Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Mărturii

Mărturii

MIJLOACE DE ÎNDUHOVNICIRE ( V )

Sfântul Apostol Pavel ne vesteşte prin Duhul că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţa cea adevărată, chiar dacă fizic se mai află în adunare, şi se vor alipi de duhuri înşelătoare (cf. I Tim 4, 1). Adunarea care, prin duhul, a descoperit pe aducătorul de învăţături deosebite, neevlavios, cu viaţă duhovnicească în neorânduială şi „de sine” şi prin prezenţa sa aduce dezbinare şi bănuieli rele are datoria sfântă să se ferească de astfel de oameni (cf. I Tim 6, 3-5), să-i îndepărteze şi să păstreze unitatea Duhului prin legătura păcii.

***

Jertfa Domnului Iisus Hristos este izvorul oricăror Sfinte Taine, este râu aducător de har şi binecuvântări prin Duhul Sfânt. Cine rămâne sub această revărsare este fericit şi în veacul de acum, şi în cel ce va să vie.

Slava lui Dumnezeu s-a arătat nouă în culmea dragostei divine, prin Jertfă, Moarte şi Înviere şi Înălţarea Domnului Iisus la cer şi se arată în Trupul cel tainic umplut de lumină şi har prin lucrarea Duhului Sfânt, adică Biserica, al cărei Cap este Hristos-Domnul, Care, prin Duhul, este plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi (cf. Ef 1, 20-23). Duhul Sfânt actualizează mereu, cu fiecare suflet şi generaţie, în Biserică mântuirea adusă de Domnul Iisus prin Jertfa, Moartea şi Învierea Sa.

Viaţa în Hristos-Domnul este o viaţă sacramentală. Lucrarea Duhului Sfânt de zi cu zi a oamenilor în Biserică este spre luminarea şi sfinţenia vieţii fiecărui mădular, ca să ajungă la capacitatea maximă a trăirii cu Hristos şi în Hristos. Fiecare mădular al Bisericii, prin harul Domnului, să fie o epistolă vie (cf. II Cor 5, 15).

***

Zice Sf. Vasile cel Mare că Duhul se află în fiecare aceia care primesc Sfintele Taine ca şi când nu s-ar împărtăşi decât aceluia singur (fără împuţinare), şi cu toate acestea El revarsă peste toţi harul întreg de care se bucură toţi şi se împărtăşesc după măsura capacităţii lor, căci pentru posibilităţile Duhului nu este măsură. Tot astfel şi la înţelegerea şi pătrunderea sfintelor învăţături. „Prin Duhul inimile se ridică, cei slabi sunt conduşi de mână, cei înaintaţi devin sfinţi şi desăvârşiţi”.

Acţiunea Duhului Sfânt nu poate fi văzută. Ea fiind tainică, i se văd roadele şi acestea sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credin-cioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor (cf. Gal 5, 22).

A avea răstignită firea pământească înseamnă să fii copil al Domnului după har, înseamnă a avea pe Duhul Sfânt. Căci El umple inimile credincioase de Hristos-Domnul şi comuni-că cu ele prin har.

Duhul Sfânt, în scrierile Sfintelor Scripturi, mai e numit şi Duhul lui Hristos, pentru că El naşte pe Hristos în sufletele credincioase, le uneşte cu El şi a fost trimis de Tatăl prin mijlocirea Domnului Iisus (cf. In 14, 15-17). „Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază şi se umple de lumină” zice cântarea bisericească. Darurile Lui multe sunt, dar Duhul numai unul singur, Care lucrează la sfinţirea, comuniunea şi unirea tuturor în dragostea Lui.

***

După naşterea în Duhul, urmează creşterea în Duhul. Ce spunem noi despre copilul care se naşte şi nu creşte? Sau despre acela care se naşte, dar mădularele lui nu cresc deopotrivă cu vârsta şi nu cresc la fel? Un asemenea creştin produce multă suferinţă întregului corp duhovnicesc (cf. I Cor 12, 25-27). La unii ca aceştia toate trec prin stomac şi sunt mereu în căutarea lucrurilor fireşti.

Creşterea duhovnicească se face prin lucrarea Duhului Sfânt, sau, mai bine-zis, prin conlucrarea noastră cu Harul Divin şi viaţa ne va fi înduhovnicită conform cu capacitatea de acumulare a fiecăruia (cf. In 15, 5; Gal 3, 27; Rom 8, 25-27). În măsura în care putem primi darurile cereşti, duhovniceşti, ne îmbrăcăm în lumină şi ne împodobim cu har şi dar.

„Cel ce ne întăreşte pe toţi împreună, în Hristos-Domnul, şi Care ne-a uns este Dumnezeu. El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului” (II Cor 1, 21-22). Numai rămânând în El aducem roadă multă şi bună. Despărţiţi de El suntem nimic (cf. In 15, 5).

Nu putem purta în suflet chipul Domnului, iar în trupuri chipul păcatului. Nu există sfinţenie lăuntrică, a sufletului, fără sfinţenia şi a trupului. Duhul Domnului sfinţeşte: trupul, sufletul şi duhul, adică fiinţa întreagă. El ne vrea întregi pentru Dumnezeu (cf. I Tes 2, 11), sfinţi şi fără prihană. Harul lui Dumnezeu, harul mântuitor (cf. Tit 2, 11) străbate întreaga fiinţă, o luminează, o curăţeşte şi o sfinţeşte. Prin Duhul Sfânt suntem purtători de Hristos. Zice Sf. Ioan Damaschin: „Duhul Sfânt este Duhul Adevărului, Stăpân a toate, Izvor de Înţelepciune, de Viaţă şi Sfinţenie, Plinătate, Cel ce cuprinde toate lucrurile şi pe toate le împlineşte, Atotputernicul, Puterea Infinită” (In 14, 15-17).

Duhul Sfânt, pogorându-Se peste Sfânta Fecioară şi umbrind-o, o face Născătoare de Dumnezeu (cf. Mt 1, 18; Lc 1, 35).

Duhul Sfânt este invocat şi Se pogoară peste Sfintele Daruri (cf. Rom 8, 25-27), ne învaţă cum să ne rugăm şi mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.

Mântuitorul aseamănă lucrarea Duhului în inimi cu vântul care suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul (cf. In 3, 8), o nădejde care nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile credincioase şi primitoare ale Adevărului prin Duhul Sfânt Care ne-a fost dat (cf. Rom 5, 5).

Darul primit de la Dumnezeu poate fi luat, când acela care l-a primit nu-l mai foloseşte, nu-l întrebuinţează spre mântuire, sau se laudă cu el, ca şi când ar fi un bun al său (cf. I Cor 4, 7).

Mântuirea omenirii nu se încheie cu moartea Domnului Iisus pe Cruce, ci se finalizează în unirea Domnului Iisus cel Răstignit şi Înviat cu credincioşii Lui, ca şi ei să moară păcatului şi să învieze la viaţa cea nouă în El (cf. I Cor 2, 2).

Sunt înşelaţi cei care falsifică, crezându-se îndreptăţiţi să creadă şi să înveţe pe alţii că, făcând participare reală la moarte şi înviere, se vor mântui toţi oamenii.

Cuvântul lui Dumnezeu, comuniunea cu El prin părtăşie duhovnicească, primirea Sfintelor Taine sunt mijloace de înduhovnicire. Pentru înduhovnicirea noastră nu este de ajuns numai citirea Cuvântului lui Dumnezeu scris în Sfânta Carte, ci mai ales o continuă conlucrare a noastră cu harul dumne-zeiesc.

Dumnezeu şi harul divin să se amestece în toate ale noastre şi toate să-I aparţină numai Lui. Cuvântul şi Sfintele Taine sunt deopotrivă necesare şi trăirea în Hristos conduce la sfinţenie, desăvârşire şi mântuire.

Mântuitorul, ca să mântuiască omenirea, nu S-a limitat doar la raţiune, la teorie, cum zic unii că se pot împărtăşi deplin numai citind Cuvântul, fără a se împărtăşi cu Sfintele Taine. Apostolii sunt numiţi şi slujitori ai lui Hristos şi ispravnici ai Tainelor lui Dumnezeu (cf. I Cor 4, 1). Prin urmare, o dublă misiune, care, de fapt, este una, în Acelaşi Duh Sfânt.

Mântuirea este o lucrare a iubirii neasemuite a lui Dumnezeu, arătată şi împlinită în Jertfa de pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu, şi prin Duhul Sfânt revărsată de-a lungul veacurilor în Biserică, care este stâlpul şi temelia Adevărului (cf. I Tim 3, 15). Sfânta Scriptură nu ne este dată ca să o citim ca pe orice carte, să vorbim despre Dumnezeu şi despre cele  scrise în ea, ci ea este revelaţie divină în lucrarea de înduhovnicire, o comuniune cu Dumnezeu, a divinului cu voinţa omului, când omul se supune şi primeşte cu inima întreagă se dăruieşte întreg harului divin, trăieşte Cuvântul Evangheliei, îl meditează, îl mărturiseşte şi altora, iar din viaţa lui izvorăsc roadele neprihănirii.

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat cel ce vine întru Numele Domnului! Lui I se cuvine Slava şi închinarea acum şi în vecii vecilor. Amin.

va urma

Grăiţi cuvântul Domnului / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Frica de diavolul

FRICOSII-500x500Şi acum să spunem ceva şi despre frica de dia­vol. Frica de diavol trebuie să o aibă fiecare om, pentru că diavolul de la început este un ucigător de oameni. Într-un anumit înţeles, oamenii se şi tem de diavolul. Dar o frică tare ciudată este aceasta; o frică falsă.

Oamenii se tem cu toţii de diavolul de noapte. Trecând noaptea prin nişte locuri pustii, omul simte un fel de frică de diavol. Într-o moară sau într-o casă pustie, omul n-ar intra la miezul nopţii, pentru mare lucru. Căci e credinţa că acolo locuieşte diavolul. (mai mult…)

Arhim. Vasilios Gondikakis – Să ne însemnăm cu semnul Crucii şi să înfruntăm viața

În mijlocul necazurilor vieţii trebuie să găsim un loc paşnic, un colţ liniştit, un timp de tăcere în care să ne cercetăm pe noi înşine. Dacă vom mistui hrana pe care viaţa ne-a dăruieşte, vom ajunge la „Slavă Ţie, Doamne!”. Patericul ne spune istorisiri despre monahi care prin sme­renie şi iubire pentru aproapele au de­venit sfinți; dar, de asemenea, ne vorbeşte şi despre alţii care, datorită mândriei şi egoismului lor, au fost nimiciţi. Când omul dobândeşte sensibilitatea trăirii ortodoxe, întreaga viaţă şi întreaga lume devin precum un Pateric cu paginile des­chise. Prin urmare, viaţa unui creştin ortodox în această lume este precum stu­dierea exactă a unui Bătrân autentic din Pateric. Prin toate cele cu care se confruntă i se dezvăluie iubirea lui Dumnezeu şi puterea smereniei, ca de altfel şi nimicirea care vine asupra omului din cauza mândriei, egoismului şi înălţării de sine. (mai mult…)

Arhim. Vasilios Gondikakis – Biserica Ortodoxă nu caută să te convingă, ci te cucereşte

Trebuie să îndepărtăm nu numai stratul de depuneri de pe vechile icoane, dar şi stratul de murdărie, de depuneri de pe noi. Fiecare dintre noi este o imagine a lui Dumnezeu, iar patimile sunt această mizerie care ne acoperă. Dacă trăim în asceză şi în smerenie, reuşim să facem această îndepărtare, această curăţire şi suntem gata să primim harul Sfântului Duh. Abia atunci putem înţelege ceea ce e omul în realitate, care este rostul său şi că Biserica Ortodoxă este mama noastră. Abia atunci pricepem care sunt obligaţiile noastre faţă de toţi credincioşii ortodocşi şi, desigur, faţă de lumea întreagă.

Nu este simplu şi uşor să fii credincios ortodox, după cum nu este simplu şi uşor să fii om. Întotdeauna în istorie, ortodocşii au fost mai puţini ca alţii, dar totdeauna au fost partea dinamică, „sămânţa” care a produs marele arbore. Este ca o perlă preţioasă, pentru care fiecare om vinde tot ce are, ca să intre în posesia ei.

Unitatea şi libertatea noastră ne arată măreţia omului. Fiecare dintre noi nu este doar o parte dintr-un mare mister, dintr-un mare întreg, şi întregul este o parte din noi. Fiecare credincios nu este doar o parte a unei Biserici mai mari, ci, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, fiecare dintre noi este o Biserică în miniatură. Fiecare din noi are în el tot misterul Bisericii. (mai mult…)

MIJLOACE DE ÎNDUHOVNICIRE ( IV )

Duhul Sfânt, Cel făgăduit de Fiul şi trimis de Tatăl în ziua Cincizecimii ca Mângâietor, Învăţător, Împlinitor şi Desăvârşitor al lucrărilor divine în viaţa de credinţă, prin lucrările Sale de Har ceresc ne încredinţează că rămâne cu noi şi în noi, în veac, că ne uneşte pe toţi într-o unitate de părtăşie a dragostei divine, formând astfel Biserica cea Vie şi nedespărţită în Hristos-Iisus Domnul nostru.

Noi, toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh (cf. I Cor 12, 13). Nu numai apa, ci Duhul face viu (cf. Mt 28, 18-19). Apa este simbolul trecerii, al înmormântării, al îngropării împreună cu Hristos spre viaţa cea veşnică. Numai apa nu ne salvează de la pieirea veşnică. (mai mult…)

Arhim. Vasilios Gondikakis – Binecuvântarea și datoria de a fi aghiorit ( III )

Să mergem acum la o priveghere. Iarăși îți zice rațiunea lumii: Rezistați 12 ore? 15 ore! Dar sunteți în toate mințile? S-a demonstrat că omul are capacitatea de a-și păstra atenția concentrată doar pentru scurt timp. Și îți spune celălalt: eu sunt un om cultivat, vreau să îmi organizez viața rațional. Dar ce să faci cu această cultivare și cu această rațiune… Rezistăm 15 ore? Și ce înseamnă asta, că rezistăm? Să fii mort de oboseală. Să te topești. Acolo, tocmai în această topire, stă secretul. Și de acolo izvorăște o altă cerere către Dumnezeu și altă mângâiere care nu se aseamănă cu nimic altceva.

Și mergem în tot Sfântul Munte umblând la pas pe cărări și drumuri de piatră. Din nou, aceeași obiecție: Ce lucru mai e și ăsta? Ce sens are să te omori de oboseală pe drumuri de mers pe jos? Nu e mai bine să mergi cu mașina într-un sfert de oră? (mai mult…)

IOSIF, SFETNIC AL SOBORULUI

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Chimindia – august 1979

„A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Iisus era acolo. Şi la nuntă a fost chemat şi Iisus cu ucenicii Lui” (In 2,1-2).

Slăvit să fie Domnul!

Versetul acesta ne este atât de cunoscut fiecăruia dintre noi! N-avem nevoie să mai amintim despre el în înţelesul acesta, pentru că la toate nunţile noastre s-a vorbit despre el şi se va vorbi până la sfârşitul veacurilor. Ni-e aşa de drag versetul acesta! Ni-e aşa de dulce şi aşa de scump, că eu aş vrea mereu să-l auzim şi mereu să ne bucurăm de el.

Am vrea, cu ocazia acestei nunţi, cu ocazia acestei sărbători de astăzi, unde ne-am adunat în locul acesta, să ne mai amintim de încă un verset, care nu-i chiar aşa de cunoscut şi care nu s-a spus mereu la nunţile noastre. Este vorba despre un verset din Luca 23, 50-51: „Era un sfetnic al soborului numit Iosif, om bun şi evlavios, care nu luase parte la sfatul şi hotărârea celorlalţi”. (mai mult…)

CUVÂNTUL ŞI PAZA DOMNULUI

1. Slăvit să fie Domnul, căci El a avut milă şi de mine – şi, în cele mai lungi vremuri din toată viaţa mea, Cuvântul sfânt mi-a fost un însoţitor nedespărţit şi îngerii Domnului mi-au fost nişte paznici bucuroşi. Ce fericite au fost pentru mine aceste vremuri! Şi ce binecuvântate au fost aceste drumuri, însoţit de El şi păzit de ei!

2. Ce bine a fost când, Cuvântul Domnului, cu dragoste l-am întrebat, l-am ascultat şi l-am urmat oriunde m-a chemat sau m-a trimis.
Când, dacă m-a mustrat, nu l-am îndepărtat, nici nu i-am pus pe gură palma vinovată.

3. Ce bine a fost când Cuvântul Domnului m-a lovit peste păcat, iar eu nu m-am ridicat împotriva lui!
Când mi-a străpuns adânc inima, pentru a îndepărta din ea microbul îndărătniciei, al nepăsării şi al trufiei, iar eu nu m-am ridicat cu vrăjmaşă împotrivire, să nu-L ascult.

4. Atunci şi el mi-a devenit tot mai bun prieten şi tot mai dulce mângâietor.
Prin flăcări a fost cu mine şi m-a scos din ele, având ochii inimii nespus mai pătrunzători decât îi aveam mai înainte.
Din valuri m-a scos cu o înţelegere mai limpede şi mai înaltă
şi nu mai doresc să se coboare el la mine, ci doresc să mă sui mereu eu spre el. (mai mult…)

Despre cum Se arată Dumnezeu oamenilor (II)

Întrebarea a doua:

Despre cum Se arată Dumnezeu oamenilor

Ucenicul Sundar întreabă:

– Doamne, dacă Tu Te-ai arăta oam­enilor în chip văzut, ei n-ar mai avea nici o îndoială în ce priveşte Dumnezeirea Ta şi existenţa Tată­lui; toţi ar crede şi ar purcede pe drumul cel adevărat.

Domnul răspunde:

– Fiul Meu, Eu cunosc starea sufletească a oamenilor şi Mă descopăr fiec­ăruia în măsura în care el are lipsă de această descoperire. Pentru ca să călăuzesc pe oameni la viaţa cea adevărată, Eu nu puteam folosi alt mijloc mai bun decât să Mă fac om ca ei. În chipul acesta, oamenii putură să înţeleagă că Tatăl nu este o fiinţă ciudată şi înspăimântătoare; ci că El este iubire; El este ca şi ei, căci ei au fost zidiţi după chipul şi asemănarea Lui­. (mai mult…)

Despre cum Se arată Dumnezeu oamenilor

Întrebarea primă:

De ce nu Se arată Dumnezeu oamenilor în chip văzut?

Ucenicul Sundar întreabă:

– O Doamne, Izvorul vieţii, de ce nu ne împărtă­şeşti din bucuria vederii fiinţei Tale?… De ce nu Te arăţi şi oamenilor de azi în chip văzut?

Domnul răspunde:

– Fiule, fe­ricirea adevărată nu atârnă de ceea ce desluşim cu ochii noştri. Fericirea atârnă de ceea ce noi desluşim cu duhul şi cu inima noastră. Mii de oameni Mă vă­zură cu ochii în Palestina, dar ei nu fură totuşi mai fericiţi decât cei care nu M-au văzut; ei Mă vă­zură, dar nu se mântuiră! (mai mult…)