Părintele Dumitru Stăniloae
Intelectualitatea noastră a întors spatele credinţei poporului, e poate cea mai indiferentă intelectualitate faţă de părinţii noştri. Trebuie să sfârşim cu aceasta, trebuie să avem o altă intelectualitate. Trebuie să ne apropiem de spiritualitatea neamului nostru. Din păcate au distrus satele, în multe sate nu mai sunt decât nişte bătrâni, dar peste vreo zece ani nu-i vom mai găsi nici pe ei. Se golesc satele… (mai mult…)
Cum nu crezi? Taci din gură! Cine te-a adus atunci la mânăstire? Astea sunt gânduri de la diavolul. Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Că diavolul, ăsta e scopul lui, să-i facă pe oameni să se îndoiască, să creadă că nu este Dumnezeu. Pentru că dacă nu este Dumnezeu, nu este nici păcat, si oamenii pot face orice. Îndoiala e jumătate de lepădare, de-asta ne ispiteste diavolul. Că Mântuitorul spune că au să vină zilele astea – si uite, au si venit. Nu spun ei că omul a fost făcut din maimută? A fost un nebun cel care a spus asa; omul e chipul si asemănarea lui Dumnezeu. Si Iisus a fost ispitit. I-a spus satana întâi asa: „Spune pietrelor acestora să se facă pâini”. Asa spune Scriptura: „pâini”, si nu „pâine”, ca să arate că prima ispită a diavolului este ispita pântecelui – luxul, hainele. Apoi i-a zis: „Aruncă-Te jos de pe templu, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci si Te vor lua pe mâini”. Asta e mândria sectară. Că ei spun mereu: „Scris este…” Si a treia ispitire a fost: „Să Te închini mie” – asta e ispita în care au căzut ateii… asta e ceea ce zic ei, ateismul. Dar Hristos a biruit toate ispitirile acestea, ca să ne arate că si noi putem birui. (mai mult…)
„Oricine voieşte să vină după Mine să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie“ (Marcu 8, 34)
Crucea înseamnă în cugetarea şi viaţa creştină orice luptă cu răul, cu păcatul din noi, cu izvoarele posibile ale păcatului, egoismul, orice luptă pentru curăţirea fiinţei noastre curgătoare de nămolul gândurilor şi simţirilor tulburi şi întinate, pentru a o face izvor limpede de viaţă lăuntrică şi exterioară. Crucea este înfrânarea de la pornirile rele şi urâte, de la lăcomia nestăpânită şi egoistă, de la plăcerea care descompune, de la mânie şi invidie, de la ura de fraţi, de la bârfire şi de la toată fapta neiubitoare ce vrem să o săvârşim faţă de alţii. Ca atare crucea înseamnă tăria bărbătească a voinţei înţelepte şi a minţii bine intenţionate în faţa valurilor pornirilor inferioare din noi. Crucea înseamnă rezistenţă împotriva asalturilor acestor porniri, înfrânare de la tot ce ne ispiteşte cu o plăcere momentană, dar cu urmări rele pentru noi şi pentru alţii. (mai mult…)
Predică la Duminica a XXXIII-a după Rusalii
(a Vameşului şi a Fariseului)
Evanghelia de la Luca 18,10-14
10 Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. 11 Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. 12 Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. 13 Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. 14 Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.
1. „Doi oameni”. Înseşi cuvintele prin care evanghelistul introduce această pildă ne arată că ea a fost adresată „către unii care se credeau drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi” (v. 9).
Se ştie, într-adevăr, că fariseii se considerau „drepţi” şi-i dispreţuiau pe ceilalţi tocmai pentru că-i socoteau inferiori din punctul de vedere al „dreptăţii”. Însăşi denumirea de „farisei” (în ebraică: perişim) înseamnă „separaţi”. Fariseii nu se amestecau cu ceilalţi, pe care-i considerau cu mult mai prejos decât ei în ce priveşte îndeplinirea îndatoririlor religioase. „Mulţimea aceasta care nu cunoaşte Legea este blestemată!” – exclamă unii ca aceştia când constată popularitatea de care se bucură Iisus printre „ceilalţi” (In 7,49). (mai mult…)
Moartea fizică este o lege survenită datorită păcatului primilor oameni.
Până la venirea lui Hristos în lume, moartea domnea peste tot neamul omenesc, având dublă stănire asupra bietei făpturi umane, sufletească şi trupească..
Omul nu numai că murea fizic, după un număr de ani, ci şi sufleteşte, mergea în iad..
După Răstignirea, Moartea şi Învierea lui Hristos, murim numai cu trupul..
Hristos a biruit moartea, iadul şi pe diavol, stăpânul iadului şi al morţii sprituale.
Deci cine crede în Hristos, Îl iubeşte şi ascultă nu mai moare spritual, duhovniceşte sau sufteşte..
Orice om moare cu trupul.Chiar şi Hristos, asumând condiţia omenească, a murit cu trupul
Gândul la moartea fizică, sub orice formă ar veni asupra noastră, paşnică sau violentă, ne este folositor duhovniceşte.
Moartea fizică este uşa prin care intrăm la Hristos…
Desigur moartea fizică poate fi şi uşa iadului…
Fiecare când termină acest mod de existenţă pămânetesc, intră într-unul spritual, bun sau rău, în rai sau în iad.
Este aşteptat de Hristos, de sfinţii şi îngerii Săi buni, sau de satan şi îngerii săi răi.
Pr. Arhimandrit Andrei Coroian
Sâmbătă seara, când a sosit părintele stareţ, toate păcatele mele erau scrise pe hârtie. După ce m-am prezentat, exprimându-mi dorinţa de a mă spovedi, am îngenuncheat. Bătrânul Simeon m-a primit cu toată bunăvoinţa. Şi-a luat veşmintele şi a început să citească rugăciunile cu un glas blând şi domol. Când s-au terminat moliftele, l-am prevenit pe părintele stareţ, zicându-i că poate n-a mai auzit asemenea păcate şi, apoi, am început să le spun după listă. O, Doamne, cât curaj îi trebuie unui om ca să-şi dezgolească sufletul în faţa altui om! Curajul moral, curajul de a-ţi recunoaşte toate mârşăviile lăuntrice şi de a le scoate afară, în văzul tuturor, este un adevărat eroism pe care nu-l au nici cei ce se numesc viteji pentru că omoară oameni nevinovaţi pe câmpul de luptă. Mărturisindu-mi păcatele, aveam senzaţia că arunc afară toată otrava, toţi şerpii veninoşi cuibăriţi din copilărie în sufletul meu. La urmă l-am scos şi pe balaurul cel mare: aşa numeam eu păcatul meu cel mai greu. (mai mult…)
Părintele Arhimandrit Andrei Coroian
Trăim vremuri paradoxale, în care o parte a societății românești (și europene) a pierdut înțelesul adevărat al Bisericii. Pe de altă parte, mulți alții se trezesc duhovnicește, cautând cu râvnă arzândă, trăirea adevărată în Biserică,adică adevărata viață bisericească.
Mulți dintre membrii ai Bisericii, creștinii botezați. nu mai au cunoștința înțelesului adevărat și mântuitor al termenului.Ne- având parte de o inițiere liturgică, mistagogică, ei nu cunosc și nu trăiesc viața creștină practică, care se trăiește eminamente în biserică, de aceia nu au nici un beneficiu, din faptul, că fac parte organică din trupul lui Hristos, care este Biserica…
Cuvântul Biserica are mai multe înțelesuri, de aceia este greu de dat o definiție sinteză, care să cuprindă a multiplitudinea sensurilor ce înglobează.
De aceia ne rezumăm la înțelesurile fundamentale ale cuvântului sau termenului biserică. (mai mult…)
Primească în bucurie inima noastră şi astăzi, la încununarea dumnezeieştii liturghii, mai întâi cuvântul, şi apoi, pentru cei pregătiţi, trupul şi sângele Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul Părintelui Ceresc, întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria. În această aşezare şi vibraţie duhovnicească, să ascultăm şi să primim acum dumnezeiescul cuvânt.
„În vremea aceea învaţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat, şi slăvea pe Dumnezeu. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătură aceasta, în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei ce erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El” (Luca 13, 10-17). (mai mult…)
Arhim. Andrei Coroian
Ultima zi a lunii noiembrie, a treizecea, este pentru Biserica Ortodoxă Română o zi de mare sărbătoare, zi de bucurie, a plinătăţii credinţei, nădejdii şi dragostei. Este ziua în care ea-Biserica, prăznuieşte pe cel ce a născut-o în Hristos, pe părintele ei duhovnicesc Sfântul Apostol Andrei.
Născut în familia pescarului Iona din Betsaida Galileii, frate cu Sfântul Apostol Petru, Andrei este cel dintâi chemat în soborul sfinţilor apostoli, şi cel care, între alte popoare ale Răsăritului, a vestit evanghelia Domnului Hristos şi strămoşilor noştri din Sciţia Mică sau Dobrogea de astăzi.
Mare cinstire pentru noi ca neam şi fapt înduioşător al Părintelui ceresc că dăruieşte noului născut – poporul român, credinţa adevărată în Mesia-Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul Său devenit Dumnezeu–Om, şi ca părinte duhovnicesc pe unul din cei doisprezece, pe Andrei cel întâi chemat. Poporul, la rându-i, s-a arătat primitor şi odihnitor, iar mai târziu mulţumitor şi roditor. Dacă în alte ţinuturi unde a propovăduit apostolul (între care Bizanţul, care avea să devină scaunul Apostolic al Bisericii Răsăritului), Sfântul Andrei a suferit multe împotriviri şi prigoane, aici, în Ţara Mioriţei, a fost primit cu dragoste şi prietenie, găsindu-şi loc de odihnă. (mai mult…)
Pr. Prof. Dr. Acad. Mircea Păcurariu
Şirul “sfinţilor naţionali” ar putea începe cu unul din apostolii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume cu Sfântul Andrei. Acesta, deşi era iudeu de neam, a propovăduit într-o parte a pământului românesc, la strămoşii noştri geto-daci, şi anume în teritoriile situate pe ţărmul apusean al Mării Negre (Pontul Euxin).
Cine era Sfântul Andrei, “cel întâi chemat” la apostolie? Era frate al lui Simon Petru, care s-a numărat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amândoi fiii pescarului lona. Erau originari din Betsaida, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Ţării Sfinte. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Amândoi s-au numărat printre “ucenicii” Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia în pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăinţă şi cu proorocia despre venirea lui Mesia. (mai mult…)
