Home Ioan Marini

Ioan Marini

Un dar al recunoştinţei

Am primit de la Dumnezeu atâtea daruri, dovezi ale dra­gostei şi purtării Lui de grijă pentru noi. Dar cu ce am răsplătit noi binefacerile Sale? Şi darul cel mare, Jertfa Fiului Său de pe Golgota, stând în faţa privirilor noastre sufleteşti, ne întreabă tăcut:

„Iată ce am făcut Eu pentru tine,

Şi tu ce faci pentru Mine?” (mai mult…)

error

O făptură nouă (X)

Urmându-L pe El

Singura grijă a celui născut din nou este ca, în viaţă, să-L urmeze pe Hristos; oaia să-L urmeze pe Păstor. Însuşi Domnul a spus: „Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele şi ele vin după Mine (…) Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor“ (Ioan 10, 27; 10, 5). Oile Domnului cunosc glasul Păstorului şi ştiu să-l deosebească de al străinului… Se spune că oile sunt proaste. Aşa va fi; au însă şi ele ceva bun: cunosc glasul păstorului şi-l urmează… Credinciosul a auzit de multe ori în inima sa, ca un susur, glasul dulce al Păstorului… „Sufletu-mi încremenise“, spune mireasa din Cântarea Cântărilor (5, 6). Însă glasul străinului, oricât de prefăcut ar fi, nu se lipeşte. N-are har. Nu este de sus. Nu este din adevăr. Nu este din dragoste şi inimă curată, de aceea nici nu prinde. Deviza credinciosului este: „Să-L cunosc, să-L iubesc şi să-L urmez pe Mântuitorul meu!“.  (mai mult…)

error

O făptură nouă (IX)

Păziţi în Hristos

Credinciosul nu poate uita ce li s-a întâmplat acelora care n-au fost întăriţi în Hristos, de aceea face totul şi dă totul, pentru a-L cunoaşte şi a-L fi găsit în Legea care se capătă prin credinţa în El, – neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă (Filip. 3, 9). Fiind în Hristos (prin credinţă), eşti adăpostit şi păzit de orice rău. În El eşti păzit şi de păcat, şi de cel rău, şi de rătăcire.

Faţă de amăgirile şi atacurile ce vin şi se dau împotriva sa, credinciosul, adăpostit în Hristos, se apără cu rugăciunea stăruitoare, cu citirea şi cercetarea Cuvântului şi prin Duhul Sfânt. Astfel, el capătă lumină, putere de a cunoaşte şi un duh de descoperire în cunoaşterea oamenilor şi a lucrurilor, aşa că viclenia, prefăcătoria, învăţătura greşită nu-l mai pot amăgi, chiar când acestea se ascund sub haina celei mai frumoase cucernicii şi smerenii omeneşti. Fariseismul, rătăcirea, minciuna, interesul, oricât de bine ar fi cusute cu aţa albă a adevărului şi neprihănirii, nu-l mai pot înşela pe cel care este în Hristos. Vină cine-a veni, spună ce i-ar spune, de el nu se prinde apa învăţăturilor omeneşti, oricât de bine ar fi ele ticluite. (mai mult…)

error

Chemarea iubirii: „Predaţi-vă Domnului!” Ceea ce ne cere Dumnezeu

Singurul răspuns pe care-l putem da lui Dumnezeu, Care atât de mult ne-a iubit, încât L-a jertfit pe Singurul Său Fiu pentru mântuirea noastră, este să ne predăm viaţa în întregime Lui.

Domnul Iisus S-a jertfit nu numai ca să ne mântuiască viaţa, ci ca s-o întrebuinţeze pentru El; nu numai ca să aducă pe oameni în Împărăţia Lui, ci şi ca să facă din ei nişte slujitori ai Împăratului. Nu Se mulţumeşte cu nişte păcătoşi mântuiţi; Îi trebuie nişte sfinţi predaţi. Dar sunt atât de puţini aceia care, după ce au primit darul iertării, s-au predat din toată inima, răs­punzând cu bucurie la chemarea cerească, dumnezeiască, de a trăi în deplină ascultare de Domnul Hristos, de Cuvântul lui Dumnezeu şi de Duhul Sfânt. (mai mult…)

error

O făptură nouă (VIII)

A creşte, a se întări pentru a fi statornic

Dar şi credinciosul care nu creşte spre desăvârşire se află în primejdie de a cădea. De aceea spunea Sfântul Apostol Pavel că trebuie să ajungem, prin cunoaşterea lui Hristos – Taina lui Dumnezeu Tatăl (Col. 2, 2) – „…la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos, ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii; ci, ţinând adevărul în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos“ (Efes. 4, 13-15). (mai mult…)

error

O făptură nouă (VII)

A deosebi voia lui Dumnezeu

Credinciosul învaţă apoi să deosebească voia lui Dumnezeu (Rom. 12, 2), care este „sfinţirea“ (I Tes. 4, 3). „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt!“ (I Petru 1, 16). De aceea caută ca, prin harul lui Dumnezeu, să trăiască în curăţie şi sfinţenie – şi cu duhul, şi cu trupul, şi în purtare – despărţindu-se de tot ce este contrar sfinţeniei lui Dumnezeu (II Cor. 7, 1; I Cor. 3, 16; 6, 12-20; I Petru 1, 14-17; II Cor. 6, 14-18).

A deosebi binele de rău

Credinciosul s-a deprins să deosebească binele de rău (Evrei 5, 14), de aceea fuge şi de umbra răului. Cunoscând primejdia, el se fereşte de orice i se pare rău (I Tes. 5, 22). Iar când răul dă năvală, îşi aduce aminte de ceea ce i s-a spus prin Duhul: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele!“ (Rom. 12, 21) şi, prin harul lui Dumnezeu, biruieşte, fiindcă ostaşul lui Hristos este mai mult decât biruitor prin Acela Care l-a iubit (Rom. 8, 37). (mai mult…)

error

Calea lui Iisus e calea iubirii

Calea lui Iisus este calea lui Dumnezeu, calea Crucii şi a Duhului Sfânt, calea dragostei. Lumea nu cunoaşte această cale, fiindcă nu cunoaşte pe Dumnezeu, Care este dragostea. Şi, ca într-un deşert uscat, oamenii tânjesc şi mor din lipsă de iubire.

Şi vrăjmaşul sufletelor luptă cu îndârjire să înmulţească păcatul şi să ucidă iubirea dintre oameni. El umblă să strice iubirea dintre copiii lui Dumnezeu şi face totul să înşele, dacă va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi, ca să poată aduce domnia urii şi a păcatului pe acest pământ. (mai mult…)

error

O făptură nouă (VI)

Răscumpărare

Chiar şi în privinţa trupului său, atât de neputincios şi plin de slăbiciuni, copilul lui Dumnezeu are o nădejde plină de mângâiere, ştiind că „…acest trup stricăcios“ trebuie să se îmbrace în nestricăciune şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire… Atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă“. Astfel cel din urmă vrăjmaş – moartea – va fi nimicit (I Cor. 15, 26; 15, 53-54).

Trupul, care a trecut prin umilinţa păcatului şi a morţii, va fi proslăvit şi izbăvit din  robia stricăciunii pe totdeauna.

Privind la toate acestea prin credinţă şi văzându-le împlinindu-se la vremea lor, credinciosul se bucură în nădejdea slavei lui Dumnezeu… prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am căpătat împăcarea (Rom. 5, 11). Căci dacă Duhul Celui care L-a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel care L-a înviat pe Hristos Iisus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, Care locuieşte în voi (Rom. 8, 11).  (mai mult…)

error

Dumnezeu este iubire

Vrei să cunoşti pe Dumnezeu? Dumnezeu este iubire; iubirea care lucrează, iubirea care dă totul, jertfeşte totul, jertfeşte pe Însuşi Fiul Său pentru mântuirea celor păcătoşi şi pierduţi.

Nu-i nevoie să fii om învăţat ori să te omori cu stăruinţele şi alergările pe la locurile sfinte ca să cunoşti pe Dumnezeu şi să te mântuieşti. Dumnezeu este iubire. Apropie-te de El cu inima curată şi plecată; şi priveşte cu încredere la viaţa şi la Jertfa Domnului Iisus şi vei descoperi pe Dumnezeul iubirii (In 15, 9). Privindu-L pe Domnul Iisus, cunoaştem pe Tatăl. (mai mult…)

error

O făptură nouă (V)

La judecată – îndrăzneală

Până n-a venit la credinţă, îl înfricoşau pe credincios atât de mult grozava judecată a lui Dumnezeu şi focul iadului, încât adesea, tulburat, nu putea nici să doarmă. Şi pe drept, „pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup – ori bine, ori rău“ (II Cor. 5, 10). Şi el, care a făcut atâtea rele şi păcate, avea de ce se teme, căci „înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului Celui Viu“ (Evrei 10, 31). (mai mult…)

error