Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Cornel Rusu

Cornel Rusu

MIJLOACE DE ÎNDUHOVNICIRE ( V )

Sfântul Apostol Pavel ne vesteşte prin Duhul că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţa cea adevărată, chiar dacă fizic se mai află în adunare, şi se vor alipi de duhuri înşelătoare (cf. I Tim 4, 1). Adunarea care, prin duhul, a descoperit pe aducătorul de învăţături deosebite, neevlavios, cu viaţă duhovnicească în neorânduială şi „de sine” şi prin prezenţa sa aduce dezbinare şi bănuieli rele are datoria sfântă să se ferească de astfel de oameni (cf. I Tim 6, 3-5), să-i îndepărteze şi să păstreze unitatea Duhului prin legătura păcii.

***

Jertfa Domnului Iisus Hristos este izvorul oricăror Sfinte Taine, este râu aducător de har şi binecuvântări prin Duhul Sfânt. Cine rămâne sub această revărsare este fericit şi în veacul de acum, şi în cel ce va să vie.

Slava lui Dumnezeu s-a arătat nouă în culmea dragostei divine, prin Jertfă, Moarte şi Înviere şi Înălţarea Domnului Iisus la cer şi se arată în Trupul cel tainic umplut de lumină şi har prin lucrarea Duhului Sfânt, adică Biserica, al cărei Cap este Hristos-Domnul, Care, prin Duhul, este plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi (cf. Ef 1, 20-23). Duhul Sfânt actualizează mereu, cu fiecare suflet şi generaţie, în Biserică mântuirea adusă de Domnul Iisus prin Jertfa, Moartea şi Învierea Sa.

Viaţa în Hristos-Domnul este o viaţă sacramentală. Lucrarea Duhului Sfânt de zi cu zi a oamenilor în Biserică este spre luminarea şi sfinţenia vieţii fiecărui mădular, ca să ajungă la capacitatea maximă a trăirii cu Hristos şi în Hristos. Fiecare mădular al Bisericii, prin harul Domnului, să fie o epistolă vie (cf. II Cor 5, 15).

***

Zice Sf. Vasile cel Mare că Duhul se află în fiecare aceia care primesc Sfintele Taine ca şi când nu s-ar împărtăşi decât aceluia singur (fără împuţinare), şi cu toate acestea El revarsă peste toţi harul întreg de care se bucură toţi şi se împărtăşesc după măsura capacităţii lor, căci pentru posibilităţile Duhului nu este măsură. Tot astfel şi la înţelegerea şi pătrunderea sfintelor învăţături. „Prin Duhul inimile se ridică, cei slabi sunt conduşi de mână, cei înaintaţi devin sfinţi şi desăvârşiţi”.

Acţiunea Duhului Sfânt nu poate fi văzută. Ea fiind tainică, i se văd roadele şi acestea sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credin-cioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor (cf. Gal 5, 22).

A avea răstignită firea pământească înseamnă să fii copil al Domnului după har, înseamnă a avea pe Duhul Sfânt. Căci El umple inimile credincioase de Hristos-Domnul şi comuni-că cu ele prin har.

Duhul Sfânt, în scrierile Sfintelor Scripturi, mai e numit şi Duhul lui Hristos, pentru că El naşte pe Hristos în sufletele credincioase, le uneşte cu El şi a fost trimis de Tatăl prin mijlocirea Domnului Iisus (cf. In 14, 15-17). „Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază şi se umple de lumină” zice cântarea bisericească. Darurile Lui multe sunt, dar Duhul numai unul singur, Care lucrează la sfinţirea, comuniunea şi unirea tuturor în dragostea Lui.

***

După naşterea în Duhul, urmează creşterea în Duhul. Ce spunem noi despre copilul care se naşte şi nu creşte? Sau despre acela care se naşte, dar mădularele lui nu cresc deopotrivă cu vârsta şi nu cresc la fel? Un asemenea creştin produce multă suferinţă întregului corp duhovnicesc (cf. I Cor 12, 25-27). La unii ca aceştia toate trec prin stomac şi sunt mereu în căutarea lucrurilor fireşti.

Creşterea duhovnicească se face prin lucrarea Duhului Sfânt, sau, mai bine-zis, prin conlucrarea noastră cu Harul Divin şi viaţa ne va fi înduhovnicită conform cu capacitatea de acumulare a fiecăruia (cf. In 15, 5; Gal 3, 27; Rom 8, 25-27). În măsura în care putem primi darurile cereşti, duhovniceşti, ne îmbrăcăm în lumină şi ne împodobim cu har şi dar.

„Cel ce ne întăreşte pe toţi împreună, în Hristos-Domnul, şi Care ne-a uns este Dumnezeu. El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului” (II Cor 1, 21-22). Numai rămânând în El aducem roadă multă şi bună. Despărţiţi de El suntem nimic (cf. In 15, 5).

Nu putem purta în suflet chipul Domnului, iar în trupuri chipul păcatului. Nu există sfinţenie lăuntrică, a sufletului, fără sfinţenia şi a trupului. Duhul Domnului sfinţeşte: trupul, sufletul şi duhul, adică fiinţa întreagă. El ne vrea întregi pentru Dumnezeu (cf. I Tes 2, 11), sfinţi şi fără prihană. Harul lui Dumnezeu, harul mântuitor (cf. Tit 2, 11) străbate întreaga fiinţă, o luminează, o curăţeşte şi o sfinţeşte. Prin Duhul Sfânt suntem purtători de Hristos. Zice Sf. Ioan Damaschin: „Duhul Sfânt este Duhul Adevărului, Stăpân a toate, Izvor de Înţelepciune, de Viaţă şi Sfinţenie, Plinătate, Cel ce cuprinde toate lucrurile şi pe toate le împlineşte, Atotputernicul, Puterea Infinită” (In 14, 15-17).

Duhul Sfânt, pogorându-Se peste Sfânta Fecioară şi umbrind-o, o face Născătoare de Dumnezeu (cf. Mt 1, 18; Lc 1, 35).

Duhul Sfânt este invocat şi Se pogoară peste Sfintele Daruri (cf. Rom 8, 25-27), ne învaţă cum să ne rugăm şi mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.

Mântuitorul aseamănă lucrarea Duhului în inimi cu vântul care suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul (cf. In 3, 8), o nădejde care nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile credincioase şi primitoare ale Adevărului prin Duhul Sfânt Care ne-a fost dat (cf. Rom 5, 5).

Darul primit de la Dumnezeu poate fi luat, când acela care l-a primit nu-l mai foloseşte, nu-l întrebuinţează spre mântuire, sau se laudă cu el, ca şi când ar fi un bun al său (cf. I Cor 4, 7).

Mântuirea omenirii nu se încheie cu moartea Domnului Iisus pe Cruce, ci se finalizează în unirea Domnului Iisus cel Răstignit şi Înviat cu credincioşii Lui, ca şi ei să moară păcatului şi să învieze la viaţa cea nouă în El (cf. I Cor 2, 2).

Sunt înşelaţi cei care falsifică, crezându-se îndreptăţiţi să creadă şi să înveţe pe alţii că, făcând participare reală la moarte şi înviere, se vor mântui toţi oamenii.

Cuvântul lui Dumnezeu, comuniunea cu El prin părtăşie duhovnicească, primirea Sfintelor Taine sunt mijloace de înduhovnicire. Pentru înduhovnicirea noastră nu este de ajuns numai citirea Cuvântului lui Dumnezeu scris în Sfânta Carte, ci mai ales o continuă conlucrare a noastră cu harul dumne-zeiesc.

Dumnezeu şi harul divin să se amestece în toate ale noastre şi toate să-I aparţină numai Lui. Cuvântul şi Sfintele Taine sunt deopotrivă necesare şi trăirea în Hristos conduce la sfinţenie, desăvârşire şi mântuire.

Mântuitorul, ca să mântuiască omenirea, nu S-a limitat doar la raţiune, la teorie, cum zic unii că se pot împărtăşi deplin numai citind Cuvântul, fără a se împărtăşi cu Sfintele Taine. Apostolii sunt numiţi şi slujitori ai lui Hristos şi ispravnici ai Tainelor lui Dumnezeu (cf. I Cor 4, 1). Prin urmare, o dublă misiune, care, de fapt, este una, în Acelaşi Duh Sfânt.

Mântuirea este o lucrare a iubirii neasemuite a lui Dumnezeu, arătată şi împlinită în Jertfa de pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu, şi prin Duhul Sfânt revărsată de-a lungul veacurilor în Biserică, care este stâlpul şi temelia Adevărului (cf. I Tim 3, 15). Sfânta Scriptură nu ne este dată ca să o citim ca pe orice carte, să vorbim despre Dumnezeu şi despre cele  scrise în ea, ci ea este revelaţie divină în lucrarea de înduhovnicire, o comuniune cu Dumnezeu, a divinului cu voinţa omului, când omul se supune şi primeşte cu inima întreagă se dăruieşte întreg harului divin, trăieşte Cuvântul Evangheliei, îl meditează, îl mărturiseşte şi altora, iar din viaţa lui izvorăsc roadele neprihănirii.

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat cel ce vine întru Numele Domnului! Lui I se cuvine Slava şi închinarea acum şi în vecii vecilor. Amin.

va urma

Grăiţi cuvântul Domnului / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

MIJLOACE DE ÎNDUHOVNICIRE ( IV )

Duhul Sfânt, Cel făgăduit de Fiul şi trimis de Tatăl în ziua Cincizecimii ca Mângâietor, Învăţător, Împlinitor şi Desăvârşitor al lucrărilor divine în viaţa de credinţă, prin lucrările Sale de Har ceresc ne încredinţează că rămâne cu noi şi în noi, în veac, că ne uneşte pe toţi într-o unitate de părtăşie a dragostei divine, formând astfel Biserica cea Vie şi nedespărţită în Hristos-Iisus Domnul nostru.

Noi, toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh (cf. I Cor 12, 13). Nu numai apa, ci Duhul face viu (cf. Mt 28, 18-19). Apa este simbolul trecerii, al înmormântării, al îngropării împreună cu Hristos spre viaţa cea veşnică. Numai apa nu ne salvează de la pieirea veşnică. (mai mult…)

MIJLOACE DE ÎNDUHOVNICIRE ( III )

Semnele văzute la Pogorârea Duhului Sfânt peste Biserica Primară au fost:

  • vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei;
  • li s-au arătat împărţite limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei
  • s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor duhul a grăi (cf. Fapte 2, 2-4).

„Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul” (In 3, 8). Vântul dărâmă copacii falnici, mai puţin întemeiaţi, îi smulge din rădăcini, ridică nori de praf, dărâmă ce este putred, alungă păcatele din suflet, dărâmă tot ce este rău şi necurat, alungă orânduirea putredă din suflet, purifică şi sfin-ţeşte inima şi cugetul şi întreaga făptură. (mai mult…)

MIJLOACE DE ÎNDUHOVNICIRE ( II )

Numim spiritualitate esenţa lucrării de înduhovnicire a creştinilor, lucrare proprie Duhului Sfânt. În Sf. Scriptură, mai ales în Vechiul Testament, întâlnim adesea expresii ca acestea: Duhul lui Dumnezeu, Duhul Tatălui, Duhul Fiului, Duhul Domnului, în care se întruneşte spiritualitatea Sfintei Treimi. „Ca dobitoacele care coboară la şes, aşa Duhul Domnului îi aducea la odihnă. Astfel ai povăţuit Tu pe poporul Tău, ca să-ţi faci un nume slăvit” (Is 63, 14). „Şi pământul era netocmit şi gol, întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” (Fac 1, 2). Numirea „Duhul Domnului” ne apare ca un adjectiv, o însuşire generală a divinităţii.

„Dar Domnul Dumnezeu a zis: «Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că ei sunt numai trup. Deci zilele lor să fie numai de o sută douăzeci de ani»” (Fac 6, 3).

Proorocul Isaia, la capitolul 11, versetul 2, ne prezintă profeţia ca dar duhovnicesc. Prin Duhul Sfânt, zice despre Domnul Iisus: „Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul”. Această profeţie este reluată de Domnul Iisus arătând împlinirea ei (cf. Lc 4, 18). Şi apoi în reluare: „Iată Robul Meu pe Care L-am ales, Preaiubitul Meu, în Care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El şi va vesti neamurilor judecata” (Mt 12, 18). (mai mult…)

MIJLOACE DE ÎNDUHOVNICIRE

După Sf. Vasile cel Mare, în Epistola a VIII-a, sunt scrise trei creaţiuni duhovniceşti şi anume:

  1. Trecerea de la nefiinţă la fiinţă;
  2. Schimbarea de la mai rău la mai bine (recrearea omului în Hristos);
  3. Învierea din morţi.

În toate aceste trei lucrări Îl găsim pe Domnul Duhul Sfânt conlucrând cu Tatăl şi cu Fiul.

Lucrarea Tatălui se arată ca şi o cauză originară, a tuturor lucrurilor.

Lucrarea Fiului ne este înfăţişată ca o cauză operativă, a cărei lucrare ne mântuieşte de consecinţele iadului veşnic.

Lucrarea Duhului Sfânt este cauza desăvârşitoare. Prin lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt se continuă mântuirea adusă de Domnul Iisus în Jertfa Sa, se stabileşte aşezământul prin care oamenii se pun în legătură cu Dumnezeu. Acest aşezământ este Biserica. Adunarea este Şcoala eclesiasctică, în care sufletele învaţă cum să se roage. Prin rugăciune sufletele se spală de murdăria păcatelor, prin cântare se preamăreşte şi se slăveşte veşnica iubire a lui Dumnezeu, iar prin misiune se mărturiseşte Dumnezeu, căci S-a făcut nouă: cale adevăr şi viaţă. Cât despre Sfintele Taine, am putea să le numim vehiculul prin care harul divin se transferă către oameni. (mai mult…)

DESPRE COMUNIUNEA NOASTRĂ CU DUMNEZEU ( II )

„Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui” (Lc 2, 14) – era cântarea îngerească ce se intona în acordurile perfecte în momentele venirii pe lume ale Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, Care a deschis calea refacerii, a unităţii, a comuniunii oamenilor cu Dumnezeu.

Păcatul destramă fiinţa omenească, distruge viaţa socială a oamenilor. Prin Domnul Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat se reface dorul, legătura cu Dumnezeu, unitatea şi comuni-unea între credincioşi prin unirea noastră cu El şi părtăşia dragostei divine.

Prin legătura şi comuniunea credincioşilor cu Dumnezeu, se aduce laudă şi preamărire lui Dumnezeu: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, cântându-I-se cântarea îngerească şi de către noi, oamenii: „Mărire Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă Lumina! Mărire întru cei de Sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. A doua treaptă de urcat este comuniunea şi unitatea noastră cu El în mărturisirea credinţei celei adevărate. A treia treaptă de urcat este comuniunea şi unitatea noastră cu Domnul Iisus Hristos prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui. A patra treaptă de urcat este comuni-unea şi unitatea noastră cu El prin Duhul Sfânt şi părtăşia frăţească în Duhul Sfânt. (mai mult…)

DESPRE COMUNIUNEA NOASTRĂ CU DUMNEZEU

Catedrala „Sfântul Andrei” din Patras

Citind Rugăciunea Domnului Iisus, scrisă de Sf. Ev. Ioan la cap. 17, învăţăm mai ales trei lucruri de mare însemnătate pentru viaţa creştinească, şi anume: cum să trăim în iubire, în adevăr, în sfinţenie. Aceste trei daruri duhovniceşti, din revărsarea Duhului Sfânt fiinţate, devin stâlpii de reazem pe care se sprijină puterea şi unitatea celor ce prin Duhul vestesc Împărăţia cea tainică a lui Dumnezeu în lume, în care El este Domn şi Stăpân, şi modelul cel nou al unirii Sale cu credincioşii în Taina Euharistiei.

Ce vrem să spunem aici? Nimic altceva decât ceea ce Sfânta Scriptură ne învaţă, şi anume că trupul omenesc aducându-se lui Hristos ca jertfă vie, sfântă şi plăcută (cf. Rom 12), Îl primeşte pe Hristos ca Domn; iar sufletul, capacitatea de a se uni cu Dumnezeu spre iertarea păcatelor şi viaţa cea de veci (cf. Mt 26, 26-29; I Cor 11, 23-30). Aceste două realizări, cu un singur sens sau efect în viaţa de credinţă, se explică în Cuvântul Mântuitorului scrise la Sf. Evanghelie după Ioan 6, 31-35, când mulţimea care mâncase din cele cinci pâini şi cei doi peşti şi văzuseră minunea, regăsindu-L, I-au pus întrebarea: „Ce semn faci Tu, ca să-L vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? Părinţi noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer”. Iisus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer; căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer şi dă lumii viaţă”. „Doamne, i-au zis ei, dă-ne totdeauna această Pâine!” Iisus le-a zis: „Eu sunt Pâinea Vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată”. La versetele 48-51, această temă este exprimată mai pe înţeles prin cuvintele: „Eu sunt Pâinea Vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se pogoară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt Pâinea Vie care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din Pâinea aceasta va trăi în veac; şi Pâinea pe care o voi da Eu este Trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii”. (mai mult…)

CEVA DESPRE HARUL ÎMPLINIRILOR

Cum s-a mai spus, cuvântul biserică se atribuie şi sufletului care L-a primit pe Domnul Iisus, pe motivul că în El locuieşte Dumnezeu şi îngerii Lui cei buni. Cum arde această făclie minunată fără să mistuie decât răul, să îndrepte şi să lumineze cărarea este taina neînţeleasă de noi acum. El vrea să readucă pe tot omul la cunoştinţa adevărului.

„Cunoştinţa superioară (a adevărului) este ştiinţa (mai presus de fire), adevărul, cunoştinţa perfectă, divină, eternă, înţelepciunea, absolut neschimbate, absolut clare, adică raţiunea divină prin care Dumnezeu a construit lumea intro-ducând ordine în dezordine, sau contemplaţia, teoria pură” (Conf. Filoz. Cr. p. 38). (mai mult…)

Pentru bărbatul credincios

Pentru bărbatul credincios, El, Domnul, Se va îngriji să-i vină în ajutor cu o femeie bună, cinstită, harnică şi credincioasă, dacă se încrede deplin în El şi stăruie în ascultarea Lui (cf. Pilde 31, 19-31). Ei vor fi răsplătiţi de Domnul cu copii înţelepţi şi sfinţi (cf. Ps 127). Dar copiii se sfinţesc prin participare la aceeaşi masă prin părinţii lor, dar ei nu sunt sfinţi nici prin sfinţenia părinţilor şi nici prin sfinţenia lor proprie. Iată de ce Duhul Sfânt porunceşte: „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (I Tim 5, 8). Zice Sf. Părinte Iosif: „Bună este sfada părinţilor, bună este grija lor. Bună este şi mustrarea. Dar lipsă-i câteodată şi nuiaua. Dar când l-ai adus pe copilul tău cu adevărat la Mântuitorul Hristos şi când copilul tău L-a aflat cu adevărat pe Mântuitorul, atunci poţi rupe varga şi sfada nu-ţi mai lipseşte. Atunci poţi dormi liniştit şi poţi muri liniştit, căci copilul tău are cea mai bună zestre şi moştenire care nu se va mai lua de la el, aşezată fiind pe temelia cea statornică. (mai mult…)

Oamenilor cucernici le este descoperit Harul mântuirii

Oamenilor cucernici le este descoperit Harul mântuirii şi al bucuriei în binefacerile Lui, de care nu se mai despart niciodată, chiar dacă trebuie să pătimească şi să plătească cu jertfe mari sau chiar cu preţul vieţii lor. Sfântul Ioan Botezătorul, într-o zi, stătea cu doi din ucenicii lui. Şi, privindu-L pe Iisus umblând, ei l-au auzit pe Ioan zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu…”. Auzind aceste vorbe, cei doi ucenici au mers după Iisus. Văzându-i Iisus, i-a întrebat: „Ce căutaţi?” Ei au cerut un lucru care pentru unii nu valorează cine ştie ce. Poate unii dintre noi am cere să-L vedem pe Iisus înviind morţii, vindecând bolnavii, eliberând pe îndrăciţi de sub înlănţuirile satanei, ca să ne minunăm şi să-I aprobăm divinitatea, exaltaţi de fericire. Dar ei au cerut cu totul altceva, cu mult mai de preţ: „Rabi, Învăţătorule, unde locuieşti? Am vrea să te-nsoţim la Tine acasă, să vedem cum stai”. Şi cine ar putea mărturisi ce au văzut şi ce au simţit, că de aici, de la el de acasă, sub influenţa celor văzute, simţite şi auzite, misionează, încredinţând pe Andrei şi pe Simon Petru că au găsit pe Mesia-Hristosul; şi tot din această misiune s-au ales alţi doi bărbaţi de mare nădejde, Filip şi Natanael, (cf. In 1, 35-51).

Sunt stări şi binecuvântări de har pe care graiul omenesc nu le poate spune. Putem spune doar că din vizita aceasta la El acasă s-a născut o cunoaştere temeinică care a contribuit şi la convertirea multora, căci fiecare misionând cu harul Domnului, mii şi mii de suflete au aflat pe Domnul, devenind fii ai Împărăţiei lui Hristos-Domnul. (mai mult…)