Încă de pe când fratele Moise Velescu şi fratele Aurică Androne erau printre noi au atras atenţia, în mai multe rânduri, prin Sfaturile ţinute la Sibiu sau în alte împrejurări, că în adunările Oastei trebuie să fie o rânduială şi în privinţa telefoanelor mobile. Şi au insistat în repetate rânduri să fie închise pe timpul adunărilor, pentru a evita orice sustragere a atenţiei de la programul adunării. (mai mult…)
A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către El şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).
Celui mai mare om născut din femeie şi celui mai mare Prooroc, Sfântului Ioan Botezătorul, i-a fost dat să cunoască pe Mântuitorul lumii şi Răscumpărătorul omenirii. Şi de aceea el a arătat pe Iisus Hristos cu toată puterea încredinţării, când L-a văzut şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii”! Făgăduinţele făcute de veacuri privitoare la venirea Aşteptatului Mântuitor îşi căpătau în sfârşit strălucita împlinire. Mesia venise!.. Ioan, cu ochii luminaţi, L-a văzut primul şi în clipa supremei revelaţii a strigat el însuşi transfigurat: Iată-L!…
Proorocul Isaia profeţea venirea Mântuitorului prin cuvântul: „Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa; ca un Miel spre jertfire S-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu şi-a deschis gura Sa” (53, 7). (mai mult…)
„De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos” (II Cor 12, 10)
Sfinţii lui Dumnezeu ne-au transmis că valorile mai mari decât viaţa pentru care merită să mori sunt – la loc de cinste – Credinţa şi Neamul. Întâi Credinţa în Dumnezeu, cel Care, iubind neamul omenesc, L-a trimis pe Fiul Său în lume, „să Se nască şi să crească, să ne mântuiască”. Apoi Neamul de sfinţi care au adus până la noi adevărata Credinţă. Pentru aceste două valori, Sfinţii lui Dumnezeu au primit cu mulţumire suferinţele apărute în viaţa lor.
La momentul aniversar şi comemorativ propus de această rubrică, voi sublinia doar câteva pasaje din viaţa a doi mari sfinţi ai Bisericii, dintr-a Părintelui Iosif Trifa şi, evident, din aceea a fratelui Traian Dorz, pentru că lui se dedică aceste coloane ale paginii.
Sfântul Ioan Gură de Aur, la apusul zilelor sale, a mulţumit lui Dumnezeu pentru toate, mai cu seamă pentru suferinţă! Iar la sfârşitul vieţii, întins pe pardoseala bisericii, a strigat: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” (Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. M-rea Sihăstria, 2006, p. 250). Şi şi-a dat duhul în mâinile Celui pe Care L-a iubit şi L-a slujit toată viaţa sa, cu mulţumire, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care spune: „Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi” (I Tes 5, 18). (mai mult…)
Rând pe rând, Sfintele Praznice ale perioadei de iarnă au trecut, lăsând în noi o dâră de lumină caldă. Inimile ni s-au încălzit, am încercat poate să fim mai buni, mai atenţi la ceilalţi. Treptat, cotidianul îşi reia locul, munca, greutăţile vieţii, şicanele de tot felul şi, mereu la pândă, ispititorul este gata să ne fure bucuria vieţii. Nu a lipsit nici în perioada sărbătorilor, dar acum se face cenuşiu şi se ascunde şters, nebăgat în seamă, în tramvai, după tarabele precupeţelor, pe la vreun ghişeu, într-un colţ de birou, la serviciu, acasă, şi nu în ultimul rând în ecranul colorat al televizorului.
Pe măsură ce vremea sărbătorilor se scurgea, observam cum cenuşiul devine preponderent, că umerii oamenilor sunt mai apăsaţi, frunţile mai încruntate, privirile mai îngrijorate. Deşi cerul ne trimitea în continuare mesaje diafane ale inocenţei, noi nu mai reuşeam să le percepem, surzi, orbi, închişi într-o lume ternă ne târam prin ceea ce credeam că este viaţa. Şi-atunci m-am întrebat: De ce? Cum a reuşit vrăjmaşul să ne înăcrească aşa de repede? Unde ni s-a risipit voioşia, bonomia, dorinţa de bunătate? Am încercat să mă observ. Este adevărat, după sărbători, e mai mult de lucru, sunt mai multe probleme de rezolvat, poate şi mai puţine resurse financiare, dar ceea ce cred eu că m-a prins în capcană, şi probabil asta li s-a întâmplat şi semenilor mei, este judecarea aproapelui. (mai mult…)
La 31 ianuarie 1937, «Isus Biruitorul» apare într-o haină deosebită. Este tipărit în două culori: roşu şi albastru (ca haina lui Iosif după vânzarea sa)… Pe prima pagină apare titlul: „Pe drumul Crucii Domnului Iisus”, cu următorul cuprins:
„Privitor la conflictul de la Oastea Domnului n-am mai scris demult nimic. În timpul din urmă, lucrurile apucaseră pe o cale de înţelegere şi ne rugam Domnului să se facă voia Lui. Pe urmă s-a ivit o altă greutate (vechea!), mai gingaşă decât toate: Statutele Oastei, pe care le dăm la pag. 5 şi 6.
Declar din capul locului că, în principiu, nu sunt contra statutelor, când e vorba de legarea Mişcării de Biserică şi încadrarea ei în Biserică. Cu o singură dorinţă însă: aceste statute să fie făcute în o formă norocoasă care să folosească şi Bisericii şi Mişcării. (mai mult…)
Nu putem trece la cele prezentate în capitolul acesta – desfăşurate în anul 1937 – fără a pomeni între marile biruinţe ale anului 1936 despre puternica înflăcărare ce creştea în rândurile tineretului Oastei.
Nu numai la noi, la cei din Sibiu, care alcătuiam un fel de tânără gardă a Părintelui Iosif, ci în toată ţara avea loc o mare mişcare şi creştere în Domnul a tineretului credincios.
La stăruinţele noastre, ale celor din jurul său, care nu încetam să-l rugăm pe părintele să încuviinţeze apariţia unui supliment pentru tineret în foaia «Isus Biruitorul», dragostea lui a cedat. A acceptat cu bucurie până la urmă toate eforturile şi cheltuielile care se cereau în plus, mai ales că aşa şi-ar fi putut vedea împlinită încă una din marile lui dorinţe: aceea de a da ţării şi Bisericii un tineret nou şi înflăcărat pentru Hristos. Iar acestui tineret, acum putea să-i dea şi o foaie a lui. (mai mult…)
ÎNAINTE CU IISUS BIRUITORUL
Fraţi ostaşi, porniţi la luptă
cu nădejde-n Cel din cer,
înaintea noastră merge
Cel ce vina lumii şterge,
deci priviţi cu toţii Sus!
Calea lui Satan e ruptă,
înainte, fraţi, la luptă,
înainte, cu Iisus!…
Trecem azi prin grele clipe,
vom avea de suferit;
dar ostaşul e să lupte
şi să meargă înainte,
cu privirea la Iisus.
Moartea cade, iadul plânge,
Satan mâinile îşi frânge,
dar nainte cu Iisus!
Nu ne înspăimântă moartea,
frica a pierit din noi.
Înainte tot poporul
cu Iisus Biruitorul,
înainte cu Iisus!
Cine vrea să lupte: vie!
Iar fricoşii să rămâie;
noi, nainte cu Iisus!
Lipsa nu ne înspăimântă,
suferinţa, nici atât.
Cine e ostaş să vie,
trădătorii să rămâie,
noi luptăm pentru Iisus!
Ţelul nostru şi tot dorul
e Iisus Biruitorul –
înainte cu Iisus!…
Lupta noastră grea-i de-acuma,
vom avea de dus nevoi;
însă cât trăi-va unul
nu ne-om da nicicând napoi,
ci vom merge cu Iisus.
Cine e ostaş să vie,
trădătorii să rămâie,
noi, nainte cu Iisus!
Profetul vremilor noastre. – Sibiu: Oastea Domnului, 1998, vol. 2.
În situaţia în care se afla Părintele Trifa, rămas singur, fără gazetă şi fiind lipsit de legătura cu fraţii de la fronturile Oastei Domnului, a scos o nouă foaie, cu numele «Isus Biruitorul».
Primul număr din această gazetă a apărut la data de 6. I. 1935, scris în 8 pagini, cu frumoase şi bogate tâlcuiri biblice.
În prima pagină, părintele scrie articolul „Înainte cu Iisus Biruitorul”, depănând duios şi dulce Drumul Crucii Lui, cerând de la Domnul lumină şi călăuzire de Sus, spre a se face numai voia Domnului.
Nu spune nimic fraţilor despre necazurile sale, despre izbucnirea conflictului de la Sibiu, lăsând toate în grija Domnului, zicând doar: „Tu, Doamne, vei arăta fraţilor mei, când vei afla Tu de bine, cum am ajuns la foaia aceasta”.
Dăm în continuare două articole care ni se par mai importante.
ÎNAINTE CU IISUS BIRUITORUL!
Iisuse, Preadulcele meu Mântuitor! Sunt 12 ani de când foloseşti în lucrarea Ta acest vas slab şi nevrednic. De multe ori, eu credeam că Tu, Doamne, ai isprăvit cu acest vas. Numai înainte cu câteva luni, îmi aşteptam intrarea în pământ. Dar Tu, Doamne – printr-o minune – m-ai întors din calea spre cimitir şi m-ai redat iarăşi luptei. Şi tocmai această minune pe mine mă înfricoşează. Ea parcă îmi spune că Tu, Doamne, mai vrei ceva cu mine, altcum m-ai fi lăsat să intru în pământ.
Tu ai strigat din nou pe robul Tău. Şi robul Tău răspunde: Aicea sunt, Doamne… „Iată-mă, Doamne” (Fapte 9, 10)… stau gata la orice îmi vei comanda Tu… stau gata şi de plug şi stau gata şi de jertfă. Cu lacrimi de foc eu Te rog, Iisuse Doamne, arată-mi voia Ta, arată-mi porunca Ta, mie şi fraţilor mei, pe care ne-ai strâns în jurul Crucii Tale. Noi nu ne înfricoşăm. Ştim că drumul ce ni-l arăţi nu poate fi altul decât drumul Crucii, drumul suferinţelor, drumul luptelor, drumul jertfelor.
Tu, Doamne, vei arăta fraţilor mei, când vei afla Tu de bine, cum am ajuns la foaia aceasta. Acum Îţi mulţumim că ne-ai cercetat din nou cu furtuna Ta, ca să ne aduci la acest «Isus Biruitorul»… la foaia aceasta care spune şi ea răspicat că tot ce s-a făcut la Oaste a fost, este şi va fi biruinţa Domnului. Noi am luptat şi El a biruit.
Fraţii mei! Plecăm din nou la luptă cu acest «Isus Biruitorul». Plecăm din nou la luptă, gata de orice jertfă. Pentru Tine, Doamne, suntem gata să jertfim totul, până şi preţul cel mic al vieţii noastre. Plecăm din nou la luptă şi nu ne înfricoşăm de nimic. Până când Iisus Biruitorul Se află în fruntea noastră, de cine ne vom teme?
Aicea suntem, Doamne, la picioarele Crucii Tale şi aşteptăm voia Ta şi porunca Ta. Stăm gata şi pentru plug, şi pentru jertfă. Du-ne la biruinţă prin foc, prin furtuni, prin lupte şi jertfe. În orice noapte am ajunge, arată-ne cu litere de foc porunca Ta că „noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fapte 5, 29).
La luptă, fraţi ostaşi, la luptă! Cu Iisus Biruitorul înainte!
Iisuse Doamne, suntem în drum spre Canaan… prin „pustie”… prin ţara luptelor. Dă-ne neîncetat apă din stâncă, „mană din cer” şi biruinţă asupra lui „Amalec” (firea cea veche). Condu-ne cu „stâlp de foc” şi „nor luminos”, ca să păşim înainte cântând, luptând şi biruind – până vom trece Iordanul şi vom intra în „Canaanul” ce ni l-ai pregătit, ca să trăim cu Tine în vecii vecilor. Amin.
Preotul Iosif Trifa
(«Isus Biruitorul» nr. 1 / 6 ianuarie 1935, pag. 1
şi «Ostaşul Domnului» nr. 1-2 / 1-15 ianuarie 1935, pag. 1-2)
SĂ ÎNAINTĂM MAI DEPARTE ŞI CU CĂLĂTORIA SPRE CANAAN, SPRE ŢARA FĂGĂDUINŢEI
„Şi au zis: «Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt!»” (Num 14, 4).
(…) O viaţă întreagă de călătorie prin pustie, de lupte, de frământări, de suferinţă – acesta e şi azi drumul spre Canaan, spre Ţara Făgăduinţei. Drumul spre Canaan e drumul Crucii, e drumul luptelor şi jertfelor.
(…) Ceea ce trece ca un fir roşu prin călătoria israelitenilor spre Canaan e ispita întoarcerii înapoi, în Egipt.
În frământările israelitenilor de a se întoarce în Egipt, Biblia a pus marile frământări ale mântuirii sufleteşti. A pus marea luptă ce se dă între firea cea nouă şi cea veche, omul cel lumesc şi cel duhovnicesc.
Când pleci la drumul mântuirii se dă o luptă înverşunată între aceste două lumi. Firea cea veche te îndeamnă să rămâi lângă oalele lui Faraon – firea cea nouă te cheamă să pleci spre Canaan.
Ai învins? Ai plecat la drumul mântuirii? Nu uita, vei avea, negreşit, de furcă şi pe mai departe cu firea cea veche. Ea se va „răscula” din nou. Ea îţi va spune mereu că „era mai bine în Egipt”. Şi te va chema mereu să te întorci în Egipt.
(…) S-alungi ispita, fugind din calea ei, acolo unde nu te mai poate ajunge: la picioarele crucii.
Scumpii mei fraţi ostaşi!
Aţi plecat din Egipt, sunteţi departe prin pustie? Privegheaţi, vă zic vouă, şi iar privegheaţi. Căci diavolul Faraon e pe urmele noastre. „Faraon” acesta nu s-a înecat în Marea Roşie, ci se ţine pe urmele noastre. Se ţine cu oalele lui, cu carnea lui, cu ispitele lui.
Fraţii mei, luaţi aminte, aici se dă lupta mântuirii. Aici se dă şi lupta Oastei: a merge înainte sau a te întoarce înapoi. Aici cade sau biruie un ostaş al Domnului.
Cea mai mare primejdie pentru călătoria mântuirii noastre este chemarea să ne întoarcem înapoi în Egipt. Şi această chemare vine în două feluri. Ea vine mai întâi din lăuntrul nostru. Ne cheamă înapoi firea noastră cea veche, omul nostru cel vechi.
Fraţii mei, luaţi aminte, mai curând ori mai târziu şi Oastea va trece, va trebui să treacă, prin locul de la Numeri 14, 4. Mai curând ori mai târziu, veţi auzi glasuri care vor striga răspicat: „Oastea asta şi-a făcut de cap… ne-a spart liniştea satelor… ne-a stricat obiceiurile… a făcut împerecheri… trebuie neapărat luate măsuri de îndreptare contra ei şi contra ostaşilor.
Şi atunci se vor ridica şi din tabăra Oastei cei care n-au ieşit sufleteşte din Egipt şi vor striga şi ei cu tărie: „În felul acesta nu mai merge cu Oastea… noi credeam să avem linişte şi, când colo, iată, acum suntem în război cu toată lumea… Să ne alegem o altă căpetenie… Ne trebuie o conducere nouă, care să ne aducă iar liniştea şi pacea pe care o aveam înainte… că noi vrem să trăim în pace cu toţi şi cu toate”.
Şi atunci se vor alege cele două tabere. Unii îşi vor alege o altă căpetenie şi vor pleca înapoi în Egipt, ca să scape de „pustie” şi să aibă linişte şi pace cu toţi şi cu toate.
Iar de cealaltă parte va rămâne „turma cea mică”.
Vor rămânea cei tari în Domnul, să păşească înainte pe drumul Crucii, prin pustia necazurilor, prigoanelor, luptelor şi jertfelor.
Fraţii mei, suntem la o răspântie. Oastea se apropie de locul de la Ieşire 32, 26. Cine vrea să rămână cu Domnul să se dea la o parte şi să plece înainte. Cine vrea să rămână cu lumea să plece înapoi în Egipt.
Fraţii mei! „V-am spus de mai înainte că vom avea de suferit, ceea ce s-a şi întâmplat” (I Tes 3, 4). Şi se va mai întâmpla. „Pustia” cea mare abia de acum începe. Abia de acum intrăm în ea. „Fiţi tari în Domnul!” (I Cor 15, 58). Păşiţi cu curaj înainte, pe drumul Crucii.
Mai curând ori mai târziu, zdrobit de greutatea luptei, eu, iubiţii mei, voi rămânea pe un Nebo. Dar voi să mergeţi înainte, în numele Domnului. Să luptaţi înainte, în numele Domnului. Pentru ca, pe urmă, să ne întâlnim cu toţii în Canaanul cel făgăduit, în Ierusalimul cel ceresc.
O, ce bucurie sfântă vom avea atunci! Ne vom spune toate câte am suferit şi Domnul ne va mângâia ca pe copilaşii Lui. Şi vom auzi atunci scumpa Lui făgăduinţă: „Fiilor, ştiu faptele voastre, osteneala voastră, răbdarea voastră” (Apoc 2, 2)… Intraţi acum în bucuria şi odihna Mea…
Deci, la luptă, fraţi ostaşi, la luptă!!
(«Isus Biruitorul» nr. 1 / 6 ianuarie 1935, pag. 5)
Profetul vremilor noastre. – Sibiu: Oastea Domnului, 1998, vol. 4.
Cu acest număr al Foii noastre, „Iisus Biruitorul”, deschidem prima filă a calendarului pe anul 2019, în care se împlinesc 30 de ani de la mutarea la cer a fratelui Traian Dorz, prin aceasta aşezându-i şi memoria lui între cele ale personalităţilor neamului românesc care i-au ctitorit naţiunea, punând la temelia ei propria lor jertfă.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în iniţiativa de a da fiecărui an o semnificaţie proprie, a ales ca anul 2019 să fie închinat omagierii satului românesc, în special prin accentuarea memoriei persoanelor care au supravegheat şi ocrotit această vatră spirituală, preoţii, învăţătorii şi primarii gospodari. Acest an comemorează şi pe patriarhii Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu, oameni care au excelat mai ales în tipărirea de cărţi bisericeşti, împreună cu pomenirea lor fiind aduşi în memorie şi toţi traducătorii de carte bisericească. Iată, în acest context al semnificaţiei anului 2019, Oastea Domnului are din nou oportunitatea de a participa cu ceva propriu istoriei sale, care se apropie de anul ei centenar, la împletirea actelor cultural-spirituale ce vor concretiza aceste omagii. (mai mult…)
Foaia «Iisus Biruitorul» este organul central al Asociaţiei «Oastea Domnului», din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Apare la Centrul «Oastei Domnului», din Sibiu, încă din anul 1935, cu întrerupere în anii de prigoană atee, fondatorul acestei Foi misionar-ortodoxe fiind Părintele Iosif Trifa.
Au trecut douăzeci şi opt de ani de când, cu milostivirea Mântuitorului nostru Iisus Biruitorul, reuşim, an de an, să o trimitem în continuare tuturor celor care ne-o solicită. Acum, în cel de-al douăzeci şi optulea an, porneşte din nou la drum printre cei scumpi şi dragi ai Frăţietăţii noastre, «Oastea Domnului».
Ce face, oare, şi acum Foaia aceasta pe unde ajunge? Poate că, atât în ţară, cât şi dincolo, mai ales, ea duce mesajul mântuirii tuturor acelora care au nevoie de Hristos-Domnul şi n-au ştiut de acest fapt până acum.
De la naşterea ei, din 1935, Părintele Iosif Trifa, minunatul nostru părinte duhovnicesc, a dorit ca Foaia «Iisus Biruitorul» să ducă biruinţa Crucii pe toate meridianele pământului. Şi iată că acum, în anii noştri, acest lucru chiar a reuşit să se facă, deşi încă de pe atunci Părintele trimitea mesajul mântuirii prin acest sol binecuvântat al Domnului până în America şi Canada…
Lupta Oastei Domnului nu este şi nu va fi niciodată alta, decât aceea de la început: atragerea tuturor la picioarele Crucii, la Iisus cel Răstignit, apoi scăparea, prin aceasta, de toate viciile şi păcatele care caută să orbească pe tot omul muritor şi să-l ducă la pierzare. Dacă Părintele Iosif a început lupta dintâi doar împotriva a trei păcate ce nimiceau atunci poporul acesta, al nostru, astăzi pleiada păcatelor cu care luptă Mişcarea aceasta a luat o mare amploare…
Spre această „luptă bună” a vieţuirii duhovniceşti cheamă şi astăzi Foaia «Iisus Biruitorul», care apare în 6 pagini, fiind aşteptată de abonaţi şi cititori cu nespusă bucurie. În foarte multe locuri, este comandată chiar în grup de către mai mulţi credincioşi. La Învierea Domnului, precum şi la Naşterea Domnului, Foaia apare color, într-o grafică şi ţinută deosebite.
Cei care doresc să se aboneze pentru anul 2019 sunt rugaţi să o facă pe următoarele căi puse la dispoziţie:
prin poştă, pe adresa: Redacţia «Iisus Biruitorul», str. Ch. Darwin, nr. 11, cod. 550019 – SIBIU;
prin telefon, la numărul: 0269/216677;
prin telefax, la numărul: : 0269/216914;
prin e-mail: oasteadomnuluisibiu@gmail.com;
prin Librăria on-line: www.oasteadomnului.ro
Costul unui abonament pe anul 2019 este de 104,00 lei.
Între oamenii lui Dumnezeu, dragostea față de Domnul nostru Iisus Hristos a fost întotdeauna vie și caldă credința Lui a fost mereu tare și curată, iar nădejdea Lui neclintită și duioasă.In preajma sărbătorilor mari însă, când ne aducem aminte de Nașterea Mântuitorului nostru pentru noi și a noastră mântuire sau de Patimile sale cu moartea și Învierea Lui spre răscumpărarea noastră a oamenilor cazuti ele sunt mai vii. În aceste zile și nopți, simțămintele inimilor credincioase Domnului cresc și mai mult. Din anii copilăriei noastre, anii cei mai plini de emoții sfinte,ne amintim cu toții de cele mai scumpe și mai neuitate din bucuriile sufletului nostru. Neuitate au fost și au rămas și pentru mine aceste zile și nopți.Si pentru că știu că ele au rămas la fel de scumpe și pentru alții, doresc ca împreună să ni le evocăm, pentru ca în felul acesta să retrăim cât mai aproape și mai fericit harul prezenței lui Hristos printre noi. Aceasta va fii o bucurie nespus de mare și scumpă atât pentru noi care am trăit în copilăria noastră mai mult mai adânc și mai înalt simțământul real al prezenței aievea printre noi a lumii cerești cu îngerii și minunile despre care vorbim și credem. Si va fii, de asemenea o bucurie necunoscută și pentru cei mai tineri, care n-au mai apucat acele neuitate vremi când îngerii umblau printre noi-si noi printre ei.. (mai mult…)
