Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Crucea mântuitoare

Crucea mântuitoare

ROSTUL ŞI VIAŢA NOASTRĂ

1. Oricine nu se poartă în chip vrednic în faţa lui Dumnezeu şi în mijlocul poporului său, acela este un mincinos, este un lepădat şi este un străin
cu care nici Domnul n are nimic şi nici poporul Său.
O râmă este mai folositoare pământului decât un astfel de om.

2. Nicăieri pe lume nu i va mai putea sluji lui Dumnezeu acel om care nu L poate sluji acolo în mijlocul acelora între care l a născut şi l a aşezat Dumnezeu.
Căci El ne a aşezat aici tocmai spre a I fi aici folositori. Şi Lui, şi la ai Lui.
Şi nouă, şi alor noştri.

3. „Acum aşa vorbeşte Domnul Care te a făcut… şi Cel ce te a întocmit… «Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc. Te chem pe nume, eşti al Meu»” (Isaia 43, 1)…
Câtă duioşie şi dragoste conţin aceste dulci şi părinteşti dezmierdări şi făgăduinţe!
Ele arată că de la început noi avem un loc ales şi veşnic,
un nume plăcut şi personal
şi o chemare, şi o solie deosebite,
fiecare dintre noi înaintea Domnului,
apoi din partea Lui, pentru Împărăţia Lui.
Şi pentru semenii noştri. (mai mult…)

ASCULTAREA DE DUMNEZEU

1. Nu este o stare mai după voia lui Dumnezeu decât starea unei sincere, a unei smerite şi evlavioase ascultări, în care credinciosul este una cu Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este una cu el.
Domnul Iisus, prin Jertfa Sa de pe Cruce, ne a dat tuturor dreptul şi puterea să devenim astfel.
Numai noi să avem dorinţa şi voinţa să devenim.

2. Îndată ce se săvârşeşte ascultarea noastră deplină de Dumnezeu, se săvârşeşte şi ascultarea Lui de noi (II Cor 10, 6).
Atunci nu este har de la El care să ne mai fie oprit nouă,
nici jertfă mai plăcută lui Dumnezeu decât ascultarea din care I le aducem noi toate Lui.

3. Când avem o deplină ascultare de Dumnezeu, a¬tunci cu fiecare nouă pornire bună din noi Îi aducem lui Dumnezeu o jertfă întreagă,
iar ascultarea iubitoare şi smerită le dă tuturor acestor fapte un gust dulce şi o formă frumoasă.
Când inima credincioasă are într adevăr harul as¬cultării în ea, tot ce va face din această ascultare va fi plin de frăgezime şi de curăţie.

4. O, ce frumoşi şi ce nevinovaţi sunt ochii ascultării,
ce pline de bun-simţ sunt toate purtările ei,
ce atente îi sunt totdeauna urechile,
ce moi şi harnice îi sunt mâinile ei,
ce iuţi îi sunt mereu picioarele sănătoase şi tinere,
ce respectuoase îi sunt cuvintele ei,
ce calde şi duioase, şi prietenoase îi sunt simţămintele
şi ce recunoscătoare îi este toată înfăţişarea ei!
De aceea este atât de plăcută ascultarea înaintea lui Dumnezeu.

5. Nici o lenevie, nici o rezervă, nici o îndoială nu mai există într o viaţă care are harul ascultării în ea.
Nici o pretenţie, nici o ambiţie, nici o prefăcătorie, nici o încăpăţânare, nici o mândrie nu va fi la ea niciodată.
Ca în viaţa Domnului Iisus.

6. Nici un lucru n a vrut Domnul Iisus să le arate şi să i înveţe pe ai Săi cu mai multă stăruinţă ca ascultarea.
De aceea este scris: Eu v am dat o pildă vouă. Cum am făcut Eu, vreau să faceţi şi voi. Numai aşa veţi putea fi cu adevărat ucenicii Mei.
7. Supunerea şi ascultarea desăvârşită de voia Tatălui, oricare ar fi fost preţul acestei supuneri şi ascultări, au fost totdeauna nu numai gândul, dar şi fapta Domnului nostru Preaiubit.
Dumnezeul nostru nu ne pretinde nouă mai mult.
Dar nici nu Se poate mulţumi cu mai puţin.

8. De aceea a şi fost Jertfa Domnului Iisus – şi va rămâne pe vecii vecilor – cea mai atotputernică Jertfă şi cea mai înaltă dovadă a Sfinţeniei şi Dragostei Lui faţă de Tatăl,
– căci tot ce aduce ascultarea este de cel mai mare preţ şi de cea mai strălucită curăţie.

9. Norodul este tot felul de oameni.
Norodul este mulţimea care ne înconjoară,
este neamul şi poporul nostru între care ne am născut şi am crescut,
între care trăim, umblăm şi muncim;
norodul este valul de oameni cu care călătorim la acelaşi pas,
cu care trecem în acelaşi timp
şi avem aceeaşi soartă peste faţa acestui pământ, mergând împreună spre veşnicie.
Acesta este pentru noi norodul: poporul nostru. De aceea trebuie să l iubim. Să ne rugăm pentru el. Şi să facem tot ce putem pentru mântuirea lui.

10. Toate cuvintele rostite de Mântuitorul Iisus erau la auzul întregului popor. Şi pentru credinţa tuturor celor ce L ascultau şi care priveau la El uimiţi şi nerăbdători.
Domnul a iubit cu toată puterea Sa norodul lui Israel la care fusese trimis.
Să ne iubim şi noi la fel ca El poporul nostru, du¬cându i cu evlavia şi dragostea faptei Cuvântul Sfânt.

11. Domnul Iisus fie că vorbea în faţa poporului cu Tatăl Dumnezeu,
fie că vorbea în faţa Tatălui Dumnezeu cu ei,
n a avut alt gând şi nici altă dorinţă decât să i facă pe toţi să creadă că El este Trimisul şi Mesia, Mântuitorul şi Hristosul lui Dumnezeu, Cel Aşteptat de veacuri ca să vină aducând mântuirea noastră.

12. Norodul acesta în mijlocul căruia ne am născut este şi pentru noi poporul la care ne a trimis Dumnezeu cu o solie sfântă spre mântuire.
Poporul acesta, a cărui limbă i o vorbim
şi în hotarele căruia trăim,
şi credinţa căruia am moştenit o,
– acesta este poporul nostru din care ne avem mama, soţia, sora, fratele, prietenul…
Şi căruia îi datorăm tot ce putem face pentru fericirea şi mântuirea lui.

13. Poporul acesta este poporul nostru!
El este, trupeşte, trunchiul din care am odrăslit!
Şi pe care trebuie să avem toate roadele noastre frumoase.

14. …Pământul poporului nostru este lutul pe care îl frământăm cu sudoare, spre a ne scoate din el pâinea cu care ne hrănim
şi casa în care ne adăpostim;
de aicea ne avem bucuriile rodurilor din care ne îndulcim
şi florile pe care le dăm sau le primim iubirii, prieteniei şi recunoştinţei, care ne fac să fim fericiţi.
Şi el este lutul în care ni se va coborî trupul spre odihnă – şi spre înviere!…
Totul totul ne avem în mijlocul acestui popor şi împreună cu el!
Să nu ni se rupă niciodată inima şi dragostea de către mântuirea lui.

15. Nu numai că nu trebuie să ne putem rupe nici¬odată de poporul nostru, dar nu trebuie nici să putem avea şi nici dori o altă soartă decât cea a lui.
Să nu ne vrem fericiţi fără el, – ci numai cu toţi ai noştri împreună.
Numai atunci vom fi şi noi cu adevărat fericiţi, când vor fi fericiţi toţi fiii poporului nostru.

16. Dacă peste poporul nostru vine o nenorocire, ea ne va lovi întâi pe noi;
dar dacă peste el vine o binecuvântare, de ea ne vom împărtăşi la fel.
Să facem totul ca Dumnezeu să l ferească de nenorociri. Şi să l învrednicească numai de binecuvântări.

17. Să ne rugăm neîncetat şi să facem din toată inima voia lui Dumnezeu,
căci dacă poporul nostru are pace
sau dacă are conducători buni,
sau pază bună,
sau îndrumători sănătoşi,
sau credinţă dreaptă,
– atunci de toate acestea şi noi ne bucurăm în cea mai mare măsură!

18. Dacă peste poporul nostru ar veni vremuri grele, toate acestea ne ar lovi pe noi întâi, –
pe noi, cei credincioşi, ne ar lovi şi ne ar împrăştia nenorocirea, în primul rând.
Pentru că noi n avem voie să ne salvăm întâi pe noi, ci pe alţii.
De aceea trebuie să ne rugăm neîncetat.

19. Suntem datori să ne iubim poporul nostru şi să facem totul pentru fericirea norodului acestuia în mijlocul căruia ne a născut Dumnezeu.
Să ne rugăm pentru el şi pentru conducătorii săi pe care Dumnezeu i a rânduit sau i a îngăduit spre împlinirea planurilor Lui (Rom 13, 1 7; I Tim 2, 1 4).

20. Să ne purtăm totdeauna în aşa fel, ca tot poporul nostru să ajungă să creadă puternic în Hristos,
– nu numai prin cuvintele pe care le rostim noi în auzul oamenilor, ci mai ales prin faptele şi prin trăirea noastră în văzul lor,
în toată curăţia şi evlavia,
cinstea şi hărnicia,
înfrânarea şi binefacerea.
O, Dumnezeul nostru, Tatăl tuturor popoarelor lumii, dăruieşte le tuturor mântuirea Ta minunată şi stră¬lucită.
Amin.

Crucea mântuitoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007

 

BUCURIA PĂCATULUI

1. Bucuria nelegiuită a celor ce atrag la ei pe un suflet dezbinat va fi multă vreme un adăpost sub care dez¬binatul va putea trăi acum pe faţă ceea ce mai înainte trebuia să ţină în ascuns.
Căci toţi amăgitorii lui, având şi ei, fiecare, de ascuns câte ceva pe care el trebuie să l acopere, vor acoperi şi ei, la rândul lor, ceea ce văd la noul lor frate căzut.
Astfel o mână va murdări pe alta.
Un păcat va acoperi pe altul.
Şi o nelegiuire va justifica pe alta.
Aşa ocolesc oamenii marea şi pământul, ca să ajungă la osânda veşnică (Mt 23, 15).

2. Cine s a întinat o dată, cu mult mai lesne îi va fi s o facă a doua oară.
Cine s a rupt o dată din locul unde s a născut, puţin îi mai pasă unde se mai opreşte apoi. Şi cât stă.
Pentru că nici un hristos mincinos şi nici o credinţă falsă nu poate da pacea şi siguranţa sufletului.
De aceea cei răi n au pace. (mai mult…)

CRUCEA MÂNTUITOARE

1. O, suflete al meu, iată, priveşte la Crucea Mântuitoare a Domnului tău Iisus Hristos, de pe Golgota pătimirii Lui,
priveşte la Sângele Lui Scump,
priveşte la lacrimile Lui pentru tine şi mântuirea ta!
Apoi priveşte la tot ce ţi a făcut dragostea Lui, neîn¬cetat, până astăzi…
…şi apoi vezi şi spune, şi simte, dacă vei putea bănui măcar vreodată cât de mult te a putut şi te poate El iubi pe tine? (mai mult…)

FRAŢII ŞI VRĂJMAŞII (II)

11. Este un făcut că în vorbirea fiecărui om se repetă fără voia lui mai mult tocmai cuvântul care îi arată starea sa cea mai ascunsă şi păcatul său cel mai arătat;
astfel: vânzătorul va vorbi mereu numai despre vânzări,
lacomul, despre câştiguri,
beţivul, despre băuturi,
desfrânatul, despre petreceri,
neascultătorul, despre „slobozenie”,
înşelătorul, despre „cinstea” lui,
netrebnicul, despre „vrednicia” sa,
şi dezbinătorul, despre dragoste, mereu învinuindu-i pe alţii că nu o au. (mai mult…)

FRAŢII ŞI VRĂJMAŞII

1. Când, din dragoste şi din grijă faţă de Domnul, fraţii adevăraţi umblă cu toată cumpătarea şi înţelepciunea, spre a nu face mai rău, ci mai bine Cauzei lui Hristos,
– fraţii mincinoşi, plini de neascultarea şi de viclenia duhului lui Iuda, umblă vinovat, umblă nechibzuit, umblă dărâmând şi îndurerând peste tot, spre nimicirea Lucrării lui Hristos.
Ce mare rău pentru Lucrarea lui Dumnezeu sunt fraţii mincinoşi şi lepădaţi. Mai buni sunt necredincioşii decât ei. (mai mult…)

MULŢIMILE ŞI HRISTOS (III)

15. O, dacă mulţimile ar fi primit acest Sistem şi dacă ar fi fost înfăptuit, Hristos Singurul ar fi putut face fericiţi pe toţi oamenii;
căci tot ce mai e şi bun în ele, în toate celelalte sisteme omeneşti, e numai ceea ce au luat de la Hristos.

16. Dar, vai, ceea ce intuieşte uşor mulţimea nu pot să înţeleagă uneori deloc conducătorii ei.
Poporul iudeu – care avea inima gata să-L întâmpi-ne pe Hristos,
gata să L primească,
gata să facă totul pentru ca El să fie Împăratul lor,
– n a fost totuşi ajutat de conducătorii lui, care erau mintea îndrumătoare.
Această minte i a îndrumat spre nefericirea lor. (mai mult…)

MULŢIMILE ŞI HRISTOS (II)

8. E dureros numai că, în toate vremurile de avânt binecuvântat, puterile potrivnice lui Dumnezeu au intervenit, schimbând de multe ori totul spre rău.
Atunci valul puternic al avântului mulţimilor a fost îndrumat cu vicleşug şi întors tocmai împotriva Binefăcătorului lor, spre propria lor nefericire.

9. Mulţimea are o singură inimă, dar o mie de capete.
Poate fi făcută foarte uşor să simtă la fel, dar foarte greu să gândească la fel… (mai mult…)

MULŢIMILE ŞI HRISTOS

1. Când nu sunt împinse contra lui Dumnezeu cu forţa, mulţimile sunt atrase spre Hristos printr o putere care vine din străfundul inimii şi al fiinţei lor.
Fericit timpul şi omul care ajută atragerea asta.

2. Cu un presimţ tainic, sufletul norodului sesizează adevărul, presimte primejdia, Îl intuieşte pe Dum¬nezeu şi Îl îmbrăţişează pe Hristos, lipindu se de El cu toată fiinţa sa.
Atunci când păstorii şi îndrumătorii ajută acest suflet spre Dumnezeu. (mai mult…)

Ascultarea de Dumnezeu

Nu este o stare mai după voia lui Dumnezeu decât starea unei sincere, a unei smerite şi evlavioase ascultări, în care credinciosul este una cu Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este una cu el.
Domnul Iisus, prin Jertfa Sa de pe Cruce, ne-a dat tuturor dreptul şi puterea să devenim astfel.
Numai noi să avem dorinţa şi voinţa să devenim.

Îndată ce se săvârşeşte ascultarea noastră deplină de Dumnezeu, se săvârşeşte şi ascultarea Lui de noi (II Cor 10, 6).
Atunci nu este har de la El care să ne mai fie oprit nouă, nici jertfă mai plăcută lui Dumnezeu decât ascultarea din care I le aducem noi toate Lui.

Când avem o deplină ascultare de Dumnezeu, atunci cu fiecare nouă pornire bună din noi Îi aducem lui Dumnezeu o jertfă întreagă, iar ascultarea iubitoare şi smerită le dă tuturor acestor fapte un gust dulce şi o formă frumoasă.
Când inima credincioasă are într-adevăr harul ascultării în ea, tot ce va face din această ascultare va fi plin de fragezime şi de curăţie. (mai mult…)

  • 1
  • 2
WhatsApp chat