Moise Velescu

 ÎNAINTE CU IISUS BIRUITORUL

Fraţi ostaşi, porniţi la luptă
cu nădejde-n Cel din cer,
înaintea noastră merge
Cel ce vina lumii şterge,
deci priviţi cu toţii Sus!
Calea lui Satan e ruptă,
înainte, fraţi, la luptă,
înainte, cu Iisus!…
Trecem azi prin grele clipe,
vom avea de suferit;
dar ostaşul e să lupte
şi să meargă înainte,
cu privirea la Iisus.
Moartea cade, iadul plânge,
Satan mâinile îşi frânge,
dar nainte cu Iisus!

Nu ne înspăimântă moartea,
frica a pierit din noi.
Înainte tot poporul
cu Iisus Biruitorul,
înainte cu Iisus!
Cine vrea să lupte: vie!
Iar fricoşii să rămâie;
noi, nainte cu Iisus!

Lipsa nu ne înspăimântă,
suferinţa, nici atât.
Cine e ostaş să vie,
trădătorii să rămâie,
noi luptăm pentru Iisus!
Ţelul nostru şi tot dorul
e Iisus Biruitorul –
înainte cu Iisus!…

Lupta noastră grea-i de-acuma,
vom avea de dus nevoi;
însă cât trăi-va unul
nu ne-om da nicicând napoi,
ci vom merge cu Iisus.
Cine e ostaş să vie,
trădătorii să rămâie,
noi, nainte cu Iisus!

Profetul vremilor noastre. – Sibiu: Oastea Domnului, 1998, vol. 2.

 

În situaţia în care se afla Părintele Trifa, rămas singur, fără gazetă şi fiind lipsit de legătura cu fraţii de la fronturile Oastei Domnului, a scos o nouă foaie, cu numele «Isus Biruitorul».

Primul număr din această gazetă a apărut la data de 6. I. 1935, scris în 8 pagini, cu frumoase şi bogate tâlcuiri biblice.

În prima pagină, părintele scrie articolul „Înainte cu Iisus Biruitorul”, depănând duios şi dulce Drumul Crucii Lui, cerând de la Domnul lumină şi călăuzire de Sus, spre a se face numai voia Domnului.

Nu spune nimic fraţilor despre necazurile sale, despre izbucnirea conflictului de la Sibiu, lăsând toate în grija Domnului, zicând doar: „Tu, Doam­ne, vei arăta fraţilor mei, când vei afla Tu de bine, cum am ajuns la foaia aceasta”.

Dăm în continuare două articole care ni se par mai importante.

ÎNAINTE CU IISUS BIRUITORUL!

Iisuse, Preadulcele meu Mântuitor! Sunt 12 ani de când foloseşti în lucrarea Ta acest vas slab şi nevrednic. De multe ori, eu credeam că Tu, Doamne, ai isprăvit cu acest vas. Numai înainte cu câteva luni, îmi aşteptam intrarea în pământ. Dar Tu, Doamne – printr-o minune – m-ai întors din calea spre cimitir şi m-ai redat iarăşi luptei. Şi tocmai această minune pe mine mă înfricoşează. Ea parcă îmi spune că Tu, Doamne, mai vrei ceva cu mine, altcum m-ai fi lăsat să intru în pământ.

Tu ai strigat din nou pe robul Tău. Şi robul Tău răspunde: Aicea sunt, Doamne… „Iată-mă, Doamne” (Fapte 9, 10)… stau gata la orice îmi vei comanda Tu… stau gata şi de plug şi stau gata şi de jertfă. Cu lacrimi de foc eu Te rog, Iisuse Doamne, arată-mi voia Ta, arată-mi porunca Ta, mie şi fraţilor mei, pe care ne-ai strâns în jurul Crucii Tale. Noi nu ne înfricoşăm. Ştim că drumul ce ni-l arăţi nu poate fi altul decât drumul Crucii, drumul suferinţelor, drumul luptelor, drumul jertfelor.

Tu, Doamne, vei arăta fraţilor mei, când vei afla Tu de bine, cum am ajuns la foaia aceasta. Acum Îţi mulţumim că ne-ai cercetat din nou cu furtuna Ta, ca să ne aduci la acest «Isus Biruitorul»… la foaia aceasta care spune şi ea răspicat că tot ce s-a făcut la Oaste a fost, este şi va fi biruinţa Domnului. Noi am luptat şi El a biruit.

Fraţii mei! Plecăm din nou la luptă cu acest «Isus Biruitorul». Plecăm din nou la luptă, gata de orice jertfă. Pentru Tine, Doamne, suntem gata să jertfim totul, până şi preţul cel mic al vieţii noastre. Plecăm din nou la luptă şi nu ne înfricoşăm de nimic. Până când Iisus Biruitorul Se află în fruntea noastră, de cine ne vom teme?

Aicea suntem, Doamne, la picioarele Crucii Tale şi aşteptăm voia Ta şi porunca Ta. Stăm gata şi pentru plug, şi pentru jertfă. Du-ne la biruinţă prin foc, prin furtuni, prin lupte şi jertfe. În orice noapte am ajunge, arată-ne cu litere de foc porunca Ta că „noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fapte 5, 29).

La luptă, fraţi ostaşi, la luptă! Cu Iisus Biruitorul înainte!

Iisuse Doamne, suntem în drum spre Canaan… prin „pustie”… prin ţara luptelor. Dă-ne neîncetat apă din stâncă, „mană din cer” şi biruinţă asupra lui „Amalec” (firea cea veche). Condu-ne cu „stâlp de foc” şi „nor luminos”, ca să păşim înainte cântând, luptând şi biruind – până vom trece Iordanul şi vom intra în „Canaanul” ce ni l-ai pregătit, ca să trăim cu Tine în vecii vecilor. Amin.

Preotul Iosif Trifa

(«Isus Biruitorul» nr. 1 / 6 ianuarie 1935, pag. 1

şi «Ostaşul Domnului» nr. 1-2 / 1-15 ianuarie 1935, pag. 1-2)

SĂ ÎNAINTĂM MAI DEPARTE ŞI CU CĂLĂTORIA SPRE CANAAN, SPRE ŢARA FĂGĂDUINŢEI

„Şi au zis: «Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt!»” (Num 14, 4).

 

(…) O viaţă întreagă de călătorie prin pustie, de lupte, de frământări, de suferinţă – acesta e şi azi drumul spre Canaan, spre Ţara Făgăduinţei. Drumul spre Canaan e drumul Crucii, e drumul luptelor şi jertfelor.

(…) Ceea ce trece ca un fir roşu prin călătoria israelitenilor spre Canaan e ispita întoarcerii înapoi, în Egipt.

În frământările israelitenilor de a se întoarce în Egipt, Biblia a pus marile frământări ale mântuirii sufle­teşti. A pus marea luptă ce se dă între firea cea nouă şi cea veche, omul cel lumesc şi cel duhovnicesc.

Când pleci la drumul mântuirii se dă o luptă înverşunată între a­ceste două lumi. Firea cea veche te îndeamnă să rămâi lângă oalele lui Faraon – firea cea nouă te cheamă să pleci spre Canaan.

Ai învins? Ai plecat la drumul mântuirii? Nu uita, vei avea, negreşit, de furcă şi pe mai departe cu firea cea veche. Ea se va „răscula” din nou. Ea îţi va spune mereu că „era mai bine în Egipt”. Şi te va chema mereu să te întorci în Egipt.

(…) S-alungi ispita, fugind din calea ei, acolo unde nu te mai poate a­junge: la picioarele crucii.

Scumpii mei fraţi ostaşi!

Aţi plecat din Egipt, sunteţi departe prin pustie? Privegheaţi, vă zic vouă, şi iar privegheaţi. Căci diavolul Faraon e pe urmele noastre. „Faraon” acesta nu s-a înecat în Marea Roşie, ci se ţine pe urmele noastre. Se ţine cu oalele lui, cu carnea lui, cu ispitele lui.

Fraţii mei, luaţi aminte, aici se dă lupta mântuirii. Aici se dă şi lupta Oastei: a merge înainte sau a te întoarce înapoi. Aici cade sau biruie un ostaş al Domnului.

Cea mai mare primejdie pentru călătoria mântuirii noastre este che­marea să ne întoarcem înapoi în Egipt. Şi această chemare vine în două feluri. Ea vine mai întâi din lăuntrul nostru. Ne cheamă înapoi firea noastră cea veche, omul no­stru cel vechi.

Fraţii mei, luaţi aminte, mai curând ori mai târziu şi Oastea va trece, va trebui să treacă, prin locul de la Numeri 14, 4. Mai curând ori mai târziu, veţi auzi glasuri care vor striga răspicat: „Oastea asta şi-a făcut de cap… ne-a spart liniştea satelor… ne-a stricat obiceiurile… a făcut împerecheri… trebuie neapărat luate măsuri de îndreptare contra ei şi contra ostaşilor.

Şi atunci se vor ridica şi din tabăra Oastei cei care n-au ieşit su­fleteşte din Egipt şi vor striga şi ei cu tărie: „În felul acesta nu mai merge cu Oastea… noi credeam să avem linişte şi, când colo, iată, acum suntem în război cu toată lumea… Să ne alegem o altă că­petenie… Ne trebuie o conducere nouă, care să ne aducă iar liniştea şi pacea pe care o aveam înainte… că noi vrem să trăim în pace cu toţi şi cu toate”.

Şi atunci se vor alege cele două tabere. Unii îşi vor alege o altă căpetenie şi vor pleca înapoi în Egipt, ca să scape de „pustie” şi să aibă linişte şi pace cu toţi şi cu toate.

Iar de cealaltă parte va rămâne „turma cea mică”.

Vor rămânea cei tari în Dom­nul, să păşească înainte pe drumul Crucii, prin pustia necazurilor, pri­goanelor, luptelor şi jertfelor.

Fraţii mei, suntem la o răspân­tie. Oastea se apropie de locul de la Ieşire 32, 26. Cine vrea să rămână cu Domnul să se dea la o parte şi să plece înainte. Cine vrea să rămână cu lumea să plece înapoi în Egipt.

Fraţii mei! „V-am spus de mai înainte că vom avea de suferit, ceea ce s-a şi întâmplat” (I Tes 3, 4). Şi se va mai întâmpla. „Pustia” cea mare abia de acum începe. Abia de acum intrăm în ea. „Fiţi tari în Domnul!” (I Cor 15, 58). Păşiţi cu curaj înainte, pe drumul Crucii.

Mai curând ori mai târziu, zdro­bit de greutatea luptei, eu, iubiţii mei, voi rămânea pe un Nebo. Dar voi să mergeţi înainte, în numele Domnului. Să luptaţi înainte, în nu­mele Domnului. Pentru ca, pe urmă, să ne întâlnim cu toţii în Canaanul cel făgăduit, în Ierusalimul cel ceresc.

O, ce bucurie sfântă vom avea atunci! Ne vom spune toate câte am suferit şi Domnul ne va mân­gâia ca pe copilaşii Lui. Şi vom auzi atunci scumpa Lui făgăduinţă: „Fiilor, ştiu faptele voastre, oste­neala voastră, răbdarea voastră” (Apoc 2, 2)… Intraţi acum în bucuria şi odihna Mea…

Deci, la luptă, fraţi ostaşi, la luptă!!

(«Isus Biruitorul»  nr. 1 / 6 ianuarie 1935, pag. 5)

 

Profetul vremilor noastre. – Sibiu: Oastea Domnului, 1998, vol. 4.