Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Fiul cel pierdut

Fiul cel pierdut

Ruperea legăturii noastre cu Tatăl Ceresc

Să cercetăm cu de-amănuntul pilda cu fiul cel pierdut.

Evanghelia începe prin a ne spune că:

„Un om avea doi feciori. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: „Tată, dă-mi partea ce mi se cade de avuţie”. Şi  le-a  împărţit  lor averea. Şi, nu după multe zile, adunând toate, feciorul cel tânăr s-a dus într-o ţară departe”.

Ce i-a venit feciorului cel mai tânăr să facă acest lucru? De bună seamă, ceva îndemnuri slabe. Nu-i mai plăcea lucrul… Apucase cu  prieteni  răi…  Apucase  cu  petreceri  şi chefuri  de  noapte.  Tatăl  poate  că  începuse să-l  cam mustre. El  voia  acum  să  scape de controlul tatălui său… Voia să fie liber… Voia să facă ce vrea şi să trăiască cum vrea. Îşi închipuia  el  cât  de  frumoasă  trebuie  să  fie  o astfel de viaţă.

Iată-l plecat la drum. De bunăvoie o rupe cu casa părintească, o rupe cu tatăl său şi pleacă într-o ţară depărtată. Duioasă este această despărţire. Tatăl se uită cu jale după  fiul  plecat.  Îl  petrece  cu  ochii  în  zare, suspinând: „Oare se va mai  întoarce scumpul  meu  copil?”  Grozavă este această rupere! (mai mult…)

De la desfătare, a ajuns la întristare – o întristare fără Dumnezeu

„Şi cheltuind el toate, a început a se lipsi”

Până au ţinut averea şi banii fiului, lucrurile au mers bine. Petrecerile şi desfătările se ţineau lanţ. „Asta-i o dată viaţă!” – îşi va fi zis fiul cel pierdut.

Însă averea se topea zi de zi. Când s-a topit de tot, petrecerile şi desfătările deodată au încetat, prietenii s-au depărtat şi fiul a rămas singur.

„Şi cheltuind el toate, s-a făcut foamete mare într-acea ţară şi el a început a se lipsi” (şi   s-a băgat slugă la porci).

Lipsa şi răul l-au pus la gânduri. Iată-l cum stă necăjit şi gânditor la masa chefurilor unde şi-a prădat averea. De la dezmierdare, a ajuns la întristare; de la îmbuibare, la lipsă. De la masa de chefuri, a ajuns slugă la porci. (mai mult…)

Despre risipa şi risipirea averii celei sufleteşti

„Şi şi-a risipit toată averea sa în dezmierdări…”

Pilda Evangheliei ne spune că fiul a cerut, iar tatăl său i-a dat „partea lui de avere”. Dar răul şi pierzarea fiului încă nu stăteau aici. El putea să apuce pe un drum bun, după ce şi-a luat partea sa de avere. Putea să-şi întocmească o gospodărie, să-şi facă o căsnicie şi să trăiască fericit. Dar el n-a făcut aşa. El a ales calea cea rea.

„Şi s-a dus feciorul cel tânăr într-o ţară departe şi acolo a risipit toată averea sa, vieţuind întru dezmierdări (destrăbălări).”

O, ce înţeles adânc este şi pentru noi în această istorie! Fiul din pilda Evangheliei a plecat în lume cu „partea lui de avere”. Întocmai aşa suntem şi noi. Tatăl ceresc ne-a trimis în lume, dându-ne „partea noastră de avere”, dându-ne o zestre sufletească cu care să putem trăi în această „ţară străină”, până ne vom întoarce iarăşi la El. Ştii tu, dragă cititorule, care este „partea noastră de avere” pe care o avem de la Tatăl ceresc? Este averea noastră cea trupească şi sufletească: este mintea, priceperea, cunoştinţa, sănătatea şi alte multe daruri, ­– aici pomenind şi darurile mântuirii sufleteşti. (mai mult…)

Părintele

Dacă suntem născuţi din nou în Hristos, înseamnă că am avut părinţi. Tuturor părinţilor, tuturor înaintaşilor în credinţă, pe care-i pomenim cu veneraţie, le suntem – şi trebuie să le fim – adânc recunoscători (cf. Evrei 13, 7.17). Există, desigur, mulţi părinţi. Dar fiecare trebuie să socotim că niciunul nu-i ca părintele nostru, ca acela care ne-a întins mâna plină de iubire, ca acela care ni s-a făcut „sicomor”, spre a-L vedea astfel pe Mântuitorul nostru.

Pe ostaşii Domnului mulţi îi denigrează şi îi acuză. Între acuzaţii, este şi aceea că prea mult îl pomenesc pe Părintele Iosif Trifa. Nu sunt doar atâţia alţi părinţi? Nu are Biserica mulţimea ei de sfinţi şi de părinţi, care pot fi luaţi ca model de trăire în Hristos şi ale căror scrieri luminoase au străbătut veacurile până la noi? (mai mult…)

În braţele tatălui…

„Se bucură şi îngerii din cer pentru un păcătos ce se pocăieşte” (Lc 15, 10)

Despre ce a făcut tatăl în timpul când fiul său era prin lume, evanghelia nu ne spune nimic. Desigur însă, nici tatăl n-a mai avut zile bune. Va fi suspinat de atâtea şi atâtea ori. Fără voia lui şi peste voia lui plecase fiul în lume, dar cel plecat era fiul lui. Îi va fi prădat ave­rea, dar era fiul lui. De se va reîntoarce cândva, îl va re­primi, căci e fiul lui, e sânge din sângele lui. Sărmanul tată! Au trecut atâţia şi atâţia ani de când nu şi-a văzut fiul. În fiecare zi se uită lung în zare, nu cumva îl vede întorcân­du-se; îl are neîncetat în gândul lui. Îl doreşte neîncetat şi îl aşteaptă. ­

O, fratele meu, aşa e Tatăl ceresc faţă de noi păcătoşii. Oricât de păcătoşi am fi, oricât de departe am fi în căile pierzării, Tatăl ceresc ne urmăreşte cu dragostea Lui. Ne urmăreşte cu bunătatea Lui, ne urmăreşte cu durerea Lui. Ticăloşia ta Îl doare pe Tatăl ceresc, dar El nu se leapădă de tine, pentru că, oricum ai fi, eşti fiul Lui, eşti făptura Lui. (mai mult…)

Tatăl te cheamă…

fiulVino acasă, suflet pierdut!…

Tatăl ceresc ne cheamă neîncetat să ne întoarcem „acasă”. Şi în câte chipuri şi feluri ne cheamă!

În ziare am citit o ştire despre cum s-a prăpădit, la Bucureşti, un tânăr apucat cu patima beţiei. A fost aflat dimineaţa mort în faţa unei cârciumi. Percheziţia poliţiei a aflat la el cincizeci de scrisori pe care i le scria tatăl lui de la ţară. Tatăl înţelesese despre căderea lui şi îl ruga să se întoarcă acasă. Dar tânărul n-a ascultat chemarea. S-a pră­pădit, purtând scrisorile în buzunar. (mai mult…)

Tatăl te aşteaptă…

tatalVino acasă, suflet pierdut!…

De câte ori va fi suspinat tatăl din pilda evangheliei, gândindu-se la fiul său şi în­trebându-se: „Oare se va mai întoarce scumpul meu copil acasă?… Oare îl voi mai vedea vreodată?” Fără voia lui plecase fiul în lume, dar cel plecat era copilul lui, era sânge din sângele lui.

Sărmanul tată! Au trecut atâţia şi atâţia ani de când nu şi-a văzut fiul. În fiecare zi se uită lung în zare, nu cumva îl vede întor­cându-se? Îl doreşte neîncetat şi îl aş­teaptă neîncetat.

Aşa e şi Tatăl ceresc faţă de noi. Oricât de păcătoşi am fi, Tatăl ceresc ne urmăreşte cu dragostea Lui şi cu durerea Lui. Ticăloşia ta Îl doare pe Tatăl ceresc, dar El nu Se leapădă de tine, pentru că, ori cum ai fi, eşti fiul Lui, eşti făptura Lui. Oricât de păcătos ai fi, Tatăl te aşteaptă, Tatăl ceresc aşteaptă întoarcerea ta. (mai mult…)

Tatăl te iartă!…

tatalVino acasă, suflet pierdut!…

Miezul pildei cu fiul cel pierdut este dragostea şi iertarea tatălui. Pe fiul cel pierdut nu l-au mântuit numai lacrimile lui şi întoarcerea lui, ci l-au mântuit mai ales dragostea şi iertarea tatălui. El n-avea nici un merit şi nici un drept să mai fie primit acasă… El n‑avea nici măcar dreptul de slugă… El pierduse totul. Dar tatăl l-a iertat şi i-a redat starea ce o avusese mai înainte.

O, ce veste scumpă şi dulce ne aduce această pildă! Tatăl ceresc stă gata să ne ierte şi pe noi şi să ne primească, oricât de păcătoşi am fi. Oricât de păcătos ai fi, dragă cititorule, află că Tatăl ceresc întreabă de tine, te doreşte şi te aşteaptă cu braţele deschise. (mai mult…)

Fiul se întoarce acasă

fiulÎntoarcerea noastră la Dumnezeu

După trezirea din pierzare, fiul cel pierdut a luat hotărârea de a se întoarce acasă. Putea însă foarte bine să moară în ticăloşie şi cu această hotărâre. El n-a rămas însă numai cu hotărârea, ci a şi ţinut hotărârea: s-a scu­lat şi a plecat spre casă.

Căinţa şi hotărârea noastră contra păcatelor trebuie să fie însoţite şi de întoarcerea la Dumnezeu; altcum mântuirea sufletului nu câştigă nimic. Atâţia şi atâţia oameni îşi plâng păcatele, dar nu se lasă de ele. Atâţia şi atâţia oameni „îşi pun în gând” să se lase de răutăţi, dar nu se lasă. Atâţia şi atâţia cititori ai cărţilor noastre îşi vor fi pus în gând să intre în Oastea Domnului, numai cât nu intră. (mai mult…)

Ruperea legăturii noastre cu Tatăl Ceresc

Să cercetăm cu de-amănuntul pilda cu fiul cel pierdut.

Evanghelia începe prin a ne spune că:

„Un om avea doi feciori. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: „Tată, dă-mi partea ce mi se cade de avuţie”. Şi  le-a  împărţit  lor averea. Şi, nu după multe zile, adunând toate, feciorul cel tânăr s-a dus într-o ţară departe”.

Ce i-a venit feciorului cel mai tânăr să facă acest lucru? (mai mult…)

  • 1
  • 2