Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Ioan Marini

Ioan Marini

Post şi rugăciune – Două arme hotărâtoare în cazuri grele

„Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post“ (Marcu 9, 29).

Am amintit mai înainte de „cazurile grele“, când mijloacele obişnuite nu mai ajung şi cel rău nu vrea nicidecum să cedeze. Dar, dacă el nu pleacă, trebuie silit să plece. Cum? Mântuitorul ne-a arătat aceasta.

Odată, pe când se găsea în faţa unui tânăr stăpânit de un duh necurat pe care ucenicii au încercat să-l scoată şi n-au putut, lucru ce le-a dat de gândit, fiindcă nu mai păţiseră aşa ceva, după ce Mântuitorul l-a izbăvit pe tânăr, ucenicii L-au întrebat gânditori: noi de ce n-am putut să-l scoatem pe el? Şi Domnul le-a spus atunci: acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune şi cu post.

E vorba deci de cazuri de stăpâniri vrăjmaşe deosebit de grele, care erau multe atunci şi sunt multe şi în zilele noastre. Domnul recomandă, în astfel de cazuri, rugăciunea şi postul. Două arme hotărâtoare în faţa cărora nu mai poate sta nici o piedică a nici unui vrăjmaş. Sunt arme încercate ce-au adus multe izbânzi împotriva vechiului vrăjmaş.

Vorbind despre post ca armă izbăvitoare de vrăjmaş, Sfântul Ioan Gură de Aur spune undeva: (mai mult…)

O armă de mult folosită

Toţi proorocii şi sfinţii au postit;
şi Domnul, şi apostolii au postit.
Foloseşte în luptă şi arma aceasta

Cercetând Sfânta Scriptură, observi îndată că toţi marii oameni ai lui Dumnezeu, toţi sfinţii, toţi proorocii şi apostolii au postit, unii chiar o viaţă întreagă. Şi Însuşi Domnul a postit patruzeci de zile înainte de a păşi la propovăduire.

Moise a postit în Sinai de două ori câte patruzeci de zile, fără să mănânce ceva. Proorocul Ilie, de asemenea, a postit patruzeci de zile în­tr‑o călătorie pe care a făcut-o până la muntele unde i s-a arătat mărirea Domnului. (mai mult…)

E vremea Postului

Ce spun Sfinţii Părinţi

 Dăm mai jos câteva din părerile şi cuvintele Sfinţilor Părinţi cu privire la post şi sănătate.

Postul e folositor sănătăţii

Să nu-mi pui înainte slăbiciunea sănătăţii tale, zice Sfântul Vasile cel Mare.

„Nu pot posti“, zici tu, dar să mănânci fără încetare şi să-ţi îndopi pântecele cu mâncăruri grele poţi şi nu-ţi vine greu. Eu ştiu că firilor slabe, şubrede, doctorii nu le poruncesc mare câtime de hrană, ci mai ales le recomandă înfrânarea. Deci tu, care eşti în stare să te îngreunezi cu atâta mâncare, de ce nu poţi s-o faci şi pe aceasta, să posteşti?

Ce este mai lesnicios pentru pântece: de-a trece noaptea după o hrănire uşoară sau de-a se odihni sub povara unei hrăniri îmbelşugate? (mai mult…)

Împărăţia lui Dumnezeu este aproape (Lc 10, 9)

„După aceea, Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici“ (Lc 10,1).

Câmpul de lucru al Împărăţiei lui Dumnezeu s-a lărgit. Cei doisprezece trimişi ai Domnului nu răzbesc. De aceea Domnul cheamă încă şaptezeci de lucrători. Ei merg doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El.

Ce frumoasă misiune! Pe unde vor fi ajuns, cei şaptezeci, plini de înflăcărare, vesteau venirea Domnului, trecerea Lui pe acolo, prin partea locului, apropierea Mesiei, apropierea Împărăţiei lui Dumnezeu (Lc 9, 9-10).

Că erau primiţi, ascultaţi sau nu, ei tot vesteau ceea ce li se spusese: pregătiţi-vă să primiţi şi să ascultaţi pe Cel ce vine… Cei ce aveţi bolnavi, aduceţi-i la El… Şi o mare mişcare se făcea în mulţimea trezită de vestea cea nouă. (mai mult…)

111 ani de la naşterea „fratelui-învăţător” Ioan Marini

Fratele nostru Ioan Marini s-a născut la 1 martie 1908 în satul Săsciori de lângă Sebeş, în judeţul Alba, din părinţii Ioan şi Ana, ca al doilea dintre cei opt copii ai lor.

Fiind o familie de oameni săraci dintr-un sat sărac, deşi n-au avut decât foarte slabe posibilităţi materiale, totuşi părinţii l-au dat pe el la şcoală, dorind ca măcar unul dintre copiii lor să ajungă la o situaţie mai bună în viaţă.

După ce a terminat Şcoala Normală a fost numit învăţător într-una dintre comunele apropiate de Săs­ciori, şi anume Strungari, unde numai după doi ani de profesiune s-a îmbolnăvit grav. După un an de spitalizare, nemaifiind în stare să profeseze învăţătoria, a fost pensionat definitiv din învăţământ. (mai mult…)

Un vestitor al Primăverii Duhovniceștii: fratele Ioan Marini

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.“ (Evrei 13, 7)

O zi de bucurie trăim astăzi, când calendarul ne dă de veste ca iarna s-a sfârșit și că intrăm în anotimpul atât de frumos și de binecuvântat al primăverii.

Acum 111 ani, în ziua de 1 martie, pe lângă florile care vesteau venirea primăverii pământești, avea să vină pe lume fratele Ioan Marini, o floare a Primăverii Duhovnicești care avea să se aștearnă, ca o mare binecuvântare, peste țara noastră, prin Lucrarea „Oastea Domnului“.

Cu adâncă recunoștință, mulțumim Bunului nostru Dumnezeu pentru fratele Marini și pentru toți înaintașii pe care I-a trimis, spre călăuzirea noastră, în Biserica străbună și în Lucrarea Oastei. Ne rugăm Domnului să ne ajute să mergem pe urmele lor, încredințați fiind că doar astfel putem merge pe urmele Mântuitorului. O primăvară frumoasă, plină de roade duhovnicești, dorim tuturor fraților noștri întru Hristos!

Slăvit să fie Domnul!

Redăm, mai jos, poezia „Martor credincios“, scrisă de fratele Traian la moartea fratelui Ioan Marini.

„Martor credincios al Jertfei lui Hristos,
sol al Veştii Bune, vrednic credincios,
ţi-ai sfârşit lucrarea, lupta ţi-ai sfârşit,
ai plecat la Domnul Care L-ai iubit.

Pildă de lumină ai trăit mereu,
rob al rugăciunii către Dumnezeu,
jertfă a chemării, strigăt desluşit,
suflet de apostol, frate preaiubit.

Mare-a fost credinţa care te-a purtat,
luminoasă calea care-ai arătat,
limpede cuvântul care l-ai adus,
martor sfânt al Oastei Domnului Iisus.

Drumul sfânt pe care tu l-ai arătat
duce-n Canaanul binecuvântat,
în Ierusalimul sfânt şi luminos
prin solia Oastei Domnului Hristos.

– Sus în fericirea ce-a nădăjduit,
dă-i, Iisuse Doamne, locul strălucit
lângă toţi aceia care Ţi-au urmat
şi cu strălucire i-ai încununat!

Iar pe noi, Iisuse, când ne vei chema,
lângă ei ne-aşază, Sus, la dreapta Ta;
şi ne dă cununa lor de mucenici
tot aşa-mpreună, cum am fost aici!

Martor credincios al Harului Slăvit,
roagă-te la Domnul nostru Preaiubit
să ne-ajute-n drumul greu şi luminos
să-l sfârşim cu bine, martor credincios!“

Ionuţ

Fratele Traian, despre viața fratelui Ioan Marini, in „Fericiții noștri înaintași“

Propovăduirea lui Hristos

La 2 februarie s-au împlinit 46 de ani ( a se citi 72 de ani, a.c. ) de la trecerea în veşnicie a fratelui învăţător IOAN MARINI, neînfricatul apostol al lui Hristos.

Acest om înfrăţit cu durerea, dar şi cu pacea lui Hristos care întrece orice pricepere omenească (Filip 4, 7), a înţeles ca nimeni altul să unească meditaţia cu acţiunea. Stăruia în rugăciune ceasuri îndelungate, dar ştia în acelaşi timp că nu-şi putea face o colibă pe taborul rugăciunii şi al meditaţiei. Încărcat de putere duhovnicească, el cobora, în Ierusalimul luptelor şi neliniştelor de tot felul, şi, lepădându-se de sine, îşi lua crucea urmându-L cu credinţă şi răbdare pe Mântuitorul său.

Ioan Marini nu făcea parte din categoria acelor păstori scrobiţi şi în ţinută şi în idei, care, după ce şi-au ţinut „predica“, improvizată sau solid organizată după toate legile oratoriei, coborau de la amvon, considerând că şi-au îndeplinit îndatoririle spirituale pentru o întreagă săptămână faţă de turma încredinţată spre păstorire. Pentru acest suflet de apostol, Cuvântul lui Dumnezeu nu era „predică“, ci trăire zilnică, luptă îndârjită cu păcatul, pentru a lărgi cu fiecare suflet adus la mântuire hotarele împărăţiei cerurilor încă de aici, de pe pământ. (mai mult…)

UN SUFLET DE APOSTOL

Sunt oameni la care amintirea trecerii lor prin lume e tot atât de vie, de nu chiar mai luminoasă, decât însăşi scurta lor existenţă pământească. Timpul consumă tot ceea ce era perisabil în fiinţa lor, dă la o parte toate micile mizerii legate de o mână de pământ, şterge rugina pre­judecăţilor contemporanilor, lăsând să apa­ră dincolo de ani, strălucitor şi biruitor, omul spiritual, model de vieţuire pentru generaţii de-a rândul.

Un astfel de om a fost blândul învăţător IOAN MARINI, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit anul acesta, la 2 februarie, 50 de ani.

Suferinţa, care l-a cercetat încă din anii tinereţii, i-a dat prilejul să-l întâlnească pe un alt mare înfrăţit cu durerea şi jertfa, pe Părintele Iosif Trifa, întemeietorul pământesc al mişcării religioase «Oastea Domnului», din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Era în Sanatoriul Geoagiu, unde tânărul învăţător fusese adus de o boală nemiloasă. Sufletul îi era măcinat de deznădejde, căci orizontul vieţii i se părea prea de timpuriu cufundat în negură. Dar întâlnirea cu preotul de la Sibiu i-a marcat întreaga existenţă, dându-i o altă înţelegere a rosturilor omului în lume. (mai mult…)

Aduceri aminte: 29 ianuarie 1987

 

La 29 ianuarie 1987 se împlineau patruzeci de ani de la plecarea la Domnul a fratelui Ioan Marini, care în 2 februarie 1947 fusese înmormântat în cimitirul din Săsciori, satul său natal.

În înţelegere cu fratele Ilie Marini din Lancrăm, cu ceilalţi din familia lor şi cu fraţii de la Sebeş, Sibiu, Hunedoara şi alţii am pregătit pentru comemorarea aceasta un program frumos. În duminica aceea am umplut biserica din Săsciori, făcând o mare surpriză şi bucurie tuturor celor de acolo, care de patruzeci de ani nu mai văzuseră aşa ceva în biserica şi în satul lor. Mulţi dintre cei care erau atunci tineri şi apucaseră frumoasele adunări de demult erau acum bătrâni… A fost pentru ei o minune cerească să vadă atât de vie şi de frumoasă astăzi această Oaste a Domnului despre care ei crezuseră că s-a stins de mult, iar acuma se vedea trăind atât de tânără şi de proaspătă ca pe vremea neuitată de acum patruzeci de ani… (mai mult…)

Tovărăşii omeneşti

E bine să ştim că nu rămâne decât ceea ce este de la Dumnezeu. Tot ceea ce este pornire omenească, tot ceea ce pleacă din interes şi voie omenească nu durează, n-are trăinicie, nu ţine; piere cum piere fumul şi cum se topeşte ceara de faţa focului. Sunt zeci şi sute de tovărăşii omeneşti: pentru ajutorarea celor săraci, pentru răspândirea credinţei, pentru răspândirea gândurilor bune şi pentru alte multe scopuri de tot felul.

E bine însă să băgăm de seamă că mai toate aceste mişcări îşi au începutul în câmpia Şinear. Toate s-au înfiinţat din voinţe omeneşti şi lucrează după statute, regulamente şi rânduieli omeneşti. Ţinta lor (nemărturisită), pe care nici veacul nostru luminat n-ar putea s-o tăgăduiască, este să asigure interese omeneşti şi să înalţe numele omului. Credinţa însă zăreşte în aceste tovărăşii un mare cusur: din ele este izgonit Dumnezeu. I se dă omului o cinste atât de mare, încât se merge până la a‑L înlocui pe Dumnezeu; cuvântul omului are precădere faţă de cuvântul Celui Preaînalt. E folosită, ce-i drept, şi Sfânta Scriptură adeseori, dar numai atât cât dictează interesul şi voia omenească. Această încercare de a-l ridica pe om, fără ajutorul văzut şi adeverit al lui Dumnezeu, înseamnă ridicarea omului la o înălţime atât de mare, că-i va veni ameţeală şi va cădea într-o zăpăceală fără nădejde şi într-un prăpăd fără leac. (mai mult…)

WhatsApp chat