Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pr. Iosif Trifa

Pr. Iosif Trifa

Încă puţin… numai puţin şi apoi mă întorc la Dumnezeu…

Pogorârea Duhului Sfânt prilejuieşte şi anul acesta împlinirea bucuriei ostaşilor Domnului de a poposi la Sibiu în adunare „de Sărbătoare”, întâlnire ce se va desfăşura cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale, Dr. La­u­renţiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Adunarea de Tineret, intrată deja în tradiţia marilor adunări ce se desfăşoară la Sibiu, are ca temă „Munca şi lenea duhovnicească”

Bibliografie: „Munca și lenea” – autor: Preot Iosif Trifa, Editura Oastea Domnului, Sibiu. Cartea cuprinde meditaţii şi învăţături despre munca şi lenea duhovnicească dar şi despre munca şi lenea trupească. Cartea a fost tipărită pentru prima dată în anul 1936 în 10.000 exemplare.

,,Încă puţin somn… încă puţină odihnă”(Pilde 24,33)
Încă puţin… numai puţin şi apoi mă întorc la Dumnezeu…

„Încă puţin somn! — zice leneşul — încă puţină odihnă, să mai încrucişez mâinile puţin ca să mă odihnesc” (Pilde 24,33).
Ce bine a cunoscut înţeleptul Solomon pe omul cel leneş.
Căci aşa e leneşul; el nu se leapădă de lucru, vrea şi el să fie harnic, dar tot amână lucrul cu parola: „încă puţină odihnă şi apoi mă voi scula ca un urs şi voi lucra îndoit de mult”. (mai mult…)

„Ţarina unui om leneş” – Pilde 24,32 – Ţarina noastră cea duhovnicească

Pogorârea Duhului Sfânt prilejuieşte şi anul acesta împlinirea bucuriei ostaşilor Domnului de a poposi la Sibiu în adunare „de Sărbătoare”, întâlnire ce se va desfăşura cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale, Dr. La­u­renţiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Adunarea de Tineret, intrată deja în tradiţia marilor adunări ce se desfăşoară la Sibiu, are ca temă „Munca şi lenea duhovnicească”

Bibliografie: „Munca și lenea” – autor: Preot Iosif Trifa, Editura Oastea Domnului, Sibiu. Cartea cuprinde meditaţii şi învăţături despre munca şi lenea duhovnicească dar şi despre munca şi lenea trupească. Cartea a fost tipărită pentru prima dată în anul 1936 în 10.000 exemplare.

„Înţeleptul şi împăratul Solomon a trecut odată prin ţarinile supuşilor săi. Ieşise cum s-ar spune azi o „vizită regală”. Cu acest prilej a văzut moşioara unui om leneş. Şi tare s-a întristat despre cum a văzut-o. „Trecut-am pe lângă ţarina unui om leneş şi pe lângă via unui om fără de minte. Şi iată, era în totul numai scai înalţi; spinii acoperiseră întregul loc şi îngrădirea lor de piatră era surpată. Văzut-am acestea şi le-am luat în inima mea; am căutat şi am tras învăţătură” (Pilde 24,30-32).

În legătură cu aceasta a scris într-alt loc înţeleptul Solomon: „Până când vei dormi, o, leneşule? — sărăcia vine peste tine ca un hoţ şi lipsa ca un haiduc” (Pilde 6,9—11), cum se vede în chipul de alături. Dar vedeţi înţeleptul Solomon nu s-a întristat numai văzând ţarina leneşului, ci a tras şi învăţătură. Din ţarina unui om leneş a cules învăţătură duhovnicească. Aşa este omul cel înţelept. Aşa este omul cel credincios. El trage învăţătură din toate celea. Un om credincios, un copil al lui Dumnezeu, vede ceva şi învaţă ceva şi acolo unde altul nu vede nimic. Pentru un copil al lui Dumnezeu predică şi păsările cerului, crinii câmpului, peştii mărilor etc. „Voi, copiii lui Dumnezeu, — zice un vestit predicator — veţi afla predici peste tot locul, pe uscat şi pe mare, pe pământ şi pe cer, şi veţi învăţa de la fiecare animal, pasăre, peşte, insectă şi de la fiecare plantă care răsare şi creşte pe pămînt”.

Înţeleptul Solomon a tras învăţătură şi de la nişte scaieţi şi urzici. A văzut o ţarină năpădită de scai şi buruiene şi şi-a zis: „oare nu tot aşa face şi păcatul cu ţarina inimii omului?” Înţelepciunea omului credincios culege struguri — adică învăţătură — şi din spini. Culege smochine şi din urzici.

Şi acum să ne întoarcem la,ţarina omului leneş. Pe omul acela înţeleptul Solomon îl numeşte fără de minte, adică nebun. Grea vorbă! Se pare poate ca acel om să fi fost un om foarte de treabă. Un om cinstit. Şi totuşi Solomon îi aruncă vorba grea de nebun. De ce? Pentru că el avea o moşie, avea o avere pe care, din lene n-o lucra, n-o îngrijea, ci o lăsase în părăginire.

Întocmai aşa stau lucrurile şi cu averea cea spirituală. Căci moşia şi averea omului nu este numai casa şi pământul, ci şi mintea,inima, credinţa şi celelalte bunuri spirituale. Unii au din această avere mai mult, alţii mai puţin. Dar trebuie să o „muncească”; să o apere de „scaieţi” şi ,,urzici” făcând-o folositoare lui şi altora. Un om poate fi foarte cuminte. Poate avea o avere de mare înţelepciune. Dar ce folos dacă această avere face „scaieţi” şi „urzici”; face înşelăciuni, nedreptăţi şi alte lucruri slabe. Ce folos şi de averea „culturii” dacă dă şi ea „scaieţi” şi „spini” în loc de flori şi roade de fapte bune! Un învăţat creştin zicea: „dacă ştiinţa ta, cultura ta, activitatea ta nu duce într-acolo ca să serveşti lui Dumnezeu prin neamul tău, atunci n-ai învăţat aceea ce Solomon numeşte înţelepciune şi tu nu eşti omul acela despre care stă scris că „oriunde se duce, face bine”.

Aşa e şi cu ogorul nostru cel duhovnicesc, cu averea noastră cea duhovnicească. Credinţa ta desigur este o avere frumoasă. Dar ce folos dacă nu lucrezi cu ea şi prin ea ca să produci recoltă de fapte bune! Credeul este desigur o avere minunată. Dar poţi ajunge cu el în iad dacă nu lucrezi cu averea lui. Te lauzi cu biserica ta, cu credinţa ta ortodoxă? Foarte bine. Şi eu mă laud. Este averea noastră cea mai scumpă. Vom pierde însă mântuirea cîtă vreme nu lucrăm în această avere. Vom pierde mântuirea câtă vreme noi vom dormi ca nişte leneşi, cu scaieţii şi urzicile păcatelor crescute până la brâu. Nu-i destul să ai o avere duhovnicească, ci trebuie să şi lucrezi în ea. Nu talanţii sunt o avere, ci sporirea lor, cum spune şi Evanghelia. Nu pământul în sine este o avere, ci lucrarea lui.

„Mântuirea vine prin dar” zic unii. Şi mulţi îşi razimă lenea duhovnicească aici: păi dacă mântuirea vine prin dar, la ce să mai lucrăm noi? La ce să mai alergăm şi noi pentru mântuirea altora? Da! e adevărat, mântuirea vine prin dar. Dar şi aici plugăria şi ţarina ne ţin o predică. Omul, plugul şi sapa nu pot face absolut nimic câtă vreme cerul de Sus nu-şi trimite darul lui: căldura, pioaia etc. Însă sub revărsarea acestui dar omul trebuie să lucreze, altcum creşte buruiana şi urzica. Peste ţarina unui om leneş poate să umble cea mai potrivită vreme — ea va produce numai urzici şi bălării.

Aşa e şi cu ţarina noastră cea duhovnicească. Harul trebuie primit într-un pământ lucrat de noi şi pregătit de noi pentru primirea şi rodirea lui — altcum, cu lenea noastră, vom produce numai buruieni şi urzici de păcate. Unde rugineşte plugul şi sapa, creşte cucuta şi urzica. Un creştin „leneş” nu este copilul Celui care a zis: „Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu încă lucrez” (Ioan 5,17).

 

Părintele Iosif Trifa

din cartea „Munca şi Lenea”

Editura „Oastea Domnului”, Sibiu, 1991

 

Patima băuturii e un ştreang pe care numai „foarfeca“ Golgotei îl poate tăia

Aşa e patima beţiei. Cum se vede în chipul de alături. Ea începe cu o aţă subţire, pe care omul o poate rupe cu uşurinţă. Numai cât, aţa asta e întinsă cu vicleşug de o mână vicleană: de mâna lui Satan. Şi dacă omul nu bagă de seamă, aţa se tot îngroaşă – paharele sporesc mereu – până când, pe urmă, Satan a făcut din aţă un ştreang, cu care l-a legat pe om. Şi, apucat pe calea asta, omul sfârşeşte cu pieire trupească şi sufletească.

Satan, de meserie este împletitor de ştreanguri şi lanţuri cu care leagă pe cei apucaţi cu patimi rele. Şi ah! Ce de suflete pierde cu aceste legături. De când eram la ţară, am cunoscut un om care, de la primul pahar – de la aţa cea subţire – a ajuns pe urmă la ştreangul spânzurătorii. (mai mult…)

Frica de diavolul

FRICOSII-500x500Şi acum să spunem ceva şi despre frica de dia­vol. Frica de diavol trebuie să o aibă fiecare om, pentru că diavolul de la început este un ucigător de oameni. Într-un anumit înţeles, oamenii se şi tem de diavolul. Dar o frică tare ciudată este aceasta; o frică falsă.

Oamenii se tem cu toţii de diavolul de noapte. Trecând noaptea prin nişte locuri pustii, omul simte un fel de frică de diavol. Într-o moară sau într-o casă pustie, omul n-ar intra la miezul nopţii, pentru mare lucru. Căci e credinţa că acolo locuieşte diavolul. (mai mult…)

Un om se desăvârşeşte pe sine însuşi lucrând.

Pogorârea Duhului Sfânt prilejuieşte şi anul acesta împlinirea bucuriei ostaşilor Domnului de a poposi la Sibiu în adunare „de Sărbătoare”, întâlnire ce se va desfăşura cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale, Dr. La­u­renţiu Streza, Mitropolitul Ardealului. Adunarea de Tineret, intrată deja în tradiţia marilor adunări ce se desfăşoară la Sibiu, are ca temă „Munca şi lenea duhovnicească”

Bibliografie: „Munca și lenea” – autor: Preot Iosif Trifa, Editura Oastea Domnului, Sibiu. Cartea cuprinde meditaţii şi învăţături despre munca şi lenea duhovnicească dar şi despre munca şi lenea trupească. Cartea a fost tipărită pentru prima dată în anul 1936 în 10.000 exemplare.

Munca şi Oastea Domnului

Oastea Domnului are şi munca cea trupească şi cea duhovnicească.
— Să ne ţinem pe linia învăţăturilor sf. apostol Pavel.

Arătam cum satan se amestecă şi acolo unde se vesteşte Evanghelia.
Oriunde se vesteşte cu putere Evanghelia, satan ridică fel de fel de bănuieli; ba că predicatorul predică din interes, ba că e un leneş ce nu-i place munca, ba că e din greu plătit etc.
Şi arătam cum apăra apostolul Pavel vestirea Evangheliei faţă de astfel de atacuri. Făcea totul — lucra din greu şi cu mâinile sale — numai să nu smintească cu ceva vestirea Evangheliei.

Pe linia aceasta trasă de marele apostol ne-am ţinut şi ne ţinem şi noi cu vestirea de la Oastea Domnului.
De la început noi am ferit mişcarea aceasta de orice taxe şi contribuţii obligatorii. Oastea Domnului e doar singura societate care n-are taxe; n-a pornit la drum cu taxe şi n-are nici un fel de taxe şi greutăţi băneşti pentru membrii ei. (mai mult…)

Cunoașterea lui Iisus Hristos este mãsura creșterii noastre

Cunoașterea lui Iisus Hristos este mãsura creșterii noastre, pentru cã Dumnezeu a voit ca toatã plinãtatea sã locuiascã în El (Col. 1, 9). În El locuiește toatã plinãtatea lui Dumnezeu (Col. 2, 9). În El sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei (Col. 2, 3). Iisus a fost fãcut de Dumnezeu pentru noi: Înțelepciune, Dreptate, Sfințenie și Rãscumpãrare (1 Cor. 1, 30).

Numai cine a intrat în cunoștința Domnului Hristos poate crește în cele duhovnicești. Numai cine a intrat în aceastã cunoștințã poate ajunge la taina tainelor: la taina rãscumpãrãrii noastre prin Scump Sângele Lui. (mai mult…)

Harnice „Marte“ ale lui Hristos, înzestrate „Samaritence“ ale Domnului.

Măriuţa şi Carolina-Părăon

În munca de răspândire a Bibliei şi a cărţilor Oastei sau în ajutorarea materială a tipăririi acestora, ori a ajutorării săracilor şi a orfanilor, care erau primele bătălii din anii începutului Oastei, surorile noastre au dat unul dintre cele mai mari ajutoare, făcându-se, multe dintre ele, nişte harnice „Marte“ ale lui Hristos, nişte înzestrate „Samaritence“ ale Domnului.

Iată, de exemplu, ce se putea scrie despre astfel de surori:

Ce poate face o ostaşă a Domnului

„Oastea Domnului are în fronturile sale şi o mulţime de femei care se întrec şi ele în râvnă şi luptă pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Amintim aici, la foaie, pilda unei astfel de femei: Ana Matei din Lugoj, ostaşă în Oastea Domnului. A făcut şi face nenumărate lucruri pentru biruinţa Evangheliei. A umplut Lugojul cu cărţi şi Biblii. Împreună cu o soră a ei în lucrul Domnului, nu cruţă nici o osteneală ca să poată prinde mereu suflete în mreaja Cuvântului lui Dumnezeu… Pe pieptul ei străluceşte cruciuliţa Oastei, crucea biruinţei. Frumoasă apostolie de la o femeie! Iată, acesta este rostul cel adevărat al femeilor. Aceasta este «femeia misionară» pe care o întâlnim în Faptele Apostolilor şi în epistolele Sf. Apostol Pavel: Lidia, Tabita, Priscila, Fivi… (mai mult…)

Apostolia femeilor

Părintele Iosif  Trifa

În vremea aceea, venit-a Iosif din Arimateea, sfetnic cu bun chip, care şi acela era aşteptând Împărăţia lui Dumnezeu; şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a murit aşa curând. Şi, chemând pe sutaşul, l-a întrebat pe dânsul de a murit de mult.

Şi, înţelegând de la sutaşul, a dăruit lui Iosif trupul. Şi, cumpărând giulgiul şi pogorându-L pe El, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus în mormânt, care era săpat în piatră şi a prăvălit o piatră pe uşa mormântului.

Iar Maria Magdalena şi Maria lui Iosif priveau unde-L pun. Şi, dacă a trecut sâmbăta, Maria Magdalena şi Maria lui Iacov şi Salome au cumpărat miresme ca să meargă să-L ungă pe El. Şi foarte de dimineaţă, într-una a Sâmbetelor, au venit la mormânt, răsărind soarele.

Şi ziceau una către alta: „Cine va prăvăli nouă piatra de pe uşa mormântului?” (mai mult…)

Ce nu poate face în lume o femeie cu bunătatea ei!

Mai mult chiar decât bărbaţii, sunt chemate femeile să ajute lucrul Domnului, în lume. Cu firea lor mai gingaşă, cu simţămintele lor mai blânde, cu dragostea lor mai caldă, ele se potrivesc neasemănat mai bine ca să intre în Oastea lui Hristos pentru a ajuta înnoirea vieţii religioase a neamului nostru.

Ce nu poate face în lume o femeie cu bunătatea ei! Din cel mai dârz şi aspru bărbat, soţia cuminte poate face un bun tovarăş de viaţă. O mamă religioasă şi plină de dragoste către copiii ei s-a bucurat întotdeauna de binecuvântarea fiilor ei. În frământările cumplite ale vieţii, în care bărbaţii îşi pierd adeseori cumpătul şi se învrăjbesc, cât bine n-ar aduce femeile cu sfatul lor cumpătat, cu vorba lor domoală, cu dragostea lor de soţii credincioase. Se poate oare ca un bărbat să nu asculte cuvântul soţiei sale, chiar în treburile bărbăteşti de la comună, de la biserică, de la orice alte îndeletniciri, dacă el ştie că îngerul păzitor al casei sale este un suflet al lui Dumnezeu? (mai mult…)

Alta a fost necredinţa lui Toma şi alta e necredinţa oamenilor de azi

Deci, fiind seară în ziua aceea, într-una din sâmbete, şi uşile fiind încuiate, unde erau ucenicii adunaţi de frica iudeilor, venit-a Iisus şi a stătut în mijloc şi a zis lor: „Pace vouă!”

Şi acestea zicând, a arătat lor mâinile şi coasta Sa. Şi s-au bucurat ucenicii văzând pe Domnul.

Deci a zis lor iarăşi: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi”. Şi aceasta zicând, a suflat şi a zis lor: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.

Iar Toma, unul din cei doisprezece, care se zice Geamăn, nu era cu dânşii când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: „Am văzut pe Domnul”. Iar el le-a zis lor: „De nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi de nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi de nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”… (mai mult…)