Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Mărgăritarul ascuns

Mărgăritarul ascuns

CEEA CE NU SE POATE ASCUNDE

1. Aş fi vrut să-mi ascund cearcănul ochilor mei,
să-mi acopăr urmele lacrimilor amare,
să-mi netezesc oboseala feţei mele,
să-mi îndulcesc amărăciunea glasului meu,
ca să nu ştie nimeni, să nu vadă nimeni şi să nu spună nimeni:
Iată cât îi este de zdrobită inima!
Dar toţi au ştiut că toate acestea sunt din iubirea mea pentru Tine,
Lumina ochilor mei şi Mărgăritarul vieţii mele!

2. Nenorocit este cel ce cântă pentru cine nu-l aude,
nefericit este cel ce plânge pentru cine nu-l iubeşte,
chinuit este cel ce aşteaptă după cine nu vine,
nemângâiat este cel ce suferă pentru cine nu-l caută.
Dar Tu, Preaiubitul dulce al inimii mele, mă auzi, mă iubeşti, vii să mă cauţi de peste munţii şi văile ce ne despart…
O, cât de fericită este dragostea mea! (mai mult…)

LUPTA CREDINŢEI

O, scumpă Sărbătoare a Domnului meu Preaiubit,
ce dulce este odihna ta după truda mea îndelungată,
ce plăcute sunt razele soarelui tău sărbătoresc după lunga mea oboseală departe,
ce răcoroasă este umbra ta iubitoare după umblarea singurătăţii mele prin arşiţa şi seceta durerilor şi întristării…
Şi ce binecuvântate sunt îmbrăţişările tale după lungile despărţiri prin care mi-am stors sufletul şi lacrimile!
Veniţi, fraţii mei dulci şi surorile mele scumpe, la rugăciunile, la cântările şi la dulcele Cuvânt din scumpa zi a Sărbătorii Domnului nostru iubit,
ca la izvoarele puterilor noastre veşnice.

 

1. Când glasuri neliniştitoare se ridică în sufletul tău,
luptă să le înăbuşi prin credinţă.
Când gânduri tulburate se grămădesc cu putere în inima ta,
luptă să le răzbeşti prin nădejde.
Şi când întristări dureroase îţi copleşesc duhul tău,
luptă să le supui prin iubire,
fiindcă numai astfel te vei putea păstra în pacea lui Dumnezeu. (mai mult…)

COMORILE CARE RĂMÂN VEŞNIC (II)

11. Spre Cetatea Poeziei nu poţi merge pe urmele altora decât foarte puţin. Îndată trebuie să-ţi afli drumul tău propriu. Şi încălţămintea ta de aur. Şi urma ta prin rouă.
Lumina urmelor tale s-o laşi numai pe un teren virgin, pe unde n-a mai călcat nimeni niciodată.
Numai urmele lui Iisus să le cauţi.
Ale nimănui altcuiva.

12. Hristos are numai fii unici. Nu are nici măcar doi la fel.
Fiecare e frumos, dar fiecare este altfel decât ceilalţi.
Toate operele lui Dumnezeu sunt numai exemplare originale, fără cópii, nici una nu este o copie a alteia. Într un codru întreg nu sunt două frunze absolut la fel. Într-un câmp de iarbă sau de flori, nu sunt două fire absolut la fel.
Aşa sunt copiii lui Dumnezeu, aşa sunt operele Celui desăvârşit şi unic. (mai mult…)

COMORILE CARE RĂMÂN VEŞNIC

1. La capătul timpului nu ne mai rămân decât amintirile scumpe, jertfele iubirii şi mulţumirea binefacerilor;
pe toate celelalte le pierdem
sau le uităm pe totdeauna.

2. Iubire, numai tu afli totdeauna ceva să lauzi, ceva să dai, ceva să mângâi, ceva să înfrumuseţezi, ceva să dezvinovăţeşti, ceva să înalţi.
Iubire, numai tu poţi ceea ce nimeni altcineva nu poate,
ştii ceea ce nimeni altcineva nu ştie,
ierţi ceea ce nimeni altcineva nu poate ierta
şi birui ceea ce nici o altă putere din lume nu poate birui.

3. Nu te uita niciodată înapoi decât pentru a şti să vezi mai bine înaintea ta,
nu te odihni niciodată decât pentru a-ţi relua şi mai harnic munca ta
şi nu te opri decât pentru a te arunca şi mai cu avânt înainte.
Până ce vei ajunge la Ţinta fericită a mântuirii tale.
Atunci să stai. (mai mult…)

DRAGOSTEA PENTRU ÎNAINTAŞI (II)

Adunarea Oastei Domnului din Teţcani

11. O, cât de mult m-ai îndatorat, Preaiubitul meu Mântuitor, Care mi-ai dat atât de mult, cât nu pot cuprinde cuvintele nici unei limbi omeneşti!
Sunt bogat-bogat. Am o avuţie mai scumpă decât orice aur din lumea asta:
am pacea cu Tine,
am dragostea Ta,
am dulcea făgăduinţă a mântuirii şi moştenirii Tale veşnice.
O, cum să-Ţi pot fi eu de folos, măcar în a mia parte din cât inima mea este datoare faţă de Tine?

12. Preadulcele meu Mântuitor, cum oare să pot face pentru Tine măcar ceva din multul cât aş fi dator, spre a răsplăti bogăţia cea mare şi darnică a binefacerilor Tale necurmate faţă de mine? De câte ori am spus şi voi mai spune aceasta…
Oricât aş face, eu Îţi voi rămâne îndatorat, îndatorat, îndatorat pentru totdeauna,
fără să pot plăti niciodată. (mai mult…)

DRAGOSTEA PENTRU ÎNAINTAŞI

1. O, pământule sfânt în care odihnesc osemintele sfinţilor noştri înaintaşi, fii binecuvântat!
Cu palmele noastre cele mai bătătorite de munca cinstită, dorim să-ţi închidem cât mai moale şi mai blând rănile brazdelor greşite, să-ţi netezim marginile răzoarelor tale dureroase, să-ţi aşezăm cât mai frumos pernele semănăturilor tale.
Pentru ca să ţi se vindece cât mai repede orice durere pe care ţi-am pricinuit-o şi să ţi se liniştească orice rană.
Ca să fii cât mai frumos şi mai fericit, tu, pământule sfânt în care odihnesc ca într-un chivot de altar sfintele oseminte ale minunaţilor noştri înaintaşi sfinţi.

2. Pe aici, iată, chiar pe aici unde ţin eu picioarele mele înfiorate au călcat picioarele tatălui meu, s-au aplecat genunchii bunicului meu şi au sângerat palmele străbunilor mei.
De aici au luat spicele de aur străbunele mele, bunica şi mama mea, atunci când erau fete tinere, frumoase şi harnice – făcându-şi din ele cununa secerişului şi punând-o peste părul lor bogat, frumos, strălucitor şi auriu, tot ca spicul grâului acestuia
sau ca raza soarelui ceresc
prin care mergeau ele, la fel de frumoase, ca grâul şi ca soarele.
O, ce nalte şi adânci sunt lacrimile şi rugăciunile acestor gânduri! (mai mult…)

Nu predicatorii, nici preoţii îi vor primi pe oameni în cer, ci săracii au acest dar de la Dumnezeu

săracul Lazăr în sânul lui Avraam

1. Pentru că Marea Minune a tuturor veacurilor s-a petrecut pe Golgota, Ea va străluci peste toate veacurile şi peste toată veşnicia, atât de aproape şi atât de departe, încât nimeni nu-i va putea nici cuprinde adevărata măreţie şi frumuseţe, nici socoti adevăratul ei preţ.
Toţi cei ce vor vrea să se mântuiască va trebui să privească spre Crucea ei şi toţi cei ce s-au mântuit o vor privi la fel, cu aceeaşi veşnică recunoştinţă.
Nimeni nu s-a putut, nici nu se va putea mântui vreo¬dată în alt fel decât prin răscumpărarea Ei.
Iisus Hristos, Domnul nostru, este singurul, unicul şi veşnicul Mântuitor.

2. Hristos face toate lucrurile noi.
El face oameni noi, opere noi, vremuri noi.
În curând El va veni din cea mai mare strălucire, făcând ceruri noi şi un pământ nou în care va locui neprihănirea. Atunci toate lumile înnoite Îl vor slăvi numai pe El. (mai mult…)

MARELE PREŢ AL ADEVĂRULUI

Bogatului nemilostiv i-a pierit numele, dar i-a rămas pomenit veşnic numai păcatul şi iadul.
Săracului Lazăr i-a pierit suferinţa, dar i-a rămas pe veşnicie numele şi raiul.
Gândeşte-te la aceasta şi tu, care ai acum prilejul să alegi ori una, ori cealaltă, făcând ca unul sau ca celălalt,
fiindcă amândouă sunt veşnice!

1. Ce minunate gânduri pot fi zădărnicite câteodată…
Ce nemuritoare opere pot fi arse…
Ce nemaiînlocuiţi oameni pot fi ucişi
şi ce unice momente şi prilejuri pot fi pierdute
de un singur om nebun sau de o singură clipă nebunească!
Dar şi câte frumuseţi pot fi salvate de un singur om înţelept sau de o singură clipă de primăvară!

2. Hristos n-a fost scriitor… Dar lumea întreagă e plină cu munţi de cărţi care au fost şi sunt scrise din ideile Lui.
Hristos n-a fost artist, dar El a făcut pe cei mai mari artişti ai lumii să creeze cele mai nemuritoare opere ale lor.
Hristos n-a fost un constructor, dar El a ridicat cele mai măreţe catedrale, cele mai multe spitale, cele mai înalte şcoli.
Hristos n-a fost cântăreţ, dar El a inspirat cele mai strălucite poeme, cele mai divine cântări, cele mai cereşti melodii.
Nu este oare şi aceasta o dovadă că El este Dumnezeu?

3. Dumnezeu a avut mulţi fii răbdători şi sfinţi, dar numai Unu1 a fost Fiul Său, fără păcat, care a fost Răbdarea şi Sfinţenia înseşi.
Pentru mulţi oameni Hristos este un subiect de predică, sau de cântare, sau de discuţie, sau de câştig…
Dar, dacă nu este Mântuitorul personal şi unic, Mărgăritarul Nepreţuit şi Dumnezeul viu şi veşnic,
în zadar!

4. Cu cât lumea se va scufunda mai adânc în păcatul ei, cu atât mărturisitorii neprihănirii se vor împuţina din ea tot mai mult.
Sfinţenia şi evlavia sunt condiţii ale mântuirii, dar ele sunt cunoscute şi împlinite tot mai puţin. Ele singure cunosc calea mântuirii şi ele singure ştiu să conducă sufletele spre ea. Dar azi aproape că nu mai au pe cine să mai conducă.
Când oamenii nu le vor mai avea pe astea printre ei, calea nebătătorită a mântuirii va fi năpădită de spini.
Şi nimeni n-o va mai afla.
Niciodată.

5. A face o slujbă omenească este un legământ cu răspunderi trecătoare.
A face o slujbă dumnezeiască este un legământ cu răspunderi veşnice.
Tot ce facem pentru oameni să ne facă cinste în faţa lor.
Tot ce facem pentru Dumnezeu, cu atât mai mult.

6. Cuvântul Domnului nostru trebuie să fie în gura noastră puternic, mlădios şi ascuţit, ca oţelul săbiei tăioase care taie şi străpunge până în străfund,
şi ca mierea cea dulce, ca picurul cel prelins din fagurii cei curaţi, care unge inima şi îndulceşte buzele
şi ca o piatră cioplită fin şi drept, aşezată pe o temelie de neclintit.
Numai atunci el va fi în gura noastră Cuvântul lui Hristos.

7. Roadele nu vin singure în sacul mulţumirii. Trebuie aduse de stăruinţa unei munci harnice, a unei ocrotiri călduroase, a unei griji iubitoare.
Aşa face un împreună-lucrător cu Dumnezeu, fi¬indcă, după cum prin mijlocirea sapei se arată valoarea săpătorului,
tot aşa prin mijlocirea roadelor duhovniceşti se arată aurul inimii unui slujitor al lui Dumnezeu.

8. Cine se adânceşte în cărţi află cunoştinţa,
cine se adânceşte în apă află peştii,
cine se adânceşte în pământ află aur,
cine se adânceşte în afaceri află câştig,
cine se adânceşte în păcate află iadul.
– Ci numai cine se adânceşte în Hristos
află viaţa veşnică.
9. Nici o vietate nu se rătăceşte aşa de uşor ca oaia. Păstorul trebuie să o caute, căci altfel ea nu ştie niciodată veni singură. Şi ce uşor cade oaia în orice rătăcire!
Dar nici nu este altă vietate aşa de ascultătoare ca ea.
Hristos îi aseamănă pe ai Săi cu oile.
O, cât de frumos, dar şi cât de trist adevăr este în aceasta!
10. Cum am ajuns noi nişte pierduţi? Fiecare mergând singur pe căile sale.
Cum ajungem mântuiţi? Mergând cu toţii împreună pe calea Domnului Iisus şi pe urmele Lui.

11. Copiii ţin minte numai bucuriile.
Oamenii mari ţin minte numai supărările.
Aceasta este deosebirea dintre cei care au o inimă curată ¬şi cei care nu o au.
Să fim toată viaţa copii, în privinţa asta.

12. Cărţile de astăzi sunt citite şi uitate tot aşa de repede cum de repede sunt şi scrise.
Fiindcă sunt tot aşa de uşoare şi de goale ca şi capetele şi inimile din care au ieşit.
Ceea ce se scrie greu se uită greu.

13. Copiii unei familii, care nu se hrănesc bine, se îmbolnăvesc şi mor, iar părinţii răspund de ei.
Sufletele unei biserici, care nu sunt hrănite cu Cuvântul lui Dumnezeu, tot aşa.
O, ce mare răspundere au înaintea lui Dumnezeu acei care au datoria de a-i hrăni pe alţii şi nu o fac!
14. Cât este cineva în unitatea frăţească, atâta vreme el este sub puterea şi paza Duhului Sfânt, iar lucrările sale, izvorâte din inspiraţia şi din lumina Duhului Sfânt, au viaţă şi putere.
Dar, când omul iese din unitatea frăţească, el iese de sub paza şi puterea Duhului Sfânt, iar lucrările sale mai izvorăsc doar din ambiţia şi din cunoştinţa sa, însă nu mai au nici viaţă şi nici putere.
Nimeni nu doreşte să le audă de două ori. Sunt ca ziarul care, după ce l-ai citit o dată, nu te mai interesează, îl arunci.
Aşa vor fi şi ei.

15. Noi suntem numai conducte, iar nu izvoare. Izvor e numai Hristos singur.
Trebuie să fim mereu curaţi, pentru ca Izvorul să poată curge mereu neîmpiedicat prin noi spre alţii.
Altfel suntem seci şi noi şi-i secătuim şi pe alţii.

16. La altoit, pomul este tăiat pe lângă pământ.
La naşterea din nou, firea noastră veche trebuie să fie tot aşa.
Pe dedesubt însă mai răsar mereu lăstari sălbatici care trebuie neîncetat rupţi şi îndepărtaţi.
Dumnezeu a îngăduit aşa, pentru ca să ne lase nouă mereu grija şi lupta de a îndepărta lăstarii sălbatici ai firii noastre vechi, care vin să sece viaţa firii noi.

17. Duhul Sfânt n-a venit doar o singură dată, ci de câte ori a fost nevoie.
Nu limbile şi minunile sunt dovada plinătăţii Duhului. Dovezile acestei plinătăţi sunt:
a – viata sfântă, asemeni vieţii Domnului Iisus;
b – puterea în lupta de aducere a sufletelor la Domnul;
c – mărturia lăuntrică nevăzută, dar simţită atât de cel care o are, cât şi de alţii, în duhul şi în lucrările lui.
Cine n-are aceste dovezi nu are Duhul Sfânt; şi acela se înşală singur, înşelând şi pe alţii.
Să nu ne amăgim: minuni face şi diavolul. Scriptura o cunoaşte şi el.
Numai viaţă, putere şi mărturie nu are mincinosul.

18. Unii te izbesc, alţii te ating.
Sunt ochi care te lovesc, sunt ochi care te mângâie. Sunt mâini care te mângâie, apropieri care te mângâie, cuvinte care te mângâie. Ca şi mâini care te sugrumă.
Suntem de multe ori loviţi, dar de puţine ori mângâiaţi.
O, câte în lumea asta ne izbesc şi ce puţine ne ating mângâietor!

19. Bogatului nemilostiv i-a pierit numele, dar i-a rămas pomenit veşnic numai păcatul şi iadul.
Săracului Lazăr i-a pierit suferinţa, dar i-a rămas pe veşnicie numele şi raiul.
Gândeşte-te la aceasta şi tu, care ai acum prilejul să alegi ori una, ori cealaltă, făcând ca unul sau ca celălalt,
fiindcă amândouă sunt veşnice!

20. Hristos, Conducătorul nostru, plecând să ne pregătească locul veşnic, nu a vrut ca pe pământ să lase un singur om care să conducă Lucrarea Lui, ci a lăsat-o la mai mulţi, dar ei să fie ca unul: una!
Oricine rămâne în unitatea frăţească este păzit de rugăciunea Mântuitorului Hristos, făcută pentru cei una.
Oricine părăseşte unitatea frăţească iese de sub rugăciunea Domnului, fiindcă El a zis: pentru ei Mă rog, pentru cei una, iar nu pentru lume.
Primul răzvrătit ieşit din unitatea sfântă a fost diavolul. Oricine iese din unitate ajunge cu el şi ca el.
Nu ne lăsa pe nici unul aşa, Doamne! Amin.

Traian Dorz
Mărgăritarul ascuns
Gânduri duhovniceşti şi împărtăşiri tainice în Hristos
– Scurte şi scumpe meditaţii –
Editura «Oastea Domnului», Sibiu, 2009

Crucea nu este chip cioplit

9. Nu-ţi face părerea înainte de a asculta, ci după! Ascultă mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi spune „da“. Nu spune „da“ sau nu spune „nu“ înainte de a asculta tu însuţi ce spune Hristos despre El sau despre tine. Ascultă mai întâi cuvântul fratelui tău şi apoi fă-ţi o părere despre el. Nu spune „ştiu“ înainte de a şti bine.

10. Crucea nu este chip cioplit. Nici icoanele sfinte nu sunt aşa. Nu crede şi nu spune rău înainte de a gândi bine. Iată, însuşi Moise, care a adus legea cu porunca împotriva chipurilor cioplite, cel dintâi el însuşi a făcut un chip cioplit şi l-a înălţat în faţa poporului, ca un simbol al lui Hristos. Şi totuşi nimeni nu l-a învinuit pentru asta.
Depinde cu ce scop faci aceasta. Depinde ce simţământ te îndeamnă să o faci. Şi cu ce scop spui. (mai mult…)

Omul cel mai fericit­

Dacă, având mâna pe cugetul tău smerit şi curat, poţi spune: Nu m-am purtat necinstit faţă de nimeni niciodată… nu cred că este nimeni care să poată spune pe dreptate: „M-ai înşelat“ şi dacă într-adevăr nu te-ai purtat niciodată nici în inima ta necinstit faţă de nimeni, – atunci într-adevăr poţi fi fericit.

Nimeni din cei ce dispreţuiesc familia noastră n-a fost în ea pe dinăuntru, ci numai pe dinafară. Familia noastră duhovnicească este o taină. Chiar din mijlocul ei, atât de mulţi nu o cunosc şi nu o înţeleg. De aceea n-o ştiu preţui cât se cuvine. De aceea o pot părăsi. Dar cei ce-o cunosc şi o înţeleg mor pentru ea. (mai mult…)

WhatsApp chat