Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Istoria unei jertfe

Istoria unei jertfe

În ziua de 3 martie, anul 1888, s-a născut Părintele Iosif Trifa

Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur. Dar, dacă moare, aduce multă roadă…“ (Ioan 12, 24).

Astfel, „moartea“ grăuntelui de grâu începe chiar din clipa când primeşte să fie aruncat în brazdă.

El nu moare dintr-o dată, dar moare în fiecare zi câte puţin, prin munca şi lupta pe care le duce spre rodul pe care îl pregăteşte.

Rodul va apărea numai atunci când jertfa grăuntelui semănat va fi dăruită în întregime…

În vremea când la Mitropolia Sibiului se făceau astfel de planuri şi se întocmeau astfel de hotărâri, în comuna Vidra de Sus, din Munţii Apuseni, satul lui Avram Iancu, trăia „grăuntele de grâu“ şi vieţuia „jertfa“.

Grăuntele şi jertfa se numeau atunci tânărul preot Iosif Trifa.

Se născuse în ziua de 3 martie, anul 1888, în satul Certege, de lângă Câmpeni, în judeţul Turda, ca al patrulea fiu dintre cei şase ai familiei de ţărani Dumitru şi Ana Trifa. (mai mult…)

Părintele Iosif Trifa, Certege și lecția de istorie și credință

Haideţi să pornim deci spre începuturile lui!
Ştiam că s-a născut în 3 martie 1888 în satul Certege de lângă Câmpeni-Bis­tra, din părinţii Dumitru şi Ana, născută Bota. Va trebui deci să începem de acolo. Să aflăm întâi satul Certege, apoi casa în care s-a născut, cu locurile prin care şi-a trăit anii copilăriei, cu cimitirul în care i-a fost înmormântată dulcea mamă când el n-avea decât 7 ani… biserica din sat şi tot ce se mai putea afla despre toate aceste locuri pe unde a trăit până ce le-a părăsit, plecând spre crucea şi jertfa lui profetică…
Am aflat de la Câmpeni drumul de câteva ceasuri de mers pe o vale în sus şi tot în sus până ce se deschide o poiană pe o costişă dulce, înconjurată de jur‑împrejur până departe cât vezi cu ochii numai de dealuri şi dealuri, ducând spre munţii de după care nu mai vezi nimic decât cerul înalt şi frumos – cum parcă nu-i alt cer altundeva. (mai mult…)

Munca noastră în această Lucrare trebuie să fie în totul vrednică de osteneala înaintaşilor noştri

Dacă noi suntem acum precum erau ucenicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos când El le-a spus: Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit – alţii s-au ostenit, iar voi aţi intrat în osteneala lor… (Ioan 4, 38) – atunci aceasta este pentru noi o însărcinare plină de o cumplită răspundere.

Munca noastră în această Lucrare trebuie să fie în totul vrednică de osteneala înaintaşilor noştri, continuând-o, între¬gind o şi încununând-o. Nu risipind şi nimicind sau înstrăinând rodul acestor sfinte osteneli, ca nişte urmaşi netrebnici şi risipitori care am venit într-o moştenire atât de frumoasă lăsată nouă de părintele nostru. Sau rupându-i toate gardurile şi chemând în ea toate fiarele, ca s-o răpească, s-o fure, s-o nimicească – aşa cum au şi început să facă unii… Iar noi, nişte urmaşi netrebnici, nu numai că privim nepăsători la toţi aceştia, dar chiar le înlesnim să facă aceasta cât mai cu spor pentru ei şi cât mai cu pagubă pentru moştenirea noastră…

În timp ce eu îmi scoteam astfel sufletul şi mi-l puneam tot în cuvinte ca acestea, spre a-i trezi fratelui Niculiţă, undeva în adânc, un glas al conştiinţei de creştin şi de român, pentru soarta şi dragostea Bisericii noastre şi a poporului nostru, băgam de seamă tot mai îndurerat că inima lui nu primea nimic din toate acestea. Tăcerea lui, privirea lui, nepăsarea lui arătau că el nu mai avea nimic din ceea ce trebuia să aibă un fiu al acestei Biserici. Şi aproape nimic nici din ceea ce trebuia să aibă un fiu al acestui neam.

În afară de limba pe care le-o vorbea, nu mi se mai părea întru nimic că el ar mai fi legat prin ceva de acestea sau că simţămintele inimii lui ar mai avea ceva din dragostea faţă de ele… (mai mult…)

Astăzi neascultarea tineretului este o problemă dureroasă pentru părinţii lor.

Astăzi neascultarea tineretului este o problemă dureroasă pentru părinţii lor. Mâine însă va fi o problemă tot atât de dureroasă pentru naţiune, pentru dumneavoastră. Dacă nu vreţi să aveţi creştinism, veţi avea huliganism, alcoolism, trân­torism, terorism.

Dimineaţa, înainte de ora opt, eram iarăşi în biserică, la picioarele Scumpului meu Mântuitor, cu ochii plini de lacrimi şi cu sufletul plin de recunoştinţă pentru tot ajutorul dăruit în biruinţa de ieri…

Şi cu cea mai stăruitoare cerere pentru ajutorul de care mai aveam nevoie şi pentru biruinţa de azi.

Din faţa lui Iisus, am mers în faţa lor plin de încredere şi de pace.

În această zi a trebuit să răspund la alte întrebări pe care mi le citea din dosar, mai ales în legătură cu drumurile pe care le făcusem prin ţară. (…)

– Dar cu tineretul ce aveţi? (mai mult…)

O scrisoarea testamentară a părintelui Vasile Ouatu

…Şi iată scrisoarea testamentară a părintelui Vasile Ouatu, care îl dovedeşte şi în faţa morţii ca pe un suflet de statornică credincioşie…

…Scump şi iubite Părinte Iosif… Nu v-am scris până acum. Sunt istovit complet. M-am simţit de mai mult timp bolnav, dar n-am voit să cedez. Am luptat înainte cu credinţă în Dumnezeu. Acum sufăr din greu, pentru că lupta de zi şi noapte m-a istovit şi a stricat toate mădularele trupului meu. Nu mai am nimic bun în mine. Dar tot nu disperez. Am conştiinţa pe deplin împăcată că mi-am făcut numai datoria. Pot muri liniştit în orice clipă. Socot că mi-am împlinit misiunea pe acest pământ. Un singur lucru mă mai reţine şi adesea mă tulbură: soţia şi copiii care, omeneşte vorbind, au nevoie de cele ale pământului. Dar iarăşi îmi zic: Cel ce dă hrană tuturor, ploaie la vreme, podoabă flori­lor câmpului etc. va avea El grijă şi de scumpii mei… Sunt în aceste clipe soldatul care cade zdrobit de gloanţe, dar steagul îl ţine sus, în semn că nu s-a predat inamicului… (mai mult…)

„Dincolo de Poarta cea Tainică…” – ultimul scris de fratele Marini

…mă pomenii acasă cu o tele­gramă din partea fratelui Marini de la Sibiu: „Vino imediat, sunt grav bolnav…”

 Vestea m-a izbit ca o săgeată arzătoare în inimă.

 Am început să mă rog şi să plâng pentru el cu toată durerea sufletului meu. Era chemarea dragostei din adâncul inimii fratelui şi tovarăşului meu de lupte îndelungate şi grele… Strigătul unei iubiri mari, dar peste care uneltirile unui duh străin, care voise să ne despartă, aruncase pe o clipă o umbră trecătoare.

Acum, în faţa marii încercări, această iubire îşi revenea dintr-o dată la strălucirea pe care i-o dăduse de la început Dumne­zeu şi destinul nostru împreunat. Duhul străin nu reuşise. Bi­ruise iarăşi duhul Lucrării, duhul dragostei, duhul căii curate pe care ne-o poruncise Domnul… (mai mult…)

Aduceri aminte: 29 ianuarie 1987

 

La 29 ianuarie 1987 se împlineau patruzeci de ani de la plecarea la Domnul a fratelui Ioan Marini, care în 2 februarie 1947 fusese înmormântat în cimitirul din Săsciori, satul său natal.

În înţelegere cu fratele Ilie Marini din Lancrăm, cu ceilalţi din familia lor şi cu fraţii de la Sebeş, Sibiu, Hunedoara şi alţii am pregătit pentru comemorarea aceasta un program frumos. În duminica aceea am umplut biserica din Săsciori, făcând o mare surpriză şi bucurie tuturor celor de acolo, care de patruzeci de ani nu mai văzuseră aşa ceva în biserica şi în satul lor. Mulţi dintre cei care erau atunci tineri şi apucaseră frumoasele adunări de demult erau acum bătrâni… A fost pentru ei o minune cerească să vadă atât de vie şi de frumoasă astăzi această Oaste a Domnului despre care ei crezuseră că s-a stins de mult, iar acuma se vedea trăind atât de tânără şi de proaspătă ca pe vremea neuitată de acum patruzeci de ani… (mai mult…)

Aduceri aminte: 8 ianuarie 1976

 

8 ianuarie

Pe neaşteptate m-am trezit cu Pop Alexandru la Beiuş.

Vine să-şi ceară iertare, vine să se roage, vine să plângă. Vine să facă orice, numai să fie primit iarăşi de frăţietate.

– Iartă-mă, frate, izbucni. Iartă-mă! În Numele Domnului te implor, iartă‑mă. Sunt gata să-ţi sărut şi picioarele, să fac orice, numai să mă ierţi şi să te rogi pentru mine. Sunt nenorocit, sunt distrus şi eu şi familia mea dacă nu voi fi iertat. Nu-ţi mai aduce aminte de trecutul meu mârşav… Ştiu cât de mult rău am făcut, dar ai milă de mine, iartă-mă şi roagă-te pentru mine…

Îmi era penibil şi îmi era milă.

Nu i-am mai putut spune nimic din tot ce trebuia. Ce mai puteam să-i spun? (mai mult…)

Aduceri aminte: 7 ianuarie 1983

Doream neapărat să ies din camera asta. În felul acesta vedeam singura mea salvare. Între oamenii aceştia simţeam că nu mai pot supravieţui. Încă nu eram total convins că tocmai pentru mine s-a aranjat totul aici şi pentru a grăbi clipa când într-adevăr să nu mai pot. Şi observam pe toţi supraveghetorii mei uitându-se foarte atenţi la mine şi interesându-se şi direct, şi indirect de starea în care sunt. Se căutase în toate privinţele să mi se grăbească sfârşitul. Dreptul de alimente cumpărate pentru o sută lei lunar, pentru ameliorarea hranei, mie nu mi se aproba, sub motiv că nu am bani la grefă.

Scutirea de a face planton sau corvoadă în cameră, de care se bucurau cei bătrâni şi bolnavi, mie nu mi s-a recunoscut.

Dreptul la pat şi la două pături în sezonul friguros, la fel. (mai mult…)

Aduceri aminte: 6 ianuarie 1943

Încă dinainte de Anul Nou 1943, fratele Marini plecase iarăşi în misiune. Misiunea lui s-a încheiat cu alte câteva luni de închisoare, făcute împreună cu alţi fraţi, la Galaţi.

Iată cum scria fratele Bălăuţă mai târziu despre tot ce se întâmplase atunci:

„…În seara de ajunul Bobotezei 1943, ne-a cercetat fratele Ioan Marini, venind din Basarabia.

Adunarea s-a ţinut la sora Maranda Despa din Lăloaia, unde fratele Marini a vorbit 3 ore fără întrerupere, de la ora 11, până la ora 2, noaptea. Vorbirea lui a fost documentată şi înălţătoare, începând de la Maleahi cap. 3, 16-18: «Atunci cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unii cu alţii…» (mai mult…)

WhatsApp chat