Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Povestiri religioase

Povestiri religioase

Colțul de rai cu povești – CEL DINTÂI ŞARPE

– Sunt animale primejdioase, cum sunt şi oameni primejdioşi.

Dar primejdia nu stă decât în otrava pe care o poartă astfel de vietăţi în colţii lor sau în inima lor.

Dintre toate fiarele cel mai primejdios e şarpele, iar dintre toţi oamenii cel mai primejdios este pizmuitorul viclean.

Aceste două vietăţi poartă totdeauna otrava în ele…

La oricare primejdie să ai deschis un ochi, dar la aceştia să-ţi deschizi o sută…

Aşa l-am auzit spunând odată pe moşul meu.

Încă nu văzusem şarpe până atunci, dar până când nici nu-l văzusem îmi era frică de el. Auzisem atâtea poveşti despre şerpi şi întâmplările cu ei mă înfiorau totdeauna. Dar parcă tot doream să văd odată un şarpe. Şi l-am văzut, iată cum:

În vara aceea mergeam cu bunica să ducem de mâncare la ai noştri, care secerau peste vale, la izvor.

Până acolo trebuia să trecem peste nişte locuri unde fuseseră şanţuri cu apă, iar acum erau trestii şi buruieni cât omul de mari.

– Să avem grijă, zise bunica. Pe aici pot fi şerpi. (mai mult…)

ARIPILE CU CARE ZBORI ÎN CER…

Cea mai demult dorinţă a mea, de care îmi aduc aminte de când eram de patru, cinci anişori, era să pot avea odată aripi, să zbor… De multe ori, noaptea, visam că pot zbura – şi atunci eram atât de fericit!

Eram atunci la vârsta când nu ştiam că sunt pe lume decât oameni buni. Mă uitam la toţi cei din jurul meu cu atâta încredere şi prietenie şi, oricine mi-ar fi cerut ceva, i-aş fi dat orice. Oricine m-ar fi chemat să merg cu el, aş fi mers până oriunde…

Era pe atunci slugă la unchiul meu un băiat mai mare, venit dintr-un sat de departe. Acesta mă încânta mereu cu tot felul de poveşti. Pentru asta mă făcea să-i aduc mereu de la noi de acasă tot felul de bunuri pe care nu mi le mai dădea înapoi.

Odată mi-a cerut să-i aduc ouă, slănină şi brânză, căci are să-mi dea nişte aripi cu care am să pot zbura până în cer… (mai mult…)

Cântări, poezii și povestiri pentru copii – CD audio

Preaiubiți părinți și copii! La sugestia unor frați și surori de a înregistra o nouă serie de albume audio și pentru cei mici, ținându-se cont de această idee, cu ajutorul Domnului, după un timp de lucru în studio, s-a finalizat primul CD cu titlul de mai sus.

O parte din cântările acestui prim album, sunt compoziții noi, iar cele două povestiri; ”O bucățică de zahăr” și ”Rândunel”, înregistrate cu vocea plină de farmec a fratelui nostru înaintaș Ghiță Precupescu, conturează frumos întregul CD.

Sunt și poezii printre toate celelalte noutăți, pe care practic, le veți descoperi și asculta frățiile voastre.

Dragi părinți!.. Dacă doriți acest album audio și altele, pentru copii voștri și nu numai, dorințele se pot transforma în realitate dacă veți procura din timp toate acestea, de la Centrul Oastei Domnului – Sibiu, ”Librăria Cartea de Aur” și de la toate centrele de colportaj din țară și străinătate.

CD-ul prezentat, sperăm să fie și la adunarea Oastei Domnului pe Țară de la Comănești din data de 14 aprilie 2018. E bine ca fiecare să ne gândim la un dar pentru cei iubiți și micuți ai noștri, oferindu-le o mică atenție, pentru că și ei ne dăruiesc un zâmbet din zâmbetul lor, bucurie din bucuria lor, iar noi să le fim mereu alături! 

Hristos a Înviat!

                                                                                                                      Sava  Constandache

O poveste despre Iuda vânzãtorul

Când a început a învãța Mântuitorul pe pãmânt, diavoleștile gloate s-au umplut de spaimã și cutremur. În toatã ziua diavolii de pe pãmânt alergau cu raport la iad cã-i vai de ei. Ne prãpãdim! – ziceau unii. Vai de noi, cã Iisus ne-a bãgat în porci și ne-a aruncat în mare – se tânguiau alții. Atunci Lucifer ținu un mare sfat și pe unii dintre diavoli îi trimise, zicându-le:

– Mergeți și bãgați urã în farisei și cãrturari și în poporul iudeu, șoptindu-le mereu cã Iisus stricã mereu legea lui Moise și prorocii. (mai mult…)

De unde vine rãul în lume

I. Marini - CopyTrãia odatã într-o pãdure un pustnic bãtrîn. El ajunsese sã se împrieteneascã cu animalele pãdurii şi vorbea cu ele.

Într-o zi când pustnicul stãtea la umbra unui copac, s-au strâns în jurul lui la sfat, un corb, un porumbel, un şarpe şi o cãprioarã. Ele vorbeau de rãul din lume şi de obârşia lui.

Corbul zise: Rãul în lume vine din foame. Când eşti sãtul, te aşezi pe o cracã, croncãneşti a voie bunã, toat e ţi se par frumoase şi de toate te bucuri. Când eşti flãmând, te azvârli dupã pradã ca un smintit, nu mai ştii de beţe, de pietre, de câini, de oameni, de nimic.

Porumbelul zise: Rãul în lume nu vine din foame, el vine din dragoste. Dacã am trãi singuri nici n-am şti de rãu. Un cap nu duce atâta lipsã, şi chiar dacã ar duce, o duce singur. Dar noi avem tovarãşi de viaţã: f emei şi copii de care ne leagã mila, dragostea şi grija. Câte nu rãbdãm noi pentru soţii noştri şi copiii noştri şi cât de mult ne întristãm când ei sunt bolnavi… (mai mult…)

CALIFUL ŞI DIAVOLUL

asculta-radioUn calif evlavios trăia odată în Bagdad. El avea obiceiul să se roage în fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Se trezea şi se ruga regulat la ceasul obişnuit. Într-o dimineaţă se scăpă cu somnul şi adormi. Era în primejdie să-şi piardă ceasul rugăciunii.

Un străin întră în odaia lui de dormit şi îl trezi, grăindu-i:

– Măria Ta, scoală-te, că întârzii de la ceasul de rugăciune!

– Şi cine eşti tu, cela ce ai venit să mă trezeşti? întrebă califul speriat. (mai mult…)

BANUL VĂDUVEI

Se zice că trăia odată un împărat care mult pătimea de boala trufiei şi tare mult îi plăceau laudele şi măririle acestei lumi.

Într-o zi, acest împărat îşi puse un gând bun: să zidească o biserică măreaţă, ca nici o alta din ţară. Dar şi acest gând bun îl puse în căruţa trufiei, căci dădu poruncă aspră să nu ajute nimeni, cu nimic, zidirea acestei biserici. Voia, adică, să se întoarcă tot meritul şi toate laudele numai asupra lui.

Şi s-a apucat împăratul şi a chemat pe cei mai mari meşteri clăditori din împărăţie şi a zidit o biserică minunată cum nu s-a mai pomenit. Străluceau de departe aurul şi podoabele în care o îmbrăcase. Când fu gata zidirea, împăratul puse meşteri să-i scrie numele lui de ctitor în fruntea bisericii, deasupra uşii de la intrare. Şi meşterii scriseră cu slove mari, de aur: (mai mult…)

„MARE-I DUMNEZEU“

Trăia odată, în vremurile de demult, pe la începuturile creştinismului, un ceasornicar creştin care, la fiecare vorbă, zicea:  Mare este Dumnezeu! În acea ţară domnea pe atunci un împărat păgân care ura mult pe creştini. Auzise împăratul şi de ceasornicarul creştin şi prinsese ură pe el pentru vorba ce o avea. Într-o zi, trimise după el să-l aducă la curtea împărătească.

– Te-am chemat să-mi cureţi inelul acesta şi poimâine să mi-l aduci. Ia seama că, uite, inelul are o piatră scumpă; nu cumva să mi-o pierzi, căci o plăteşti cu capul – zise împăratul.

– L-oi curăţa, înălţate împărate! Mare-i Dumnezeu!

Împăratul ia inelul, spunând că merge să-l pună în cutie; intră într-o altă cameră, scoate repede piatra scumpă din inel, o trimite pe un servitor să o arunce în mare şi, întorcându-se, îi dădu ceasornicarului inelul împachetat fără piatră, zicându-i:

– Acum poţi pleca la lucru; te-oi vedea cât de mare va fi Dumnezeul tău. (mai mult…)

Basmul din Carpaţi

Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul.

“Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci, s-a dus la tata, să-l întrebe.

“Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă.. “Unde? Unde e Raiul?” , îi întrebă copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi.. “Ce lume urâtă…”, îşi spuse pentru sine puştiul.

Ca să-l găseşti, trebuie să părăseşti satul acesta…, se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea demult. “Şi acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găseşti un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ţi spună unde este Raiul.”

Zis şi făcut. Şi a doua zi de dimineaţă, când părinţii lui nu se sculaseră încă, îşi luă o trăistuţă cu câteva merinde şi plecă furişându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma paşilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse şi, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă ţâşni o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo de mulţi ani.

“Ce te aduce pe-aici, copilule?”, îl iscodi acesta pe micul călător. “Vreau să găsesc Raiul, răspunse copilul, şi cineva mi-a spus că tu ştii cum trebuie să ajung”. Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse: (mai mult…)