Cărarea tinereţii curate

Iată întrebarea cea mai grea.

Nu de răspuns la ea, ci de înţeles răspunsul. Căci toată lucrarea aceasta fiind o taină, o lucrare duhovnicească, nu-i uşor să fie înţeleasă.

Orice naştere este o taină şi o durere. Aşa este şi naşterea din nou.

Cum nu există nici trupeşte o naştere fără dureri, aşa nu poate fi, mai ales, aceasta. Ceea ce se naşte fără durere, nu are viaţă, este născut mort. Cea dintâi condiţie şi cei dintâi semn al unei naşteri adevărate este durerea.

La primirea Cuvântului lui Dumnezeu, în fiinţa noastră cea veche se trezeşte conştiinţa stării noastre de păcat. Durerea pentru păcatul pe care l-am făptuit şi în care am zăcut până acum creşte din ce în ce mai mult, pe măsură ce Cuvântul lui Hristos lucrează în inima noastră.

Din durere creşte căinţa, din căinţă, lacrimile, din lacrimi, rugăciunea de izbăvire şi iertare…

Din rugăciune, credinţa în Sângele Crucii lui Hris­tos, în iertarea şi răscumpărarea Lui…

Din credinţă, primirea Duhului Sfânt… (mai mult…)

Primul cuvânt al lui Dumnezeu a fost: Lumină! Să fie Lumină! (Facerea 1, 3).
Prima poruncă a lui Hristos a fost: Lumină să fie viaţa voastră înaintea oamenilor (Mt 5, 16).
Prima lucrare a Duhului Sfânt a fost Lumina (Fapte 2, 3).
Primul lucru pe care-l face Dumnezeu în orice suflet chemat la mântuire este naşterea din nou. Iar naşterea din nou începe cu lumina. O mare lumină face Cuvântul lui Dumnezeu în sufletul care îl primeşte, iar la lumina aceasta omul îşi vede haosul şi pierzarea sa. Văzând-o se îngrozeşte şi-L cheamă pe Hristos în ajutor.
Acesta este începutul mântuirii.
Lumina face ordinea şi aşezarea cea nouă a vieţii.

Cu fiecare suflet Hristos începe tot aşa.
Numai atunci se face o temeinică lucrare mântuitoare într-un suflet când Hristos începe astfel lucrarea Sa în el, cu lumina.
Tatăl a început de la mare spre mic.
Fiul începe de la mic spre mare.
Tatăl a început de la Veşnicie spre om.
Fiul începe de la om spre Veşnicie. (mai mult…)

Legile, oricât de aspre ar fi, pedepsele oricât de mari, metodele oricât de costisitoare, nu rezolvă şi nu vor putea rezolva nimic fără Hristos. Omul, scăpat de paznic, fură din nou. Scăpat din închisoare înşală sau ucide din nou. Scăpat de sub observaţie, nelegiuieşte din nou. Problema nu se rezolvă din afară spre înăuntru. Ci dinlăuntru, din conştiinţa din inima omului, spre în afara lui, spre faptele sale.

Iar acolo, înăuntrul omului, în inima lui, – nu poate opera decât Hristos şi Evanghelia Sa. Nimeni altcineva pe lume nu poate face naşterea din nou într-un suflet şi transformarea lui dintr-un om al întunericului în unul al luminii decât Hristos. Numai El.

Noi ne-am convins de mult de acest adevăr. De când Hristos a făcut în noi înşine acest salt sufletesc şi de aceea am spus şi spunem, am luptat şi luptăm, am suferit şi suferim pentru a deschide ochii şi mintea tuturor semenilor noştri să vadă acelaşi luminos şi fericit adevăr, prin care să-şi redobândească lumina şi mântuirea cu toţii. (mai mult…)

Minunat este nu numai sfârşitul tinerilor cre­din­cioşi care, umblând în curăţie şi ascultare, ajung la Domnul cu bucurie, ci minunată este orice zi din viaţa unui astfel de tânăr, care niciodată n-a ieşit din ascultarea cea dulce a Domnului şi a iubiţilor Lui.

În felul acesta nu numai sfârşitul vieţii unui astfel de tânăr este frumos, ci frumos este şi sfârşitul fiecărei zile şi al fiecărei nopţi dintr-o astfel de viaţă. Şi sfârşitul fiecărei fapte, cântări şi rugăciuni a lui. Căci toate actele unei astfel de vieţi sunt frumoase şi ţintesc spre un sfârşit bun.

Ne vom îndrepta acum gândurile spre pilda frumoasă a unuia dintre tinerii despre care Scripturile vorbesc atât de mişcător.

Numele acestui tânăr este Timotei, ucenicul, apoi to­varăşul minunat de lucru şi de luptă al Sf. Ap. Pavel (Fapte 16, 1-3).

Timotei a devenit curând unul dintre ajutoarele Sfân­tului Apostol (Fapte l9, 22).

Însoţindu-l în cele mai multe din călătoriile lui (Fap­te 20,4), Timotei ţinea legătura cu toţi fraţii (Rom 16, 21). Înfrunta primejdii pentru lucrul Domnului (I Cor 16,10). Lua parte împreună cu Marele Apostol la îndruma­rea lucrării Evangheliei (II Cor l, l;  Filip l, l;  Col 1, 1). Întărea şi îmbărbăta pe fraţii care treceau prin sufe­rinţe (I Tes 3, 2).

Şi a trecut el însuşi biruitor prin suferinţe şi prigo­niri pentru Hristos (Evr 13, 23). (mai mult…)

Dacă am cunoscut prea mulţi tineri din felul celor descrişi mai înainte, în lunga noastră viată am cunoscut totuşi şi altfel de tineri, cu altfel de viaţă, decât ceilalţi.

Ne vom strădui, după cât ne va ajuta Duhul Domnu­lui şi pe măsura puterilor noastre, să punem ceea ce am văzut şi am auzit, cu sinceritate şi nădejde, în faţa tinerilor noştri, pentru ca cei care gândesc cu seriozitate la viaţa şi viitorul lor, să-şi deschidă bine ochii minţii, acum cât încă nu e prea târziu, şi să aleagă drumul cel bun, spre a nu ajunge la sfârşitul cel rău.

Am vorbit mai înainte de două clase de tineri, potri­vit cu cele două exemple rele alese din Biblie şi din viaţa obişnuită mai de lângă noi…

Vom mai vorbi şi de alte exemple tot aşa, pentru că sunt multe, şi bune şi rele. Toate spre învăţătura şi în­dreptarea celor care vor să ia aminte (I In 1,  3).

Am vrea acum să ne gândim la un exemplu din Sfânta Evanghelie şi să învăţăm ceva din viaţa fiului celui pier­dut (Lc 15,11-32).

Acest tânăr începuse şi el rău, încă din copilăria lui. Leneş, nu făcea nimic. Pretenţios, cerea mereu părinţilor să-i facă totul după mofturile lui.

Neserios, se ţinea numai de rele cu tineri ca el, neînvăţând nimic bun. (mai mult…)