Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Editoriale

Editoriale

Arhiereu al bunurilor viitoare

0Sfântul Apostol Pavel îl numeşte pe Mântuitorul Hristos Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare (Evrei 9, 11). Este încărcată de semnificaţie această numire, şi nu este întâmplătoare. Pe drept putea fi numit, Mântuitorul, Împărat ori Stăpân, ori Dătătorul acestor bunuri, numai că Sfântul Apostol şi Hristos Însuşi îi are în vedere pe cei pentru care a venit să câştige aceste bunuri, şi nu pe Sine, Dătătorul lor. Iar pentru aceasta trebuia plătit un Preţ, şi sfântul Pavel ni-L prezintă pe Mântuitorul în această postură de Plătitor al Preţului. Pentru că, din vremea Vechiului Testament şi până astăzi, Arhiereul sau preotul sunt persoanele care aduc jertfa. Mântuitorul a venit în această postură a Marelui Arhiereu, dar nu ca ceilalţi, ci într-o situaţie excepţională, extraordinară, unică. Astfel, El aduce jertfa, Se aduce pe Sine Însuşi jertfă, iar – ca Dumnezeu – El primeşte jertfa. De aceea, această lucrare a jertfei Mântuitorului nu poate fi privită cu uşurinţă, nepăsare ori neglijenţă, deoarece a fost nevoie ca „Dumnezeu
Însuşi să vină în trup”. (mai mult…)

E trebuință de „puțină fiertură”

Faptul că unitatea şi legătura frăţească din Oastea Domnului depind şi de modul în care fiecare dintre noi reuşim să ne purtăm sarcinile unii altora (cf. Galateni 6, 2), ni-l arată şi următoarea întâmplare relatată de unul din sfinţii bătrâni cei fără de nume:

„Doi fraţi au mers împreună la un târg, ca să-şi vândă lucrul mâinilor lor şi, dacă au intrat în târg, s-au despărţit unul de altul. Iar unul, cu meşteşugul şi îndemnarea diavolului, s-a înşelat şi a căzut în păcatul desfrânării. După aceea, aflându-l pe el fratele, i-a zis: Să mergem, frate, la locul şi chiliile noastre. Acesta a zis: Eu, frate, astăzi nu voi merge cu tine. Iar fratele auzind acel cuvânt, s-a minunat şi l-a întrebat, zicând: Pentru ce, frate, zici că nu vei merge cu mine? El a oftat şi i-a spus, zicând: Eu, frate, după ce te-ai dus tu şi te-ai depărtat de mine, am căzut cu o femeie în păcatul desfrânării şi de aceea nu voi merge acum cu tine la chilia mea. Fratele, auzind acestea şi văzându-l foarte mâhnit, scârbit şi deznădăjduit şi vrând ca să-i scoată sufletul din pieirea deznădăjduirii, i-a zis: Frate, şi eu, dacă m-am despărţit de tine, am căzut în acelaşi păcat. Pentru aceea, dar, frate, să mergem degrabă la chiliile noastre şi cu osârdie să ne pocăim şi Dumnezeu ne va ierta greşeala şi păcatul nostru. Şi aşa, ascultând fratele, a mers la chilia sa şi, mergând la bătrânul, şi-au mărturisit amândoi împreună căderea lor în păcatul curviei. Iar bătrânul le-a dat canon de pocăinţă; şi amândoi cu dragoste primind canonul, se rugau lui Dumnezeu unul pentru altul. Văzând Dumnezeu silinţa şi osteneala pe care o făcea fratele cel ce nu căzuse în păcat pentru dragostea şi mântuirea fratelui său, peste puţine zile i-a iertat păcatul. Şi l-a înştiinţat Dumnezeu pe bătrânul, că pentru multa dragoste a fratelui ce n-a greşit, s-a iertat păcatul celui ce a greşit. Iată, fraţilor, a zis bătrânul, aceasta este dragostea cea adevărată, ca să-şi pună cineva sufletul său pentru mântuirea fratelui său” („Cuvinte folositoare ale sfinţilor bătrâni cei fără de nume”, Ed. Doxologia, Iaşi, 2009, p. 74-75). (mai mult…)

De la sinagogã la templu

Pe măsură ce Oastea Domnului îşi reintră în rosturile ei din actul zămislirii, tot mai mulţi credincioşi ai Bisericii se interesează de istoria şi lucrarea ei şi acesta e semnul cel bun pentru viitorul său în arealul misionar. Trebuie să recunoaştem că multele energii din trupul Bisericii, între care e şi curentul de renaştere duhovnicească numit Oastea Domnului, sunt inerente şi ele apar ca urmare a rugăciunilor sfinţilor din Biserică pentru lume. Asta înseamnă că Biserica e vie, dacă e capabilă să zămislească asemenea energii, ca nişte fiice frumoase cu care să-şi onoreze prezenţa în lume. Să ne înţelegem, o Biserică moartă nu poate naşte aşa fiice frumoase cum este Oastea Domnului. Şi chiar dacă, asemenea fiului pierdut, vreo astfel de energie ar ieşi din „Casa Tatălui”, mântuirea ei nu poate fi decât reîntorcându-se acasă, parabola din a doua Duminică a Triodului, a fiului risipitor, devenind paradigmatică în acest sens.

E interesant să aflăm asemănări în Cartea Sfântă pentru programul Oastei în antecamera Bisericii, pentru a aprecia după cuviinţă rostul acestei energii a Bisericii rânduită să-şi împlinească misiunea cea foarte grea de a atrage sufletele căzute în mlaştinile fărădelegilor la picioarele Crucii. Nici pentru a o subestima, dar nici pentru a o supraaprecia, şi într-un caz şi în altul dezonorând-o în mod nepermis. (mai mult…)

CARTE BUNÃ, CINSTE CUI TE-A SCRIS!…

Maşina de tipar a Părintelui Iosif Trifa, aşa numita "Mireasa Vântului"
Maşina de tipar a Părintelui Iosif Trifa, aşa numita "Mireasa Vântului"

Maşina de tipar a Părintelui Iosif Trifa, aşa numita „Mireasa Vântului”

Se împlinesc, anul acesta, 90 de ani de când Părintele Iosif Trifa, cercetat de Duhul lui Dumnezeu şi conştient de nevoia acută a poporului nostru de a cunoaşte Cuvântul Sfintelor Scripturi, a luat o frumoasă iniţiativă de a cumpăra pentru Oastea Domnului o tipografie.

„Ne trebuie neapărat o tipografie – gândea Părintele –, o tipografie a Oastei prin care să putem scoate cărţi multe, frumoase, bogate şi ieftine” («Istoria unei Jertfe», vol. 1, pag. 313).

Astfel, în Foaia «Lumina Satelor», nr. 5, din 27 ianuarie 1929, apăru următorul anunţ: „Tiparul în slujba Domnului: o Tipografie a Oastei Domnului”. O iniţiativă care s-a concretizat în luna noiembrie a aceluiaşi an, sacrificând Părintele o mare parte din moştenirea lăsată de părinţii săi. Mulţi au fost „vrăjiţi” de dulceaţa şi fiorul sfânt al cuvintelor ce ieşeau la lumină de sub tiparul acestei „Mirese a Vântului”. (mai mult…)

Dependenţi de telefon?


Încă de pe când fratele Moise Velescu şi fratele Aurică Androne erau printre noi au atras atenţia, în mai multe rânduri, prin Sfaturile ţinute la Sibiu sau în alte împrejurări, că în adunările Oastei trebuie să fie o rânduială şi în privinţa telefoanelor mobile. Şi au insistat în repetate rânduri să fie închise pe timpul adunărilor, pentru a evita orice sustragere a atenţiei de la programul adunării. (mai mult…)

Lentila prin care privim

Rând pe rând, Sfintele Praznice ale perioadei de iarnă au trecut, lăsând în noi o dâră de lumină caldă. Inimile ni s-au încălzit, am încercat poate să fim mai buni, mai atenţi la ceilalţi. Treptat, cotidianul îşi reia locul, munca, greutăţile vieţii, şicanele de tot felul şi, mereu la pândă, ispititorul este gata să ne fure bucuria vieţii. Nu a lipsit nici în perioada sărbătorilor, dar acum se face cenuşiu şi se ascunde şters, nebăgat în seamă, în tramvai, după tarabele precupeţelor, pe la vreun ghişeu, într-un colţ de birou, la serviciu, acasă, şi nu în ultimul rând în ecranul colorat al televizorului.

Pe măsură ce vremea sărbătorilor se scurgea, observam cum cenuşiul devine preponderent, că umerii oamenilor sunt mai apăsaţi, frunţile mai încruntate, privirile mai îngrijorate. Deşi cerul ne trimitea în continuare mesaje diafane ale inocenţei, noi nu mai reuşeam să le percepem, surzi, orbi, închişi într-o lume ternă ne târam prin ceea ce credeam că este viaţa. Şi-atunci m-am întrebat: De ce? Cum a reuşit vrăjmaşul să ne înăcrească aşa de repede? Unde ni s-a risipit voioşia, bonomia, dorinţa de bunătate? Am încercat să mă observ. Este adevărat, după sărbători, e mai mult de lucru, sunt mai multe probleme de rezolvat, poate şi mai puţine resurse financiare, dar ceea ce cred eu că m-a prins în capcană, şi probabil asta li s-a întâmplat şi semenilor mei, este judecarea aproapelui. (mai mult…)

Începem un nou calendar

Cu acest număr al Foii noastre, „Iisus Biruitorul”, deschidem prima filă a calendarului pe anul 2019, în care se împlinesc 30 de ani de la mutarea la cer a fratelui Traian Dorz, prin aceasta aşezându-i şi memoria lui între cele ale personalităţilor neamului românesc care i-au ctitorit naţiunea, punând la temelia ei propria lor jertfă.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în iniţiativa de a da fiecărui an o semnificaţie proprie, a ales ca anul 2019 să fie închinat omagierii satului românesc, în special prin accentuarea memoriei persoanelor care au supravegheat şi ocrotit această vatră spirituală, preoţii, învăţătorii şi primarii gospodari. Acest an comemorează şi pe patriarhii Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu, oameni care au excelat mai ales în tipărirea de cărţi bisericeşti, împreună cu pomenirea lor fiind aduşi în memorie şi toţi traducătorii de carte bisericească. Iată, în acest context al semnificaţiei anului 2019, Oastea Domnului are din nou oportunitatea de a participa cu ceva propriu istoriei sale, care se apropie de anul ei centenar, la împletirea actelor cultural-spirituale ce vor concretiza aceste omagii. (mai mult…)

FOTOGRAFUL ȘI MAREA UNIRE

De la istorici, aflăm că singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor de la 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, ajuns „fotograful Unirii” din întâmplare. În dimineaţa de 1 Decembrie, a pornit şi el spre Alba Iulia, după ce a făcut trei fotografii cu sătenii care mergeau la Marea Adunare Naţională. Fotograful şi-a cărat aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă pe bicicletă, pe distanţa de aproape 11 kilometri dintre Galtiu, de unde era, şi Alba Iulia. În ultimii ani ai vieţii, Samoilă Mârza a trăit în sărăcie. El a murit în anul 1967. Despre acest fotograf al Unirii, potrivit unor surse, aflăm că el, mai târziu, auzind de Oastea Domnului, a participat la unele adunări ale Oastei, având o oarecare legătură cu această Mişcare de renaştere spirituală.

* * *

Dacă de la Marea Unire teritorială a Neamului nostru sărbătorim un veac, de la Marea Unire Spirituală sărbătorim două milenii. Această Unire s-a făcut, pentru toate neamurile, pe Crucea Golgotei, de către Fiul lui Dumnezeu. (mai mult…)

Spre asemãnarea cu Hristos – Scurtă reflexie la Sf. Mare Mucenic Dimitrie

Nu ştiu de ce la vremea toamnei – poate pentru că toamna se numără „bobocii” – suntem mult mai aplecaţi către sfinţi şi sfinţenie. Pe lângă sărbătorile din calendar însemnate cu roşu şi, mai nou, cu albastru, nu este zi în care, chiar dacă e însemnată cu negru, să nu găsim minunate vieţi de sfinţi, zugrăvite cu măiestria martorului ocular aşezate în cartea dedicată lor – Vieţile Sfinţilor. Parcurgând numai săptămâna ce se încheie cu viaţa şi mucenicia Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, găseşti un întreg buchet de minunaţi sfinţi martiri, cuvioşi, sihaştri, dar şi evlavioşi mireni, curajoşi ostaşi ai lui Hristos. Imaginea este completă: de la Apostoli ai lui Hristos (Sf. Ap. Iacob, ruda Domnului, pe 23 octombrie) sau întocmai cu Apostolii (Sf. Ierarh Averchie, pe 22 octombrie) la înalţi ofiţeri în armata romană (Sf. M. Mc. Dimitrie) şi cuvioşi apărători ai Ortodoxiei pe pământ românesc (Sfinţii ardeleni, pe 21 oct.) etc. (mai mult…)

Oastea Domnului, copilul viu al Bisercii

O mamă adevărată este doar aceea care înţelege să pună, mai presus de drepturile sale, dreptul la viaţă al copilului său. Că uneori, pentru a salva integritatea copilului, e nevoită să şi-o sacrifice pe a sa. Aşa cum reiese şi din judecata pe care înţeleptul Solomon o face în cazul celor două femei venite să-şi revendice fiecare dreptul de mamă a unui prunc nou-născut: „Apoi a zis Solomon: Daţi-mi o sabie; şi i s-a adus regelui o sabie. Şi a zis regele: Tăiaţi copilul cel viu în două şi daţi o jumătate din el uneia şi o jumătate din el celeilalte! Şi a răspuns femeia, al cărei fiu era viu, regelui – căci i se rupea inima de milă pentru fiul ei: Rogu-mă, domnul meu, daţi-i ei acest prunc viu şi nu-l omorâţi! Iar cealaltă a zis: Ca să nu fie nici al meu, nici al ei, tăiaţi-l! Şi regele a zis: Daţi-i acesteia copilul cel viu, că aceasta este mama lui!” (III Regi 3, 24-27). (mai mult…)