Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pr. Iosif Trifa

Pr. Iosif Trifa

PILDA CU CEI CHEMAŢI LA CINĂ

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a fă-cut cină mare şi a chemat pe mulţi.
Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că, iată, toate sunt gata!
Şi au început toţi, câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog, iartă-mă.
Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă.
Şi altul a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
Şi, întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici.
Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc.
Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa.
Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea (Lc 14, 16-24).

Cina din pilda Evangheliei este Împărăţia lui Dumnezeu; este mântuirea noastră cea sufletească prin Jertfa cea mare şi sfântă a Fiului Său. Cei chemaţi la această cină au fost în primul rând evreii. Pentru ei pregătise Dumnezeu acest ospăţ al mântuirii. Dar ei au refuzat chemarea Domnului; Evanghelia mântuirii a trecut asupra „neamurilor“, asupra popoarelor păgâne. (mai mult…)

Vremile noastre sunt un mare fiu rătăcit

Vremile noastre sunt pilda fiului rătăcit arătată în chip mare. Pe fiul cel pierdut l-au întors acasă lipsa, foamea şi necazul.

Necazurile şi suferinţele vin din îndepărtarea de Dumnezeu, ca o chemare cerească să ne oprim din calea morţii şi să ne întoarcem „acasă“, la cele sufleteşti. Necazurile, greutăţile şi lipsurile vremurilor noastre sunt strigarea şi chemarea Tatălui Ceresc să ne oprim din calea răutăţilor şi să ne întoarcem „acasă“ la El. Însă lumea, oamenii de azi, aleargă înainte pe căile pierzării. Necazurile şi greutăţile nu i-au putut opri în loc.

Vremile noastre sunt un mare fiu rătăcit ce a ajuns să mănânce „roşcovele“… a ajuns să îndure cumplite lipsuri şi greutăţi, dar nu vrea să se întoarcă „acasă“ la Tatăl Ceresc… Chefuieşte, rabdă şi stă slugă la diavoleştile patimi, dar nu vrea să se întoarcă „acasă“ la mântuire.

De greutăţi şi necazuri nu vom scăpa până ce nu vom apuca înapoi pe calea întoarcerii la Tatăl Ceresc. Lumea de azi e plină de fii rătăciţi şi nepăsători, de aceea nu mai sosesc binele şi uşurarea.

Ca să scăpăm la bine şi uşurare, ne trebuie şi nouă lacrimile fiului pierdut şi hotărârea lui: Scula-ne-vom – din răutăţi – şi ne vom întoarce la Tatăl nostru cel Ceresc…

Fără această hotărâre, nu vom avea uşurare.

Din pildele Mântuitorului / preot Iosif Trifa. – Ed. a 6-a. – Sibiu : Oastea Domnului, 2015

„IATĂ, NEAMURILE PĂMÂNTULUI M-AU PĂRĂSIT ŞI SE ÎNCHINĂ LA IDOLI“…

Tabloul de mai sus reprezintă o vedenie ce i s‑a arătat proorocului Ieremia.

„Şi a întins Domnul mâna Sa către mine – scrie Ieremia (cap. 1) – şi S-a atins de gura mea şi a zis către mine: «Ce vezi tu, Ieremia?» Şi am răspuns: toiag de nuc văd şi căldare arzând văd şi faţa ei dinspre miazănoapte. Şi zis Domnul către mine: «Dinspre miazănoapte se vor aţâţa relele peste toţi cei ce locuiesc pe pământ. Pentru că, iată, Eu chem toate neamurile pământului şi voi grăi către ele cu judecată pentru toată răutatea lor, căci M-au părăsit pe Mine şi au jertfit dumnezeilor străini şi s-au închinat idolilor»… «Pentru acestea, iată, chem sabie asupra tuturor celor ce locuiesc pe pământ»“ (Ier. 25, 29).

Această vorbire a lui Dumnezeu cu Ieremia o arată imaginea de alături. Proorocul Ieremia a scris profeţiile de mai sus pentru vremurile de atunci şi pentru oamenii de atunci, dar ele se potrivesc şi pentru vremurile şi oamenii de acum. Chipul de alături este parcă icoana şi oglinda lumii de astăzi. În dreapta lui se văd doi oameni ce tămâiază un viţel, adică un idol. Asta înseamnă păcatele oamenilor de atunci şi de acum. În stânga se văd ivindu-se ostaşi înarmaţi. Asta înseamnă pedeapsa necazurilor şi războaielor pentru păcatele oamenilor. În mijloc se vede Domnul Dumnezeu, Care, prin gura proorocului Ieremia, vesteşte pedeapsa şi-i cheamă pe oameni la îndreptare. Asta înseamnă că şi astăzi Dumnezeu îi cheamă pe oameni la îndreptare. Scripturile sunt glasul Domnului şi chemarea Domnului la îndreptare. „Pe Mine, izvorul apei vieţii, M-aţi părăsit“ – zice Domnul şi astăzi către noi (Ier. 2, 13) – şi v‑aţi făcut vouă idoli din bani, din plăceri, beţii, chefuri, pofte şi alte fărădelegi; de aceea, „iată, vin zile când voi face să se audă iarăşi strigare de război“ (Ier. 49, 2) şi „vă voi da săbiei“ (Isaia 65, 1) şi războaielor. „Ascul­tă, pământule, iată, Eu aduc peste aceşti oameni rele din care nu vor mai putea scăpa“ (Ier. 11, 11) şi „necazuri care n-au fost de la începutul lumii până acum“ (Matei 24, 21). Oare vremurile grele de azi nu sunt ele o dovadă că, iată, noi am ajuns plinirea Scripturilor de mai sus? (mai mult…)

Sarea nu sufere pământul în ea

Cercetând ocnele de sare de la Ocna Sibiului, am văzut un lucru interesant. Bolovanii de sare scoşi din adâncul pământului erau plini de straturi de pământ ce se scuturau mereu de pe ei.

– Ce înseamnă acest pământ ce iese din sare? l-am întrebat pe ocnaşul ce mă conducea prin baie.

– Asta e puterea sării, mi-a răspuns ocnaşul. Sarea nu sufere pământul, se curăţă de el, îl scoate afară din ea…

Aşa e şi cu creştinul cel adevărat despre care a zis Mântuitorul că e o „sare a pământului“ (Matei 5, 13). El nu sufere cele lumeşti, el se curăţă mereu de pământul ce a apucat în el. Omul cel duhovnicesc nu sufere cele lumeşti, le alungă, se curăţă de ele cu „pu¬terea ce o are de la Duhul Sfânt.

Un creştin ce sufere păcatul şi lumeştile plăceri este o „sare ce şi-a pierdut puterea“ (Marcu 9, 50).

Citiri şi tâlcuiri din Biblie : adânciri sufleteşti în Sfintele Scripturi / preot Iosif Trifa. – Sibiu: Oastea Domnului, 2003

Umbra măgarului

Un predicator se silea odată să trezească în popor dragoste şi râvnă pentru lucrul mântuirii sufleteşti. Însă la râvna lui, poporul răspundea cu căscături şi semne de plictiseală.

Atunci predicatorul începu în mijlocul predicii o poveste: Cică odată un călător a închiriat de la un cio­ban un măgar. Pe drum, fiind cald, călătorul făcu un popas; şi, nefiind alt loc, se adăposti la umbra măgarului.

– N-ai drept să foloseşti umbra măgarului meu, zise atunci ciobanul. Eu ţi-am arendat numai măgarul, nu şi umbra lui. Umbra e a mea…
Din vorbă în vorbă, ajunseră la ceartă şi, pe urmă, la judecată. Lumea se umplu de faima acestui proces; toţi aşteptau cu gura căscată să vadă ce se va alege… (mai mult…)

EV. DUMINICII I DIN POSTUL MARE (a Ortodoxiei)

EVANGHELIA DE DUMINICĂ: SĂ MERGEM DUPĂ HRISTOS

Evanghelia de duminică ne spune cum i-a ales Iisus pe învăţăceii Filip şi Natanael. I-a întâlnit în calea Sa şi le-a zis: „Veniţi după Mine” – şi ei au plecat îndată după El.

Să luăm aminte! Tot aşa ne cheamă Hristos şi pe noi: „Veniţi după Mine”. Dar mulţi n-aud această che­mare, alţii nu o înţeleg şi, iarăşi, alţii pleacă după ea, dar nu stăruie înainte pe urmele lui Hristos. Luaţi aminte, creştinilor, că ne-am prea cufundat în vălmăşagul şi vârtejul afacerilor trecătoare şi ne-au prea copleşit va­lurile păcatelor şi ale plăcerilor pline de otravă şi de aceea n-auzim stri­garea şi chemarea lui Hristos. „Iată, stau la uşă şi bat”, zice Hristos” (Apoc 3, 20). Dar patimile şi păcatele fac larmă în casa sufletului nostru şi de aceea chemarea Lui nu se aude. Să ieşim din vârtejul afacerilor şi păcatelor şi să scoatem patimile din casa sufletului, ca să putem auzi che­marea Lui şi să putem pleca pe ur­mele Lui. (mai mult…)

Postul sfintei Învieri soseşte

Postul sfintei Învieri soseşte ca o aducere aminte despre datoriile ce le are omul faţă de sufletul lui, faţă de mân­tuirea lui cea sufletească. Po­stul este un început de urcuş sufletesc spre Golgota, spre Jertfa cea mare şi sfântă din care a izvorât mântuirea noa­stră sufletească. Acest urcuş trebuie să-l faci zi de zi şi clipă de clipă, ca să poţi înţelege şi afla taina cea mare a mântuirii tale sufleteşti. Un post care nu te-a suit la Golgota şi nu te-a trecut peste Golgota n-ajunge nimic.

(Mt 6, 14-21).

Evanghelia de duminică este pusa înaintea noastră la prinderea postului, cu învăţă­tură sufletească despre cum trebuie să facem postul nostru curăţitor de păcate şi mântui­tor de suflete. Evanghelia în­cepe cu vorbele: „De nu veţi ierta greşelile semenilor voştri, nici Tatăl ceresc nu vă va ierta”. Asta înseamnă că şi temelia postului trebuie să fie iertarea şi iubirea de oameni. Nici po­stul, nici viaţa noastră de cre­ştini n-ajunge nimic dacă nu se reazemă pe această temelie. „Ura şi neîmpăcarea este pă­catul cel mai mare – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Nici po­stul, nici rugăciunea, nici mi­lostenia n-ajung nimic dacă au ne-am împăcat”. De ce? Apoi de aceea, pentru că noi trăim din mila şi iertarea Tatălui ceresc şi această iertare ni s-a dat şi ni se dă condiţionat, ca şi noi să iertăm altora. În acest înţeles ne-a învăţat Mântuito­rul a ne ruga: „Şi ne iartă nouă, Doamne, greşelile noastre precum iertăm şi noi gre­şiţilor noştri”. De câte ori ne rugăm aşa, dar nu iertăm, ne osândim pe noi înşine (citeşte pilda datornicului nemilostiv de la Matei 18, 23-35). (mai mult…)

«Adame, unde eşti?»

„Şi li s-au deschis ochii amândurora şi au cunoscut că erau goi; şi au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte din ele. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând în rai după amiază; şi s-au ascuns Adam şi femeia lui de la faţa Domnului Dumnezeu între pomii raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis lui: «Adame, unde eşti?» Iar el a zis: «Glasul Tău am auzit umblând prin rai şi m-am temut, căci gol sunt şi m-am ascuns». Şi a zis Dumnezeu lui: «Cine ţi-a spus ţie că eşti gol, nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit ţie să nu mănânci?» Şi a zis Adam: «Femeia care mi-ai dat să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom»; iar Eva a zis: «Şarpele m-a amăgit şi am mâncat…»” (Citiţi pe larg la Facere 3, 6-14.) (mai mult…)

Cântările păsărilor

Dar păsările cerului ne sunt apoi o predică vie şi prin altceva: prin cântările lor.

Tatăl Ceresc se îngrijeşte de ele, dar, în schimb, şi ele Îl slăvesc neîncetat prin cântările lor. Pădurea e cu adevărat o biserică măreaţă ce răsună de cântecele de slavă ale păsărelelor.

Păsările îşi fac regulat cântările şi rugăciunile lor. În pădurea de la Geoagiu, ascultam în fiecare dimineaţă cântarea lor. Îndată ce se trezesc, înainte de a pleca după hrană, păsările îşi fac utrenia lor de dimineaţă. (mai mult…)

În ziua de 3 martie, anul 1888, s-a născut Părintele Iosif Trifa

Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur. Dar, dacă moare, aduce multă roadă…“ (Ioan 12, 24).

Astfel, „moartea“ grăuntelui de grâu începe chiar din clipa când primeşte să fie aruncat în brazdă.

El nu moare dintr-o dată, dar moare în fiecare zi câte puţin, prin munca şi lupta pe care le duce spre rodul pe care îl pregăteşte.

Rodul va apărea numai atunci când jertfa grăuntelui semănat va fi dăruită în întregime…

În vremea când la Mitropolia Sibiului se făceau astfel de planuri şi se întocmeau astfel de hotărâri, în comuna Vidra de Sus, din Munţii Apuseni, satul lui Avram Iancu, trăia „grăuntele de grâu“ şi vieţuia „jertfa“.

Grăuntele şi jertfa se numeau atunci tânărul preot Iosif Trifa.

Se născuse în ziua de 3 martie, anul 1888, în satul Certege, de lângă Câmpeni, în judeţul Turda, ca al patrulea fiu dintre cei şase ai familiei de ţărani Dumitru şi Ana Trifa. (mai mult…)

WhatsApp chat