Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Ioan Marini

Ioan Marini

Fiule, dă-mi inima ta! – Prov. 23, 26 –

Ferice este ziua când lacătul şi zăvorul de la uşa unei inimi au căzut la pământ şi Domnul a trecut pra­gul în casa unui suflet: „…voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine“ (Apoc. 3, 20). El vine să rămână acolo pentru totdeauna, de aceea şi tu trebuie să-L primeşti şi să-I pre­dai toate cheile de la încăperile inimii tale. El vrea să fie singur Stăpân, de aceea trebuie să te lepezi cu hotărâre de asupritorul cel rău, de diavolul şi de toate lucrurile lui; să arunci a­fară toate vechiturile păcatelor, ca să poţi fi o „frământătură nouă… fără aluatul vechi“ (I Cor. 5, 7).

Când Domnul îţi spune: „Fiule, dă-mi i­nima ta!“, El îţi cere întreagă inima şi întreagă făptura ta. Zacheu a primit o mântuire deplină fiindcă a predat tot. Numai atunci câştigăm tot, când predăm tot. Trebuie să-I pre­dăm Domnului, fără rezerve, întreagă inima noastră, ca El sin­gur să fie stăpân într-însa. (mai mult…)

Diavolul este un domnitor care caută ce¬tatea inimii noas¬tre (Efes. 6, 12)…

Diavolul bate şi el la uşa inimii, cerând in­trare acolo. El stă la uşă ca un hoţ şi viclean şi bate cu fel de fel de şoapte şi în­şelăciuni. Diavolul nu hoinăreş­te prin locuri pustii şi case părăsite, cum cred unii oameni, ci dă mereu târcoale, să poată intra în inima oamenilor. Aici este locul unde vrea şi are el plăcere să stea.

Diavolul es­te un domnitor care caută ce­tatea inimii noas­tre (Efes. 6, 12)… Este un ucigător care caută viaţa noastră (Ioan 8, 44), un leu care caută pe cine să înghită (I Petru 5, 8), un semănător de ne­ghină care caută ţarina inimii noas­tre, un amăgitor care ca­ută pe cine să amăgească. El e potrivnicul tuturor credincioşilor şi vrăjma­şul lor; feriţi-vă de el! „Staţi împotriva dia­volului şi el va fugi de la voi!“ (Iacov 4, 7). Respingeţi-i sfaturile şi nu-i deschideţi când se a­propie de voi cu ispitele sale!

Dragă frate, nu uita! La uşa inimii tale bate Domnul şi bate şi diavolul. Stă în voia ta să tragi zăvorul pentru unul sau pentru altul.

Deschide-I Domnului, ca să afli mântuire, iertare, iubire şi pace.

Gânduri creştine / Ioan Marini – Sibiu: Oastea Domnului, 2003

Domnul bate la uşa inimii noastre – Apoc. 3, 20 –

Cine este Cel care spune aceste cuvin­te? Cine este Cel care „stă şi bate“?… Vre­un om sărman şi fără căpă­tâi? Vreun cerşetor tre­murând de frig şi înfo­metat? Nu! Ci Domnul Iisus bate la uşa inimii noastre. El, Împăratul împăraţilor, Domnul Slavei şi Mântuitorul lumii. Şi de ce stă şi bate, cerând voie pentru intrare? N-are El putere să intre? Ba da, dar El nu vrea să intre cu de-a sila, căci nu este un spărgător de uşi.

El stă şi bate, dar noi ţinem uşa încuiată cu zăvorul iubirii de sine şi al mândriei, cu ză­vorul fricii deşarte de a nu ne hotărî pentru Domnul, din pricina lumii şi a prietenilor; cu zăvorul leneviei, ce ne împiedică să ne cu­răţim casa noastră murdară şi să stricăm lacătul apucăturilor noastre lumeşti şi urâte; cu zăvorul nepăsării şi al îndoielii, ce ne ţine adormiţi pe drojdiile păcatului în care am trăit; şi cu alte fel de fel de zăvoare, lucrate în fierăria iadului de către diavolul – încuietorul de inimi. (mai mult…)

…Domnul i-a deschis inima – Faptele Apostolilor 16,14 –

Privesc la chipul de mai jos. Ce este? O uşă? Da! De la o casă oarecare? Nu, ci de la o inimă! Dar, dacă mă uit mai de aproape, rămân cam întristat de chipul acestei „porţi“ încuiate.

Lacătul de la intrare spune întristător: Stăpânul nu este aici. El nu este „acasă“. Vrei să intri în casa aceasta?… Te-asigur că nu-ţi va plăcea înăuntrul ei!… În casa aceasta nu vei găsi decât păianjeni, gunoi şi necurăţenii. Căci aşa este orice casă, orice inimă de unde lipseşte Stăpânul ei cel adevărat.

Lacătul acesta arată apoi o istorie atât de tristă pentru casa la uşa căreia stă!

În primul rând, ne aduce aminte de cele ce s-au petrecut în noaptea Naşterii, când în­tr-un întreg oraş, pentru Fiul lui Dumnezeu nu s-a aflat loc de poposire. Pretutindeni a întâl­nit numai „lacăte“ şi porţi încuiate.

Apoi, „poarta“ aceasta zăvorâtă ne spune despre starea nenorocită a atâtor mii de oa­meni a căror inimă zace zăvorâtă sub puterea păcatului. (mai mult…)

Să nu vi se tulbure inima… – Ioan 14, 27 –

Ca o călătorie pe o mare furtunoasă este via­ţa noastră pe acest pământ. Lovită de atâtea furtuni, sărmana inimă omenească se frânge şi cade, cea dintâi, biruită la pământ.

În Anglia au murit într-un an peste o sută de mii de bolnavi de inimă; şi numărul acesta creşte mereu, cum cresc şi îngrijorările şi neca­zurile. Un doctor din Cleveland (SUA) a spus că şaptezeci şi cinci la sută din toate bolile de care suferă oamenii vin tot din pricina îngrijorări­lor şi necazurilor de tot felul.

Cu adevărat, tristă este soarta omului pe pământ; dar e tristă numai atâta timp cât el nu L-a aflat pe Domnul Iisus, pacea şi odihna inimii sale, cum spunea fericitul Augustin: „Neli­niştit este sufletul meu, Dumnezeule, până nu îşi află odihna în Tine“. (mai mult…)

Post şi rugăciune – Două arme hotărâtoare în cazuri grele

de la Biserica Sfânta Parascheva, Satul Ratuș / Republica Moldova

„Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post“ (Marcu 9, 29).

Am amintit mai înainte de „cazurile grele“, când mijloacele obişnuite nu mai ajung şi cel rău nu vrea nicidecum să cedeze. Dar, dacă el nu pleacă, trebuie silit să plece. Cum? Mântuitorul ne-a arătat aceasta.

Odată, pe când se găsea în faţa unui tânăr stăpânit de un duh necurat pe care ucenicii au încercat să-l scoată şi n-au putut, lucru ce le-a dat de gândit, fiindcă nu mai păţiseră aşa ceva, după ce Mântuitorul l-a izbăvit pe tânăr, ucenicii L-au întrebat gânditori: noi de ce n-am putut să-l scoatem pe el? Şi Domnul le-a spus atunci: acest neam de demoni nu iese decât cu rugăciune şi cu post.

E vorba deci de cazuri de stăpâniri vrăjmaşe deosebit de grele, care erau multe atunci şi sunt multe şi în zilele noastre. Domnul recomandă, în astfel de cazuri, rugăciunea şi postul. Două arme hotărâtoare în faţa cărora nu mai poate sta nici o piedică a nici unui vrăjmaş. Sunt arme încercate ce-au adus multe izbânzi împotriva vechiului vrăjmaş.

Vorbind despre post ca armă izbăvitoare de vrăjmaş, Sfântul Ioan Gură de Aur spune undeva: (mai mult…)

STRICĂCIUNEA PĂCATULUI

Acest lucru ne va fi foarte lămurit dacă ne gândim o clipă la ceea ce este păcatul şi la urmările lui.

Păcatul este corupătorul (stricătorul) cel mare al tuturor lucrurilor lui Dumnezeu.

Păcatul l-a schimbat pe un arhanghel într-un duşman de moarte al lui Dumnezeu şi dintr-un înger  al luminii, într-un spirit al răului.

Până nu s-a ivit el, în grădina Edenului era pace, fericire şi linişte. Îndată ce s-a arătat el (păcatul), nenorocirea şi jalea, plânsul şi durerea au luat locul cântecelor şi bucuriei. La privirea lui, toate florile din Eden se uscau şi toate fiinţele fugeau îngrozite. Grădina desfătărilor devine astfel, deodată, o vale a plângerii.

Înainte de a veni păcatul, Creatorul a spus despre pământ şi despre toate cele create că „sunt foarte bune”. Însă când s-a ivit păcatul, acesta L-a tulburat adânc pe Dumnezeu în inima Sa, făcând să-I pară rău că a creat o astfel de fiinţă cum e omul (Fac 6, 6). (mai mult…)

O ICOANĂ GRĂITOARE

Să ne închipuim că suntem în lanul de grâu. Carul încărcat cu snopi trece scârţâind din toate încheieturile, lăsând urme adânci de-a lungul holdelor pe unde trece.

Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu şi-L preamărim, lăudându-L pentru roada bogată cu care ne-a binecuvântat şi pentru timpul bun ce ne-a dat, rugându-L să ne ajute până ce şi ultima claie de grâu va fi adusă acasă; iar plugarul să se bucure atunci cu mare veselie că-şi vede roada strânsă grămadă în ograda sa.

Ce icoană minunată a binefacerilor cereşti este pentru noi carul încărcat cu snopi! Din leagăn şi până la mormânt, noi suntem înzestraţi neîncetat cu darurile scumpe ale lui Dumnezeu. Fiecare zi ne-a adus un snop de binecuvântări. Ce ne-ar fi putut dărui Dumnezeu mai mult decât ne‑a dăruit? El ne-a încărcat zilnic cu binefaceri, ocrotindu-ne necontenit cu dragostea Sa. Să ne închinăm bunătăţii Sale şi cu inima plină de bucurie să-I mulţumim întotdeauna. (mai mult…)

PĂCATUL!

Păcatul e pricina tuturor relelor din viaţa oamenilor şi de pe pământ. Nenorociri, foamete, război, cutremure de pământ şi boli… Adunând toate durerile şi suferinţele din toate casele şi spitalele, putem scrie deasupra lor: „Iată urmările păcatului!” Adunând toate pedepsele, descurajările şi mizeria celor din închisori, putem scrie deasupra lor: „Iată urmările păcatului!” Intrând în cimitire să deschidem criptele şi mormintele şi adunând tigvele şi oasele morţilor, să scriem deasupra: „Iată urmările păcatelor!”

Păcatul distruge totul, tăgăduieşte totul, este întunericul, este ruina, este moartea.

Dumnezeu n-a voit niciodată ca vreo creatură a mâinii Sale să fie nenorocită. El a făcut pe om şi întreagă făptura numai cu scopul de a fi fericită. (mai mult…)

CE ESTE PĂCATUL?

El este „abaterea” de la Legea morală a lui Dumnezeu… este „greşirea ţintei” în îndeplinirea voii lui Dumnezeu… Păcatul este „fărădelegea”, ceea ce  înseamnă a merge împotriva voii lui Dumnezeu… Păcatul este „nele­giuirea”, ceea ce e tot una cu a nu ajunge să faci binele, „binele” care este voia lui Dumnezeu. Păcatul este „nedreptate”, adică pierderea din vedere a căii înguste şi drepte a lui Dumnezeu… Păcatul este o „înşelăciune”, – adică a te crede că eşti ceva în faţa lui Dumnezeu, când, de fapt nu eşti… Păcatul este „călcarea legii”, adică stricarea legilor divine, neascultarea faţă de Dumnezeu, răzvrătirea împotriva Lui.

Păcatul este „iubirea de sine” fără măsură, (exagerată) – împotriva tuturor fiinţelor şi chiar a lui Dumnezeu. Acest fel de iubire de sine este spiritul unei voinţe de fier a egoismului, care explică toate păcatele oamenilor. Toate păcatele se nasc din iubirea de sine atât de mare, încât răstoarnă drepturile lui Dumnezeu şi ale oamenilor. (mai mult…)