Home Cununile Slãvite

Cununile Slãvite

MUNCA ŞI LENEA

Pogorârea Duhului Sfânt prilejuieşte şi anul acesta împlinirea bucuriei ostaşilor Domnului de a poposi la Sibiu în adunare „de Sărbătoare”, întâlnire ce se va desfăşura cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale, Dr. La­u­renţiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Adunarea de Tineret, intrată deja în tradiţia marilor adunări ce se desfăşoară la Sibiu, are ca temă „Munca şi lenea duhovnicească”
Bibliografie: „Munca și lenea” – autor: Preot Iosif Trifa, Editura Oastea Domnului, Sibiu. Cartea cuprinde meditaţii şi învăţături despre munca şi lenea duhovnicească dar şi despre munca şi lenea trupească. Cartea a fost tipărită pentru prima dată în anul 1936 în 10.000 exemplare.

1. Progresul este de la Dumnezeu, regresul nu este de la El.
Datoria de a lupta să cunoşti tot mai mult
şi de a munci tot mai bine, pentru a trăi mai frumos, este o poruncă divină.
Lenea este un păcat satanic.

2. „Cântaţi Domnului o cântare nouă” înseamnă nu numai învăţarea unor cântări mereu mai noi şi mai frumoase decât cele de mai înainte,
ci înseamnă şi creşterea râvnei de a spori tot mai mult în facerea binelui, realizându-l spre slava lui Dum-nezeu într-o formă tot mai nouă.
Delăsarea este o ispită a diavolului.

3. Toţi să dorim să aducem pentru slava Domnului nostru Iisus Hristos, în mijlocul oamenilor, o trăire tot mai curată şi mai luminoasă.
Căci acela care nu se străduieşte mereu să devină aşa va îngheţa într-o stare îngustă,
într-o micime nefericită
şi va muri într-o uscăciune jalnică.

4. Vai de omul care este totdeauna mulţumit cu cât a făcut şi cu ce a împlinit pentru Dumnezeu.
Vai de omul care nu simte în el o nemulţumire faţă de ieri
– şi o avântată dorinţă spre şi mai bine faţă de mâine!

5. Vai de omul care nu doreşte fierbinte să se de-păşească pe sine,
să-şi încarce ramurile zilelor sale cu roade neîncetat mai bune şi mai gustoase
şi cu lucrări mai frumoase,
– adică cu cântări mereu mai noi.
Cel care este mulţumit cu sine, acela moare uscat,
fiindcă nu-şi depăşeşte inerţia.

6. Când poţi să faci şi mai mult, şi mai bine, şi mai frumos decât faci, atunci, neapărat, tu trebuie să nu te mulţumeşti niciodată cu cât şi cum ai făcut.

7. Dacă sub Vechiul Aşezământ avea atâta însem-nătate felul cum omul trebuia să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu în Locaşul Său de închinare,
cu cât mai însemnat lucru este acum felul în care slujitorul – ispravnic al Tainelor lui Hristos –
şi credinciosul adevărat
trebuie să se înfăţişeze înaintea Lui!

8. A fi în Hristos înseamnă a fi o făptură nouă (II Cor 5, 17; Gal 6, 15).
A fi o făptură nouă înseamnă a te fi născut din nou (In 3, 3).
Apoi înseamnă a creşte mereu şi în toate privinţele, până la Cel care este Capul, adică Hristos (Ef 4, 15).
A avea roadele Duhului Sfânt (Gal 5, 22).
A fi îmbrăcat cu toată armătura lui Dumnezeu (Ef 6, 11)
şi a umbla în Lumină (I In 1, 7).

9. O, cât de curate, cât de fără mânie şi cât de fără îndoieli trebuie să fie mâinile care se înalţă spre Tine, Doamne!
Dar mâinile noastre sunt atât de lipsite de orice podoabe ale milei, ale dărniciei şi ale ostenelii binefăcătoare!
Inima noastră este atât de goală
şi nici o podoabă de bunătate, de blândeţe, de iu-bire şi de smerenie nu străluceşte peste ea.
Picioarele noastre nu sunt încălţate cu frumoasa încălţăminte a râvnei,
iar pe fruntea noastră nu străluceşte cununa rănilor
şi sudorile curatei răbdări iertătoare,
şi nici a stăruitoarei rugăciuni pentru vrăjmaşii noştri.
O, Dumnezeul nostru, împodobeşte-ne cu acestea pe toţi, pentru a ne putea înfăţişa cu vrednicie îna¬intea Ta.

10. Viaţa noastră este atât de lipsită de podoaba roadelor Duhului Sfânt,
iar pe faţa noastră nu a strălucit poate niciodată podoaba lacrimilor în rugăciune, în meditaţie, în auzi¬rea şi rostirea Cuvântului Tău.
O, Doamne Iisuse, cum să ne înfăţişăm noi înaintea Ta în starea aceasta, lipsiţi de orice merite
şi fără nici una din sfintele podoabe cerute de Tine?
Dăruieşte-ni-le, Te rugăm!

11. Venirea Domnului nostru Iisus Hristos,
şi Învierea Morţilor,
şi Judecata Veşnică a tuturor oamenilor,
acestea sunt cele trei mari evenimente cu care se va deschide şi va începe strălucita Împărăţie a lui Dumnezeu,
– care nu va mai avea apoi sfârşit niciodată.

12. În această Împărăţie Fericită, o nouă ordine va domni
şi o altă natură şi înfăţişare vor avea toate lucrurile.
Acolo răul nu va mai fi
– şi nici nu se va mai putea veşnic naşte el.
Nu va mai fi minciună, durere şi păcat – sub nici o formă;
şi nimic din ceea ce întunecă acum bucuria pe pământ sau în cer acolo nu va mai fi,
pentru că nu va fi satana, izvorul tuturor acestora.
13. Hristos, Împăratul Veşnic, nimicind orice vrăjmaş (I Cor 15, 24)
şi unindu-Şi în Sine totul iarăşi,
– după cum era în Sine totul înainte de Creaţiune –
Se va Reintegra Desăvârşit apoi în Tatăl;
aceasta, în chip cu totul strălucit şi tainic,
în aşa fel că Dumnezeu va deveni Totul
în toţi,
pe totdeauna.

14. Atunci cerul cel reînnoit şi pământul cel reînnoit vor fi iarăşi atât de apropiate, încât nu va fi nici o distanţă şi nici o deosebire între ele,
confundându-se unul cu altul, ca înainte de păcat.
Iar locuitorii lor, trecând unii la alţii cu aceeaşi plăcere şi uşurinţă cu care trec fraţii unul în grădina celuilalt, vor fi nemaidespărţiţi.
Nici cei din cer (Mt 5, 3),
nici cei de pe pământ (Mt 5, 5),
niciodată!

15. A te bucura în Domnul înseamnă a te bucura de Adevăr (I Cor 13, 6).
A te bucura de Pace.
A te bucura de Dreptate.
A te bucura de orice lucru şi cuvânt bun (II In 4).

16. A te bucura în Domnul înseamnă a fi fericit numai când triumfă Adevărul asupra minciunii,
când biruie binele împotriva răului,
când izbândeşte dreptatea asupra nedreptăţii
şi când se înalţă lumina deasupra întunericului.

17. A te bucura în Domnul înseamnă a veghea ne-încetat, spre a nu te întina nici o ispită,
ca să nu te robească nici un păcat,
ca să nu te rupă din dulcea părtăşie cu Hristos şi cu fraţii nimic, nici din cele trupeşti
şi nici din cele sufleteşti.

18. A te bucura în Domnul înseamnă a duce neîncetat o viaţă de ascultare atentă şi iubitoare de voia Lui cea sfântă şi de tot Cuvântul Lui.
Înseamnă a duce o viaţă de rugăciune,
o viaţă de muncă harnică şi cinstită,
o viaţă de luptă biruitoare împotriva păcatului din tine şi din alţii.

19. A te bucura în Domnul înseamnă o alergare voioasă spre Ţinta Cerească,
şi o curajoasă luptă, până la izbândă, pentru cauza lui Hristos în lume,
şi o viaţă de rod îmbelşugat prin harul şi prin puterea Duhului Sfânt.

20. A te bucura în Domnul înseamnă a fi statornic în credinţă
şi hotărât în fapte.
Înseamnă a fi ascultător de Biserică (Mt 18, 17).
A fi supus fraţilor (Evr 13, 17).
A avea o inimă, o simţire şi un gând cu toţi ceilalţi credincioşi, fraţii tăi (Flp 2, 2).
A lua parte cu fapta la ajutorarea Lucrării Domnului, la jugul şi la sarcina lui Hristos (Mt 11, 29; Flp 4, 10).
Asta înseamnă a te bucura în Domnul.
Doamne Iisuse, dă-ne bucuriile acestea în Tine tuturor şi totdeauna!
Amin.

Cununile slăvite / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006

error

Plăcutele roade dulci ale Duhului Sfânt.

17. IERTARE ŞI LAUDĂ

1. Când Domnul Iisus, prin Sângele cel scump al Crucii Sale şi prin împărtăşirea cu El,
ne iartă păcatele,
ne îndepărtează fărădelegile
şi ne sfinţeşte fiinţa noastră,
frumos este să-L lăudăm pe El cu cele mai înalte simţiri ale fiinţei noastre recunoscătoare.

2. Când Domnul Iisus ne primeşte iarăşi în dulcea Lui iubire
şi când ne dăruieşte bucuria sănătăţii,
ori bucuria întoarcerii între cei iubiţi ai noştri,
ori bucuria împlinirii dorinţelor sau a rugăciunilor noastre fierbinţi,
– cât de frumos trebuie să-L lăudăm noi pe El!
Să o facem cu toată strălucirea lacrimilor noastre iubitoare.

3. Când privim în urma vieţii noastre
şi ne aducem aminte de toate prin câte ne-a trecut Domnul din copilăria noastră şi până astăzi,
amintindu-ne de toate din câte ne-a izbăvit El prin puterea Sa,
şi de toate câte ne-a dăruit El, prin bunăvoinţa Sa,
şi de toate câte le-a îndepărtat El de la noi,
şi de toate binefacerile Lui făcute pentru ai noştri,
ori pentru cei apropiaţi şi dragi,
ori pentru întreagă omenirea aceasta,
– o, ce frumos ar fi să lăudăm plini de evlavie, de smerenie şi de mulţumire Numele Domnului Cel Sfânt,
neuitând nici una din binefacerile Lui (Ps 103, 2)!

4. Când privim cerul înstelat
ori însorit,
cu toate înălţimile sale nemărginite, pline de minuni şi de taine deasupra noastră,
când privim măreţia cutremurător de frumoasă a unui răsărit de soare
sau a unui mereu nou apus, sau dezlănţuirea înspăimântătoare a furtunii în munţii împăduriţi
sau în munţii înspumaţi de valuri din largul mărilor,
– cât de smeriţi şi de uimiţi ar trebui să-L lăudăm noi pe Dumnezeu!
Fericiţi suntem cu adevărat numai când facem asta!

5. Roadele Duhului Sfânt, care însoţesc
şi care mereu trebuie să însoţească neapărat pe orice om şi orice viaţă născută din nou prin Cuvântul Sfânt şi prin Duhul Sfânt,
sunt frumoasele dovezi ale unei vieţi trăite în ascultarea de voia cea sfântă a lui Dumnezeu.
Orice credincios trebuie să aducă aceste roade.
Roadele cele noi ale unei astfel de vieţi sunt totdeauna frumoase, dulci şi binecuvântate.
Şi înaintea lui Dumnezeu, şi înaintea oamenilor.

6. Dacă într-adevăr sufletul nostru este un pom sănătos, sădit în via Domnului, în Casa Domnului,
în Duh (adică în dreapta credinţă)
şi în Adevăr (adică în dreapta învăţătură),
el nu poate rămâne niciodată neroditor.
Oricine este zidit pe Temelia cea Sfântă (Ef 2, 20-22; I Ptr 2, 5)
nu se poate să nu aibă aceste roade ale Duhului Sfânt.
Căci dacă nu le are, ci numai se laudă, pe el îl aşteaptă securea.
Îl aşteaptă sigur,
ori azi, ori mâine, ori poimâine,
dar nu departe (Lc 3, 9).

7. Cu cât viaţa trupească a unui credincios rodnic înaintează în ani, cu atât viaţa lui cea duhovnicească se îmbogăţeşte şi se înfrumuseţează în plăcutele roade dulci ale Duhului Sfânt.
Una o îmbogăţeşte pe alta
sau se osândesc împreună.

8. Acela care rămâne statornic în Biserica unde s-a născut din părinţii săi trupeşti şi din cei sufleteşti,
păstrând mereu ceea ce a auzit de la început (I In 2, 24),
acela se întinde binefăcător, prin lucrările sale binefăcătoare, cât mai departe
peste alţii şi peste alţii.

9. Ce fericită privelişte este totdeauna să vezi un credincios ajuns la bătrâneţe după ani de furtuni şi de încercări biruite cu răbdare,
tare în credinţă şi mereu mai plin de roade bune!
Când perii capului săi cărunţi încununează o frunte cinstită, vrednică, statornică şi înţeleaptă,
tot ce face sau spune el este luminos şi bun.
O, câtă cinste Îi face lui Dumnezeu un astfel de slujitor al Lui!

10. Când, prin rădăcinile adânci şi puternice ale unei încercate credinţe
şi ale unei îndelungate experienţe cu Dumnezeu,
omul credincios îşi trage sucul vieţii lui duhovniceşti din adâncurile tot mai bogate ale unei statornice părtăşii cu Hristos,
acest suc dulce şi sfânt redă în afară binecuvântările primite în roadele sale totdeauna mai luminoase, mai coapte şi mai frumoase!
Cât trebuie să-L lăudăm pe Domnul din pricina unui astfel de suflet,
căci privelişti ca acestea vedem foarte rar acum.

11. Îngrijind de pomii cei tineri, să nu-i uitaţi niciodată pe cei bătrâni.
Un pom tânăr poate să aibă roade fragede şi frumoase, dar unul bătrân are totdeauna în gustul fructelor sale o aromă deosebită, o dulceaţă aleasă.

12. Nu uitaţi acest frumos îndemn niciodată: cu cât sunteţi mai bătrâni, dragi fraţi credincioşi, cu atât sunteţi mai datori să fiţi încărcaţi de roade tot mai dulci şi mai multe ale Duhului Sfânt.
Înţelepciunea voastră cumpătată, serioasă şi demnă, fiind îmbogăţită de ani şi de experienţă,
trebuie să aibă nu numai cuvintele şi sfaturile mereu mai adânci şi mai curate, dar şi trăirea voastră să fie la fel, curată şi adâncă.

13. Cine nu vede măreţia lucrurilor lui Dumnezeu, acela nu-L poate vedea şi nu-L poate cunoaşte niciodată, nici pe El.
Cine nu ştie să privească înalt, adânc şi departe…
– adică până dincolo de frumuseţea şi de măreţia lucrurilor văzute –
acela n-are cum să-L descopere pe Dumnezeu.
N-are cum să ajungă uimit în faţa Lui, adorându-L,
– fiindcă Dumnezeu este totdeauna dincolo de lucrările Sale.

14. Cine nu priveşte dincolo de binele ce i se face zilnic de către Dumnezeu…
dincolo de ploaia binefăcătoare,
şi dincolo de soarele binefăcător,
cine nu vede dincolo de timpurile rodnice,
şi dincolo de vremurile de pace pe Acela care le dă…
şi dincolo de înlăturarea primejdiei,
şi de bucuriile vieţii,
şi de cutremurul morţii
nu-L vede pe Cel ce le stăpâneşte,
– acela nu-L va putea vedea niciodată pe Dumnezeu nicăieri.
Pentru că nu vrea să-L vadă şi pentru că nu vrea să-L creadă şi să-L recunoască.

15. Oamenii nu se pot reţine să nu strige încântaţi şi extaziaţi:
Ce măreţi sunt aceşti munţi frumoşi!
Sau: ce măreţe sunt aceste valuri puternice!
Sau: ce măreţe sunt bolţile acestei peşteri!
Ori: ce măreaţă este avalanşa aceasta de nori, străbătută de nenumărate fulgere şi trăsnete…
Ori: ce măreţe sunt aceste privelişti!…
Oamenii aceştia se pot totuşi opri o viaţă întreagă numai la aceste uimitoare măreţii
dar fără să-L vadă îmbrăcat cu ele şi îmbrăcat în ele pe Dumnezeul tuturor şi pe al lor, Care este dincolo de aceste acte ale Lui.

16. Unii oameni pot vedea toate măreţiile naturii, încântându-se de priveliştea lor, fără să vadă totuşi Cauza tuturor măreţiilor acestora;
sau se pot încânta de explicaţiile ori de descrierile lor – uimindu-se cum le-au scornit –,
dar nu se pot ridica până la [starea de] încântare de frumuseţea Lui, Care le-a creat.
Dincolo de acestea ei nu pot şi nu doresc să treacă, până la El.
Ce trist şi ce dureros faliment al inspiraţiei este acesta!

17. Sufletul nobil strigă de fiecare dată când priveşte măreţia creaturilor şi frumuseţilor lui Dumnezeu:
O, ce măreţ eşti, Doamne, Făcătorul tuturor aces¬tora!
O, ce măreţ împărăţeşti şi stăpâneşti Tu peste ele
şi ce minunat ştii Tu să Te acoperi, îmbrăcat în toată lumina, înălţimea, puterea şi frumuseţea lor,
ca să nu Te vadă decât cei care Te cred…

18. Dumnezeule măreţ, Împăratul şi Mântuitorul nostru,
uimindu-ne şi încântându-ne de fiecare dată şi de fiecare din măreţiile din mijlocul cărora ne vorbeşti Tu,
noi ne închinăm Ţie şi Te slăvim pe Tine,
crezând din toată inima şi cu toată bucuria în Atotputernicia Ta.

19. Ne închinăm Ţie, Celui care Te învălui cu lumina soarelui sau cu umbra norilor…
Celui care ne grăieşti din frumuseţea înaltă a munţilor sau din cea adâncă a apelor,
ori din cea înspăimântătoare a tunetelor Tale.
Slavă Ţie, Celui care treci prin susurul adierilor înmiresmate sau al mugetului furtunilor îmbrăcate în fulgere!
Slavă, slavă Ţie!

20. De la măreţia lucrărilor lui Dumnezeu, credinţa sănătoasă şi trează ajunge totdeauna la conştiinţa puterii Lui.
Făcătorul iubitor şi înţelept al tuturor celor văzute şi nevăzute, Dumnezeul nostru, este Cel ce stăpâneşte şi controlează cu Puterea Sa
şi cu puterile Sale totul,
oriunde
şi oricând.
Slavă, şi slavă, şi slavă veşnică Lui!
Amin.

Cununile slăvite / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006

error

Înaintaşi şi urmaşi

Dumnezeu nu va uita niciodatã pe marii înaintaşi ai Soliei Sale cãtre Omenire, pe acei binecuvântaţi bãrbaţi vrednici ai credinţei Lui, care L-au iubit pe Domnul atât de mult şi au fãcut atâta pentru El.
Din pricina acestor înaintaşi, Dumnezeu a fãcut faţă de toţi urmaşii lor, un legãmânt de veşnicã bunãvoinţã (Exod 20, 6).
Sã nu-i uitãm nici noi, fiindcã este sfântã porunca: Aduceţi-vã aminte de ei…
Faptele credinţei marilor noştri înaintaşi şi meritele pãrinţilor noştri credincioşi, au ajuns nu numai temeiul pentru care Dumnezeu i-a înãlţat şi binecuvântat pe ei înşişi, pe  acei care le-au avut aceste fapte şi merite, – cu ele devin apoi un veţnic temei, pentru care sunt primiţi, ascultaţi şi ajutaţi şi toţi urmaşii acestora.
Din pricina pãrinţilor credincioşi, Dumnezeu nu-i leapãdã de tot nici pe urmaşii lor cei nevrednici. (mai mult…)

error

Nu te amãgi, dacã ești tânãr, cã mai ai timp…

6 – Fiecare clipã trecutã cu tic-tacul ceasului, este o bucãțicã tãiatã din viața cea scurtã pe carecare fiecare ne-o avem numai o datã aici.
– Atunci cum s-o putem privi nepãsãtori?
Și cum s-o pierdem în chip ușuratic?
Și cum sã n-o folosim cu grijã?

7 – Rãscumpãrați timpul – spune Înțelepciunea Domnului (Efes. 5, 16), și dacã unitatea de mãsurã pentru timp este secunda, – atunci fiecare secundã trebuie s-o rãscumpãrãm folositor, cãci timpul e secunda.
Dacã ești înțelept ai grijã și rãscumpãrã fiecare secundã a ta.

8 – Fiecare secundã din viața ta rãscumpãr-o cu grijã, cãci doar toatã viața devine cât o singurã secundã în clipa sfârșitului ei.
E doar ca un sunet scurt (Psalm 90, 9).
Ca un abur care se aratã puțintel și apoi trece (Psalm 144, 3). (mai mult…)

error

MEDITAŢIE ŞI TRĂIRE

1. Meditaţia înseamnă adâncirea Cuvântului lui Dumnezeu.
Adâncirea înseamnă cunoaşterea Domnului Iisus.
Cunoaşterea înseamnă trăirea în Duhul Sfânt.
Trăirea înseamnă părtăşie şi împreună-lucrare cu Dumnezeu (I Cor 3, 9)
şi roadele doveditoare ale acestei Taine dumnezeieşti (Gal 5, 22).

2. Nimeni nu poate ajunge la o înaltă şi vrednică părtăşie şi împreună-lucrare cu Dumnezeu fără o limpede cunoaştere a Lui,
cunoaştere căpătată prin adâncirea şi meditarea stăruitoare asupra Cuvântului Său şi a Voii Sale. (mai mult…)

error

AMENINŢARE ŞI IZBĂVIRE

1. Ce îngrozitor de grea este într-adevăr starea care te înghite ca o mlaştină sau ca un balaur,
starea din care nu mai vezi nici o scăpare.
Dar nu deznădăjdui nici chiar atunci.
Mai este o salvare la Dumnezeu! El are totdeauna încă o uşă de salvare.
Dar crede atât de puternic cum cere minunea pe care o aştepţi.

2. Dar în cele mai grele din stările sale, sufletul nenorocit de tot nu mai găseşte nici o putere, nici să se roage, nici să plângă, nici să mai îndrăznească o nădejde.
Ci stă pierdut, copleşit, leşinat – aşteptând să fie înghiţit.
O, atunci, Doamne, fă numai Tu totul!

3. Căci sufletul doborât de tot nici măcar conştiinţa n-o mai are clară,
când sufleteşte el este mort înainte de a muri trupeşte,
fiindcă noaptea grozavă şi grea, noaptea desăvârşită a prăbuşirii l-a cuprins, acoperindu-l şi îngropându i tot mai adânc întreagă fiinţa sa – şi cea duhovnicească, şi cea sufletească, şi cea trupească.
Vai de cel ce a ajuns astfel! Acesta şi-a pierdut până şi speranţa – singura frânghie de salvare cu care l ar fi ridicat din valuri Dumnezeu. (mai mult…)

error

DEPĂRTARE ŞI AMINTIRE

1. Câtă vreme cineva, înstrăinat fiind, îşi mai aduce aminte,
– oricât de departe ar fi
şi oricât de demult s-ar fi dus –
tot mai poate afla iarăşi drumul înapoi…
Fericit este oricine află drumul înapoi, spre Tatăl. Dragostea îl va îmbrăţişa totdeauna. Numai să nu vină prea târziu.

2. Când cel înstrăinat s-a rupt total de rădăcina lui,
de familia lui,
de fraţii şi apropiaţii lui
şi de locul dragostei lui dintâi,
– atunci nu va mai simţi niciodată în inima lui dorul arzător de a mai întoarce iarăşi înapoi la ei. (mai mult…)

error

Îngerii lui Dumnezeu te însoţesc şi pe tine în orice cale mergi

14. Puterile Domnului, îngerii Săi, sunt unele din mijloacele Domnului de a ajuta şi de a înştiinţa,
de a salva şi de a pedepsi sau a ucide…
Aceşti slujitori ai Domnului îi însoţesc mereu pe oameni, de la naşterea lor până la moarte (Mt 18, 10),
împlinind hotărârile lui Dumnezeu în viaţa lor de pe pământ, fie de salvare, fie de pedepsire.

15. Nebănuite puteri şi fiinţe cereşti trimise de Dum¬nezeu însoţesc paşii noştri, ai fiecăruia, în orice loc,
în orice clipă
şi în orice cale.
Ochii lor văd,
urechile lor aud
şi mâinile lor înseamnă tot ce facem.
16. Dar cei care fac răul trebuie să se teamă per¬manent,
căci dacă sabia slujitorilor pământeşti îi loveşte ne¬cruţător pe cei potrivnici stăpânului lor văzut,
– cu cât mai necruţător va fi lovit acela care calcă poruncile Celui Nevăzut (Rom 13, 3-4; Evr 12, 25)!

17. Credinciosule al lui Hristos, ţine bine minte: îngerii lui Dumnezeu te însoţesc şi pe tine în orice cale mergi,
ca să te ocrotească,
şi să te apere,
şi să te ajute.
Ia bine seama pe ce căi mergi şi ce lucruri faci.
Fă totul în aşa fel, ca niciodată sfinţii îngeri să nu fie siliţi să-şi întoarcă faţa cu durere sau cu ruşine de la faptele tale sau de la cuvintele tale.

Cununile slăvite / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006

error

ARME ŞI ROADE (III)

12. Ce va fi oare când toate puterile naturii, care sunt şi ele în mâna cea tare a lui Dumnezeu nişte unelte ale mâniei şi ale dreptei pedepsiri a Lui…
ce va fi în Ziua cea Înfricoşată când ele se vor uni ca să împlinească zdrobitor, grabnic şi cumplit poruncile nimicitoare asupra păcatului lumii
şi pedepsele judecăţilor înştiinţate de Cuvântul Sfânt (Mt 24, 21-22; II Ptr 3, 7-12; I Tes 5, 2-3; Apoc 16)?
Cine va mai putea sta atunci împotriva mâniei acestora, ca să le oprească şi să le întoarcă înapoi,
când Însuşi Dumnezeu le-a poruncit dezlănţuirea?
De mânia lui Dumnezeu nu există decât o singură scăpare: în braţele lui Iisus.
Vino cu lacrimi de căinţă acum în aceste braţe iertătoare! (mai mult…)

error

ARME ŞI ROADE (II)

7. Dumnezeu ştie cât cunoaştem fiecare dintre noi din poruncile şi voile Sale,
căci de Duhul Său şi de ochii Lui nu ne putem as-cunde nimeni dintre noi, cum nu ne putem ascunde de propriul nostru cuget.
De aceea răspunderea fiecăruia în faţa Lui ne ră-mâne întreagă.

8. Putem să trăim nepăsători ca şi cum nici n-ar fi moarte şi judecată, răsplată sau osândă veşnică nicio-dată – dacă vrem.
Dar vine Ziua cea Înfricoşată de care nu ne vom putea nici ascunde, nici feri, nici unul şi nicăieri.
Atunci va trebui să o vedem tremurând –
nici unul nu va scăpa de asta!

9. Vine îngerul fioros al morţii, care ne va afla oriunde vom fi
şi ne va târî la Judecata lui Dumnezeu, în care n-am crezut (dacă n-am crezut)
şi ne va arunca în osânda Cuvântului Său pe care l am batjocorit (dacă l-am batjocorit)
şi în chinurile conştiinţei, în focul veşnic de care am râs (dacă am râs).
Ce vei face tu atunci?
Şi ce-ţi va mai rămâne după aceea? (mai mult…)

error
  • 1
  • 2