Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Pr. Prof. Vasile Mihoc

Pr. Prof. Vasile Mihoc

Preţul

Duminica a V-a din Post

(a Cuv. Maria Egipteanca)

Evanghelia de la Marcu 10,32-45 şi de la Luca 7,36-50

Marcu 10 32 Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple: 33Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. 34 Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia. 35 Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. 36 Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? 37 Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta. 38

Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? 39 Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza. 40 Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. 41 Şi auzind cei zece, au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan. 42 Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. 43 Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. 44 Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. 45 Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.  (mai mult…)

Cunoaşterea lui Dumnezeu

Duminica a II-a din Post

(a Sf. Grigorie Palama)

Evanghelia de la Marcu 2,1-12

1 Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. 2 Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. 3 Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. 4 Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. 5 Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! 6 Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: 7 Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? 8 Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? 9 Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? 10 Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: 11 Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. 12 Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodat

1.  Puterea iertării păcatelor dată „oamenilor”. În relatarea de la Mc 2,1-12 este vorba de mai mult decât de încă o vindecare minunată săvârşită de Mântuitorul. Anume, cu acest prilej El Se prezintă ca Acela Care dă harul iertării păcatelor celor care se apropie cu credinţă de El. Evanghelistul scrie: „Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!” (v. 5). Obiecţia cărturarilor, că numai unul Dumnezeu poate să ierte păcatele (v. 7), era întemeiată. Vindecându-l pe slăbănog, Iisus le dovedeşte însă că El este Dumnezeu, şi că, deci, poate să ierte păcatele. Mai mult, Domnul Hristos a dat puterea iertării păcatelor şi Sfinţilor Săi Apostoli (Mt 16,19; 18,18; In 20,22-23) şi, prin ei, Bisericii, prin slujitorii ei, episcopii şi preoţii. În finalul relatării paralele de la Matei a vindecării slăbănogului din Capernaum citim chiar aceste cuvinte: „Iar mulţimile, văzând acestea, s-au spăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu Cel Care dă oamenilor asemenea putere” (Mt 9,8). Evanghelistul scrie aceste cuvinte ca teolog al Bisericii; el ştie nu numai că Iisus, Dumnezeu adevărat, poate să ierte păcatele, ci şi că, prin Hristos, Dumnezeu a dat şi oamenilor în Biserică, puterea iertării (de aceea şi vorbeşte de oameni, la plural). (mai mult…)

Ortodoxia, „credinţa şi cunoştinţa adevărului celui conform cu evlavia” – Duminica I din Post (a Ortodoxiei)

Evanghelia de la Ioan 1,43-51

43 A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. 44 Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. 45 Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. 46 Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. 47 Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. 48 Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. 49 Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. 50 Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. 51 Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.

1. „A găsit pe Filip” (In 1,43). Evanghelia acestei Duminici arată în ce mare măsură cunoașterea lui Hristos este un dar. Căci nu Filip L-a găsit pe Domnul, ci Domnul l-a găsit pe Filip şi i-a zis: „Urmează-Mi”. Cât despre Natanael, şi în cazul său iniţiativa o are Iisus: El îl cunoaşte pe Natanael, înainte ca Natanael să-L fi cunoscut (v. 47-48).

Este ceea ce afirmă şi Apostolul Pavel, când scrie Galatenilor: „Acum însă, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degrabă după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu…” (Gal 4,9). Prin convertirea lor la creștinism, galatenii L-au cunoscut pe adevăratul Dumnezeu. Participiul gnontes din acest verset paulin (de la ginosko = cunosc, recunosc) are un sens deosebit de eidotes (participiu al lui oida = a ști), folosit în versetul precedent (Gal 4,8; cf. I In 2,29; In 21,17; Efes 5,5; I Cor 2,11). Verbul oida se referă la o cunoaștere a faptelor și nimic mai mult; în schimb verbul ginosko pune în valoare fie dobândirea, fie manifestarea cunoștinței, deci implică o participare a celui care posedă cunoștința. (mai mult…)

Să postim de dorul Mirelui

Evanghelia de la Matei 6,14-21

14 Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; 15 Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. 16 Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. 17 Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, 18 ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. 19 Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. 20 Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. 21 Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

1. Credincioși fără post? În lumea noastră materialistă şi atât de înrobită plăcerilor trupeşti, postul nu mai are trecere. E adevărat că e la modă în unele cercuri un anumit fel de „post” din motive de păstrare a sănătăţii sau, pur și simplu, pentru siluetă. Orientat însă numai spre un scop trupesc, acest fel de „post” nu are nimic de-a face cu postul creştin. Iar atunci când „postul” sau mai degrabă „alimentaţia naturistă” are la bază o concepţie religioasă necreştină, avem de-a face cu o cumplită rătăcire, acest fel de „post” fiind pur şi simplu încă un mod de expresie a lepădării credinţei celei adevărate şi mântuitoare şi a decăderii în idolatrie. (mai mult…)

Judecata faptelor

Duminica Lăsatului sec de carne

(a Înfricoşatei Judecăţi)

Evanghelia de la Matei 25,31-46

31 Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. 32 Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. 33 Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. 34 Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. 35 Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; 36 gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. 37 Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? 38 Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? 39 Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? 40 Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. 41 Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. 42 Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; 43 străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. 44 Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? 45 El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. 46 Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.

1. Cuvântarea eshatologică. În Evanghelia de la Matei, „cuvintele” (învăţăturile) Mântuitorului sunt sistematizate în cinci mari cuvântări: Cuvântarea (Predica) de pe Munte (cap. 5 – 7); Cuvântarea despre misiunea apostolilor (cap. 10); Cuvântarea în parabole (13,1-52); Cuvântarea despre viaţa comunitar-bisericească (cap. 18); şi Cuvântarea eshatologică (cap. 24 – 25). Cele cinci cuvântări sunt precedate, fiecare, de câte o secţiune narativă, în care sunt prezentate fapte (minuni) ale Mântuitorului. (mai mult…)

Părintele

Dacă suntem născuţi din nou în Hristos, înseamnă că am avut părinţi. Tuturor părinţilor, tuturor înaintaşilor în credinţă, pe care-i pomenim cu veneraţie, le suntem – şi trebuie să le fim – adânc recunoscători (cf. Evrei 13, 7.17). Există, desigur, mulţi părinţi. Dar fiecare trebuie să socotim că niciunul nu-i ca părintele nostru, ca acela care ne-a întins mâna plină de iubire, ca acela care ni s-a făcut „sicomor”, spre a-L vedea astfel pe Mântuitorul nostru.

Pe ostaşii Domnului mulţi îi denigrează şi îi acuză. Între acuzaţii, este şi aceea că prea mult îl pomenesc pe Părintele Iosif Trifa. Nu sunt doar atâţia alţi părinţi? Nu are Biserica mulţimea ei de sfinţi şi de părinţi, care pot fi luaţi ca model de trăire în Hristos şi ale căror scrieri luminoase au străbătut veacurile până la noi? (mai mult…)

Pocăinţa

Duminica a XXXIV-a după Rusalii

(a Fiului Risipitor)

Evanghelia de la Luca 15,11-32

11 Şi a zis: Un om avea doi fii. 12 Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. 13 Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. 14 Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. 15 Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. 16 Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. 17 Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! 18 Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; 19 nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. 20 Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. 21 Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. 22 Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; 23 şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; 24 căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. 25 Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. 26 Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. 27 Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. 28 Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. 29 Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. 30 Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. 31 Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. 32 Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.

1. Trei pilde despre cum este Dumnezeu. În Lc 15 sunt redate trei pilde prin care Mântuitorul ilustrează mila adâncă a lui Dumnezeu pentru cei pierduţi, harul Său nemărginit pentru păcătoşii care se întorc la El şi bucuria Sa şi a cerului întreg pentru pocăinţa şi mântuirea lor. (mai mult…)

Boala slavei deşarte

Predică la Duminica a XXXIII-a după Rusalii

(a Vameşului şi a Fariseului)

Evanghelia de la Luca 18,10-14

 

10 Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. 11 Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. 12 Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. 13 Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. 14 Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.

 1. „Doi oameni”. Înseşi cuvintele prin care evanghelistul introduce această pildă ne arată că ea a fost adresată „către unii care se credeau drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi” (v. 9).

Se ştie, într-adevăr, că fariseii se considerau „drepţi” şi-i dispreţuiau pe ceilalţi tocmai pentru că-i socoteau inferiori din punctul de vedere al „dreptăţii”. Însăşi denumirea de „farisei” (în ebraică: perişim) înseamnă „separaţi”. Fariseii nu se amestecau cu ceilalţi, pe care-i considerau cu mult mai prejos decât ei în ce priveşte îndeplinirea îndatoririlor religioase. „Mulţimea aceasta care nu cunoaşte Legea este blestemată!” – exclamă unii ca aceştia când constată popularitatea de care se bucură Iisus printre „ceilalţi” (In 7,49). (mai mult…)

Credinţa care face minuni

Duminica a XVII-a după Rusalii  (a Cananeencei)

Evanghelia de la Matei 15,21-28

21 Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. 22 Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. 23 El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. 24 Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. 25Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. 26 El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. 27 Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. 28 Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.

 1. „Și ieșind de acolo…” (v. 21). După Mt 15,1, Iisus era la Ierusalim atunci când „cărturarii și fariseii” s-au legat de El cu acuza că ucenicii Săi „calcă datina bătrânilor”. Domnul constată atunci că se împlinește cu acești adevrsari ai Săi, încă o dată, cuvântul rostit de Isaia (29,13): „Poporul acesta mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de Mine…” (Mt 15,8). În această situație, Iisus alege să plece de acolo (din Ierusalim, adică, și din sânul poporului Său) și să meargă în părțile Tirului și ale Sidonului, adică între păgânii care nu-L cunoșteau pe Dumnezeu și cărora nu le fusese făgăduită mântuirea mesianică. (mai mult…)