Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Hristos – Răscumpărătorul nostru

Hristos – Răscumpărătorul nostru

AU PRINS DECI PE IISUS ŞI L-AU LEGAT

”Ceata ostaşilor, căpitanul lor şi aprozii iudeilor au prins deci pe Iisus şi L-au legat.”

Slujba lui Iuda se încheiase. Şefia lui se sfârşise. Un alt căpitan îi luase acum locul lui Iuda la conducerea gloatei.
De acum Iuda, din conducător, devine un nimic incomod. O zdreanţă stânjenitoare, de care fiecare va căuta să se lepede cu scârbă şi să se scape cât mai degra-bă.
Până când el va deveni astfel şi pentru sine însuşi. O zdreanţă nefolositoare şi scârboasă. Şi va căuta să se scape de lepădătura sa prin singura şi ultima posibilitate mai dorită şi mai plăcută diavolului: sinuciderea.

Oricât de greu ne vine să privim la Iuda, la această zdreanţă tăvălită în murdăria celui mai cumplit dintre toate păcatele – trădarea şi vânzarea, tot suntem siliţi să-i mai aruncăm câte o privire îngrozită din când în când.
Spre a ne înspăimânta de prăbuşirea lui Iuda, trăgând cutremurătoare învăţăminte.
Pentru noi şi pentru alţii, mai ales în împrejurările în care ne găsim noi şi Lucrarea lui Hristos de multe ori. (mai mult…)

PAHARUL DAT DE TATĂL

„Iisus a zis lui Petru: «Bagă-ţi sabia în teacă. Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?».”

Într-una din profeţiile vestite cu multe sute de ani înainte despre Domnul Hristos, proorocul Domnului spusese: „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: «Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii»” (Isaia 9, 6).
Duhul lui Hristos era atunci în profetul sfânt, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate (I Petru 1, 11).
Duhul lui Hristos era Acela Care îl inspirase pe profet să spună: El suferinţele noastre le va purta şi durerile noastre le va lua asupra Lui…
Va fi străpuns pentru păcatele noastre,
chinuit pentru fărădelegile noastre.
Pedeapsa care ne dă nouă pacea a căzut asupra Lui
şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi… (Isaia 53, 4-5).
Pentru aceasta ni Se născuse acest Copil Minunat… (mai mult…)

IISUS LE-A ZIS: „EU SUNT!”

Când Iisus le-a zis: „Pe cine căutaţi?”,
„ei I-au răspuns: «Pe Iisus din Nazaret!». Iisus le-a zis: „Eu sunt!”. Iuda, vânzătorul, era şi el cu ei.”

Iată că rolul umflat al lui Iuda se sfârşeşte.
Până aici fusese el în fruntea gloatei, acum începea să ajungă în urma ei.
Gloata i-o luase înainte. Acum el era cu ei, nu ei cu el.
Acesta este destinul tuturor celor ce dezlănţuie răscoalele. Evenimentele stârnite de ei îi depăşesc şi îi anulează.
Furtuna pornită de ei îi ajunge din urmă, îi întrece şi îi striveşte.
Fiecare trădător îşi are trădătorii lui.
Şi fiecare păcat se ispăşeşte prin ceea ce a fost provocat de el însuşi.
Multe lucruri trebuie să fi vândut Iuda până în clipa aceasta, când Îl vinde pe Dumnezeul său.
Domnul Iisus poate va fi primit în dar nu numai bani, ci şi felurite lucruri de la cei care Îl iubeau şi cărora le făcuse vreun bine. (mai mult…)

IISUS… A MERS SPRE EI

„Iisus, Care ştia tot ce avea să I Se întâmple, a mers spre ei şi le-a zis: «Pe cine căutaţi?».”

Domnul Iisus a venit în lume, ştiind mai dinainte tot ce va găsi în ea. Şi tot ce va lăsa.
A cunoscut mai dinainte toată ura şi toată iubirea care aveau să-L însoţească.
Ştia pe toţi oamenii şi toate întâmplările ce-L vor întâmpina. Tot binele pe care trebuia să-l facă El oamenilor. Şi tot răul pe care I-l vor face Lui oamenii.
Dar dragostea cea mare cu care ne-a iubit Dumnezeu a fost mai puternică decât ameninţarea lui Satana şi a lumii lui.
Ceea ce trebuia să ne dea El nouă era nespus mai mult decât putea fi ceea ce va primi El în schimb de la noi.
Binele pe care trebuia să-l aducă spre mântuirea omenirii era mai însemnat de mii de ori decât răul pe care îl va primi El de la omenire, prin osândirea Lui.
Preţul vieţii noastre era mai scump decât preţul morţii Sale.
Vindecarea noastră era mai însemnată decât suferinţele Lui.
De aceea Iisus a mers spre ei.
Cine crede că va avea mai mult câştig decât pagubă, acela merge spre o lucrare.
Cine este încredinţat că va ieşi biruitor dintr-o luptă, acela merge spre inamic.
Cine urmăreşte să ia o pradă mare de la un potrivnic, acela merge spre înfruntarea cu el. Merge cu îndrăzneală şi cu bucurie chiar. (mai mult…)

IUDA A LUAT CEATA… ŞI A VENIT

Bucată din piatră, pe care tradiția spune că Domnul Iisus a îngenuncheat să se roage în noaptea dinaintea Patimilor.

„Iuda deci a luat ceata ostaşilor şi pe aprozii trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de farisei şi a venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme.”

După cum Mântuitorul urma calea lui David, tot aşa Iuda urma calea lui Absalom.
După cum fiul răzvrătit urmărea pierzarea marelui său părinte, tot aşa ucenicul răzvrătit urmărea pierzarea marelui său Dumnezeu şi binefăcător.
Păcatul lui Iuda, asemeni păcatului lui Absalom, izvorâse tot din mândrie şi lăcomie.
Mândria era păcatul care îi rodea lui Iuda sufletul de fiecare dată.
Preţuirea de care se bucura Domnul,
dragostea cu care era înconjurat El,
dărnicia cu care era ajutat de către cei ce-L iubeau,
respectul cu care era ascultat
şi cinstea ce I se dădea,
toate acestea l-au făcut adeseori pe Iuda să nu mai poată de gelozie, de mânie şi de ciudă. (mai mult…)

VÂNZĂTORUL ŞTIA ŞI EL LOCUL ACELA

 

Gradina Ghetsimani

„Iuda vânzătorul ştia şi el locul acela, pentru că Iisus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Săi.”

…Acolo era o grădină. Iisus a intrat în ea cu ucenicii Săi.
Oriunde Se adună Iisus cu ucenicii Săi, este o grădină. Dar poate şi un vânzător.
Ce frumos spune Cântarea Cântărilor cap. 6, vers. 2: „Iubitul meu S-a pogorât la grădina Lui, la stratul de miresme, ca să-Şi pască turma în grădini şi să culeagă crini”!
Cât de minunat trebuie să-şi fi petrecut ucenicii cu Domnul Iisus în grădina Ghetsimani atâtea nopţi de rugăciune, atâtea ceasuri de părtăşie şi atâtea clipe de stări cereşti!
Câte adevăruri le va fi descoperit Domnul Iisus ucenicilor Săi acolo!
Câtă putere vor fi primit ei,
câte taine vor fi pătruns prin lumina Lui
şi câte clipe neuitate vor fi trăit ei cu Iisus acolo! (mai mult…)

DINCOLO DE PÂRÂUL CHEDRON

Pârâul Cedrilor (Chedron) sau Valea Iosafat care vine din Ierusalim

„După ce a rostit aceste vorbe, Iisus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină în care au intrat El şi ucenicii Lui.”

Domnul nostru Iisus Hristos desăvârşise lucrarea Adevărului, prin care ucenicii Săi ajunseseră la cunoaşterea Tatălui.
Acum mergea să desăvârşească lucrarea dragostei, prin care ucenicii vor ajunge la cunoaşterea Lui, a Mântuitorului lor.
Şi astfel ei vor fi transformaţi în nişte temelii veşnice aşezate de Hristos Bisericii Sale slăvite şi veşnice (Efes. 2, 20; Apoc. 21, 14).
Vor fi transformaţi în nişte luminători cu viaţă veşnică, prin care Dumnezeu va lumina lumea în etern şi etern (Ioan 17, 3; Dan. 12, 3; Matei 13, 43).
Astfel, după ce a rostit aceste vorbe, Iisus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină în care au intrat El şi ucenicii Săi.

Să medităm puţin asupra cuvintelor „dincolo de pârâul Chedron”!
Chedronul era un pârâiaş la miazăzi de Ierusalim. Dincolo de Chedron începea Muntele Măslinilor.
Ce locuri şi ce împrejurări erau acelea prin care trecea acum Împăratul Hristos, împreună cu „suita” Lui!
Cât de puternic Se asemăna acum Iisus, Fiul, cu înaintaşul Său, David, unsul Vechiului Testament (Ierem. 23, 5-6; Luca 1, 69-70)!
Cât de puternic trebuia să-şi fi adus aminte acum Iisus şi ucenicii Lui, la fiecare pas din drumul pe care mergeau, despre un astfel de drum pe care îl făcuse cândva, tot pe aici, împăratul David şi tot aşa, cu sufletul copleşit de povara şi de durerea unei trădări, a trădării fiului său Absa¬lom, de care fugea.
Cât de dureros este înfăţişat acest tablou în Cartea a doua a lui Samuel, capitolul 15!
Acolo scrie că, în timp ce David mergea ferindu-se de fiul trădător, tot ţinutul plângea şi scoteau toţi ţipete de mare jale la trecerea întregului popor.
Împăratul a trecut şi el pârâul Chedron şi tot popo-rul a apucat cu el drumul care ducea în pustie… (II Sam. 15, 23).
David suia plângând şi cu capul acoperit… şi mergea cu picioarele goale. Şi toţi cei care erau cu el şi-au acoperit şi ei capul. Şi suiau plângând.
Ce durere sfâşietoare trebuie să fi însoţit atunci pe David!
Cartea Domnului spune că tot ţinutul plângea şi scotea ţipete mari la trecerea împăratului alungat de trădarea unui fiu răzvrătit.
Şi de lepădarea unei mari părţi din popor, care se lăsase înşelat de acest blestemat fiu nerecunoscător.

Acum, cu Domnul Iisus, împrejurarea se repeta exact prin aceleaşi locuri şi exact în acelaşi fel ca şi cu David.
Numai că grozăvia fărădelegii săvârşite acum faţă de Hristos era cu atât mai mare decât aceea săvârşită atunci faţă de David, cu cât Cel Care era urmărit în clipa aceasta era Unicul Împărat – Dumnezeu Veşnic, nu ca David, un împărat – om trecător.
Şi Împărăţia lui Iisus, zădărnicită acum, era singura Împărăţie binecuvântată şi fericită, nu ca a lui David, una trecătoare.
Domnul Iisus, suind şi coborând, ştia bine toată desfăşurarea următoare a lucrurilor care începuseră în seara aceasta.
Ştia unde este ascuns acum Iuda, ucenicul trădător, şi ce face el.
O durere nemărginită trebuie să fi simţit Mântuitorul străpungându-I inima pentru soarta nefericită pe care şi-a ales-o acest ucenic, Iuda, cândva atât de iubit şi el, după cum iubit fusese şi Absalom.
Ştia Domnul prin ce încercare grea vor trece ucenicii Săi în noaptea aceasta… Şi, privind la ei, desigur, Se ruga să fie scăpaţi cu bine din necruţătoarea cernere spre care se duceau.
De atâtea ori vor mai fi trecut pe aici ucenicii cu Domnul Iisus…
Fiecare pom şi fiecare potecuţă de pe dealul acesta le vor fi fost atât de cunoscute şi le vor fi adus aminte de atâtea adevăruri.
De multe ori se vor fi oprit alte dăţi aici, în vreo poieniţă cu flori şi cu iarbă moale, să odihnească de drumul lung, mergând spre acel loc unde se retrăgeau obişnuit spre rugăciune. Şi câte le va mai fi spus El atunci!
Fiecare tufiş îi cunoştea şi fiecare loc păstra amintirea vreunui moment fericit, a vreunui cuvânt neuitat, a vreunei bucurii trăite acolo. Cât de dureroase sunt amintirile scumpe, în vremea trecerii prin locurile din care ţi-au rămas, în ziua unei mari nenorociri!
Acum toate aceste locuri trebuie să fi privit la Iisus, Împăratul Care trecea, cu o durere nespus mai mare de-cât cea cu care îl priviseră cândva pe David fugind de fiul său Absalom.
Cum trebuie să fi plâns tot ţinutul acesta! Şi ce ţipete mari trebuie să fi scos toate, la vederea nenorocirii şi ameninţării în care era Domnul Iisus!
Dar cine oare poate auzi plânsul lucrurilor mute? Şi cine oare poate înţelege marele ţipăt al durerii celor care nu pot vorbi omeneşte când fratele devine criminal şi cel căruia i-ai făcut bine devine unealta diavolului împotriva binefăcătorului său?
Domnul Iisus mergea acum alungat de cetatea Sa iubită, de poporul Său iubit, de ucenicul Său iubit, de Casa Lui iubită.
În acest drum sfâşietor, numai o mică ceată de uce-nici credincioşi Îl însoţesc, semn că Dumnezeu nu-L va lăsa singur pe Fiul Lui iubit nici în cele mai grele clipe. Câţiva ucenici, câţiva prieteni nedespărţiţi vor fi tot-deauna cu El.

Să-L însoţim şi noi pe Domnul în tot acest drum amar, cu dragostea şi cu devotamentul cu care l-au însoţit pe David slujitorii săi credincioşi.
Să recitim încă o dată capitolul 15 din Cartea a do-ua a lui Samuel şi să ne aducem aminte de sfârşitul tuturor lucrurilor acelora.
Să cugetăm la răsplata care aşteaptă odată pe fieca-re om, potrivit cu slujba şi cu calea pe care şi-a ales-o el de bunăvoie.
Şi să alegem nedespărţirea de Hristos.
Căci neapărat şi repede va veni plata lui Iuda, uce-nicul trădător, pentru fapta sa, tot aşa cum va veni răsplata şi pentru Ioan, ucenicul iubit şi iubitor, pentru credincioşia lui.
Încă puţin, şi noi înşine le vom vedea pe toate acestea.

Slavă veşnică îndelung-răbdării Tale, Doamne Iisuse, slavă Ţie!
Împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Tău,
conştienţi de slava adevărului Tău,
pătrunşi de puterea dragostei Tale
şi luminaţi deplin asupra drumului pe care l-am luat,
dorim să călcăm şi noi pe urmele Tale, Iisuse Doamne, şi să ne unim şi noi soarta noastră, pe veşnicie, deplin cu soarta Ta.
Îngăduie-ne să Te însoţim pas cu pas, dulcele nostru Mântuitor Iisus Hristos, pe calea pe care porneşti Tu acum, prin pustia lumii acesteia spre Canaanul cel Ceresc.
Când vom cădea, ridică-ne!
Când vom dormi, trezeşte-ne!
Când vom fugi, întoarce-ne!
Când ne vom îndoi, încredinţează-ne!
Până vom ajunge de neclintit, aşa cum ne doreşti Tu şi cum ne spui (I Petru 5, 10).
Amin.

Hristos – Răscumpărătorul nostru / Traian Dorz – Ed. a 2-a, rev. – Sibiu: Oastea Domnului, 2015

Eşti dator acum să-ţi îndrepţi păcatul, să-ţi repari greşeala, să-ţi revizuieşti hotărârea

Cuvântul lui Dumnezeu spune: Nu este nici o deosebire, căci toţi au păcătuit (Rom. 3, 22-23). Toţi au ales răul în locul binelui, păcatul în locul credinţei, pe Baraba în locul lui Hristos.
Acum singura mântuire stă în revenirea asupra acestei alegeri.
Să ne prăbuşim la pământ în faţa lui Dumnezeu, să ne izbim cu pumnii în piept, şi în cap, şi în gură şi să plângem cu amar păcatul cel mare pe care toţi l-am făcut, lepădându-ne de Iisus şi alegându-l pe Baraba.
Şi, în clipa aceasta mare, să-L alegem de data asta, cu toţii, pe Iisus, salvatorul sufletelor noastre! Să ne lepădăm cu toţii de Satana şi să ne unim cu adevărat şi pe totdeauna, cu toţii, cu Hristos, Domnul şi Împăratul nostru, aşa cum am promis la Sfântul Botez. (mai mult…)

Cea mai dureroasă privelişte: Iisus legat.

Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa. (Ioan 18, 24)

Iată cea mai dureroasă privelişte: Iisus legat.
Iată cea mai nefericită lucrare a oamenilor, pentru propria lor osândire.
Iată cea mai vinovată purtare a lumii faţă de Mântuitorul ei, faţă de singurul ei Mântuitor.
Iisus legat.

Fiul Stăpânului viei venea la moştenirea Sa, pentru a readuce pe lucrătorii nesupuşi la ascultarea cea mai bună, spre a nu fi nimiciţi de dreptatea pe care o încălcaseră. Şi de neascultarea lor împotriva Stăpânului.
Dar Fiul – Care venea să-i împace pe cei împotrivitori cu Tatăl (împotriva Căruia greşiseră aceştia) şi pe Tatăl (Cel nedreptăţit) cu ei – a sfârşit prin a fi legat, şi scos afară din via Lui, şi ucis (Luca 20, 9-15). (mai mult…)