Home Predici

Predici

Predică la Sfânta Treime

fragment din PraznicarPr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântul Duh! Amin.

Iubiţi credincioşi!

Praznicul acesta al Sfintei Treimi se pregăteşte înaintea noastră spre înţelegere în toate praznicele pe care le parcurgem în Biserică. Fiecare sărbătoare ne apare ca o pagină într-un Abecedar din care învăţăm, pe rând, câte o literă, câte o propoziţie, câte o frază din Taina Sfintei Treimi. Spre deosebire de Abecedar, în schimb, cartea aceasta a cunoaşterii Treimii Celei Sfinte nu se parcurge într-un an şi, uneori, nici într-o viaţă, darul cunoaşterii ei putând să vină numai îndată după moarte, în taina Învierii, care nădăjduim că ne va afla Acolo, dinaintea Treimii Celei de o Fiinţă. Ce şcoală adâncă ne este Biserica! Cu câtă răbdare ne creşte spre vederea lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat! (mai mult…)

error

Lucrarea Duhului Sfânt în zilele noastre

Aş vrea să vorbesc cu voi astăzi și pe o altă temă. Nu demult ne-a vizitat un preot rus. Și într-o discuție între patru ochi m-a întrebat:

Părinte Sofronie, este cu putință în epoca noastră să vezi Lumina cea Nezidită?

— Eu am scris despre aceasta. Ați citit?

— Nu.

— Ei bine, luați de la părinții noștri cărțile unde scriu despre aceasta.

Însuși felul cum mi-a pus întrebarea mi-a dat impresia că înclina să creadă că dedemult, în primele trei veacuri de prigoană, Dumnezeu lucra prin minuni și prin cercetări vădite, iar mai târziu El a încetat a lucra astfel; și acum, deja de veacuri nu mai este așa. Dar acest om aparține unui grup de oameni care în chip logic trag încheierea că în zilele noastre Dumnezeu nu Se arată ca Lumină. Și, prin urmare, dacă cineva vede Lumina, el vede altceva, și nu adevărata Lumină Nezidită, Taborică. Bineînțeles că dacă mă întreabă cineva așa, eu ce pot să spun? Sunt osândit să tac. (mai mult…)

error

Născuți din nou în Hristos, prin Duhul Sfânt

„Bucuria mea, Hristos a înviat!” – așa îi întâmpina Sfântul Serafim de Sarov pe toți cei pe care-i întâlnea. Iată un element din biografia smeritului Serafim care ne spune multe despre înălțimea sa duhovnicească, dar și, în general, despre ce înseamnă a fi creștin. Căci mulți rostesc acest salut – este adevărat că unii o fac numai cu jumătate de gură ­–, dar puțini sunt cei la care această proclamare a Învierii Domnului are puterea pe care o avea la Sfântul Serafim. Căci, într-adevăr, salutul nostru pascal are o mare și negrăită putere. Însă vestirea „Hristos a înviat!” și răspunsul „Adevărat a înviat!” își vădesc întreaga lumină și putere numai în ființa, în graiul și în viața acelora, cu adevărat, și ei au înviat. (mai mult…)

error

SĂ FIM UNA ÎN TRUPUL LUI HRISTOS CEL PREAMĂRIT

Duminica a 7-a după Învierea Domnului este închinată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic care s-au adunat la Niceea, în anul 325 după Hristos, şi au întocmit prima parte din Crez pe care Biserica îl rosteşte de atunci, aproape 1700 de ani, cu partea a doua care s-a adăugat la al Doilea Sinod Ecumenic care a avut loc la Constantinopol în anul 381.

Evanghelia cu Rugăciunea din Ghetsimani a Mântuitorului ne arată cum nu se poate mai limpede cum Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a dorit ca Apostolii Săi şi creştinii care cred în El să fie una în El. Este pusă această Evanghelie în Duminica de după Înălţarea Domnului pentru că Mântuitorul, când S-a înălţat la cer, în trupul Lui îndumnezeit a adunat pe toţi cei care vor crede în El peste veacuri. Şi de aceea, dorinţa Domnului era ca toţi cei care au fost prinşi în trupul Lui prin Taina cea mare a Botezului să şi rămână în acest Trup până la sfârşitul vieţii. Pentru ca atunci când se va despărţi sufletul lor de trup să poată sufletul să meargă la cer. Şi la Învierea a doua, şi trupul, ieşind din mormânt, unindu-se cu sufletul, să se adauge Trupului lui Hristos cel înălţat de-a dreapta Tatălui. Pentru ca să rămână de-a pururea cu Domnul Dumnezeu în Împărăţia cea veşnică.

Referindu-ne la Sinodul I Ecumenic, dacă Mântuitorul S-a rugat pentru toţi credincioşii din toate veacurile, mai mult ca oricine Părinţii aceştia sfinţi s-au arătat ascultători ai Cuvântului lui Dumnezeu. Ei au fost în număr de 318 care s-au adunat la Niceea în anul 325. S-au adunat după ce Sfântul Împărat Constantin cel Mare a decretat libertatea credinţei. După aceea, episcopii din toată lumea au putut să se adune împreună pentru că nu mai era teama de moarte, de martiriu care plana peste capul oricărui creştin din Imperiul Roman. Şi mai ales pentru că în Biserică erau şi mulţi eretici între care unul era mai cu seamă numit Arie. Acesta era un diacon în Alexandria care încerca să spună că Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevărat, ci doar un om pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu puteri deosebite. Şi această erezie care era împotriva Întrupării lui Hristos atingea actul mântuirii şi rostul pentru care Iisus Hristos a venit în lumea aceasta făcându-Se om, Dumnezeu fiind. Şi Părinţii s-au adunat la acest Sinod când mulţi dintre ei tocmai ieşiseră din închisorile exterminării. Unii n-aveau un ochi, ori o mână sau un picior, erau schilodiţi cum fuseseră pregătiţi spre a fi daţi la fiare. Dar împăratul Constantin i-a eliberat pe toţi prin libertatea dată Bisericii. Şi în fruntea aceştia fiind şi Sfântul Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei, şi Sfântul Spiridon al Trimitundei, şi din Alexandria era diaconul Atanasie, marele Sfânt al cărui cuvânt a fost atât de puternic în Sinod încât Arie a fost învins în nebunia ereziei lui. Şi întâlnindu-se Părinţii, au stat de vorbă unii cu alţii şi au adâncit învăţătura despre Iisus Hristos spunând că El este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Trebuie să scriem aceasta şi să rămână peste veacuri în Biserică drept mărturie de credinţă. Şi ei au conceput împreună un text zicând: Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului; al tuturor celor văzute şi nevăzute. Şi toate celelalte ale Crezului, până la jumătatea lui, cele cu privire la Iisus Hristos cele despre care ei au scris mai mult, arătându-L  că este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, adică nu om, născut nu făcut, născut din veci din Tatăl, deofiinţă cu Tatăl, la fel cu Tatăl, având aceleaşi puteri ca şi Tatăl. Acestea le-au rostit Părinţii şi Arie a fost scos afară din Sinod. A fost afurisit şi învăţătura lui a fost blasfemiată. Şi Părinţii au crezut că s-a liniştit Biserica. Şi unii dintre ei au trecut din lumea aceasta. Dar după o vreme, Arie, care fusese exclus din Biserică, a căutat mila unui episcop din Alexandria şi acesta l-a repus iarăşi în funcţia lui de diacon. Şi fiind el iarăşi în funcţie şi putând din nou să vestească Cuvântul lui Dumnezeu, a început să vorbească ca şi mai înainte. Atunci episcopul lui l-a scos afară din Biserică, pentru că el prin învăţătura lui se excludea din Biserică. Pe urmă, un alt episcop venind, şi acesta l-a reprimit. Şi Arie pe când era timpul ca să slujească în Biserică la rândul lui, atunci episcopul acesta care era sfânt se ruga lui Dumnezeu ca să-i arate un semn prin care Arie să dovedească că este drept înaintea lui Dumnezeu şi că-şi ţine făgăduinţele pe care le-a scris în hotărârile Primului Sinod Ecumenic. Şi Arie, ca să-şi înşele Episcopul lui, a scris pe o tăbliţă învăţătura de credinţă pe care o socotea el, apoi a băgat sub haină acea tăbliţă şi s-a aplecat în faţa episcopului său zicându-i că el crede întocmai cum stă scris aici. Şi-şi bătea pieptul cu mâna peste inimă. Şi Episcopul a crezut că el crede întocmai cum a mărturisit. Dar el bătea cu mâna peste tăbliţa ascunsă sub haină cu învăţătura lui eretică. Şi în timpul Sfintei Slujbe, lui Arie i s-a făcut rău şi el a ieşit afară pentru nevoile sale. Acolo i s-a crăpat pântecele şi măruntaiele i-au căzut, păţind întocmai ca Iuda. Atunci episcopul a înţeles că Dumnezeu a răspuns rugăciunii lui. Că El nu vrea ca omul eretic să stea în Biserică, el însuşi excluzându-se din ea prin erezia lui.

Astăzi Biserica face amintire de Arie şi de Părinţii de la Sinodul I Ecumenic, de modul cum ei au păzit Biserica de acest lup îmbrăcat în piele de oaie, cum spune cântarea bisericească. Dar Biserica ne pune înainte înaintea noastră pe Sfinţii Părinţi şi pentru că Duminica viitoare este Duminica Cincizecimii, vrând să arate că Duhul Sfânt a lucrat în Biserică prin Sfinţii ei, prin păstorii ei care, mânaţi de Duhul Sfânt, au păzit credinţa neştirbită a Bisericii.

În trei duminici din urmă am ascultat trei minuni săvârşite în preajma apei, Biserica vrând să ne ducă cu mintea asupra lucrării Duhului Sfânt asupra materiei pe care crea să o resfinţească şi să o reaşeze în starea cea dintâi. Astăzi Biserica ne pune înainte pe Părinţii ei, pe Sfinţii care au devenit roade ale lucrării Duhului Sfânt în Biserică: Sfântul Nicolae, Sfântul Spiridon al Trimitundei, Sfinţii Atanasie cel Mare şi Petru ai Alexandriei, episcopii Ierusalimului, căpeteniile tuturor patriarhatelor mari din vremea aceea, 318 la număr, toţi care erau adunaţi acolo, unii fiind purtaţi de alţii, doi murind în timpul Sinodului fiind îngropaţi acolo şi punând Părinţii ceilalţi în sicriul lor pe-un papirus învăţătura Crezului întocmit de ei. Pentru ca aceştia să doarmă somnul de veci în această credinţă pentru care s-au ostenit venind la Niceea. Lucruri atât de importante despre Biserică ne descoperă nouă Vieţile Sfinţilor pe care citindu-le ne dăm seama cât de mari au fost aceşti oameni ai lui Dumnezeu, Sfinţii Bisericii, pe lângă noi care suntem atât de slabi din cauza păcatelor noastre. Dar ei au înţeles cel mai bine cuvintele Domnului din Rugăciunea din Ghetsimani ca toţi să fie una, ca toţi să aibă o gândire şi-o simţire împreună, ca toţi să privească spre Sfânta Treime cu evlavie, cu adoraţie, cu multă simţire.

După ce am văzut minunile Duhului Sfânt în preajma apelor şi mai ales după ce am văzut lucrarea Lui în viaţa Sfinţilor Părinţi, să ne îndreptăm cu toţii spre marele Praznic al Cincizecimii. Aşa cum  dorea şi Sfântul Apostol Pavel în Apostolul citit în această Duminică a 7-a după Paşti, din Faptele Apostolilor, că el se trudea, de va fi cu putinţă, să fie în Ierusalim de ziua Cincizecimii. Pentru că atunci nu numai se amintea ca o sărbătoare a iudeilor, ci în ziua Cincizecimii Biserica se aduna în Ierusalim şi retrăia încă o dată lucrarea Duhului Sfânt de luminare a Apostolilor, de călăuzire a lor pe drumul credinţei.

La fiecare Liturghie nu săvârşim slujba doar ca să ne amintim de ce a fost acum două mii de ani. Ci cu fiecare Liturghie noi trăim cu Hristos, pătimim cu El, murim cu El, înviem cu El. Sigur că nu toţi, ci doar aceia care, văzându-şi păcatele, plâng pe urma Lui, se răstignesc cu El şi mor cu El. Că au fost atunci pe drumul Calvarului şi oameni care au râs şi L-au batjocorit pe Hristos, care au gândit rău despre El în mintea lor. Şi aceia au fost atunci. Şi în toată vremea, la fiecare Sfântă Liturghie vor fi oameni care vor fi părtaşi mântuirii şi alţii care vor fi pe lângă aceasta, spre osânda lor. Dar Hristos S-a rugat ca toţi să fie una, pentru ca în Împărăţia dragostei lui Dumnezeu, în dreapta Tatălui cu toţii să se întâlnească în Trupul Lui cel Înviat şi preamărit.

Preot Petru Roncea

error

Hristos Arhiereul şi preoţia creştină

Duminica a VII-a după Paşti

(a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic)

Evanghelia de la Ioan 17,1-13

1 Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească. 2 Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. 3 Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. 4 Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. 5 Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.6 Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. 7 Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; 8 Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. 9 Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat; că ai Tăi sunt. 10 Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. 11 Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. 12 Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13 Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.

1.Rugăciunea arhierească. Evanghelia de astăzi cuprinde prima parte a ceea ce se numeşte îndeobşte Rugăciunea arhierească a Mântuitorului (In 17,1-26). (mai mult…)

error

Iisus Hristos – Lumina lumii Duminica a VI a după Paşti (a Orbului)

Evanghelia de la Ioan 9,1-38

1 Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. 2 Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? 3 Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. 4 Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. 5 Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. 6 Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. 7 Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldtoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. 8 Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? 9 Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. 10 Deci îi zceau: Cum ţi s-au deschis ochii? 11 Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. 12 Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. 13 L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. 14 Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. 15 Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. 16 Deci ziceau unii dintre farisei: Acest Om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. 17 Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici, despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. 18 Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. 19 Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? 20 Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. 21 Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. 22 Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. 23 De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. 24 Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta este păcătos. 25 A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că, fiind orb, acum văd. 26 Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? 27 Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? 28 Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. 29 Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. 30 A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. 31 Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. 32 Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. 33 De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic. 34 Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. 35 Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? 36 El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? 37 Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. 38 Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui. (mai mult…)

error

Orbul vindecat mărturiseşte dumnezeirea lui Hristos

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a VI-a după Paşti (a Orbului din naştere) Ioan 9, 1-38

“În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi să te speli în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuieşte: trimis. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină, a uns ochii mei şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? (mai mult…)

error

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a V-a după Paști

Hristos cheamă la mântuire pe toți oamenii

Duminica a V-a după Paști (a Samarinencii)

Ioan 4, 5-42

Sfânta Evanghelie din Duminica Femeii Samarinence este plină de înțelesuri duhovnicești, care arată de ce această Evanghelie se citește acum, în Duminica a V-a după Sfintele Paști, ce legătură are această Evanghelie cu taina Învierii Domnului, cu taina Înălțării Domnului la cer, și mai ales cu taina Pogorârii Duhului Sfânt, care încheie perioada pascală numită și a Penticostarului.

Iisus Hristos este izvorul harului

Iisus spune femeii din Samaria, la fântâna lui Iacov, aproape de cetatea Sichem sau orașul Sihar că: ‘Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu, și Cine este Cel ce-ți zice Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, și ți-ar fi dat apă vie’ (Ioan 4, 10). Deci, în primul rând, Evanghelia de astăzi ne arată că Iisus Hristos nu este doar tămăduitor sau vindecător de boli, ci Iisus Hristos este și Izvorul harului și al adevărului (cf. Ioan 1, 17). Sfântul Apostol Pavel numește har lucrarea mântuitoare a lui Hristos. De aceea el salută pe creștinii din Corint cu această binecuvântare: ‘harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi’ (II Corinteni 13, 13), binecuvântare preluată de Biserică în Sfânta Liturghie. (mai mult…)

error

O vorbire între Dumnezeu, care are credinţă, şi sufletul care este fără credinţă

„În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?” (Psalm 41:1-2)

Acesta nu este strigătul omului sărac şi simplu, care nu are nici o cale ca să-şi curăţească sufletul cu înţelepciunea omenească, cunoaşterea şi îndemânările lumeşti, filozofia şi arta lumii: cunoaşterea firelor frumoase din care se ţes vieţile şi firea oamenilor. Nu este aşa; ci este strigătul trist şi curat al împăratului, bogat în bogăţii pământeşti, isteţ la minte, nobil în mişcările inimii şi puternic în tăria şi lucrările voii sale. Curăţind sufletul cu toate astea, pe care le râvneşte sufletul care nu este liber în această lume, Împăratul David a simţit îndată că setea sa duhovnicească nu era doar de nepotolit, ci sporise la asemenea măsură, că toată această lume materialnică nu era în stare cu nici un chip să pună stăpânire pe el. Atunci El S-a simţit în această lume, în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă (Psalm 62:3), şi a strigat către Dumnezeu ca spre singurul Izvor de băutură nemuritoare, după care tânjeşte sufletul care are judecată şi s-a trezit. „Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?” (mai mult…)

error

Închinarea în Duh şi în adevăr – Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencei)

Evanghelia de la Ioan 4,5-42

1. Evanghelia mărturiilor despre Hristos. Evanghelia de astăzi ne dezvăluie taine adânci şi ne conduce în însuşi miezul vieţii duhovniceşti. Se ştie că Evanghelia de la Ioan îşi propune să ne ofere mărturii despre Hristos – de la cea din Prolog (1,1-18) și de la cea a Sf. Ioan Botezătorul (1,26-36; 3,27-30), la cea a lui Pilat, prin „titlul” pus pe Cruce (19,19-22) şi până la cea a evanghelistului însuşi (20,35; 21,24) – cu scopul, zice Sf. Evanghelist Ioan, „ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui” (20,31). În Evanghelia de astăzi ni se oferă noi astfel de mărturii: mai întâi femeia samarineancă (In 4,29) şi apoi „mulţi samarineni” (v. 39 şi 41) din acel oraş au crezut în Iisus şi au mărturisit că „Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii” (v. 42).

Pericopa însă are valenţe multiple. Ca mai peste tot în Evanghelia de la Ioan, şi în această pericopă ideile se desfăşoară pe planuri suprapuse, completându-se şi clarificându-se reciproc. Iisus, Care rămâne mereu personajul central, determină reacţiile celorlalte personaje sau grupuri de personaje – femeia samarineancă, ucenicii, locuitorii cetăţii –, astfel încât, atât prin faptele istorisite cât şi prin succesiunea ideilor enunţate, cititorul este condus la înţelegerea aspectelor celor mai importante ale credinţei şi ale vieţii creştine. (mai mult…)

error