Pr. Petru Roncea

Viaţa publică a Domnului Iisus Hristos a ajuns în ultima săptămână. Ce mare-i această săptămână, de-i acordă Sfântul evanghelist Ioan, iată, nouă capitole, de la 12 la 20, pline de semnificaţii profunde asupra dumnezeirii Mântuito­rului, ca unul care, stând mai aproape decât toţi ceilalţi de inima Domnului, a ţinut minte şi a evaluat mai înţe­lept etapele preamăririi Fiului Omului!

Textul citit la evanghelia Sfintei Liturghii a Praznicului Floriilor este de la Ioan 12, 1-18. El ne poartă întâi în Betania lui Lazăr. Un fel de antecameră a Ierusalimului. Loc de pregătire pentru moarte, aici, în satul lui Lazăr, care devenise icoană a Învierii. Sosirea lui Iisus în Betania, de vineri seara, era de ajuns ca a doua zi, sâmbătă, să zboare vestea prezenţei Lui aici prin toate uliţele Ierusalimului. Dar atracţia mulţimii nu era atât Persoana Mântuitorului, cât Lazăr cel înviat, despre care aflase că ieşise din mormânt după patru zile de lipsă de suflare şi trecere profundă în putrefacţie. Sărmanele gloate, ce greu au putut pricepe mai târziu Învierea Mântuitorului, mai ales pentru că trupul Lui nu cunoscuse stricăciunea, ca să atragă atenţia trecătorilor, şi nici n-a ieşit din Mormânt sub privirile curioase ale casei lui Israel avidă după minuni care să-i asigure supremaţia între popoare! O, cum n-au înţeles oamenii că Mântuitorul tocmai Învierea Lui o însemnase, prevestind-o prin învierea prietenului Lazăr, pe care l-a scos din mormânt, ca pe unul cu mult mai de necrezut că va putea reveni la viaţă decât va fi El! Ca să poată lumea să creadă mai uşor Învierea Lui ce va întrece orice închipuire şi orice raţiune omenească. (mai mult…)

Duminica a cincea din Postul Mare este închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, aşa cum este trecut în calendarul acestei duminici, iar despre numele acestei sfinte auzim lucruri foarte interesante miercuri, la Denia Canonului celui Mare, când se pune accent foarte mult pe rugăciunile ei, ca una care a căpătat mare trecere înaintea Maicii Domnului şi a Sfintei Treimi. Miercuri seara la Denia Canonului cel Mare ne-am rugat cu toţii împreună cu Sfânta Maria Egipteanca să ni se ierte păcatele, ascultând canonul cel aspru al pocăinţei pe care Sf. Andrei Criteanul l-a compus şi pe care Biserica de sute de ani îl rosteşte în fiecare Post Mare în miercurea din săptămâna a cincea. Vineri seara am săvârşit Denia Acatistului Bunei Vestiri, râvnind la ajutorul cel mare al Maicii Domnului pentru mântuirea noastră, căci ca o mamă preaiubită a Fiului său, Iisus Hristos, şi ca una care ştie neputinţele noastre ale oamenilor, ascultă, pe de o parte, cererile noastre, pe de altă parte şopteşte Fiului său să Se poarte cu milă faţă de noi. (mai mult…)

Duminica a patra din Postul Mare ne pune înainte două texte evanghelice. Primul este de la Marcu despre vindecarea copilului bolnav al unui om căruia Hristos i-a făcut o mare bucurie, eliberându-l pe copilul său de duhul cel rău care îl chinuia, fiind mut şi surd, mut adică neputând să vorbească şi surd, neputând să audă. Neputând să audă cuvântul lui Dumnezeu, neputând să laude numele Domnului. Urechile sunt pentru a asculta glasul lui Dumnezeu, care se manifestă prin foşnetul frunzelor, prin ciripitul păsărilor, prin glasul părinţilor, prin cântarea Bisericii, prin tunete şi trăznete, prin toate mişcările pământului, prin vuietul apelor mării, prin toate acestea Dumnezeu grăieşte lumii, ne grăieşte nouă, iar urechile noastre ne-au fost date de Dumnezeu la creaţie pentru ca prin intermediul lor omul să aibă o comuniune cu Dumnezeu, să-L audă, să-L înţeleagă, să-L asculte pe Dumnezeu în diversele forme prin care El ni se adresează nouă. Dar diavolul a venit pe lumea aceasta ca să zădărnicească această legătură între Dumnezeu şi om, să-l facă pe om să n-asculte, să nu primească să aibă o relaţie cu Dumnezeu de iubire, care se manifestă în ascultarea cuvântului Său. (mai mult…)

Duminica Crucii, a treia din Postul Mare, ne îndreaptă deja privirile spre Golgota, spre acel munte unic din lume unde Dumnezeu a vrut să ne răscumpere de păcatul nostru prin moartea Fiului Său Iisus Hristos pe cruce. În drumul nostru către înviere, către sfârşitul vieţii noastre şi naşterea pentru veşnicie, întâmpinăm Crucea Domnului sau ne întâmpină Crucea Domnului pe noi ca să ne încurajeze, să ne ofere putere în lupta pe care o avem de dus pentru mântuirea sufletelor noastre. Crucea Domnului, prin faptul ca Hristos S-a legat de ea prin cele patru cuie care au ţintuit trupul Lui pe ea, prin aceasta crucea a devenit o persoană, crucea este dătătoare de viaţă, crucea nu mai este un lemn mort, un semn al morţii şi al groazei pentru cei care o priveau până atunci. Prin faptul că poartă pe ea pe Iisus Hristos, ţine trupul Domnului batjocorit, chinuit, jertfit pentru păcatele noastre, lemnul crucii capătă viaţă, capătă putere. De aceea Acatistul Sfintei Cruci se adresează Crucii ca la o persoană, aşa cum ne adresăm Mântuitorului, sau Maicii Domnului, sau unui sfânt: „Bucură-te, cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor”. (mai mult…)

Buna Vestire se numește Praznic împărătesc nu pentru că sărbătorim Buna Vestire un eveniment deosebit al Maicii Domnului sau pentru că pe Maica Domnului o sărbătorim, căci praznicele împărătești se referă numai la persoana Mântuitorului. Buna Vestire este numită praznic împărătesc pentru că Împăratul Hristos în sărbătoarea aceasta a luat trup, S-a zămislit în pântecele Maicii Domnului. Iar Maica Domnului fiind una cu Fiul ei, și ea se bucură de măreția prazniculuiÂÂ împărătesc pe care-l sărbătorim astăzi. De aceea zicem că sărbătorile Maicii Domnului și ale Mântuitorului sunt praznice împărătești peste an, dar nu pentru că e cinstită Maica Domnului, ci pentru că ea poartă în pântecele ei la Buna Vestire, sau pe brațele ei, la Soborul Maicii Domnului, pe Fiul întrupat, ori la Adormirea ei Fiul Însuși vine și-i ia sufletul, cum este prezentat în icoana Praznicului Adormirii. Deci, pentru cinstea Împăratului tuturor veacurilor, Iisus Hristos, sărbătorile Maicii Domnului devin sărbători împărătești.

Una din ele, care este cea dintâi a mântuirii noastre, este Buna Vestire. Fiul lui Dumnezeu se face om pentru ca – așa cum auzim la strană cântându-se la slava laudelor, la Utrenie -, omul să devină Dumnezeu. Adică noi, oamenii, unindu-ne cu Iisus Hristos, să devenim prin har fii ai lui Dumnezeu, așa cum Domnul nostru Iisus Hristos după fire era și este Fiu al lui Dumnezeu din veci. (mai mult…)

Duminica a doua din Postul Mare, sau a Sfântului Grigorie Palama, cum mai este numită, ne pregăteşte pentruvindecarea slăbănogului din Capernaum cea de-a treia, centrală a Postului Mare, care este Duminica Sfintei Cruci. În jurul Duminicii Sfintei Cruci se învârt cele patru duminici ale Patruzecimii: Duminica Ortodoxiei, prima, aceasta de acum, a Sfântului Grigorie Palama, şi duminicile cele două de după Duminica Sfintei Cruci, Duminica Sfântului Ioan Scărarul şi Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Aceste cinci duminici formează împreună o cunună a postului care ne pregăteşte pentru Duminica Intrării în Ierusalim a Mântuitorului şi pentru Săptămâna Patimilor.

Duminica trecută, Duminica Ortodoxiei, prima din post, ne-a pus pe inimă biruinţa Bisericii în lupta pe care a avut-o odinioară cu potrivnicii icoanelor, a Cuvântului lui Dumnezeu prezentat înaintea noastră prin intermediul culorilor. Duminica de astăzi, duminica luminii neînserate pe care a propovăduit-o Sfântul Grigorie Palama, teologul luminii, vrea să ne arate că merită să postim, că merită să ne pregătim pentru înviere, pentru că trebuie să devenim icoane ale lui Dumnezeu în lumea aceasta, că trebuie să strălucim în mijlocul oamenilor ca nişte lumini puternice a căror lumină porneşte din lumina cea neapusă a lui Hristos, Soarele dreptăţii. (mai mult…)

Să facem popas duhovnicesc, cititorule, la Betleem. O, câte lu­cruri minunate vom auzi şi vom vedea aici! Întâi, vom auzi că Mântu­itorul S-a sculat de pe Tronul mă­ririi Sa­le dumne­zeieşti şi a pogorât pe pă­mânt. Ce­­rurile a­dică s-au po­gorât, în­căpând, de necrezut, în spiţa lui Iuda, cum zice şi Ma­rele E­frem: „Ca să nu-i tul­bure prin măreţia Sa pe cei ca­re‑L ve­deau, El S-a strâns pe Sine În­suşi din tot univer­sul în pă­mântul evreilor, din tot acest pământ [S‑a restrâns] în Iudeea, şi de aici [S-a strâns] în Betleem, până ce a umplut [doar] un mic pântec [al Mariei]. Şi ca un grăunte din grădina noastră şi ca o rază mică pen­tru ochiul nostru, a răsărit, s-a întins şi a umplut lumea“1. Încă de la Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică, cata­vasiile Naşterii Domnului irump, în miez de utrenie, chemare către nou praznic făcându-se, la care astăzi am ajuns. Toa­tă sărăcia noastră s-a sfârşit deodată, îm­bo­găţindu-ne Rodul Care a bucurat as­tăzi Betleemul: „Hristos Se naşte, slă­vi­ţi‑L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hris­tos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Dom­nului tot pământul şi cu bucurie lău­da­ţi‑L, popoare, că S-a preamărit”. (mai mult…)