Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Oastea Domnului

Oastea Domnului

Cuvinte la Buna Vestire

Cât din ce lucrăm și trăim în viața de zi cu zi bucură pe Mântuitorul Hristos și pe Maica Sa? Cât din darurile ei de pace și smerenie, mai ales adâncă smerenie, le transferăm către cei dragi, către cei care ne alcătuiesc și ne țin vii viețile de fiecare zi? În ce chip viața noastră ține în ea și încercarea de a cunoaște și preamări pe Dumnezeu?

Arhivă articole pe acest subiect:


Despre Maica Domnului – Fr. Traian Dorz

(mai mult…)

Cuvânt la Buna Vestire: DIALOGUL FECIOAREI CU ÎNGERUL

Buna Vestire se numește Praznic împărătesc nu pentru că sărbătorim Buna Vestire un eveniment deosebit al Maicii Domnului sau pentru că pe Maica Domnului o sărbătorim, căci praznicele împărătești se referă numai la persoana Mântuitorului. Buna Vestire este numită praznic împărătesc pentru că Împăratul Hristos în sărbătoarea aceasta a luat trup, S-a zămislit în pântecele Maicii Domnului. Iar Maica Domnului fiind una cu Fiul ei, și ea se bucură de măreția prazniculuiÂÂ împărătesc pe care-l sărbătorim astăzi. De aceea zicem că sărbătorile Maicii Domnului și ale Mântuitorului sunt praznice împărătești peste an, dar nu pentru că e cinstită Maica Domnului, ci pentru că ea poartă în pântecele ei la Buna Vestire, sau pe brațele ei, la Soborul Maicii Domnului, pe Fiul întrupat, ori la Adormirea ei Fiul Însuși vine și-i ia sufletul, cum este prezentat în icoana Praznicului Adormirii. Deci, pentru cinstea Împăratului tuturor veacurilor, Iisus Hristos, sărbătorile Maicii Domnului devin sărbători împărătești.

Una din ele, care este cea dintâi a mântuirii noastre, este Buna Vestire. Fiul lui Dumnezeu se face om pentru ca – așa cum auzim la strană cântându-se la slava laudelor, la Utrenie -, omul să devină Dumnezeu. Adică noi, oamenii, unindu-ne cu Iisus Hristos, să devenim prin har fii ai lui Dumnezeu, așa cum Domnul nostru Iisus Hristos după fire era și este Fiu al lui Dumnezeu din veci. (mai mult…)

Să împlinesc calea mea şi slujba mea pe care am luat-o de la Domnul Iisus

Cum m-a „zidit” lectura de azi din Sf. Scriptură?

Faptele Apostolilor cap. 20

Sf. Ap. Pavel dă sfaturi tuturor ucenicilor pe la care trecea.

În Troa, Pavel împreună cu ucenicii se adună încă de sâmbătă seara pentru a le vorbi şi pentru Sfânta Liturghie de a doua zi (ziua liturgică începe din seara zilei precedente, cu vecernia).
Şi deşi erau cu toţii obosiţi, cuvântul Sf. Ap. Pavel s-a lungit până după miezul nopţii.
Şi, deşi un tânăr a adormit şi a căzut de la etaj, acesta a fost redat, prin puterea lui Dumnezeu, nevătămat familiei.
După săvârşirea Euharistiei, Adunarea s-a prelungit până în zori. (Creştinilor de atunci nu li s-a părut că se prelungeşte „prea mult” Adunarea, cum ni se pare nouă azi.) (mai mult…)

Ce trebuie făcut ca să ne hrănim din Cuvânt zilnic cu aceeaşi ardoare?

Ieri cineva drag mi-a pus o întrebare: „Cum poate să-ţi fie foame de Cuvântul lui Dumnezeu şi totuşi să-l neglijezi ca hrană zilnică? De ce este aşa şi ce trebuie făcut ca să ne hrănim din Cuvânt zilnic cu aceeaşi ardoare?”

Încerc un răspuns, nu știu dacă este cel mai potrivit: NU putem răspunde la o astfel de întrebare fără a avea smerenia de a recunoaşte ce trebuie schimbat şi înoit în noi înşine. Se întâmplă în viaţa de zi cu zi ca atunci când eşti prins în treburi casnice şi nu numai să nu ai timp de hrană pentru trup şi atunci te amăgeşti cu o felie de pâine şi amăgirea aceasta ţine o vreme de foame. Diavolul, cu experienţa îndelungă pe care o are, va şti să exploateze locul slăbiciunii fiecăruia dintre noi, binenţeles, nu pentru a ne mântui, ci pentru a ne face să ne pierdem entuziasmul, pentru a face orice altceva numai să nu mai avem timp şi pentru Sfânta Scriptură. Şi deşi sufletul cere hrană duhovnicească, deşi este flămând îl amăgim cu un verset două crezând că-i deajuns şi amăgirea aceasta ţine de foame o vreme. (mai mult…)

CUVÂNT LA PRAZNICUL BUNEIVESTIRI

Acum luni avem praznicul Buneivestiri, adică Ves­tea cea bună ce i-a adus-o îngerul Gavriil Preacuratei Fecioare Maria când i-a zis: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei… că, iată, Duhul Sfânt se va coborî peste tine şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui Iisus”. (Citiţi pe larg la Evanghelistul Luca, cap. 1).

O, de ce dar mare s-a învrednicit Preacurata Fecioară Maria! Nimeni din muritorii pământului nu s-a învrednicit de un dar aşa mare şi sfânt. Fecioara Maria petrecea o viaţă sfântă de rugăciune şi peste această via­ţă S-a pogorât darul Sf. Duh şi vestea cea bună a naşterii Mântuitorului. Cu credinţă şi cu smerenie a răspuns Sfânta Fecioară la vestea ce i-a adus-o îngerul Gavriil; şi peste această credinţă şi smerenie s-a pogorât darul Sfântului Duh. De la început şi până la sfârşit, viaţa Preacuratei a fost o viaţă de rugăciune, de curăţenie, de smerenie, de iubire, de lacrimi, de suferinţe… şi până la sfârşitul veacurilor, neamurile pământului vor ferici pe Sfânta Fecioară, cântând cu vorbele ei: (mai mult…)

Cunoaşterea lui Dumnezeu

Duminica a II-a din Post

(a Sf. Grigorie Palama)

Evanghelia de la Marcu 2,1-12

1 Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. 2 Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. 3 Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. 4 Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. 5 Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! 6 Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: 7 Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? 8 Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? 9 Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? 10 Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: 11 Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. 12 Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodat

1.  Puterea iertării păcatelor dată „oamenilor”. În relatarea de la Mc 2,1-12 este vorba de mai mult decât de încă o vindecare minunată săvârşită de Mântuitorul. Anume, cu acest prilej El Se prezintă ca Acela Care dă harul iertării păcatelor celor care se apropie cu credinţă de El. Evanghelistul scrie: „Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!” (v. 5). Obiecţia cărturarilor, că numai unul Dumnezeu poate să ierte păcatele (v. 7), era întemeiată. Vindecându-l pe slăbănog, Iisus le dovedeşte însă că El este Dumnezeu, şi că, deci, poate să ierte păcatele. Mai mult, Domnul Hristos a dat puterea iertării păcatelor şi Sfinţilor Săi Apostoli (Mt 16,19; 18,18; In 20,22-23) şi, prin ei, Bisericii, prin slujitorii ei, episcopii şi preoţii. În finalul relatării paralele de la Matei a vindecării slăbănogului din Capernaum citim chiar aceste cuvinte: „Iar mulţimile, văzând acestea, s-au spăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu Cel Care dă oamenilor asemenea putere” (Mt 9,8). Evanghelistul scrie aceste cuvinte ca teolog al Bisericii; el ştie nu numai că Iisus, Dumnezeu adevărat, poate să ierte păcatele, ci şi că, prin Hristos, Dumnezeu a dat şi oamenilor în Biserică, puterea iertării (de aceea şi vorbeşte de oameni, la plural). (mai mult…)

O INMĂ AVEM. ESTE SLĂBĂNOGUL NOSTRU

Duminica a doua din Postul Mare, sau a Sfântului Grigorie Palama, cum mai este numită, ne pregăteşte pentruvindecarea slăbănogului din Capernaum cea de-a treia, centrală a Postului Mare, care este Duminica Sfintei Cruci. În jurul Duminicii Sfintei Cruci se învârt cele patru duminici ale Patruzecimii: Duminica Ortodoxiei, prima, aceasta de acum, a Sfântului Grigorie Palama, şi duminicile cele două de după Duminica Sfintei Cruci, Duminica Sfântului Ioan Scărarul şi Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Aceste cinci duminici formează împreună o cunună a postului care ne pregăteşte pentru Duminica Intrării în Ierusalim a Mântuitorului şi pentru Săptămâna Patimilor.

Duminica trecută, Duminica Ortodoxiei, prima din post, ne-a pus pe inimă biruinţa Bisericii în lupta pe care a avut-o odinioară cu potrivnicii icoanelor, a Cuvântului lui Dumnezeu prezentat înaintea noastră prin intermediul culorilor. Duminica de astăzi, duminica luminii neînserate pe care a propovăduit-o Sfântul Grigorie Palama, teologul luminii, vrea să ne arate că merită să postim, că merită să ne pregătim pentru înviere, pentru că trebuie să devenim icoane ale lui Dumnezeu în lumea aceasta, că trebuie să strălucim în mijlocul oamenilor ca nişte lumini puternice a căror lumină porneşte din lumina cea neapusă a lui Hristos, Soarele dreptăţii. (mai mult…)

Despre bolile sufleteşti

EVANGHELIA DUMINICII A II-A DIN POSTUL MARE
(a Sfântului Grigorie Palama)

În vremea aceea, intrând Iisus în Capernaum, s-a auzit că este în casă şi s au adunat mulţi, cât nu mai puteau încăpea nici pe lângă uşă şi grăia lor cuvântul. Şi au venit la El aducând un slăbănog care era purtat de patru inşi. Şi, neputând ei a se apropia de El din cauza norodului, au descoperit casa unde era şi, spărgând, au pogorât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: „Fiule, iartă-ţi-se ţie păcatele tale!” Şi erau acolo unii din cărturari şezând şi cugetând întru inimile lor: Ce, Acesta aşa grăieşte hulă! Cine poate ierta păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Şi, îndată cunoscând Iisus, cu duhul Său, că aşa cugetau aceia întru sine, le-a zis lor: „Ce cugetaţi acestea întru inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice slăbănogului, iartă-ţi-se ţie păcatele sau a zice: scoală şi-ţi ridică patul tău şi umblă? Şi, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Ţie zic: scoală şi îţi ridică patul tău şi mergi la casa ta!” Şi s-a sculat îndată şi, ridicându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, cât se spăimântau toţi şi lăudau pe Dumnezeu, zicând: Niciodată n-am văzut aşa ceva! (Marcu 2, 1-12)

Un adânc înţeles este în această evanghelie. Domnul Iisus a iertat mai întâi păcatele slăbănogului şi apoi l-a tămăduit. Asta înseamnă că boala lui cea adevărată era înăuntru, în sufletul lui. El trebuia mai întâi scăpat şi tămăduit de boala aceasta sufletească şi apoi de cea trupească. Tămăduirea omului trebuie să plece dinăuntru în afară. Sufletul trebuie mai întâi tămăduit, ca, prin tămăduirea lui, să se vindece şi trupul. Boala cea adevărată este cea dinăuntru, cea sufletească. Cealaltă, din afară, e numai trecătoare şi nu-l poate pierde pe om. (mai mult…)

Până ce ne stăpânește împătimirea nu putem gusta rugăciunea

Sf. Grigorie Palama

Este necesar să liniștim acele simțuri care sunt mișcate de cele din afară când ne întoarcem spre cele dinlăuntru. Căci acest trup ni s-a dat ca pereche de către Dumnezeu, mai bine zis ni s-a supus ca o pereche. Deci, când se răzvrătește, să-l oprim, dar când se lasă călăuzit cum trebuie, să-l primim.

Pe lângă aceasta, cei ce se roagă cu mintea cu adevărat trebuie să fie nepătimași și să fi lepădat legătura cu lucrurile aflate la mijloc (între ei și Dumnezeu), căci numai așa pot ajunge la rugăciunea netulburată; iar cei ce n-au ajuns la această măsură (a nepătimirii), dar se silesc spre ea, trebuie să treacă peste împătimirea de plăcere (dulcea împătimire), ca să se elibereze cu totul de împătimire. Gândul să-l aibă mai tare ca mișcările rele ale patimilor.

Până ce ne stăpânește împătimirea nu putem gusta rugăciunea minții nici măcar cu cuvântul de pe vârful buzelor, și avem nevoie să simțim prin simțul pipăitului numaidecât durerea postului, a privegherii și a altora ca acestea, dacă vrem să ne îngrijim de rugăciune. Căci numai prin ea se mortifică pornirea păcătoasă a trupului, și gândurile care mișcă patimile animalice se fac mai cumpătate și mai slabe. Ba nu numai atâta, ci aceasta aduce și începutul sfințitei străpungeri a inimii, prin care se șterg și întinăciunile necurate de mai înainte și care face pe Dumnezeu mai presus de toate milostiv și înduplecat de rugăciune. Căci „inima zdrobită Dumnezeu nu o va urgisi” (Psalmi 50, 18), după David; iar după Teologul Grigorie, „de nimic nu are Dumnezeu mai multă grijă ca de greaua pătimire”.

Lipsa durerii, pe care Părinții o numesc și împietrire, e deci cea care oprește rugăciunea. Postul este oarecum esența rugăciunii.

 

Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt pentru cei ce se liniștesc cu evlavie. Despre rugăciune,

în Filocalia, vol. 7, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă

MI-E INIMA ADESEA

Mi-e inima adesea un frământat pământ,
lipsită de-orice fraged şi dulce simţământ

Şi mintea mi-e adesea un sterp şi-ntins pustiu,
de parcă nici o urmă de bine nu mai ştiu.

În clipele acestea, nimic din tot ce-aş vrea
eu nu mai am, Iisuse, s-aduc în faţa Ta.

Nici calda rugăciune, nici limpedele gând,
nici dulcea-nflăcărare a dragostei arzând.

Doar în adâncul tainic al sufletului meu,
iubirea Ta rămâne statornică mereu.

Şi-n clipa când spre Tine din nou pot să privesc,
întreaga mea fiinţă Îţi strigă: Te iubesc!

TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

WhatsApp chat