură. Ne trece în taină timpul rânduit. Iar noi, în siguranţă egoistă stând, uităm de Cel ce ne ţine viaţa-n palme. Uităm de Creator, de Tată, şi ne punem nădejdea în lucruri pieritoare. (mai mult…)
Alexandra Puscasu
Locul I – Îndrăzniţi să scrieţi! – Concurs de creație literară și plastică – ediția a II –a
organizat de atelierul literar al Oastei Domnului (http://atelierliterar.oasteadomnului.ro)
Soarele îşi aruncă ultimele raze pe zăpadă,
aşa cum speranţa împrăştie lumina în inimile celor care mai cred că viaţa nu este doar un pumn de ani aruncaţi la voia întâmplării.
Se lasă linistea.
Ca şi cum lumea întreagă s-a oprit în asteptare a ceva.
Îmi iau haina sub care vreau să mă adăpostesc de gerul de afară. Sau poate de frigul din sufletul meu.
Zăpada se sfarmă sub talpa murdară aşa cum timpul se sparge în clipe sub greutatea veşniciei.
Alerg. Înspre locul în care pot să mă întâlnesc cu Tine. (mai mult…)
Ioana Melean
Locul II – Îndrăzniţi să scrieţi! – Concurs de creație literară și plastică – ediția a II –a
organizat de atelierul literar al Oastei Domnului (http://atelierliterar.oasteadomnului.ro)
Era seară. Străzile Betleemului erau încă pline de oameni veniţi să se înscrie în Cetatea lui David, după porunca Cezarului care dorea să ştie câţi supuşi avea în ţinuturile aflate sub stăpânirea romană.
Dinspre vârfurile colinelor, începu să sufle un vânt rece de iarnă. Pe păşunile cu iarbă scurtă, arse de soare şi vânturi, oile se înghesuiau unele în altele, iar păstorii se apropiau tot mai mult de foc.
Mulţimea călătorilor se grăbea să se adăpostească pentru că se făcea tot mai rece. În casa lui Asael era forfotă mare. Străini din diferite părţi ale Imperiului şi-au găsit un loc în casa acestui bărbat credincios care era cunoscut de toţi pentru bunătatea lui. Asael i-a primit cu bucurie, le-a spălat picioarele prăfuite şi i-a poftit la masa gătită cu multă pricepere de soţia lui dragă, Eunice. Apoi a pregătit fiecăruia un loc de odihnă cât mai cald şi primitor…
– Domnul meu, sunt atât de obosită! Merg la culcare…
– Eunice, oare toţi oaspeţii noştri sunt bine? Le-ai dat tuturor învelitori? (mai mult…)
E octombrie şi parcă i-aş spune timpului să se oprească în loc… Atâtea vise ale verii nu s-au împlinit… Dar cred că visul are mereu puterea de a visa, de a se înnoi, de a-şi schimba timpul şi anotimpul… Oare toamna asta voi mai găsi flori în poieniţă?
Dacă în poieniţa gândului din mine am pus învelitoare florilor cât încă era vară, când bruma toamnei rece va cădea pe câmpuri, a mea poiană ,crezând că este tot vară, va da flori înmiresmate. Dar ale mele flori cu ale cu-i vor semăna? (mai mult…)
Cel ce pui norii suirea Ta, Cel ce umbli peste aripile vântului…(Psalmul 103, 4)
O pace cerească se aşterne în suflet atunci când, la Vecernie, se citeşte acest psalm de inspiraţie divină, al lui David.
Din această inspiraţie, Părintele Iosif Trifa a denumit tipografia Mireasa Vântului, pentru că ea avea să-L ducă pe Iisus cel Răstignit în întunericul satelor, al caselor şi al inimilor multora din vremea aceea; iar această trezire, prin glasul Gornistului, să ajungă până la noi. Slavă lui Dumnezeu că lucrarea cea tainică şi cerească nu şi-a epuizat mijloacele!
S-au împlinit de curând zece ani de când un grup de fraţi tineri şi inimoşi au transmis pentru prima dată on-line, în ziua de 2 decembrie 2006, Adunarea anuală de la Galaţi, din Biserica Sfântul Pantelimon. Parcă văd şi astăzi feţele lor tinere radiind de bucuria că gândul şi profeţia fratelui Traian, care vedea peste timp, se împlinea: Toate mijloacele tehnicii moderne vor ajuta Cuvântul acesta unic să ajungă la orice făptură de sub Cer, spre a auzi unicul Adevăr – şi pentru ca să slujească de mărturie fiecăruia.1 (mai mult…)
E toamnă iar, Iisuse! În rodul plin de soare
Se ţese cu migală nectarul de lumină…
Şi fiecare frunză când cade, plânge, doare,
Dar visul primăverii durere le-o alină.
E toamnă iar, Iisuse! Prin Vie bate vântul,
În boabele de aur pulseaz-al Viţei Sânge,
Năvalnic curge Vinul, Potirul preaumplându-l
Înmiresmând Jertfirea ce-n teasc tăcut se frânge. (mai mult…)
TU EŞTI… poem în cinstea Sf. Fecioare Maria – creație interactivă
Tu eşti, Sfântă Maică pururea Fecioară,
Lângă Marea Galileii stau doi fraţi: Andrei şi Petru,
Cu privirile spre largu-n care mreaja vor s-arunce,
Descurcând din plasa minţii vis de cegă şi nisetru,
Ce se oglindeşte, tainic, unde somnul nu ajunge…
Coşurile-s pregătite pentru peştele din mare,
Cer senin, mreaja cârpită, dar ceva încă-i reţine:
Toată noaptea dinainte, cât s-au străduit de tare,
Încuiat le-a fost Adâncul, hrana-n el încă o ţine… (mai mult…)
